1,038 matches
-
pleca eu la drum, nu se numeau case pentru că pe vremea aia Moru nu meșteșugise Încă vorba asta. - Frumoasa mea Siloa, am zis iarăși cu vorbele minții și, de data asta, oamenii au Început să-și pună colb În cap, Înfricoșați. Așa de proști erau cu toții! Dar nici Krog nu era mai răsărit. - Iar te joci, Krog? mă luă Moru la rost. Cu mine poți să vorbești așa, dar nu cu ei. - Siloa. Femeie. Frumoasă, i-am spus eu În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
noduroși, cu crengile lor lungi și dese, ca niște grele plete verzi cufundate În apă. Copacii beau apa? - m-am Întrebat și m-am grăbit spre mal. Numai că atunci am simțit din nou mirosul acelui om. Nu mai era Înfricoșat. Mă urmărea, bun Înțeles. Cred că se trântise pe pământ și nu mă slăbea din ochi. Nu mai era Înfricoșat, dar era Încordat ca o capră care tocmai se pregătește să sară din stâncă În stâncă, pe deasupra celui mai adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Întrebat și m-am grăbit spre mal. Numai că atunci am simțit din nou mirosul acelui om. Nu mai era Înfricoșat. Mă urmărea, bun Înțeles. Cred că se trântise pe pământ și nu mă slăbea din ochi. Nu mai era Înfricoșat, dar era Încordat ca o capră care tocmai se pregătește să sară din stâncă În stâncă, pe deasupra celui mai adânc hău. Hău. Da. Cuvântul acela precum vuietul surd de la Început de tot. Am coborât pe mal și m-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă? Pentru că, domnule, pe vremea aceea osândiții aveau harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine osândiții n-au avut niciodată viață personală! Pentru mine osândiții n-au fost decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
dă-mi! Se freacă de piciorul meu. Uah! ( Se aude un mârâit docil.) Trage-mă sus, trage-mă sus, mi-e silă! GRUBI: Să nu te muște. Vezi să nu te muște și să ne astupe groapa! BRUNO (Tot mai înfricoșat.): Trage-mă! Trage-mă! Mi se lipește de subțioară... GRUBI (Încurcat.): Nu ți-am spus că nu-i bine! (Face eforturi ca să-l tragă pe BRUNO.) BRUNO: Mai repede! S-a lipit de mine! Iah! GRUBI: Aruncă-i nodul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
cade în brațe lui MACABEUS.): Da, da.... MACABEUS (Îl mângâie perfid.): N-are cum să te împuște... Să nu te mai gândești la asta... Auzi? Nu te mai gândi la nimic... PARASCHIV (Lăsându-se în brațele lui MACABEUS, chinuit, amețit, înfricoșat, în transă lentă.): Da... da... MACABEUS: Când o fi să te împuște să mă chemi... PARASCHIV: Am văzut focul... (Îl privește în ochi, ca un vițel.) Zău... Era plin de cenușă... MACABEUS (Îi trece mâna prin păr, îl scarpină ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mă? PARASCHIV: Au borteluit cu baioneta. Și-au băgat baioneta prin gaură. MACABEUS (Se uită în tavan; undeva se văd bucăți mari de tencuială smulse.): Poate că s-a zguduit. PARASCHIV: Am văzut eu. (Pauză; MACABEUS, de data aceasta ușor înfricoșat, cercetează tavanul; PARASCHIV își reia trompeta.) MACABEUS (Furios.); Las-o-n paștele ei de trompetă! PARASCHIV (Și-o așează în față; un timp o privește): De ce ne caută ăștia? MACABEUS (Suspicios.): Să nu te ții de murdării... PARASCHIV (Tace un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
HAMALUL (Către CASIER, înrăit.); Hai, spune-i! Spune-i că n-are ce căuta aici! Spune-i unde se află, spune-i, să știe și el unde se află! (Către CĂLĂTOR.) Vreți să stiți unde vă aflați? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Înfricoșat.): Nu, nu! Nu vreau să știu nimic! HAMALUL: Trebuie să știți, domnule! Nu trebuia să veniți aici! Nu aveți ce face aici! Ăsta e ultimul loc unde trebuia să ajungeți! Înțelegeți? Nu aveți ce căuta aici! CASIERUL (Către HAMAL.): Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
pe dârele săpate de picătura de apă și vom intră și noi până în adâncul acela alb, ne vom culca acolo, în fiecare seară, ne vom visa picături de apă... ȘEFUL GĂRII: Ioana, Ioana... Toate astea sunt povești, sunt... (E abătut, înfricoșat, neliniștit, chinuit.) N-are nici un rost... (Către CĂLĂTOR.) Ce rost are, domnule, să ne amăgim, să ne amăgim, să ne amăgim... Ce rost are? CASIERUL: Poate că... totuși... (Către ȘEFUL GĂRII.) Eu plec! HAMALUL: Și eu plec! ȘEFUL GĂRII: Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
puternic alroților pe șinele întrerupte.) CASIERUL (Alarmat.): Domnule, dar... trebuia să... Nu? (Prinzându-l pe ȘEFUL GĂRII de piept și scuturându-l violent.) Nu trebuia să facem ceva...? N-am uitat să...? IOANA: Mi-e sete... Mi-e foarte sete... (Înfricoșată, se agită.) HAMALUL: Ăsta e trenul? Ăsta? A luat cineva bilete? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce-i asta? De unde? De ce? (Luminile în scenă se sting; gara, peronul și personajele sunt traversate cu violență de luminile unor ferestre care se proiectează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
minunat. În timp ce se plimbau prin Greenwich Village, Jake devenise mult mai puțin liric în legătură cu fațadele caselor istorice și a ambianței speciale și i-a vorbit despre revista lui ecologistă, La Gunoi!. Alice l-a ascultat, pe jumătate admirativ, pe jumătate înfricoșată pe măsură ce Jake sublinia care va fi soarta planetei dacă oamenii nu se apucau să-și recicleze gunoaiele. Jake era atât de convingător, era așa de dedicat și așa de pasionat de cauza pentru care lupta, încât Alice s-a simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
într-un somn deosebit de profund. Fir-ar al dracului! 2:38 a.m. era o oră îngrozitoare ca să te ridici din pat. Și cum era limpede că Amanda nu avea să facă așa ceva, evident că Hugo trebuia să se scoale. Când, înfricoșat, a dat plapuma la o parte, frigul din dormitor i-a măturat pieptul, care era la fel de gol ca și restul trupului. Hugo dormise gol întotdeauna. Mereu gata pentru acțiune, cum le explicase de-a lungul anilor, în glumă, diverselor lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
am ascultat-o? s-a lamentat Alice. A avut dreptate în tot timpul ăsta. — Îmi pare rău, Al, a șoptit Jake covârșit. Vreau să spun Alice. Tot ce pot să spun e că am fost nelămurit. Eram nelămurit, furios și înfricoșat. Și, da, mi-am vărsat toți nervii pe tine... și pe Rosa. —Ticălosule! Și m-ai făcut să sufăr atâta din cauza chestiei cu Hugo! Voiai să fugi cu Rosa. N-aș fi fugit, Al. A fost o amenințare fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
despre Lucia, nu vreau să intru acum în amănunte. Însă, pentru ca totul să fie așa cum trebuie, Lucia asta trebuie să fie dată afară din gândurile tale, scriitorule... Scutură din cap. Începea să îl enerveze acea voce obositoare, iar imaginea iepurelui înfricoșat scos din joben și pus la loc, în întuneric, acolo unde toate spaimele dau năvală și te invită la dans, făcându-ți inima să o ia razna, nu-i dădea pace. Simți din nou și strângerea sigură a unei pânze
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Detectiv ajuns în parcare, deschizând portiera mașinii, așezându-se pe scaun și rotind butonul radioului pentru a asculta un post de radio obscur, întro după amiază ce agoniza sub picăturile imense de ploaie nesfârșită. Un Scriitor înfrigurat (de ce nu și înfricoșat?) care pășea cu pași din ce în ce mai mici către momentul în care reflectoarele aveau să fie aprinse din nou, iar măștile aruncate de pe fețe. Fețe ridate, hidoase, inumane. Fețe spoite în culori cenușii, cu ochi holbați, apoși, aproape morți. O sală de
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
frumos pe lumea asta, mai bun, le face pentru El Lmurmura Iorgu înnăbușit A luat-o și pe ea, curățită de păcate prin suferință...Cât de neînsemnate sunt toate, toate... pe lângă acest crud adevăr, singurul adevăr, moartea !... își zise el înfricoșat. Oare, mai este pe lume ceva vrednic de prețuit, atâtor suferințe, atâtor dorințe, de prețul atâtor zbateri, de vreme ce aici se sfârșesc toate ?... Ce știm noi desore moarte, ori despre viață ... Nimic !... Judecata nu e bună la nimic. Cu ce te
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
din Sfânta Carte l-au liniștit... și, nici n-a știut când a alunecat în somn, întrun somn adânc, adânc cu vise... ... Se făcea că, deodată, se auzi strigăt: Goguu... Goguu!”, o voce îl chema. lorgu, prin somn, se simți înfricoșat. S-a întors să vadă de unde venea glasul care vorbea cu el. Si, întorcându-se a văzut-o pe Vasilica într-un nor de lumină... în mijlocul lui, îmbrăcată într-un veșmânt alb, ajungând până la picioare, alb ca lâna albă, și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Dumnezeu... Facă-se Voia Lui!” își zise ea împăcată cu soarta. Cu un spirit puternic și o voință ieșită din comun, a luptat timp îndelungat... o luptă cu absurdul, să întoarcă firea lucrurilor. ”- Oare, să fie sfârșitul?!... se întreba ea înfricoșată. Nu mai e nicio scăpare... trebuie să mor?!... Doamne, fă-ți milă de mine, facă-se Voia Ta, Doamne... Iartă-mă, Doamne... Tatăl nostru, carele ești în Ceruri...!” se ruga ea fierbinte în gând. Era în miezul zilei de Sânziene... Soarele
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
visând la moartea care descătușează. - Doamne, Dumnezeule, când voi muri! Trimise el un gând către Dumnezeu. ”- Să mori, să te contopești cu liniște pământului... și, apoi tu însuți să devii pământ, asta vrei?!... îi șopti o voce din lăuntrul lui. Înfricoșat bătrânul alungă acele gânduri negre ca pe ucigătorul surâs al Sirenei... care pândește sufletele slăbite. Se ridică de la fereastră și începu să meargă prin cameră. Se simțea ca bolnav, dar, nu dezarma... nu se lăsa pradă bolii. Lupta cu boala
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
în orice caz povestea are aerul unei farse. „Poate că ei sunt ascunși undeva și te pîndesc. Vor să se amuze de reacțiile tale, vor să te vadă speriat, panicat.” ei bine, X nu are de gînd să se lase înfricoșat. „Cu siguranță că spre seară vor ieși din ascunzători.” Bineînțeles că spre seară vor ieși din nou pe străzi. Cît poate să dureze o farsă ? „în orice caz, dacă nu în seara aceasta, mîine precis.” a, nu, X este sigur
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
minunate, niște prințese, le-au murit părinții, săracele. Tânărul iuți pașii. Bătrânul, pierzând orice speranță, îi strigă din mijlocul curții: - Știi câți stăm noi aci? Aici sunt două sute de chiriași, așa să am eu bine, și numai un singur closet. Înfricoșat, Felix se urcă în trăsura care-l aștepta, și făcu semn cu mâna birjarului să mâne. Se dădu jos în strada Rahovei și o luă apoi pedestru și iute spre casă. În curtea care i se păru a avea un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie și făcea mormane, pe categorii. Intră odată la Felix, cu o fotografie a ei, făcută la Paris: - Asta ai văzut-o? - Nu! E foarte reușită. - Ți-o dau ție! Felix stătu o clipă nedumerit, înfricoșat să mulțumească. - Pentru ce mi-o dai? stărui el. - Așa... credeam că ții să ai fotografia mea. - O fotografie se dă cuiva de care te desparți, ca amintire! Otilia își lăsă mâinile subțiri peste umerii lui Felix: - Nu, nu, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
neînțelegeri! Îmi place cum gândești. Nu e prea confortabil de conviețuit cu Cristi... De fapt, tot nevastă-sa revine și-l îngrijește, când, ca o încununare a patimilor lui, actualul Pontif al Poeților înnebunește... La douăzeci de ani, sub privirile înfricoșate ale puținilor apropiați - doi la număr - mama și sora, Cristi Popescu își abandonează trupul în ghearele unei aberații nervoase. Spiritul său hălăduiește pe tărâmuri secrete, unde deprinde cuvinte care fac metalele să crească, precum plantele. Cuvinte care vindecă bolnavii de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
joasă de lemn, ațintind cu grijă tavanul, de al cărui îndepărtat planșeu nu izbutisem încă să dau. Ascultând două dintre albumele veninoase, timpurii, deșirate, ale formațiilor The Rolling Stones și The Doors. Iubindu-mă cu o tipă turtită, ambiguă, amabilă, înfricoșată. Cu picioarele ei, ridicate într-un anumit fel, amintindu-mi de-o orfană care-și lua singură toate bucuriile pe care reușea să 321 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI intuiției mă scotea din țâțână. Fiecare va ști să păstreze
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a întors!" 334 DANIEL BĂNULESCU le apuce. Icnind dincolo de limitele până la care acceptasem până atunci că este natural să icnească o doamnă. Și, într-adevăr, nici nu apucasem bine să-mi trag șosetele, că umbra aceea se dovedi într-atît de înfricoșată, încît îmi spuse că eram singurul ei iubit. Și mie mi s-a frânt inima de durere, fiindcă simțisem că fata aceea fusese cât putuse ea de amabilă, că se temea și că ar fi fost mai corect, din partea mea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]