2,851 matches
-
cu cea mai mare responsabhlitate pentru că te asculta o țară întreagă, inclusiv conducătorii ei. Ajunsesem, în timp foarte scurt, una dintre vocile care dădeau oră exactă și relatau ce se întâmplă în țară și un lume. N-are rost să înșir subiectele și persoanele despre care am redactat știri și comentarii în cariera mea de radio. Mai simplu este să spun că nu mi-a scăpat nimic cât de cât semniflcativ, oameni, fapte, întâmplări. Am prezentat congrese, adunări populare, vizite de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93407_a_94699]
-
detalii picante ale Jocurilor, culese de fiecare dintre noi, difuzate în fiecare radioprogram mare, și tot nu ne iese (!!!)doar...15 minute. Și atunci, de unde atâta răutate? O minimă deontologie profesională, face să verifici ceea ce scrii...Iar tot ce am înșirat mai înainte, poate fi verificat foarte ușor, nu e rodul imaginației.. Că să nu mai vorbim că, dacă ești „responsabil” pentru cele afirmate, semnezi „în josul foii”, nu te ascunzi în spatele anonimatului! Eu, daca am avut ceva să le „spun”, ieri
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93498_a_94790]
-
Desculță de așteptări caut colțul ierbii În iarna cu chiciură pe ram, În tăcere ascult cum se-ngână cerbii Când țurțurii dezgoliți mustesc la geam. Clipe haotice se zvârcolesc în iarna albă Prin gânduri răvășite în besmetice căutări, Cu vise înșir speranțe în aleasă salbă Peste oceane întinse, mări de așteptări. Cu raze cerul sărută gândul troienit de frig Într-o lume absentă de durerea ta, Ochi-mi zâmbesc chiar și atunci când țip Topind nămeții cu căldura din inima mea. Cenușă
ZÂMBET DE IARNĂ de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383177_a_384506]
-
CRITICILOR MEI ( dupa Eminescu) autor, Bertoni D Albert Multe frunze gălbenite Stau să cadă veștezirii Dar crezându-se-nverzite Se agață scai,gândirii E ușor a spune multe De nimic nu poți a scrie Dacă ai un strop de minte Înșira-vei pe hârtie Dar când sufletul se-agită De tristețuri și necaz Iara teama se arată În inimă si pe-obraz Ca și frunzele în mugur Cată la lumina zilei Vor intrare-n cel tezaur În cuvintele-omenirei Pentru-a ta
DANIEL BERTONI ALBERT [Corola-blog/BlogPost/383046_a_384375]
-
lanuri de porumb, încă necules, sau porumbiști cu grămezile de coceni aliniate în rânduri ce păreau infinite, în luciul lor cenușiu. Dar, oricât alerga muta reptilă, nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
lanuri de porumb, încă necules, sau porumbiști cu grămezile de coceni aliniate în rânduri ce păreau infinite, în luciul lor cenușiu. Dar, oricât alerga muta reptilă, nu întâlnea în cale-i nicio mașină, nici un om, pe care să-i înghită. Înșirate pe panglica sa lucioasă, satele erau scufundate în hăurile somnului, parcă atinse de mantia muiată-n cloroform a unui zeu necunoscut. În zadar somnoroasa oră izbea în porțile de lumină ale dimineții, că tot nu reușea să destrame pânza de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Ediția nr. 1777 din 12 noiembrie 2015. CARTOFUL FIERBINTE (fenomenul „COLECTIV”) ru Luna noiembrie este anticamera sfârșitului de an. Se știe însă că orice sfârșit în eternitatea timpului este un nou început, o regenerare. De aceea viața și moartea apar înșirate pe firul existențial precum șnurul mărțișorului. Dar lunii noiembrie i s-a rezervat și rolul ingrat de vameș al copacilor, pregătindu-i pentru regenerare. Este un fenomen lent, tăcut, liniștit, petrecut într-o anumită perioadă de timp, accelerat uneori de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
așa ar fi una dintre ... Citește mai mult CARTOFUL FIERBINTE(fenomenul „COLECTIV”)ruLuna noiembrie este anticamera sfârșitului de an. Se știe însă că orice sfârșit în eternitatea timpului este un nou început, o regenerare. De aceea viața și moartea apar înșirate pe firul existențial precum șnurul mărțișorului. Dar lunii noiembrie i s-a rezervat și rolul ingrat de vameș al copacilor, pregătindu-i pentru regenerare. Este un fenomen lent, tăcut, liniștit, petrecut într-o anumită perioadă de timp, accelerat uneori de
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
apoi, un eseu despre atracția bunicului pentru poezie, în general, pentru poezia coșbuciană, în special. Mira sublinie faptul că nunta Marietei și-a lui Artemie fusese gândită de bunicul, s-ar fi zis, după Nunta Zamfirei. La remarca asta, se înșiră iar lanț de lacrimi de o parte și de-alta a obrajilor Marietei. Ca și-n poezie, mirii avuseseră mulți nuntași, mult popor/ Cu muzici multe-n fruntea lor. Cântaseră cu această ocazie lăutari craioveni și, mai presus, fusese adus
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
Și ce descoperea, i se părea chiar minunat. Mergea fascinat pe bulevardul ,nu foarte larg, ce i se deschidea în față,străjuit de o parte și de cealaltă de palmieri foarte înalți ,dar în același timp foarte subțiri.În stânga se înșirau hoteluri luxoase,de cel puțin șapte etaje ,construcții arhitectonice moderne ce îmbinau perfect stilul european cu cel al continentelor aflate în apropiere. Iar în dreapta,un infinit albastru, cristalin. Marea Meditarană ! Era doar începutul lunii mai,dar câțiva turiști temerari își
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
iar din ochi sașii ascunși sub bască''. Sau dacă scrii ca Văcărescu, eufonia-i proastă, zic Ai noștri literați, maeștri, ce-și fierb cuvintele-n ibric Să le topească vechea formă, să le îmbrace-n haine noi Și să le-nșire-n fraze fade, ca-ntr-un îndoliat convoi. Și aia-i poezie bună, și-ncepe-un dialog ales Cu replici ce se vor subtile, ca avocații în proces. Și fiecare vrea s-arate, cât este el de filozof. Iar eu
SCRIU DESUET, VETUST ŞI DEMODAT de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 1924 din 07 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383319_a_384648]
-
ce dau localnicilor frisoane. Vizitatorii mai zgârciți sau dornici de pitoresc evită Hotelul, locuind în gazdă; cei săraci nu sunt prea bine văzuți, dorm în vale, sub un șopron sau în gară, li se zice „sulfurați”. În zori, se vor înșira pe serpentinele ce duc spre cea mai împuțită apă din lume, dar vindecătoare a tot felul de boli, mereu mai multe și mai grele. Pentru asta au venit, din tot Regatul; și ei vor mânca, împânzind birturile, pensiunile, micile restaurante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
despre urși din aceștia vrei să povestești? întrebă Parnasie. — Da și nu! - răspunse Cancioc. Ursul despre care, de-mi îngăduiți, voi zice două vorbe, avea, ce-i drept, toate năravurile urșilor - și nu cred că e cazul să le mai înșir - dar mai avea ceva pe deasupra: avea suflet, fraților. — Cum vine asta? - făcu Surduc. — Iată cum vine: trăia odată, lângă o apă mult curgătoare, la o stână, o băciță. O chema Mădălina și pe cât era de harnică, pe atât era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
colibei era un coteț din scânduri rare printre care se zărea învârtindu-se un porc negru și slăbănog căruia, de altfel, Covaliov îi aruncă pe dată doi-trei pești, potolindu-l. Lângă coteț se ridica un soi de magazie unde se înșirau câteva bărci găurite, pline cu rațe. Tot acolo își avea sălașul și câinele. Uitându-se mai cu atenție, Barzovie-Vodă regretă imediat că romanii se rătăciseră atât de iute în sudul Dunării, nepermițând vespasienelor intrarea lor irezistibilă spre Nord. Natura urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
traversară piața San Marco, coborâră în gondola femeii și-o porniră pe Canalul Grande. Privindu-i de pe chei, ai fi zis că-s trei amorezi. Curând, ieșiră de pe Canal Grande, cotind pe unul din numeroasele canalete pe marginile căruia se înșirau masive clădiri pe piatră mucegăite. Pe locul gondolierului, mânuind cu dibăcie vâsla lungă, stătea signora Maxima, salutând în dreapta și-n stânga și schimbând vorbe cu zeci de venețieni care la ora aceea stăteau la geamuri și se bărbiereau. „Ce-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acasă, În apartamentul ăla nenorocit de două camere din groapa talciocului, să mă servească Rifca lui cu telemea, cu sardele albaneze și cotlete și el să-mi toarne, tronînd În capul mesei, o poșircă făcută-n casă și să-mi Înșire bancuri Învățate de plozii lui la grădiniță. Ce să-ți spun, petrecere nu glumă, mi se potrivea mătușă; unde mai pui că madam Albu se uita chiorîș la Wanda, pe care nu i-o puteam prezenta drept soție; știi, balabusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
august În care scurm Într-un mal de nisip... totul se surpă, se Împrăștie În fața mea de parcă vînturi mari de scorțișoară mi-ar răvăși presimțirile amăgindu-mă, un desfrîu de confuzii și fiecare strecurîndu-se insidios În capsula unui cuvînt. Aș Înșira acum un pomelnic de nume Ramona, Adolfo, Giuliamo, Dorothy, Hroswitha, vorbe neutre, atît de discrete, de vide, asemenea unor sunete acvatice, eoliene, asemenea căderii unei picături de ceară În vis. Aș Înșira acum un pomelnic de nume pentru că ele nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fiecare strecurîndu-se insidios În capsula unui cuvînt. Aș Înșira acum un pomelnic de nume Ramona, Adolfo, Giuliamo, Dorothy, Hroswitha, vorbe neutre, atît de discrete, de vide, asemenea unor sunete acvatice, eoliene, asemenea căderii unei picături de ceară În vis. Aș Înșira acum un pomelnic de nume pentru că ele nu m-ar obliga să ajung nicăieri, să deschid o ușă, să aprind o brichetă. Și iată aceste aripi ca două sugative mari desfășurate deasupra mesei la care scriu uscînd cerneala unei priveliști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ei purpurie, asudată toată de parcă și-ar fi strivit două roșii la subțiori, e urcată pe acoperișul haznalei În aplauzele și răcnetele generale. CÎțiva copii de pripas stau pe margine scobindu-se În nas și se holbează la micii aburinzi, Înșirați pe frunzele late de bostan. Spre seară, cînd lumina se opacizează și vocile se istovesc În răgușeală, o briză molcomă trezește rumoarea tufișurilor din jur. Micile viețuitoare Încep să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
altfel, urmând soarele de pe cer, noaptea se suiau în pod, iar ziua se refugiau în fundul grădinii. Acolo creștea grămada aceea de usturoi care puțea și care mai ținea în viață întreaga casă. Pe înserat, familiile noastre se așezau pe scăunelele înșirate în fața ușii iar până la culcare ronțăiau pe inima goală câte un cățel din producția anuală. Între timp, bărbații jucau șah. Acolo am auzit odată zicala „cade în picioare ca pisica“. Prin urmare, pisicile rămâneau pe acoperiș până bine după asfințit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fi simțit un asemenea imbold, dar e foarte posibil că i-ar fi fost milă de acest om bolnav, care tușește. Pentru a termina cu Ivanov, ne rămâne doar să completăm locul gol pe care l-am lăsat atunci când am înșirat sentimentele care-i sunt omului accesibile la teatru. Fapt e că n-am spus nimic despre imboldul de a râde care e solicitat atât de des de acțiunea dramatică și care este extrem de important pentru exemplul nostru. Acesta este important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
auzea un murmur slab ce creștea pe măsură ce înainta. Recunoscuse imediat zgomotul apei curgătoare și privi repede în jos, spre picioare, așteptându-se să calce în apă. Nici vorbă de așa ceva, podeaua era în continuare uscată. Pășea încet peste traversele rare înșirate pe pardoseală. La intervale regulate pipăia cu piciorul șinele ca să se asigure că se aflau la locul lor. Spera din tot sufletul să găsească și un vagonet pe undeva, pe acolo. Dintr-o dată, pereții se deschiseră în lături și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acum de perete. Cristi se îndreptă într-acolo și pătrunse înăuntru. O pergolă năpădită de iederă acoperea întreaga grădină de vară, filtrând aproape complet lumina soarelui. Mesele mici și discrete, ridicate pe un fel de podină din lemn negeluit, se înșirau de-a lungul pereților îmbrăcați în verdeață. Zgomotul și așa slab al micului orășel dispăruse complet iar față de vipia din drum, aici domnea o răcoare plăcută. În afară de el nu se mai afla nici un client acolo și un chelner în vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trotuarul. Ajunseseră într-un loc unde parapetul de protecție era întrerupt. Trotuarul se continua cu un ponton îngust din dulapi de lemn care înainta spre apă. O balustradă din același material se ridica pe margine. Câțiva stâlpi de iluminat se înșirau pe ponton, aruncând reflexe mișcătoare în apă. Se spune că, de mult, începu ea să vorbească deodată, locurile acestea se aflau în stăpânirea unui uriaș. Numai lui îi era îngăduit să strângă aurul care se găsea din belșug în munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl studia. Dar, ia loc! îl invită Pop lăsând foile de hârtie din mână. De ce te formalizezi, aștepți să te invit eu? Nu vreau să fiu nepoliticos. No, hai! Așază-te unde vrei, îi arătă el unul dintre sca unele înșirate de o parte și de alta a mesei de ședințe lipită de birou, las-o încolo de politețe! Mulțumesc, spuse Cristian așezându-se. Pop ieși de după birou și se așeză și el la masă, față în față cu invitatul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]