973 matches
-
între înclinația spre nesinceritate și tipul de "rasă". Totuși, comentariile lui atrag atenția asupra variațiilor existente de la o cultură la alta în privința atitudinii față de minciună și a frecvenței acesteia din urmă. Deși în Occident, ca în multe alte culturi non-occidentale, înșelătoria și minciuna sînt tratate cu severitate, argumentele deja prezentate arată faptul că această generalizare are și excepții; de exemplu, despre populația San Blas Kuna, din nord-estul regiunii Panama, se spune că "le place să se păcălească unii pe alții" (Howe
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
instituționalizată, a fost efectuat asupra populației Azande din sudul Sudanului, de către Evans-Pritchard, la sfîrșitul anului 1920. În vremea aceea, spune el, prinții acestei comunități susțineau că oamenii de rînd "sînt vicleni și mincinoși și practică orice formă de duplicitate sau înșelătorie". Oamenii de rînd Zande au acceptat adevărul acestei caracterizări, iar valabilitatea sa este demonstrată în descrierea pe care Evans-Pritchard (1956:179) a făcut-o culturii și vieții lor sociale. Totuși, majoritatea societăților neagă asemenea afirmații făcute la adresa lor; în schimb
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vieții lor sociale. Totuși, majoritatea societăților neagă asemenea afirmații făcute la adresa lor; în schimb, sînt mai degrabă dispuse să-și ponegrească vecinii și dușmanii. Popoarele diferă nu numai prin modul în care recunosc prezența și răspîndirea minciunii sau a altor înșelătorii, ci și prin modul în care tratează tipuri diferite de minciună. Probabil există în orice cultură o capacitate de a înțelege că unele minciuni sînt răuvoitoare, iar altele inofensive. Însă deși această clasificare este universală, nu există o uniformitate valabilă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ce este necesar", cînd de fapt (după cum mi-am dat seama mai tîrziu) nu aveau nici o intenție să acționeze astfel. De atunci, numeroși etnografi au atras atenția asupra diversității tipurilor de discurs specifice diferitelor comunități, și asupra variatelor resurse ale înșelătoriei, intenționate sau nu, pe care le posedă aceste tipuri (cf. Hendry 1989 și referințe). Chiar între societățile occidentale industrializate există diferențe în gradele în care minciuna este considerată justificabilă. În sondajele efectuate în Europa și Australia în 1981 și respectiv
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
anumite caracteristici ale populației malgașe, însă aceeași presupunere este sugerată și într-un vers din cîntecul lui Rudyard Kipling (1965:251) despre contrabandă: "Acela care nu pune nici o întrebare nu va fi mințit". Trivers (1985:395) își începe capitolul despre "Înșelătorie și autoamăgire" din cartea sa Social Evolution (Evoluția socială) amintindu-le cititorilor săi că "sistemele comunicării animale" nu sînt "sisteme care să răspîndească adevărul". Acest comentariu ne poate îndemna să credem (1) că sistemele umane de comunicare, spre deosebire de cele animale
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de scriere, pentru a dezminți validitatea acestei caracterizări. De exemplu, Foster (1979: 108-109), care a studiat satul Tzintzuntzan din Mexic la mijlocul anilor 1940, notează că "falsurile minore sau majore sînt la ordinea zilei". Copiii, spune el, "sînt mințiți permanent", iar înșelătoriile sînt utilizate în mod pragmatic pentru a-i manipula pe adulți. După cum spune Michaels (1985:505), referitor la societățile fără alfabet: Au fost oferite totuși puține dovezi care să susțină existența unui egalitarism al cunoștințelor. De fapt, textele antropologice abundă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
obișnuite, acceptate ca strategii justificabile pe care oricine avea dreptul să le folosească pentru a-și apăra secretele personale și a le dezvălui pe cele ale altuia. Însă victimele acestor acte puteau apela la normele general acceptate pentru a condamna înșelătoriile cărora le căzuseră pradă. Totuși, du Boulay comentează că termenul grecesc psema, pe care ea, ca și Friedl, îl traduce prin "minciună", nu implică nuanțele de imoralitate pe care acest cuvînt le are în limba engleză. Dîndu-și seama că ar
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ocazie în care o viitoare mireasă să nu fie calomniată. Alte minciuni erau spuse în scopul de a obține avantaje materiale. Normele comunități defineau contextele în care se puteau spune sau nu acest gen de minciuni. Într-o tranzacție financiară, înșelătoria și viclenia erau considerate virtuți, moduri perfect justificate prin care o persoană isteață triumfa asupra uneia lipsită de inteligență; drept urmare, toată lumea încerca să înșele. Pe de altă parte, achiziționarea de bunuri materiale sau profit printr-un alt mod decît o
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
justificate prin care o persoană isteață triumfa asupra uneia lipsită de inteligență; drept urmare, toată lumea încerca să înșele. Pe de altă parte, achiziționarea de bunuri materiale sau profit printr-un alt mod decît o înțelegere oficială, obținerea unor avantaje doar prin intermediul înșelătoriei, era considerat un act condamnabil. În acest context, cazurile juridice contestate erau incluse în categoria înțelegerilor oficiale. Dacă cearta era cu privire la proprietatea asupra unui teren, cum se întîmpla deseori, du Boulay spune că pînă să se ajungă la tribunal, problema
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Campbell, care a studiat crescătoria de oi Sarakatsani, notează distincția care se făcea între ciobanii celibatari și bătrînii care erau capi de familie. Tinerii erau puri și "inocenți în sensul libertății față de conștiința vinovăției sau față de nevoia de a folosi înșelătoria". Ei rămîneau neafectați de influența femeilor care "erau în stare să-și păcălească soții de patruzeci de ori pe zi". Totuși, un cap de familie "avea nevoie întotdeauna să se folosească de înșelătorie și minciună". Ca protector al familiei și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vinovăției sau față de nevoia de a folosi înșelătoria". Ei rămîneau neafectați de influența femeilor care "erau în stare să-și păcălească soții de patruzeci de ori pe zi". Totuși, un cap de familie "avea nevoie întotdeauna să se folosească de înșelătorie și minciună". Ca protector al familiei și a turmei sale de oi, el trebuia să aibă "capacitatea de a acționa cu șiretenie și îndemînare". El "trebuia să mintă în permanență". Într-adevăr, Campbell (1964: 278-283) spune: "oamenii mint din obișnuință
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
istețimii". Miller nu explică, ci constată doar divergența între aceste norme și acelea ale clasei mijlocii americane; scriind înainte de elaborarea teoriilor clasificatoare, el etichetează bandele ca elemente delincvente. Privind retrospectiv, ceea ce este interesant în descoperirile sale este faptul că ținta înșelătoriei erau tot membrii bandei. Bandele nu concurau unele cu celelalte în minciuni; ele se certau de la femei, jocuri de cărți, lupta pentru supremația forței fizice și teritoriu. În interiorul bandelor exista o profundă solidaritate (Miller 1958:14), prezentă în întrecerile dintre
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
americane similare, efectuate în 1980 ,arată că studenții dezaprobau mai degrabă minciunile spuse în folosul propriu decît pe cele spuse în folosul celui păcălit (Lindskold și Walters, 1983). Într-un studiu recent efectuat în nord-estul Statelor Unite asupra atitudinii medicilor față de înșelătorie, majoritatea au afirmat că ar fi fost mai înclinați să inducă în eroare companiile de asigurări sau soțiile pacienților, decît pacienții în sine (Novack et al. 1989). Aceste descoperiri sugerează că unul dintre factorii care influențează evaluarea minciunii este gradul
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în alte contexte sau cu protecția soților și a copiilor. Bărbații și femeile din eșantionul lui Blum se deosebeau foarte mult de cuplurile despre care vom vorbi în capitolul 7, unde, deși exista o oarecare colaborare între parteneri, exista și înșelătorie reciprocă. Aceste descoperiri demonstrează că tipul de relație existentă între mincinos și păcălit se leagă de felul minciunilor care sînt spuse și de modul în care acestea sînt percepute. În capitolul 2 am contrastat minciunile spuse inamicilor unei națiuni și
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care nu trebuie mințit. Nu toți membrii unei comunități morale sînt tratați în același fel; trebuie să se țină cont de statutul relativ din cadrul comunității. PARTENERII Persoanele apropiate mincinoșilor pot lua parte alături de aceștia la punerea la cale a unei înșelătorii, însă în același timp pot cădea și drept victime. În capitolul 3 am menționat felul în care birocrații și oamenii cu alte profesii își mint partenerii de viață pentru a proteja confidențialitatea activității lor profesionale. Acest gen de înșelătorie autorizată
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unei înșelătorii, însă în același timp pot cădea și drept victime. În capitolul 3 am menționat felul în care birocrații și oamenii cu alte profesii își mint partenerii de viață pentru a proteja confidențialitatea activității lor profesionale. Acest gen de înșelătorie autorizată nu se restrînge numai la relațiile dintre soți. Aubert (1965:307) descrie cum, pe timpul ocupației germane, membrii mișcării de rezistență norvegiene foloseau minciuna pentru a păstra secrete activitățile lor față de rude și prieteni, ca și față de alți membri ai
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
directă sau o complicitate la minciună, ci mai degrabă despre o înțelegere împărtășită de către toți membrii că se vor face afirmații false, unele fără intenția de a păcăli, și care nu vor trebui interpretate ca dovadă a neîncrederii. Alianțele în înșelătorie pot fi temporare sau permanente, sau pot ceda presiunii unor împrejurări diferite. Un exemplu care ilustrează complexitatea atitudinii înșelătoare este oferit de Gilsenan (1976:205), într-o serie de evenimente legate de "o minciună vitală". El povestește despre un libanez
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de unii cercetători subiecților lor poate fi considerată minciună în cadrul relației de superioritate, deși statutul superior al cercetătorului este, de obicei, restrîns din punctul de vedere al conținutului și limitat în timp, la cel mult o oră sau două. O înșelătorie care poate dura mai mult, venind din partea acelora care se află pe o poziție inferioară, apare atunci cînd un medic îi oferă pacientului un placebo. Scopul medicului poate fi de a aduna date pentru un experiment, pacientul făcînd parte dintr-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care nu le intimidează nimic, ca de exemplu în conversația cu alte femei. Michell își limitează studiul strict la dominația femeilor de către bărbați, însă argumentele ei au o valabilitate mai largă. Ceea ce Hartung (1988:171, 173-174) numește "a coborî prin înșelătorie" este o formă de autoamăgire prin care o persoană renunță la o parte din respectul față de sine și astfel se adaptează mai ușor unei poziții de subordonat. Hartung, urmîndu-l pe Trivers, oferă o explicație evoluționistă a tendinței femeilor de a
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ușor de rezolvat. Cînd, de exemplu, eu descopăr că drumul care ar fi trebuit să mă ducă la A mă conduce de fapt spre B, pot spune "m-am mințit singur". Însă aceasta este cu siguranță o eroare, nu o înșelătorie; poate că am fost informat greșit sau poate am făcut o alegere nefericită, însă nu se poate spune că am încercat să mă păcălesc singur, numai în cazul în care știam "într-adevăr" că drumul ducea la B, însă dintr-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
avînd scopul de a ne face pe amîndoi să ne simțim în largul nostru, și a fost spusă cu certitudinea că va fi primită într-un mod nu doar grațios, ci și necritic. Aici avem de-a face cu o înșelătorie sofisticată și, s-ar părea, fără consecințe negative, sau poate este vorba chiar de o complicitate la minciună, apărînd în contextul privilegiat al pregătirii psihanalistului. Însă, în timp ce teoria psihanalitică prevede apariția stresului și a conflictului, există puține sugestii că s-
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Taylor trebuie luată în considerare, însă eu prefer conotația cunoscută a "autoamăgirii", care se referă la procesul prin care există un dialog interior, iar un segment al personalității induce în eroare un alt segment, partea care minte fiind conștientă de înșelătorie. Auto-iluzionarea pare un termen mai potrivit pentru situația în care un mincinos ajunge să creadă că ceea ce spune nu este o minciună, ci un adevăr. Procesul este descris de Prospero prin comentariul său la adresa "perfidului" său frate Antonio din piesa
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și nu mai voia să fie căsătorită cu el. Ea l-a mințit, ascunzîndu-i lipsa de afecțiune față de el și dorința de a-l părăsi. Totuși, ea încerca să-și ascundă și ei înseși faptul că se lansase în această înșelătorie. Ea a spus: Am început să mint cînd m-am gîndit: "Nu-l iubesc pe acest bărbat. Nu pot să-l suport", și am ignorat acest fapt, am negat complet realitatea. Dacă minți în legătură cu ceva, în cele din urmă trebuie
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care, în ciuda intereselor divergente, sînt dispuși să-l ajute să-l înșele pe inamic, putem vorbi de complicitate, în sensul obișnuit de conspirație. Astfel, facem o distincție tripartită între termenii "acord tacit", "colaborare" și "complicitate". Dacă o persoană păcălită descoperă înșelătoria însă pretinde că nu și-a dat seama de nimic, avem de-a face cu un acord tacit. Acordul tacit este o minciună în sens invers; păcălitul, care nu mai poate fi indus în eroare, îl înșeală pe mincinos lăsîndu-l
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
creadă că a avut succes. În acest caz este vorba de acord tacit într-o singură direcție. Cînd o a treia persoană se alătură păcălitului, ei vor împărtăși același acord tacit. Dacă mincinosul își dă seama că păcălitul a depistat înșelătoria și se alătură acestuia prefăcîndu-se că nesinceritatea sa nu a fost descoperită, avem de-a face cu un acord tacit în sens reciproc; ambele persoane închid ochii și pretind că minciuna are succes. Dacă ambele persoane recunosc mai mult sau
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]