700 matches
-
melancolie și violență. Se simțea în ea forța primitivă a unui suflet vechi, cu lipsa lui de măsură, cu furiile lui, cu fascinația lui pentru abisuri. Mesenii nu înțelegeau cuvintele cântecului și la început îl ascultaseră doar cu o ureche înduioșată de cele câteva pahare golite, pentru a uita de noapte și de vremea rea, dar, pe măsură ce patima creștea, prevestind catastrofa, o teroare necunoscută puse stăpânire pe sufletele lor, îndreptate până atunci spre lumina liniștitoare a virtuților domestice. Cântecul îi purta
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
la Ciric, de la Cetățuia la Grădina botanică, eflorescențele în imaginare ghirlande suspendate dând credit parcă fenomenelor alchimice într-o perpetuă explozie a imaculatului. Dar visătorul este cel care fructifică mai ales culoarea albă, un trandafir, un crin sau o orhidee înduioșează iubirea, pe când piatra albă sfârșește prin a fi de un alb mai alb în ochii arheologului. Culorile materiale, de la alb la negru, de la roșu și gri la nuanțele variate ale ceramicii (de Cucuteni) răsfrâng istoria veche, punând-o pe masa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
brusc la nivelul conștiinței! Cu condiția s-o fi scris cu tot sîngele tău, viu sau aproape mort. Eu i-am dat întotdeauna dreptate lui François Mauriac, care spunea că "Omul este spirit sau nu este nimic". Și, iată, mă înduioșez amintindu-mi o carte minunată a lui Mauriac, pe care o citeam în decembrie 1975, într-un spital din Sulina, un spital de neuitat: "Thérèse Desqueyroux". Mai scrie-mi tu! Aștept AMFITEATRU-ul! Lucian (Vasiliu n. red.) îmi spune că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
să fac namaskar! Trebuie, cu siguranță, să mai lucrez: să mai lucrez pe mine însumi și în Sahaja Yoga! Ce pot cu certitudine să afirm: în minutul acela de stat pe centru, am simțit niște vibrații extraordinare! Mama s-a înduioșat de mine și mi-a alinat frământările, cum numai EA știe și poate... Am observat, la un moment dat, în apropierea mea, un sahaja yoghin cu un copil în brațe. Cu o ședere în lotus impecabilă, cu fața complet destinsă
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
unui spirit, trebuia să-i vezi... Cântecul nostru este mai puternic de fapt pe zi ce trece. Și este abia începutul, Sachi, cântecul nostru va fi ca o lumânare aprinsă în bezna unei temnițe. Cântecul nostru va putea lumina și înduioșa, exact când vremurile vor fi crunte și tulburi, așa cum se anunță. Cântecul nostru va aminti lumii ceea ce este cu adevărat, când ea va părea pierdută de speranță și înecată în întuneric. Să fi reușit noi oare, dragul meu Sachi, ceea ce
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Eu spun iubire, ei mă scuipă în față, frustrați și satisfăcuți în mojicia lor. Eu le vorbesc despre amor, ei vor să le cânt despre birturi, despre chefuri și tăvăleli ieftine. Melodia unui tango e plictisitoare și deranjează, nu mai înduioșează pe nimeni, poate doar pe niște amărâți depășiți, ca mine, care vor dispărea cât de curând. Cât despre emblema unui partid, n-am sărutat vreuna în vremuri când poate chiar credeam, n-am ridicat regele în slăvi, dar vor să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
plin de soare, pe care... dincolo nu-l vom mai avea. E mai bine aici! Atenția și bunătatea Dvs., cu care ați scris despre mine, În revista Nr. 2 a Muzeelor și Monumentelor , m-a Încântat, dar și m-a Înduioșat! Negăsind revista la chioșcurile de ziare, am apelat la Muzeul nostru. Împreună cu Colonel Ciuntu, am urmărit articolul scris de Dvs. Ne-a minunat munca și priceperea cu care ați detectat atâtea personalități de valoare ale orașului Fălticeni. Sunteți părintele Muzeului
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
și mi-a fost și jele când am lăsat copiii. Da câți ai? Șase, domnule locotenent. Apoi, eu camarade, precum văd, ai fost cam bolnav și cred că nu ești deplin înzdrăvenit... (Doctorul îi dă a înțelege ceva, căci e înduioșat de mâhnirea concentrată din ochii lui). Ba-s zdravăn, domnule locotenent. Nu vrai să te întorci acasă? Nu. De aicea mă duc înainte cu ceilalți. Înapoi nu se poate. Altul, mărunt și vioi, are un zâmbet subțire când îl ispitește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
aceea o săruți. Hora nu îmbătrânește. Raiu era la Mongolia, unde eram fericit. Bine este la împărăția ta, unde am atâta mâhnire. Care mâhnire? Am mâhnire, s-a îndârjit Urda, căci va să piară fiul prea iubit al Împărăției persienești. Înduioșându-se d. de tulburarea prea frumoasei sale a dat poruncă să fie tăiat coconul. Atunci d. ridicându-se cu putere din jilț a poruncit ca să nu mai omoare pe fiul său. O dulce al meu stăpân, uită-te la ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
D-l Vizebürgmeister era încântat de atâtea măriri. Am văzut și câțiva scriitori și artiști. A fost și Goethe aici. M-am înclinat. Lumea care a trăit aici, din veacul XVIII până ieri, avea prilej să se simtă onorată și înduioșată de adâncă mulțămire, mai cu seamă că mărimile lumii veneau să bea apa lor dela Sprudel și Mühobannen. Părea că onoarea apelor se răsfrânge asupra întregei lor existențe; de aceea la marginea târgului, pe multe stânci bine îngrijite, se poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
primim și nu trimitem scrisori decât pe cale oficială. Ne înveseleam când prin soldat ne înmânau plicurile cenzurate. În fine, mai aflarăm că Stere fusese în Germania, probabil pentru ziarul lui, Lumina, care trebuia să apară finanțat de Frankfurter Zeitung, revenise înduioșat de sărăcia de acolo; prânzise la von dem Bussche și repeta peste tot meniul: un ou cu spanac fără unt, o felie de sfeclă cu o feliuță de cârnat și pâine prăjită. Noi am dedus că voise să-l convingă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
înțelepciune, înălțime morală și dreaptă judecată "a celor care au fost". Constatarea a făcut-o și un alt fălticenean bun cunoscător al acestui spațiu de excepție, care își amintea: "când auzeam rostit numele lui N. Gane, mă bucuram și mă înduioșam în același timp: proza lui a însemnat pentru mine una din primele emoții culese chiar din cărțile de școală primară ale timpului" (Aurel George Stino, Grădina liniștii, Iași, 1974, p. 10.). Într-un fel de preambul al cărții, autorul ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
recunoscut și sărbătorit de toți, el a dezgropat limba noastră de sub dărâmăturile trecutului, i-a redat frumuseța ei originară și a adus-o la cinste într-o lume care uitase s-o vorbească; el a fost cel dintăi care a înduioșat inimile noastre prin versul lui dulce și limpede curgător ca izvorul de la munte; el simboliza într-un cuvânt întreg neamul nostru cu suferințele, cu lacrimile lui din trecut, cu dorul și cu aspirațiunile lui spre viitor. El, de-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
considerat ca al noulea copil al meu. O! Dac-aș sta să descriu toate plăcerile ce mi-a făcut el în cursul vieței sale de vreo 14 ani, să istorisesc toate alintăturile, toate naivitățile, toate ghidușiile lui, care când mă înduioșau, când îmi stârneau râsul, aș putea să umplu un volum întreg, dar trebuie să reiau firul întrerupt al istorisirei mele. Ziceam, deci, că într-o frumoasă dimineață din luna august eram pe-o întinsă miriște de pe moșia Spătăreștii. O adevărată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
stă În măreția evenimentelor, cât În emoția sufletească pe care o provoacă aceste evenimente. Cu aceeași emotivitate cu care am fost dăruit până la maturitate - când mă țineam de braț cu Ion Minulescu, amândoi În pas cu muzica militară, tăcuți și Înduioșați de amintirea copi lăriei noastre - voi Încerca acum, fără ifose istorice, să evoc câteva peisajii din pitorescul vieții de toate zilele a Bucureștilor din această primă jumătate de veac, cu frământările sale lu mești interesând mai mult istoria măruntă a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Înlesnită prin ultimele mele experiențe proprii - o recunosc și o regret, așa cum ai regreta amputarea unui mădular al tău bolnav, dar totuși al tău. Tudor Arghezi, căruia mă scuzam odată de acest lirism al meu neghiob, Îmi spunea, uitându se Înduioșat la mine, cu ochii lui mici de câine bun și trist: „E totuși frumos lirismul, nu-i așa?... E frumos!“ Alta... și atâtea altele Încă, ce mai Încolo?, stăteau totdeauna gata să-mi dovedească, fără ca tu să te gândești măcar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
face nimic să oprim asta? Gârmoci l-a privit neputincios, cu ochi inexpresivi, de bou. Ar fi fost în stare de orice efort, numai să-i fie pe plac șefului, dar habar n-avea cum să acționeze. Tovarășul Cameniță era înduioșat și liric pentru prima oară de când se știa el: și-ar fi petrecut oricât timp uitându-se la îngerul de lumină. Îi părea rău că totul se termină așa, deodată. Câteva minute numai a durat și îngerul s-a topit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un gard, se uita la trecători, cu un aer dus, un tată vechi de nomenclaturist proaspăt. Purta un fes ponosit, era nebărbierit, bărbia îi tremura, iar una din lentilele ochelarilor legați cu sfoară peste urechi era spartă. Dacă te lăsai înduioșat de aerul său decrepit, nu-ți mai venea să-l lustrezi. Știți însă cum e: lustrezi ce se nimerește, nu ce-ai pofti. Ce, parcă eu n-aș avea chef să lustrez un nomeclaturist în putere? Dar cum ajungi la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
pe lemn de-ocară. Adăpat - drept răcorireCu oțet și fiere-amară ! Să ajungi la reușită M-ai străpuns cu lancea crudă Și din inima-mi zdrobită Tu de sânge-ai scos-o udă. Moartea mea și-a ei durere Pe puțini înduioșează Mulți în față-mi cer putere Și-n ascuns mă detronează. Dar ce vreau?... O, vreau iubire Imitare, reparare;... Nu tânjiți cu șovăire!... Alergați și mic și mare; Iată inima-mi străpunsă Vrea să-mpartă numai bine; Și văpaia ei
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a venit tot din partea lui Mircea. Mama, ce-ar fi să mergem la moară? Cum crezi că veți ajunge, Mircea? Stratul de zăpadă e destul de gros, iar voi sunteți foarte slăbiți. Mama, datoria noastră este să încercăm. S-a uitat înduioșată la cel mai mare copil al ei. Cât era de inimos și plin de inițiativă! Judeca lucrurile ca un om matur, cu experiență. Pe de altă parte, era conștientă că demersul acesta era absolut necesar. Ne aflam într-o fundătură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
din Chile. Reprezentările lui Iisus Hristos pe cruce sunt de un realism greu de suportat, pentru un ochi "ortodox", ca al meu. O posibilă explicație: în fața sângelui, stigmatelor Sale și a suferinței, nimeni nu se mai poate nici îndoi, nici înduioșa, așa cum s-ar întâmpla în fața altor scene mai edulcorate. Poate că nu întâmplător se citesc în școlile coranice fragmente din Evanghelii apocrife (în special apocrifa lui Barnaba) care spun că Iuda a fost crucificat în locul Lui, pentru simplul motiv că
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
fizică față de corpul său prea dezvoltat, față de privirea sa blândă și supusă. Senzualitatea sa precoce și nonșalantă mă intriga într-un mod pentru care mă simțeam „spurcată“, cum ar fi zis bunică-mea. Însă acceptam să o primesc pe la mine, înduioșată de plocoanele pe care mi le aducea. Încetasem să mai colecționez junk, preferam acum ambalajele pline. Cu acest compromis, intrasem și eu în circuitul subteran al mărfurilor de lux: pastă de dinți, ciorapi fini, săpunuri, deodorante cu parfum de măr
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
în copilăria mea. Urmați-mă, vă rog... Voi face așa încât să nu regretați aventura aceasta. Îmi voi da, cel puțin, toate silințele.... Lucrul pe care mă bizui nu e de altfel arta mea sau fidelitatea memoriei mele sau căldura puțintel înduioșată pe care știu că voi pune-o în sarcina de ghid improvizat pe care mi-o iau. Nu sunt așa de prezumțios. Lucrul pe care mă bizui, mai exact "lucrurile" pe care contez (căci cred că pot invoca cel puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
est arrivé pendant trois ans..." Așa începe povestirea. Abia așteptam să reîntâlnesc pe nefericitul Octave, s-o revăd pe frumoasa Brigitte; să le strâng amândurora mâna ca unor vechi și buni prieteni; să le aud din nou povestea, să mă înduioșez cu ei, să sufăr cu ei. Dar n-am mai înțeles nimic. N-am mai recunoscut pe nimeni. Inima mea n-a mai resimțit nici o emoție, aproape nici una. Mi-am reamintit doar, cu o ușoară strângere de inimă, cum recitam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
citit-o când aveam 20 de ani. S-ar fi putut, cum mi s-a întâmplat cu alte cărți recitite după o lungă trecere de timp, să nu mai găsesc în ea ceea ce-mi plăcuse altădată sau ceea ce mă înduioșase la prima lectură. N-am avut însă decepția aceasta. N-am avut-o, nu numai din cauza conținutului ei simplu, cald, sincer care-i asigură, pentru un timp nedeterminat, o frăgezime și o noutate inalterabile; dar pentru un motiv cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]