1,310 matches
-
Îl rostește, de ocara Întregii lumi. Spune-i că Emma nu dorește să vorbească cu el ! șoptește Lissy. — Nu ! Trebuie să vorbească cu el, Îi șoptește Jemima. Altfel, o să creadă că a câștigat. — Doar nu... Dă-mi-l ! spun și Înșfac telefonul din mâna Jemimei, cu inima bătând să-mi sară din piept. Bună, zic, cât de tăios sunt În stare. — Emma, eu sunt, aud glasul familiar al lui Jack și, fără veste, mă străbate un val de emoție care aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sunt roșie la față și respir greu, și pun un punct atât de apăsat, Încât aproape perforez pagina. Țineți minte ce v-am spus? Curierul mă privește fără nici o expresie. — Fată dragă, eu lucrez la depozit. — Știu ! spune Lissy brusc. Înșfacă clipboardul din mâna tipului și scrie clar, cu litere mari, sub numele meu, FĂRĂ PREJUDICII. Adică ? spun. — Adică „N-am să te iert niciodată, ești un nenorocit... dar păstrez florile.“ — Și că o să i-o plătești, adaugă Jemima hotărâtă. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Nu am atâtea! mă grăbesc să spun. Cred că mă confundați cu... alte persoane. Și n‑am intrat doar ca să cumpăr o ramă! Râd veselă, pentru a‑i demonstra cât de ridicolă e această idee. Voiam, de fapt, și... astea. Înșfac la întâmplare câteva litere mari de lemn dintr‑un coș alăturat și i le dau. Ea surâde și le pune pe hârtia cerată, una câte una. — P... T... R... R. Se oprește și se uită la litere mirată. — Voiați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Goodies. — De‑aici ce ți‑ai mai luat? mă întreabă cu interes. Literele de lemn se varsă pe jos și ea începe să le aranjeze pe covor. — P‑E‑T‑E‑R. Cine‑i Peter? Nu știu, zic nepăsătoare, în timp ce înșfac sacoșa înainte ca ea să apuce săși zărească una dintre rame. (O dată m‑a prins cumpărând una din Fancy Free și s‑a enervat foarte tare; mi‑a spus că poate să îmi facă una oricând, dacă vreau). Cunoști vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mă uit la ea. O clipă, rămân fără grai. — Cât e? zice Suze alarmată. — E... e o greșeală, spun, încercând s‑o bag la loc în plic. E o greșeală, evident. O să le scriu o scrisoare... Ia să văd. Suze înșfacă factura și face ochii mari. 365 de lire? Bex... — Trebuie să fie o greșeală, zic, dar în glasul meu nu se mai simte tot atâta convingere. Îmi aduc aminte brusc de pantalonii ăia de piele pe care mi i‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
celibatară?“ Ce sunt astea, versurile unei melodii pop? — Vorbeam despre tine! Și despre faptul că le‑a ai spus tuturor că ești celibatar. Așa am făcut? zice Luke, părând amuzat. Când am făcut asta? — În Tatler! spun furioasă. Luna asta! Înșfac revista și o deschid la articol. „Cei mai influenți bărbați ai Marii Britanii. Numărul 34, Luke Brandon.“ — Pentru numele lui Dumnezeu, exclamă Luke. Despre asta e vorba? Despre asta, da! exclam. Despre asta! Și scrie că ești celibatar. Cum crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în imaginația mea. — Ai fost... reținut? zic într‑un final. Un tip a avut atac de cord. Avionul și‑a schimbat ruta... Se încruntă. Dar ți‑am lăsat mesaj pe mobil imediat ce s‑a putut. Nu l‑ai primit? Îmi înșfac telefonul, dându‑mi seama cu o senzație de rău la stomac că nu mi l‑am mai verificat de destul de mult timp. Și, firește, mesageria clipește de mama focului. Nu, nu l‑am primit, zic, uitându‑mă fix la telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
stai, dă‑ți și vesta. El își dă ascultător vesta și puloverul jos - și e incredibil, arată mult mai bine doar în cămașă simplă albastră. Aproape... normal! Apoi am o inspirație subită. — Stai așa! Fug la mine în cameră și înșfac una din sacoșele de pe scaun. În ea e un pulover pe care i l‑am cumpărat acum câteva zile lui Luke de ziua lui, dar am descoperit că are unul exact la fel, așa că mă gândeam să‑l returnez. — Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
dolari împărțiți pe treizeci de ani? — Sută la sută cașmir! strigă altcineva. Ai văzut asta? E doar 50 de dolari! O să‑mi iau trei. Mă uit în jur la camera strălucitoare și agitată, la fetele care se vântură peste tot, înșfăcând marfa, încercând fularele, cu brațele pline de chestiile astea noi și superbe. Și, brusc, îmi simt sufletul cuprins de căldura unei revelații copleșitoare. Aceasta este lumea mea. Locul căruia îi aparțin. În fine, mi‑am găsit adevărata patrie. Câteva ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o ai cu ei... — ... acest stil fals simplist al tău! zice Kent și mă privește intens. Cum reușești? — Ăă... știți cum e! Cred că, pur și simplu, așa îmi vine... Chelnerul îmi pune o băutură în față și eu o înșfac cu recunoștință. Păi, noroc! spun, ridicându‑mi paharul. — Noroc! zice Kent. Ești gata să comanzi, Rebecca? Sigur! răspund, scanând rapid meniul. Aș vrea biban de mare și o salată verde, vă rog. Mă uit la ceilalți. Împărțim și niște pâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mulțumesc! Iau o fustă neagră, apoi o arunc repede, în clipa în care văd că are un penis roșu strălucitor aplicat în față. — Doriți să probați ceva? Hai, Becky. Nu fi așa pămpăloaică. Alege ceva! — Îhm... da. Ăsta! zic și înșfac un pulover mov pe gât, care mi se pare chiar drăguț. Ăsta, vă rog. Și îl urmez în spate, unde cabina de probă e făcută din tablă de zinc. Abia când dau puloverul jos de pe umeraș observ că are două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
O să‑mi amintesc. Și, Suze, nu‑ți fă griji. Nu‑mi pasă mie de prostioare de genul ăsta! Însă, în clipa în care pun receptorul jos, mâna îmi tremură ușor. Ce naiba or fi scris despre mine? Mă grăbesc la ușă, înșfac teancul de ziare și le car cu mine în pat. Înhaț Daily World și încep să caut prin el cu înfrigurare. Pagină după pagină... dar nu văd nimic. Mă întorc la prima pagină și încep să răsfoiesc mai atentă, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
în care apare o reclamă la Cola light. — Mă uit la Cafeaua de dimineață, îi răspund. Acuma vine rubrica de sfaturi financiare. — Ce? Chipul i se încrețește de iritare. Bex, dă pe altceva. Vrea să ia telecomanda, dar eu o înșfac înaintea ei. Nu! zic, uitându‑mă fix la ecran. Vreau s‑o văd. Muzica familiară de la Cafeaua de dimineață izbucnește zgomotos dinspre ecran, în clipa în care apare jingle‑ul emisiunii, o cană de cafea, care se transformă într‑un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vocea. Toți banii. Și acum ai datorii. — Ba nu! Dacă nu erai tu, nu aveam așa mare succes. — Ba da! spun neliniștită. Ba sigur că ai fi avut. Suze, faci cele mai frumoase rame din lume. Zău... uite la asta! Înșfac cea mai apropiată cutie și scot o ramă din material de blugi prespălat. Aș fi cumpărat asta chiar dacă nu te cunoșteam. Pe toate le‑aș fi cumpărat! — N‑ai fi cumpărat chiar atâtea, spune ea, înghițind în sec. Ai fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
adevărat o descoperise doar pe Marioritza. O privea peste umăr, cu mâna pe inimă. Prin pielea umezită de zăpadă, degetele dibuiau bătăi puternice. De fapt, o zbatere. Carne însângerată. Inima devenise o pradă. Acolo, înăuntru, se simțea de-a dreptul înșfăcat de șoimul feminității ei. Intermezzo informativ. Despre cel puțin două lucruri ciudate petrecute la acea vânătoare cu șoimi. 1. Un spin tăie pantalonul prințului puțin deasupra genunchiului stâng și, prin acea despicătură, albeața pielii luă deodată conturul unei guri ademenitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
o introduc în tainele meseriei mele. ― Oh, da! Cu cea mai mare plăcere. Da, era un oarecare progres. Era cu mult mai bine așa. Și, încrezătoare, Toinette se agăță imediat de brațul pictorului. Dar nu pentru mult timp, pentru că el înșfăcă primul tablou care-i ieși în cale și începu să-i dea explicații. ― În forma oricărui portret, am întotdeauna în vedere modelul. Aici, vedeți, fiind vorba de portretul unei femei, mi s-a părut că ovalul ar fi forma geometrică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Aici nu suntem într-un salon. Aici suntem la război. Și să-ți intre bine în cap că încă mai sunt general. Încă mai sunt general, soldat! Ai înțeles? Ivan își pocni cizmele și salută militărește. ― Să trăiți, am înțeles! Înșfăcă tava și se grăbi să dispară. Abia acolo, afară, respiră adânc și-și gustă mica lui victorie. Tava era neatinsă. Va putea împărți toate bunătățile alea împreună cu libovnica lui. A dat răsfățul peste tine, Ivane, în dimineața asta! Kutuzov apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Continuă, pisar! Câinele își ridică botul de pe genunchiul prințului și îl privi în ochi. Manuc își feri privirea. Încă mai era tulburat. Încă mai auzea mâna care se lovea, la intervale regulate, de cealaltă. Pânda. Nerăbdarea marilor imperii de a înșfăca teritorii. Își căută punga cu tutunul preferat și își umplu ciubucul. Și Armenia fusese luată, smulsă, înghițită, împărțită, încorporată în diverse state, regate sau imperii. Armenia ajunsese doar un nume purtat în suflet de toți armenii rătăcitori prin lume. Arcul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
adunarea masonică, se gândea mai ales la evoluția ultimelor negocieri. Era profund nemulțumit. Nimeni nu mai avea răbdare să asculte pe nimeni. De fapt, asista doar la înfruntarea dintre rusocrație și turcocrație. Marile imperii se pândeau gata să sfâșie, să înșface, să soarbă sânge. Dincolo de cuvinte, de zâmbete sau gesturi pline de curtoazie nu mai exista nimic altceva decât o rapacitate nerușinată. Ce mai reprezentau micile principate? Nimic altceva decât o biată marfă pentru un troc politic. Doar piese de schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
trimise cu ceva timp în urmă. Ei bine, ilustrul Laz-Ahmed Pașa înghițise pe nemestecate mica lui minciunică. Negocierile se încheiaseră, părțile fiind de acord asupra condițiilor finale ale tratatului și stabilind deja data semnării acestuia. Așadar, se putea mândri că înșfăcase o bucățică bună din Moldova și chiar o bucățică din Dunăre. Ospătarul reveni și îi așeză dinainte păstrăvii aburinzi, cu aripioarele crocante, exact așa cum și-i dorea. Generalul aspiră pe îndelete, etalând voluptatea unui rafinat gurmand. Nările lui tresăriră, stârnite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Împroșcate, așchii. - Nu-aicea, ’uăăăăi!, răcnește bătrânul nostru vecin, părăsind pălăria, ca să poată amenința cu pumnul. Nu-n noi, bre, dă-n cioloveci, ’uăăăă’! - și arată Încolo, spre imaș. Mama n-a băgat de seamă ce se petrece În spatele ei - mă Înșfacă, dureros, de umăr și mă duce În casă aproape pe sus. Eu nu mă las - nu vreau În casă. Eu vreau afară, vreau pe calidor! Să văd, s-aud, să miros - tot, toate. Mă zbat, mă las pe jos, Încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
pleosc-plescăiește peste aiciul care, de la mine, rămâne nevăzut - dac-aș avea eu o oglindă; dacă aș pune-o dincolo; dacă i l-aș vedea. Femeile chiuie, țipă, râd. Le aud glasurile din ce În ce mai În urmă rămase - mama a izbutit să mă Înșface de mână și să mă zmulgă de-acolo. Am pătruns În codru. Parc-am mai fost pe-aici. Am fost, am fost. - Ce-i dădea Ileanu lui rusu, mamă? Ce zicea ea că-i dă lui?, Întreb, repet, scuturat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cumplită a amintirilor. Toate astea și chiar mai mult, își zise, veneau de la pasărea mică și fragilă care stătea acum tăcută pe creangă. — O plasă! șopti el. Repede, o plasă, o plasă... Rapid, împunse cu bastonul un soldat uimit. Apoi, înșfăcând o plasă pentru maimuțe din mâinile omului înspăimântat, sări din jeep și o aruncă peste porumbelul verde, în dorința oarbă de a prinde pasărea aceea înșelătoare, de a o ține lângă el cât va trăi în cantonamentul armatei, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
El alege întotdeauna calea cea mai ușoară. În vreme ce se târa către podiumul unde stătea David, cu câte-un copil încleștat de fiecare picior, Sofia arăta ca o persoană care are nevoie disperată de o proteză dublă de șold. Femeia a înșfăcat microfonul, l-a întors către ea și a bătut în el ca un adevărat profesionist, ca să se asigure că tot ceea ce avea să spună urma să fie auzit în întreaga încăpere. —Fostul meu soț e un laș, iar ea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
întors, a spus Jake relaxat. Acum Fionei nu-i mai venea să plângă. Jake trăia și era bine mersi, iar ea era cuprinsă de o furie turbată. De-a ce dracu’ ai tu senzația că te joci? a scuipat ea, înșfăcându-l de-un braț și trăgând de el ca să-l ridice în picioare. Operațiunea s-a dovedit dificilă, pentru că Jessica era încă agățată de ea. Jake s-a ridicat în picioare, cu brațele poziționate într-un gest de capitulare. —Heiiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]