1,250 matches
-
venea la moșia lui cu mireasa, și cu bătrânul, cuconu Ionașcu Razu. — Tot s-au adeverit vorbele, Iano... murmură Faliboga... De-acu cine știe ce-a mai fi!... Iona se întoarse spre vataf și-l privi pieziș, cu sprâncenele puțin încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-are să desfacă pe boier de pustietățile noastre... Iana nu răspunse; își aținti ochii arzători asupra săniei care venea domol acuma; privi lung obrazul trandafiriu învăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
noi... Da’ eu mă întorc cât de degrabă, cât de degrabă... — Apoi să vii sănătos, stăpâne... zise Faliboga. O mână mititică bătu-n geam. Cuconu Jorj se întoarse râzând și intră în casă. Faliboga se îndreptă înspre oameni cu sprâncenele încruntate. Puneți-vă, măi, căciulile în cap! - Și-și îndesă și el cușma pe sprâncene. - Să se ducă Andrei Broască după rachiu, strigă apoi cu asprime, și voi duceți-vă de vă căutați de treabă! Acu boierii au intrat în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
arse peste ochi c-o vărguță de sânger pe care o rupsese în trecere; și se mistui în tufele zăvoiului de aproape... O clipă orbit, omul se răsuci în loc; apoi când se desmetici, se uită în juru-i, clipind cu ochii încruntați. Ș-abia într-un târziu zări pe nevasta vătafului cum trece apa Moldovei, prin pulberea lunii, cu fustele ridicate până la sâni și cu coatele înălțate la umeri. Atunci se năpusti la vale, ieși la marginea zăvoiului, și de-acolo trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
n-a ascultat decât tăcerea. Zidurile ce împresură Seraiul au fost clădite din lespezi de marmoră cu inscripții; mâni barbare le-au smuls din locuri sacre, aducându-le aici, ca să adăpostească tirani, haremuri de roabe trimese de pretutindeni și oștime încruntată al cărei vis era prada și măcelul. Neguțătorul meu se opri o clipă bucurându-se de uimirea mea. —Prea stimate domnule, a urmat el, cu vocea puțintel schimbată; te vei mira mai puțin aflând că ți-am recitat stihuri dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
e și asta?...poate e una din berile alea noi... uită-te tu în pivniță, Jason, vrei?... Eu (strig): Uite, e în regulă, aduceți-mi o cola dietetică. Eu (întorcându-mă spre Mr Big): Scuze, ce spuneați? Speedy McGreevy. El (încruntat): Speedy McGreevy? Speedy McGreevy n-are nimic de-a face cu asta. Sau are? (Își îngustează ochii.) Ce știi despre asta? Cine a vorbit? Eu: Nimeni. Tu ai spus-o. El: Eu n-am zis Speedy McGreevy, am zis Racey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
scurt timp după ce te-ai născut, zice. Mi s-a făcut pielea de găină și m-a trecut un fior pe șira spinării. —Așa e. Oh, Doamne. L-a întâlnit pe Aidan? Acolo? Adică, unde-or fi ei? Leisl era încruntată și își ținea degetele apăsate pe tâmple. — Îmi pare rău, Anna, intră altcineva pe fir, o femeie. Îl pierd. Îmi venea să sar de pe scaun, să-i prind capul în mâini și să strig: —Ei bine, adu-l înapoi, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a cerut să transmit condoleanțe alor mei, a debitat câteva vorbe în legătură cu unchiul meu, „fidelul nostru slujitor“, și a isprăvit exprimându-și dorința de mă revedea cu alt prilej. Întrevederea se încheiase. M-am încăpățânat totuși să continuu, în ciuda sprâncenelor încruntate ale maestrului de ceremonii: — Dacă mi-ați mai acorda un minut, aș vrea să vă înfățișez o rugăminte. Și am început să vorbesc despre sora mea, cât de iute puteam, rostind de două-trei ori cuvântul „nedreptate“ și reamintind de făgăduiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe care o înfățișezi ca fiind tămăduită de lepră, dar care poate fi roasă de boală până la inimă. Cum să faci deosebirea? Mă așteptam ca Iscoditorul să mă contrazică, după obicei. N-a făcut-o. Era tăcut, îngândurat, cu fruntea încruntată, iar răspunsul lui mi-a venit împreună cu o întrebare: — Ce spui tu e adevărat. Ce trebuie să facem acum? Curioasă reacție! Pe vremea când Mariam nu era pentru el decât sora unui prieten, nu șovăia să aibă el inițiativa, trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
strălucire o tavă mare de aramă înainte de începerea celui de al doilea ospăț de nuntă, care avea loc în seara aceea și la care, după datină, doar femeile erau poftite, doar slujnicele cântau și dănțuiau. Salma vorbea cu glas scăzut, încruntată. Când m-am apropiat, a tăcut brusc și s-a pus și mai tare pe frecat. Fatima s-a întors atunci și m-a văzut. Mi-a adresat un zâmbet plin de beatitudine, de parcă am fi petrecut cea mai minunată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
papală care mă însoțea primise anumite porunci. Așa că a deschis ușa biroului fără să mai bată, m-a împins înăuntru și a închis-o iute în urma mea. Când m-a văzut, papa a încetat să mai strige. Însă a rămas încruntat, iar buza de jos încă îi mai tremura. Cu degetele-i netede, care băteau febril darabana pe masă, mi-a făcut semn să vin mai aproape. M-am aplecat spre mâna lui, apoi spre cea a personajului care stătea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de braț. Îl examină lung, din cap până-n picioare. Îi observă silueta zveltă sub veșmântul scurt de blană, umerii lați, puternici. Îi privi atent chipul. Când întâlni privirea lui Valerius, zâmbetul îi dispăru. — Ești un om care se teme, zise încruntat. — Eu sunt medic, ți-am mai spus... Sunt un om care vindecă... Un om care vindecă bolile și rănile. Valerius se eliberă din strânsoare și îi arătă traista pe care o purta la gât. O deschise și îi arătă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sclavul lăsă draperia să cadă, iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-o cupă din aur cizelat. Îl privi pe băiat pe sub pleoapele umflate. — Ești gal? — Sunt gal. Nu-mi plac galii, zise încruntat Vitellius. Cel mai bun gladiator al meu a evadat. Nu știu cum a reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine, aducea sacrificii zeului Marte, vărsând în arenă, în numele meu, sângele adversarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de legiuni. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Galba, adu-ți aminte. — Galba, suspină legatul. Galba nu se dovedește un împărat demn. De la Roma am primit vești sinistre... Poporul și Senatul îi cer un succesor. — Știu, exclamă Antonius încruntat. Galba l-ar vrea pe Piso, urmașul lui Crassus și al lui Pompeius, nobil așadar, tânăr și de o moralitate neîndoielnică. Dar Piso, adăugă indignat, Piso nu e un soldat. Nu știe nimic despre armată, iar soldații nu-l cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tolera pe Vitellius și atacul lui asupra inimii Imperiului. Trebuie să fim cu toții uniți și să ne supunem ordinelor împăratului de la Roma, zise Antonius în încheiere. — Apleacă-te. Lasă-mă să-ți văd chipul la lumina lămpii. Antonius se aplecă încruntat, neliniștit. — Ce vrei de la mine, pater? murmură, tulburat de privirea gravă a lui Valerius Mucrus. În cuvântul acela, pater, se ghicea respectul față de cel care ajunsese la gradul cel mai înalt de inițiere în cultul lui Mithra și era mai-marele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul de lângă el. Valerius îl privi încruntat, fără să răspundă. — Da, e prima oară când vii într-un amfiteatru... Te-am văzut, știi? Îi recunosc imediat pe cei care vin pentru prima oară la munera. Se tem, ca și tine. Păreai un șoarece muiat în ulei când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își sprijini bărbia în pumn. Stătu o vreme pe gânduri, apoi spuse: Voi căuta aliați pretutindeni. În ce mă privește, azi începe războiul împotriva lui Vitellius. Vreau să organizez o alianță împotriva lui. Îl voi zdrobi. — Și Valerius? întrebă Titus încruntat. Mă cuprinde tristețea când mă gândesc la el. Cunosc arena și îl cunosc pe Valerius. Nu va supraviețui. — Asta și urmărește Vitellius... — N-ai de gând să-l salvezi? — Nu-l pot lua pe Valerius de la Ludi, știi prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Ludi, știi prea bine asta. Pot doar să fac în așa fel încât, dintr-un laș, să ajungă un bărbat care știe să apuce o armă și să-și apere viața. — Valerius nu e laș, legatule, răspunse Titus, privindu-l încruntat. E curajos, dar curajul lui este diferit de al nostru. Pentru el, viața e sacră. Pentru el, orice armă e o insultă adusă vieții. — Îmi cunosc fratele. Întotdeauna s-a temut... — Dar nu s-a temut de moarte, dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
profundă recunoștință față de tine. În plus, știu că se teme fiindcă știe puterea ta de mag. Iar eu, adăugă ducându-și mâna la piept, eu, Antonius Primus, voi fi la picioarele tale dacă îmi vei ajuta fratele. — Taci! exclamă Proculus încruntat. Mai lipsește să-mi oferi bani ca să mă convingi... Bani, repetă cu dispreț. Antonius tăcu. Își îngropă iar fața în mâini, ca să-și înăbușe mânia și durerea pe care i le provocaseră ultimele cuvinte ale maestrului. Își aminti viziunea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl va pune pe divinul său Skorpius să lupte cu un laș idiot ca mine? Vrei ca toată arena să-l insulte pentru că le oferă oamenilor o luptă de tot râsul? Manteus rămase o vreme tăcut, cu brațele încrucișate, privind încruntat iarba. Valerius se sprijini de un măr și scutură puțin trunchiul, făcând să cadă câteva petale. O văzu pe Velunda în lumina soarelui, venindu-i în întâmpinare într-o zi de primăvară și ridicând brațele spre copacii înfloriți înainte de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe Vitellius, dar care la Ludi refuza să învețe să lupte. În timp ce mergea pe coridorul îngust dintre mese, un tânăr înalt și musculos îi ieși în întâmpinare și, refuzând să-i facă loc, îl împinse cu umărul. Valerius se opri, încruntat. — La ce te uiți? izbucni celălalt. — Nu te-am mai văzut pe-aici. — Sunt Flamma, retiarius. Tocmai am venit din Lusitania. Fă-mi loc să trec. — Iar eu sunt Valerius... secutor. Trec eu mai întâi. — Ai grijă, Valerius, se auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
teamă la început. După aceea mi-a trecut. — Douăzeci și două de lupte... Ai luat parte la douăzeci și două de lupte? Ai învins întotdeauna? — Da, răspunse Marcus simplu. — Eu nu știu nimic despre arenă și despre munera, zise Valerius încruntat. E prima oară când mă aflu într-un asemenea loc. Îl privi lung pe tovarășul său de celulă. — Ascultă... În timpul luptei, cum faci să rănești, să ucizi pe cineva care... Mă rog, nu e ca-n bătălie, unde înfrunți dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gladiatori. — Ai dreptate că vremurile se schimbă, bătrâne. Proculus se îndepărtă de balustradă și îi oferi brațul lui Manteus, care era mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat, Manteus se trase în lături și intră în sală înaintea lui Proculus, clătinându-se pe picioarele umflate. Se așeză pe scrinul pe care stătea de obicei, lângă masa unde sclavii așezaseră deja farfuriile cu mâncarea pentru prânz. După cum vezi, Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
că etica ta îți impune să respecți viața. Asta e alegerea care menține întreagă partea ta divină... și nu va fi umbrită de misiunea pe care ți-au încredințat-o zeii. — Care, aceea de a ucide în arenă? izbucni Valerius încruntat. E o misiune ciudată pentru un medic. — Tu nu-mi asculți cu atenție cuvintele, Valerius. Proculus tăcu o clipă. — Cuvintele pătrund în inimă și îmbogățesc conștiința... Se întinse. În noaptea asta o să lăsăm lampa aprinsă. Valerius adormi în brațele Velundei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Augusta Rauricorum. Căută să citească pe chipurile lor teama pe care o simțea el. Îl văzu pe Marcus așezat pe o bancă, cu spatele rezemat de perete. Ținea ochii închiși, iar chipul îi era relaxat. Flamma se învârtea de colo-colo, încruntat. Unii ședeau pe jos, cu capul pe brațele sprijinite pe genunchi. Alții priveau în gol. Nimeni nu vorbea. Nici unul nu știa cu cine urma să lupte. — Le e teamă? îl întrebă în șoaptă pe Proculus. — Și de ce nu le-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atât de neliniștit. El a simțit prezența dușmanilor, dar noi nu. Începură să coboare dealul. Errius ducea de frâu calul pe care era așezat prizonierul. — Vom trimite pe cineva din Legiunea a treisprezecea să aducă trupurile tovarășilor noștri, zise Antonius încruntat, clătinând din cap. Îi vom îngropa ca pe niște eroi. N-o să-mi iert că i-am atras cu mine în capcană. — Cu toții aveau femei în castru... și copii, murmură Errius. Poate că de asta nu vreau să mă leg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]