919 matches
-
dar până atunci trebuie să să facă rost de bani pentru că de data asta costă. Și așa s-a întâmplat câteva zile la rând, de câte ori cumpăra drogul își spunea că era pentru ultima oară... Apoi se grăbea singuratic spre casă, înfrigurat să-ncerce din nou senzația de putere și bucurie, când nu-ți mai pasă de nimic și nimeni. Dar rezultatele la învățătură erau tot mai proaste, Marian tot mai nervos și colegii și-au dat seama că se întâmplă ceva
SAU POATE NU!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Topliceanu Bogdan, Ciuruşchin Miodrag () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_2015]
-
se întețise și el ajunsese la poarta din spatele grădinii Belmont cu capul și gâtul ude și, în ciuda faptului că-și ridicase gulerul paltonului, simțea cum i se prelinge apa pe piept și pe spate. Era indispus, lipsit de ștaif și înfrigurat. Nu-i plăcea să-și simtă părul ud. Desigur, fetele, alertate de telefonul lui primit dimineața, îl așteptau de câtăva vreme (acum era aproape ora prânzului), privind pe fereastră ca să-l vadă apărând pe cărarea noroioasă dintre copaci. Până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o mână. Și-apoi ei trebuie să fie înnebuniți. Cum o fi ajuns drăcușorul ăsta până aici? Trebuie să fac ocolul stâncii și să înot până la plajă. Dacă mă țin pe lângă mal, evit curentul“. Nu-i venea ușor, obosit și înfrigurat cum era, să înoate cu o singură mână într-o mare înfuriată, în timp ce cu cealaltă îl ținea pe Zet deasupra apei. Dar când George se opri o clipă ca să se odihnească, Zet îi sări pe umăr și se agăță cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
respecte. Drumul de aproximativ cinci ore, de la Fântâna lui Roland până la Roncesvalles nu-l voi uita ușor, la fel cum nu voi uita foșnetul falnic al bătăilor aripilor acelui vultur impunător. Coborând mult prin pădure, pe un versant destul de abrupt, înfrigurat și complet ud, ajung în sfârșit la Roncesvalles, destinația zilei, stațiune pentru turiști și pelerini situată la altitudinea de 900 metri. Aici este un complex de refugii pentru pelerini, dar și un hotel. Mă cazez la refugiul La Posada, unde
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
palmei. Fusese umedă și caldă? Fusese uscată și sinceră?... Era un adevărat miracol că strada Stoica Spătarul rămăsese intactă după ce aproape tot cartierul fusese distrus. La fel și biserica Sfântul Mina Vergu de pe strada Robescu. Dragoș nu se mai simțea înfrigurat de prezența Elenei. Dar îi rămăsese vie în suflet amintirea frisoanelor de atunci, când, alături de ea, trecea pe străduța Jacques Élias ca printr-un tunel de lumină. Nici astăzi nu știa dacă, în poza din Grădina Cișmigiu, Elena avea sau
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lui Toaibă în afara „reglementului”, ci faptul că el ditai comandantul arăta ca un pitic în fața unui uriaș... Orice putea face sergentul, dar ca să schimbe acest raport nu avea nici o șansă. A stat câteva clipe cu umilința întipărită pe chip, gândind înfrigurat ce să facă să rupă această stare. Până la urmă, a găsit... „Când stau de vorbă cu acest tâmpit trebuie să mă aflu mai departe de el, ca să nu se vadă diferența de înălțime, fiindcă Dumnezeu i-a uitat măsura... L-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pentru bunul motiv că, în sfârșit, am înțeles tot ce nu puteam înțelege. Toate ciudățeniile firii mele, care mă nedumereau atâta, nu erau deloc ciudățenii, ci atribute perfect normale și logice, conforme cu gândirea și sensibilitatea mea. Într-o pornire înfrigurată de a mă salva în ultimul ceas, am dezbătut procesul existenței mele înaintea forului suprem: conștiința. Am disecat în lumină tot ceea ce s-a petrecut între mine și Mihaela, am cântărit întîmplările, pipăind resortul fiecărei fapte, oricât de neînsemnată ar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
a primit întotdeauna Alexandru Paleologu în atemporalul, seducătorul său apartament de pe Armenească, divinele cafele drese de „Țumpi“, soțul doamnei Zoe Bușulenga, în tihnita casă de pe Semicercului, platourile cu joffre devastate în coticitul apartament al lui Arșavir Acterian din Piața Dorobanți, înfriguratele aprovizionări cu John Le Carră (și nu numai) cu care se lăsa fiecare vizită la B. Elvin, pe Masaryk-fostă-Fucik, multele dimineți în care m-am înfruptat nesățios din bibliografia generației ’27 acasă la Mircea Handoca, pe Latină, într-o casă
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
meu de vedere, in-explicabil. Suntem, totuși, în august! Grăbesc pasul ca să mă încălzesc. Jumătatea de oră care ne trebuie să coborâm până la locul unde e parcată mașina mi se pare lungă, in-terminabilă, ca o duminecă goală. Ajungem la familia V. Înfrigurați și înghit două aspirine. 23 august Pornim de dimineață spre Los Angeles. Mai privesc o dată drapelul românesc pe care vântul, însorit, dar rece, îl smucește pe catarg. E singura casă locuită de români, în America, unde am văzut tricolorul. Dar
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
mai devreme ca niciodată... „Te-ai trezit, conașule? Hai să intrăm în sala tronului înaintea lui vodă. Așază-te la măsuță și pregătește-te de scris.” Ca hipnotizat, m-am lăsat în voia soartei și sunt din nou în așteptarea înfrigurată a sosirii domnului... Preamăritul Ștefan vodă! a răsunat vocea ușierului. Iată-l! Părul i s-a înspicat...Căutătura, însă - vie și neastâmpărată - a rămas aceeași. Felul cum privește te face să crezi că mereu caută ceva...Ce caută slăvitul Ștefan
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
pe neașteptate în veșnicie, fără să-și ia rămas bun. S-a întâmplat pe 10 septembrie 2009. A plecat atât de grăbit, încât Bârladul nu a mai avut timp să-i oficializeze locul între Cetățenii săi de onoare. În acest înfrigurat martie 2010, ar fi împlinit 60 de ani”. (Elena Popoiu, Aurel Popescu, „In memoriam Gil Crăescu”, „Academia Bârlădeană”, XVII, 1(38), 2010, p.3) În loc de prefață Volumul acesta ar fi trebuit să apară în august 2011. Așa am gândit și
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
ne tragem, a argumentat, ea, de ce să ne mai complicăm, cu câte și mai câte. Ultimul cuvânt l-a avut domnul primar Emil Boc. Și așa a rămas. De îndată ce s-a văzut în vârful stogului prostiei, s-a și apucat,înfrigurat, de treabă. Reorganizări, parareorganizări, una mai trăsnită decât alta. Dar, mă rog, așa e-n democrație. Și, mai ales, la început de drum. Primăria avea nevoie de mulți bani. De altfel, ca și restul țării. Sursele Cozii Vacii erau reduse
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
picioarele acoperite de un strat de praf uniform. Julius simți că privirea Îi fuge Într-o parte, că bărbia i se Înfige În piept și că, răsucindu-și capul, cravata i se deplasează spre umărul drept. Se simți trist și Înfrigurat, dar obișnuința Îl sili să meargă Înainte. Drumul pe străzile care duceau spre casă nu era chiar atît de primejdios și de pustiu cum crezuse. Nu erau multe case deocamdată, dar erau mult mai puțin neprimitoare decît terenurile virane unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nu reușeam însă s-o strecor în fanta telefonului, pe care o priveam de sus, ca pe vremuri, când chiar sunam de la telefonul cu pricina cățărându-mă pe o treaptă. Banul tot cădea pe jos, iar eu îl tot căutam înfrigurată, știind că era ultimul. De la o vreme, îmi dădeam seama, în vis, că sunt împreună cu copilul meu, o fetiță de câțiva ani, care e din ce în ce mai nemulțumită de genuflexiunile mele chinuite. Îmi spune că a obosit, să plecăm, eu o rog
Baby blues (jurnal pentru Dora). In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Sora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1782]
-
dejun și-i puse pe genunchi o farfurie pe care se afla un mic dom rozaliu și transparent. El se uită fix la el, luă furculița și cuțitul, apoi o privi pe Rima, care aștepta, urmărindu-l fără să clipească. înfrigurat și singur, dădu farfuria înapoi spunînd: — Nu pot. Mi-am pus în gînd să mănînc, vreau, dar nu pot. Rima își înapoie și ea farfuria, apoi se depărtă de el și începu să plîngă. — Doi sugari, asta sînteți, spuse asistenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
recepția. O voce plăcută îi răspunse. ― Mă numesc John Wentworth ― zise Gosseyn. După o clipă de tăcere, de la celălalt capăt al firului îi veni răspunsul: ― Da, domnule, ce mai faceți? Dan Lyttle la aparat. Urc imediat, domnule. Gosseyn îl așteptă înfrigurat. Își amintea de funcționarul care-i făcuse formalitățile de înregistrare. Era un băiat înalt, slăbuț, cu o figură agreabilă și păr negru. În carne și oase, Lyttle era ceva mai slab decât își aducea aminte Gosseyn, cam prea plăpând pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
uman, opri brusc aparatul. Ce-i asta? Ce înseamnă asta? ― îi fulgeră prin minte. Se forță să rămână în fotoliu, să se destindă și să-și rememoreze. Și deodată, sări în picioare și începu să măsoare camera cu pași grăbiți, înfrigurat de emoția unei mari descoperiri. Forțarea aproximării similitudinilor. Ce putea fi altceva? Și metoda pentru a reuși, trebuie în mod obligatoriu să recurgă la memorie. În sensul cel mai strict, memoria trebuie să redea un eveniment așa cum a fost el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
apoi într-o explozie, nu i s-au mai găsit decât ghetele), în seara aceea de toamnă stăteam pe o bancă, lângă iubita lui, încerca s-o convingă să treacă la fapte, ceea ce ea refuza cu tenacitate, eram obosit și înfrigurat, m-am așezat lângă ei, pe bancă, vărul meu mi-a prezentat-o pe fata aceea, treaba lui, ea a spus că îi pare bine, că mă știe din vedere, eu i-am spus să fie sănătoasă, mă gândeam să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
recepția. O voce plăcută îi răspunse. ― Mă numesc John Wentworth ― zise Gosseyn. După o clipă de tăcere, de la celălalt capăt al firului îi veni răspunsul: ― Da, domnule, ce mai faceți? Dan Lyttle la aparat. Urc imediat, domnule. Gosseyn îl așteptă înfrigurat. Își amintea de funcționarul care-i făcuse formalitățile de înregistrare. Era un băiat înalt, slăbuț, cu o figură agreabilă și păr negru. În carne și oase, Lyttle era ceva mai slab decât își aducea aminte Gosseyn, cam prea plăpând pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
uman, opri brusc aparatul. Ce-i asta? Ce înseamnă asta? ― îi fulgeră prin minte. Se forță să rămână în fotoliu, să se destindă și să-și rememoreze. Și deodată, sări în picioare și începu să măsoare camera cu pași grăbiți, înfrigurat de emoția unei mari descoperiri. Forțarea aproximării similitudinilor. Ce putea fi altceva? Și metoda pentru a reuși, trebuie în mod obligatoriu să recurgă la memorie. În sensul cel mai strict, memoria trebuie să redea un eveniment așa cum a fost el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
terminat dansul, s-a înclinat, m-a condus la loc fără să mă scape o secundă din ochi, parcă mă ținea agățată de privirea lui, parcă eram un copil, parcă a dat să-mi atingă părul, apoi a strâns pumnul înfrigurat, a întors spatele și-a plecat cum am zis. A fost doar începutul. Impresia mea... Nu, nu vreau să știu nimic, nu-l mai cunosc, el nu mai există, n-a existat niciodată, să-ți intre bine-n cap, Iulia
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
aterizau în flux continuu, era prea greu s-o zărească, iar imensul aparat în care el trebuia să se îmbarce ateriză prea curând. Cayle era cuprins de o emoție extraordinară. Gândul la fată trecu pe planul al doilea. Se urcă înfrigurat la bord. Nu se mai gândi la Lucy până când avionul nu rulă pe pista de decolare. Se lăsă pe spate în scaunul acela confortabil și se întrebă: "Ce fel de persoană era această fată de la magazinul de arme? Unde locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
dumneavoastră de la bancă și execută ipoteca. - Bine, dar e nedrept, spuse Fara. O să mă adresez justiției. Se gândea năucit: Dacă află vreodată Împărăteasa o să... o să..." Judecătoria era o clădire mare, cenușie și Fara se simțea tot mai golit și mai înfrigurat, de la o clipă la alta, în timp ce străbătea coridoarele sumbre. La Glay, hotărârea lui de a nu se preda în mâinile unui avocat păruse un act de înțelepciune. Aici însă, în aceste săli enorme și camere ca de palat, acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Fii atent la decartări și nu gâdila cărțile alea o săptămână. Mă agasezi de fiecare dată. Melania Lupu îi întinse obrazul zâmbind. ― Te sărut, fetițo. Ce timp oribil! Se lăsă dezbrăcată de Miga și se repezi lângă sobă. ― M-am înfrigurat toată. Pe bulevard, credeam că mă ia vântul pe sus. Nu, nu Șerbănică, nu du sacoșa. Am acolo un pachețel pentru voi. Exact, ăla în hârtie albă. Miga își izbi palmele fals consternat. ― Iar dragă? Exagerezi... Nevastă-sa îl expedie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu există decât mormântul. De ce mă apasă acum mai mult? De ce mă sufocă?" Simți brusc că a pierdut ceva, fără să-și dea seama ce. Plânsul îi umflă pleoapele și deschise ochii: " Aș vrea să mor." * Melania Lupu își prinse înfrigurată brațele: ― E rece... Trage fereastra. ― Treci lângă Ioniță, spuse încet doamna Miga. Noaptea nu avem căldură. Bătrâna ceru din ochi avizul lui Scarlat. Bărbatul se simțea amorțit de durere. Îi era frică să se miște, să nu scape arma. Avea
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]