1,031 matches
-
bătrînul nu știa și poate-i îngrijorat. Nu-l sunase, pentru că ăia-l puteau îmbăta și el s-ar fi scăpat ușor. Parcă era într-un film polițist. Mișto. Mi-am amintit ceva amuzant, a șoptit Marcu într-un rîs înăbușit, parcă luînd peste picior îngrijorarea celorlalți. Nu mai știu de la cine-am auzit, da-i adevărat. Un bătrîn s-a hotărît să plece de acasă într-o excursie de cîteva zile și un hoț află că locuința rămîne nepăzită și
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
chestiile obișnuite, sau să-i spună c-o să-i fie dor de el cît o să fie plecat sau să producă vreun moment pe care-l credea tată-fiu, oricum, tîmpenii din astea. Mai bine că n-a spus nimic. Un suspin înăbușit i-a umplut gura, oprindu-l. În schimb, i-a mai turnat în pahar și i-a oferit încă o țigară. Ia și te-mbracă, i-a poruncit bătrînul, cît de autoritar putea la paharele băute. Între timp o să-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
L. Rebreanu, Editura Minerva, București, 1976; Vlad, Ion, Lectura romanului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983. MIHAIL SADOVEANU (1880-1961) Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880, în Pașcani, județul Iași. A studiat la Pașcani, Fălticeni, Iași. Opere: Povestiri; Șoimii; Dureri înăbușite; Crâșma lui Moș Precu (1904); Povestiri din război (1905); Amintirile căprarului Gheorghiță; Floare ofilită; Mormântul unui copil; Povestiri de sărbători (1906); Însemnările lui Neculai Manea; La noi în Viișoara Scrisori cătră un prieten; Vremuri de bejenie (1907); Duduia Margareta; O
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
1941); Țara de dincolo de negură (1926); Hanu Ancuței; Împărăția apelor (1928); Nicoară Potcoavă (1952); Anii de ucenicie (1944); Fantezii răsăritene (1946); Nada florilor (1951). Direcțiile prozei sadoveniene: a. Lumea târgurilor, plictisită de existența provincială; b. Viața oamenilor simpli, cu "dureri înăbușite"; c. Poezia naturii și istorii "cinegetice"; d. Proză memorialistică și scrieri de război; e. Romane de evocare istorică. M. Sadoveanu nu este un tip laborios, ci unul spontan care trece materialul direct în manuscris, sugerând un fior existențial, un mod
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de un "organ sexual animalic plin de păr (poate acoperit chiar cu o blană pufoasă, dumnezeule!) în toate orificiile posibile și imposibile din corp", în ciuda diatribei înfiorătoare a aceluia: "Corpul tău e o groapă comună de oferte erotice, de vise înăbușite, de care nu te poți apropia fără mască de oxigen, și chiar și atunci cu scârbă!". Reprezentările literare ale Diavolului antropomorf constituie aproape o subspecie literară de sine stătătoare. Explorarea personalității, a felului de a fi și acționa și a
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Copiii se ascundeau după lacrimi.// Prima întoarcere, prima înălțare, începuse/ Dinaintea vremurilor septuaginte,/ Cei ce se-ntorc și acum se întorc;/ Mereu se întorc / Vipere blânde le sărutau picioarele.// În urma lor vorbe, vorbe,/ Chipuri, mâini tremurate,/ Strigăte de oameni, dureri înăbușite și rugăciuni/ Iar eu cu sunetul unui clopot în brațe/ Încercând să-l întorc pe toate fețele". Pe lângă astfel de fabule ale inițierii colective, debutantului Nicolae Panaite îi place să cultive confesiunile camuflate, în care eul poetic, deocamdată împătimit de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ajutorata de el, îmbătrânește și moare mai repede decât femeile de la oraș. Provinciala este prizoniera în casa ei, izolată de lume, cum este Pauline Quenu, care devine tiranul întregii case în La Joie de vivre de Zola. Talentele ei intelectuale înăbușite și slab ghidate sunt otrăvite prin lipsa de stimulări externe. Instalarea la Paris lasă o amprentă inegalabila asupra ființelor, dându-le posibilitate să se afirme în toate sensurile: "la femme est cent fois plus femme à Paris qu'en aucune
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
statornică în fiecare vers prin peisajul apocaliptic, care se construiește treptat treptat, anulând orice speranță a unei posibile evadări: "Liniște. Începutul sfârșitului,/ O groapă adâncă se sapă încet, încet,/ Și din când în când cade pământul pe cineva/ Care moare înăbușit// Tot neamul scormonește cu unghiile/ După trupul celui îngropat de viu,/ Fără măcar să se fi gândit la moarte,/ Săpând încet în lutul cenușiu". (Începutul sfârșitului). În această a doua etapă a poeticii sale, moartea domină în continuare spațiul Ilenei Mălăncioiu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
trupul puțin aplecat înainte, într-o împietrită așteptare care îi seca orice voință, Brumă privea, cu răsuflarea frântă. Ușa continua să se deschidă încet (subl. în text)". Climaxul nu întârzie; cititorul este proiectat în inima trepidantului mister: Apoi, un trosnet înăbușit se auzi, încuietoarea se desprinse, ușa dulapului se dădu cu putere în lături și cadavrul lui Păun se prăbuși peste Brumă, răsturnându-l pe spate". În sfârșit, Partea a IV-a, extrem de succintă, joacă rolul unui deznodământ. A doua zi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fugar întru întâmpinarea veșniciei. Întâmplările secolului ce s-a dus au fost scrijelite în răbojul vremii, în ochi și în inimi omenești. Cei ce au trăit, au râs și au jelit ritualic trecerea vieții cu lacrimi de sânge și dureri înăbușite. Au rămas umbrele lor pentru ca urmașii să știe. Prefigurarea conștiinței noastre istorice, românești, a prins rădăcini pe margine de pagină, pe chenare și file albe din vechile cărți bisericești, unde careva scria pentru ca să se știe: că au năvălit tătarii, ca
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
a acestuia. O altă modalitate de introducere a monologului interior constă în suprapunerea unor frânturi de gânduri ale personajelor peste replicile partenerilor de dialog. Edificatoare în această privință este discuția dintre David Dragu și tatăl său, fragmentată continuu de revolta înăbușită a fiului împotriva concepțiilor părintelui: ,, - Maică-ta iar n-a dormit azi-noapte... Știu, știu, cum se gândește în întuneric - la datorii, la mine la fete. Poate ar fi trebuit... Dar toate astea sunt prostii sentimentale. Nu moare nimeni fără mine
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
Ceaușescu exponenta cenzurii tradiționaliste excesive, ceea ce numeam în acea epocă pruderia proletară în cele mai înalte sfere ale deciziei. În 1977, atât revolta minerilor din Valea Jiului, cât și încercarea lui Paul Goma de a constitui o mișcare sindicală independentă, brutal înăbușite, deschid un nou tip de fractură la nivelul societății și inaugurează epoca de contestare a regimului ceaușist. Național-comunismul Zece ani mai târziu, în 1987, revolta muncitorilor și a populației de la Brașov deschidea o breșă consistentă în baricadele regimului, poate nu
România post 1989 by Catherine Durandin, Zoe Petre () [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
genialul Mitică!, să ne amețim amândoi cu vorbe și pahare reînnoite. Deși am stat mult, am băut și am vorbit puțin... Despre colegii noștri, ciudatul domn Ecovescu, cu care el, Orleanu, ducea un duel de prioritate, când pe față când înăbușit de autoritatea lui Grigorescu, istorii noi despre bătrînu Sachelarie, prăpădindu-ne de râs, și ce inițiative în comun să luăm și să presăm administrația să ne mărească salariile, care erau mai mici decât la alte ziare. Ne-am despărțit vorbind
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
tu ai Îmbătrânit și nu mai ai putere... Am plecat cu sufletul Încărcat de emoția Întâlnirii, iar pe drum nu am putut să scot niciun cuvânt. Eram pe bancheta din spate a mașinii și am putut să plâng În voie, Înăbușit, fără să simtă sau să mă audă soțul care conducea și fiul care era În dreapta lui. În tot acest timp, care a durat două ore până să ajung În satul copilăriei mele, În capul meu și printre lacrimi se derulau
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
creștea în ea. Se răsucea pe toate părțile în patul vechi de fier care trosnea sub greutatea ei. Nu, nu voia să se îmbolnăvească. Bărbatul ei dormea și trebuia să doarmă și ea, cu orice preț. Prin ferestruică pătrundeau zgomotele înăbușite ale orașului. Vechile gramofoane din cafenelele maure îngânau melodii pe care le recunoștea vag și care urcau până la ea purtate de vuietul unei mulțimi leneșe. Trebuia să doarmă. Dar ea număra corturile'negre, îndărătul pleoapelor ei pășteau cămile nemișcate; pustiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lin în ea. Tremura încă, dar începea să simtă o ușoară căldură în trup. Ochii ei văzură, în sfârșit, întinderile întunecate. Nici o adiere, nici un zgomot nu tulbura singurătatea și tăcerea care o împresurau pe Janine. Arareori doar se auzea pocnetul înăbușit al pietrelor, pe care frigul le preschimba în nisip. După o clipă, însă, i se păru că deasupra capului ei cerul era târât într-un fel de rotire greoaie. În străfundurile nopții uscate și reci mii de stele se zămisleau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai poate întoarce din drum. În asta stă puterea mea, da, sunt puternic, eu, de care tuturor le era milă! Soarele s-a mai înălțat o bucată pe cer, simt cum fruntea începe să-mi ardă. În jurul meu pietrele pocnesc înăbușit, numai țeava puștii e răcoroasă, răcoroasă ca o pajiște cu iarbă, ca ploaia de seară, odinioară, când supa fierbea încetișor, mă așteptau, tata și mama, uneori îmi surâdeau, poate că-i iubeam. Dar s-a sfârșit cu toate, un val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu fața la perete, în timp ce îndărătul măștii cu ochi pătrați țipătul se umfla până la nebunie, iar femeia se zvârcolea pe pământ, cuprinsă de un fel de criză, apoi, în patru labe, cu capul ascuns în brațele împreunate, a țipat și ea, dar înăbușit, și atunci, urlând întruna și neluându-și ochii de la idol, vrăjitorul a posedat-o repede, cu răutate, fără să se vadă ceva din chipul femeii, îngropat în cutele grele ale rochiei. Singur, cu mintea tulburată, am început atunci să strig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Ballester intră din nou, își agăță haina în cui și, fără un cuvânt, ieși pe ușă. Prin geamuri se vedea cum lumina începe ușor să scadă. Puțin după aceea, în răstimpurile în care ferăstrăul nu mușca din lemn, se auzi înăbușit sirena unei ambulanțe, mai întâi în depărtare, apoi mai aproape. Acum se oprise la poartă, tăcută. O clipă mai târziu, Ballester se întoarse și toți se apropiară de el. Esposito opri motorul. Ballester le spuse că, pe când se dezbrăca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
noroioase și ajunseră în piața publică plină de gropi, care părea și mai mare din pricina caselor scunde aflate jur-împrejur. Deși ploaia nu se întețise, apa curgea acum șiroaie pe tencuiala zidurilor. Prin văzduhul spongios, vuietul fluviului și al copacilor ajungea, înăbușit, până la ei. Înaintau cot la cot, d'Arrast, călcând greoi, bucătarul, cu pasul hotărât și elastic. Acesta ridica din când în când capul și surâdea către tovarășul său. O apucară înspre biserică, ce se vedea pe deasupra caselor, ajunseră la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
după care îl conduse la primul etaj, pe o frumoasă scară în stil baroc, vopsită în albastru. La trecerea lui d'Arrast, se deschiseră câteva uși, prin care se iviră capete oacheșe de copii ce dispărură de îndată, cu râsete înăbușite. În camera de oaspeți, de o frumoasă arhitectură, se aflau doar câteva mobile, din crengi de palmier împletite, și niște colivii mari cu păsări ce făceau o larmă asurzitoare. Balconul pe care se așezară dădea în mica piață din fața bisericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
loc, îngrozit. Haina se deschise peste cămașa-jerseu din lână care își pierduse, se vedea, prin purtare excesivă, culoarea și forma. Atârna pe trup mototolită, răsucită anapoda. O bucată de curea uzată ieșise din pantaloni, pendulând în deschizătura hainei. Se zguduia, înăbușit. Capul îi căzuse între umeri, zvâcnind, ca și pieptul uscat. Se înroșise și dunga, tot mai lată spre creștet, a cheliei. Băgase mâinile în buzunarele hainei. Scotea, în pumni, câte o batistă, pe care o ducea, alternativ, cu câte o
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
moartea de înnoire“, eliberând gândirea, imaginația, prea multă vreme siluite de o seriozitate impusă, fariseică și tâmpă. Renașterea, precedată și pregătită printr-o „carnavalizare a conștiinței“ ? Morții se așezau pe marginea mormintelor din care ieșiseră pentru a repeta, în sunetele înăbușite ale trompetelor, același refren. Caii călăreților de dinaintea și dinapoia carului, niște gloabe anume alese, avansau încet, împiedicați de mătăsurile negre care îi acopereau, încărcate și ele de cruci albe și oase. Urmau slujitorii în mantii mortuare, cu torțe negre și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și, scuipând cu scârbă, murmură: ― Ce viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat, caporalul încremeni cu fața spre turnul bisericii, cu privirea pierdută, fără să bage de seamă că pe cărarea cimitirului se apropia un ofițer. Își veni în fire de-abia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tatăl tău sub o învinuire oarecare, spune, eroule, n-ai imita pe Svoboda? ― Adică tatăl spînzuratului?... Întrebă Bologa cu ochii cât pumnii, întinzînd gâtul spre Gross. Bine, atunci de ce n-a vorbit, de ce? ― Și dacă ar fi vorbit? zise Gross înăbușit și cu scârbă. Cel mult o circumstanță agravantă... ― O, o, dar e... este ― bolborosi Bologa, oprindu-se deodată aiurit și simțind o uscăciune ciudată în cerul gurii, parcă s-ar fi trezit dintr-un somn cu visuri năprasnice. ― Nimic nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]