917 matches
-
-ndepărtată, S-au dus în lumi fără folos, De mamă lor îngândurata S-au depărtat fastidios! De s-or întoarce știu doar codrii Și apa falnicelor mari, Căci în capcană fericirii Căzut-au mulți din ei hoinari... Ființă blândă Privire-ngândurată, Privire muribundă, A lumii nestemată În tine se abundă. De-ai fi o stea plăpândă Sau luna bolții vechi Tu, o ființă blândă A viselor perechi Și-o floare-nmiresmată De te-ai asemăna Știu sigur, ființă sfântă, Pe mine
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ce ducea către un univers greu de mister, universul lui „A fost odată...”. Cum pășeam stingheră pe pământul umed m-au îmbrățișat întrebări neînțelese și ajungând la poarta „celui dintâi vis al anului” am zărit-o pe Metafora care stătea îngândurata la fereastra unui frumos palat. Apropiindu-mă de ea, teama a început să îmi recuprindă sufletul. Am întrebat-o de ce era tristă, iar ea mi-a răspuns că în al cincilea anotimp l-a prins pe „călător” și încă îl
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pă fază. De despăgubirea țăranilor cică. Da lu’ tata ce i-a dat? Nu ziceți că se judecă și-acușica pentru via aia care-a luat-o ai lui Soporan și nu mai vrea să o retrocedează? În fine... Privi îngândurat în jurul lui prin atelier. Un muscoi verzuliu se lipise de hârtia galbenă cu soluția aceea cleioasă de omorât gângănii și, cum se zbatea să scape, părea că se leagănă pe o curea lucitoare atârnată de bec. - Așa și cu nea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
rămâi mut. O șmecherie. Ripleiso îi zice. Adică, dacă vrei, schimbi totul dintr-o mutare. Scrii, de pildă, cizmar, p-ormă dai ripleiso și... Faci secretar general al partidului. V-ați prins? Nu-i răspunse. Nici nu-l urmărea. Mângâia îngândurat cureaua. Gentimir perora înfocat: - Sau scrie ieri și-o-ntorci pă azi. Ați priceput? Asta am înțeles, dom’ Pancras. La istorie e cu ripleiso. A scris unul comunism, nu? Bine. Ține cât ține. Se plictisește lumea și vine altul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
eu cu ei și-l pe văd pe olandez că-mi dă cureaua asta. Vorbea pe nemțește cu Katy și râdeau de se prăpădeau. Pirpiriul se răzgândi. Îi făcu semn să-ăi scoată iar cureaua. O luă, o studie câteva clipe îngândurat. - Vă rezolv. Cu cuiul. Îl dau prin foc ăi iese la fix. Un cui de doiăpe. Bătrânul se veseli. Se-așeză pe scaunul din dreptul mașinii de cusut. - Mă gândeam și eu că aăa se face. Puteam s-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că a venit schimbarea?! Știi care a fost norocul nostru, ăl mare, la revoluție părinte? Popa Băncilă clătină abătut din cap. Căută ceva în buzunarele anteriului, scormonind îndelung. În cele din urmă scoase un bulgăraș de tămâie albă. Îl mirosi îngândurat, de parcă ar fi vrut să-l soarbă. - Norocul de-a salvat revoluția - se avântă Țongu, aproape înlăcrămat - a făst ăla că am avut tineri educați patriotic. Naționali! Dacă nu se ducea ei să moară la revoluție, ce ne făceam noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
întinsă. Parcă îi studia mimica, se amuza de ochii ei bulbucați sau, concentrat, încerca să-i transmită ceva. În cele din urmă, se aplecă și o așeză apoi, grijuliu, în băltoacă. Sprijinit de mânerul pompei îl studia pe Țongu. Aproba îngândurat spusele aceluia. - E reacționar poporul de la noi până la Dumnezeu, părinte, continuă Țongu. Poporul nostru, așa cum ești și matale și eu câteodată... Știi cât de reacționar este dacă nu-i convine ceva? Să te ferească nenorocul să-l prinzi la reacțiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Ce, numai dumeata poți să spovedești, părinte? Se ridică și porni spre pompa americană. Culese de pe jos un cui lung, de douăzeci. Îl șterse de praf și îl vârî în buzunarul jiletcii. Se răsuci spre popa Băncilă și îl privi îngândurat. - Auzi, părinte... Da’ matale cui te spovedești? Tot la ăia la care ai semnat de ieșire? Știi, hârtia aia de mi-a arătat-o și mie odată Goncea. Zicea că te-a făcut mai cu ascultare de atunci. Biruința crucii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o sucursală a Băncii Umanitariste Cooperativiste Inter-Județene „Brandaburlea & Brandaburlea“, la care generalul Goncea avea o participare de optzeci și trei la sută din capital. Părintele Ioachim încă nu se întorsese. Plecase probabil pe jos. Bemweul era în curte. Cerceta limuzina, îngândurat. „Dacă ai parohie în oraș, ce să faci cu banii. Nu trebuie să îți iei o mașină, să-ți faci acareturi, altceva ce să afci cu ei? Mai îi bagi și în câte o afacere, ca părintele Andrei, de la Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i ceară și ceva bani pentru niște odăjdii noi. Sau pentru vitraliile altarului. Sau pentru gardul cimitirului, ca o donație pentru locul unde sunt astrucați părinții lui. Să-i dea și lui niște dolari, dacă tot dădea în stânga și dreapta. Îngândurat se așeză lângă acela. Un bărbat slab, puțin ghebos, concentrat asupra scrijeliturilor sale de pe dale. Din când în când insul întorcea capul spre părinte. Îl privea repezit, dojenitor parcă. Nu scotea nici un cuvânt însă. Părintele scoase din servieta mare, burdușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
când comunismul și la noi ajunsese o ruină, numai pe liste se dădea totul, venea subminarea: trecutul pe mai multe liste. Și-i forțai astfel pe comuniști să scoată la surplus ultimele lor rezerve. Până la golire și epuizare!“ Se opri îngândurat, de efect. Își scutură câteva scame de pe umărul stâng, nervos, repezit. Aproape îl lăsase junghiul. „Dar subliniez - și arătă cu mâna întinsă spre fundul sălii, poate, poate o fugi definitiv junghiul -, cu justificată mândrie subliniez, că adevărata, marea, tăcuta rezistență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cumpărat era Maestrul Zoghutraapahma din Catrabisha, ucenicul Marelui Yoghin din Ținutul Shzynuzy, pseudonimul tovarășului Corneliu Pișcolț, de la Agerpres, care viza toate fotografiile cu soții Ceaușescu trimise spre publicare redacțiilor. Scoase scrisoarea lui Georges K. Iachimovici. O mai parcurse încă o dată, îngândurat, concentrat, ca și cum încerca să vadă dincolo de rândurile acelea. Ridică într-un târziu din umeri. Îl trase pe șefulețul acela de mânecă. Îi arătă scrisoarea. „Crezi că poți face ceva cu ea, că tot vorbeați voi de liste? Am primit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
a mutat acum în România, că la noi toate sunt mai ieftine, lumea neinstruită și care mai de care vrea să se unească cu Basarabia. Ați fost probabil la Podul de flori, atunci în ’90.“ Focan clătină din cap. Șopti îngândurat: „Am vrut să mă duc. Chiar am vrut.Aveam așa, de o curiozitate patriotică. Mă râcâia problema de prin anii șaptezeci, când era cât pe ce să prind un schimb de artă cu Chișinăul. M-au lucrat însă câțiva de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe martirii noștri, care s-au jertfit pentru visul lor de a trăi în democrație?! Iată, avem și noi democrație, de-acuma! Arta este cu democrația în județul nostru, vă garantez eu. Avem și cultele cu noi!“ Nisip îl asculta îngândurat. Îl studia și pe Vandaxon. Băiatul cel mai mare al lui Macatist Brandaburlea-Claxon, dacă avea douăzeci și cinci de ani, părea pătruns de măreția momentului. Se apropiase de un alt tinerel, și-l tot descosea de unde făcuse rost de armă. Semnase pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
care era, anunțase la televizor că s-ar putea să vină elicoptere cu teroriști care să atace revoluția în direct. Nisip nu zări nimic suspect în salcâm. Pur și simplu burtosul dispăruse. Coborî cu privirea spre revoluționarii săi. Îi cerceta îngândurat. Îi cunoștea aproape pe toți. Cei mai mulți erau de-ai lui, de la Șoptireanca. Zilieri la silozul de tutun. Câțiva descărcau și la șlepurile din port. Îi privea înduioșat. Băieții, înghețați, săreau de pe un picior pe altul. „În fond, ce-am cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
însurat, ce însurătoare, că Macronela când era să treacă la treabă își punea perina în cap și umbla pă stradă, neom să fii și tot aveai și tu nevoie de o mângâiere în puterea nopții, era bărbat de casă, așezat, îngândurat, tăcut, dar plin de foc, când mă prindea la-ncheietură dădeam dracului și servici, și jalea din mine că mă persecutase la Facultate, era aprig de ziceai că zăcuse nemângâiat prin cine știe ce ocnă, mă lovea în draci de urlam ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
trasă peste pantalonii dungați, dar din moment ce nu-mi stătea mintea la altceva decât la cum arăta gol, gândul că e atât de aiurea îmbrăcat nu m-ar fi ajutat în nici un fel să prind curaj. S-ar putea. Mă privii îngândurat. — Nu ești supărată pe mine, nu? —Neah. — Nu mă eviți? —Dimpotrivă. —Buuun. Pentru că speram să ne mai facem niște sex și, dacă m-ai fi evitat, lucrurile ar fi fost destul de dificile din punct de vedere tehnic. Îl măsurai din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mă ridic pe vârfuri când nu purtam tocuri. Atingerea îmi dădu fiori, dar mă purtai de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Se aude ceva. Păi, o să trebuiască să termine, zise Hugo printre degetele mele. Mă mușcă de un deget, îngândurat, după care îmi dădu mâna la o parte. — Asta îi mai trebuie lui Vi acum. Nu, nu la asta mă refer. Ascultă. Și se petrecu marea minune: Hugo și cu mine tăcurăm în același timp. În liniștea neobișnuită, dincolo de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
chiar dacă n-ar fi fost, n-aș fi avut nimic de zis. Ascultă-mă pe mine, Hazel e o mare șmecheră. Vine și pleacă, zici că e o umbră, abia dacă bagi de seamă că e acolo majoritatea timpului. Părea îngândurat. — Mai că-mi venea să zic că poți să faci ce vrei din ea, dar nu e chiar adevărat. Pur și simplu, e omul potrivit la locul potrivit. Parcă ar fi un robot de actor, fata asta. Îți vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aveam nicio explicație. Am mers în toate locurile în care se putea găsi această informație, dar toată lumea mi-a spus că nu crede că aș înțelege și nimeni nu mi-a răspuns la întrebare. Nu mă simțeam deloc bine, eram îngândurată și preocupată deoarece nu puteam să-i răspund fulgului la o sperată, viitoare întâlnire... Am mers din nou în parc și același fulg mi-a spus: Sunt și eu copil, ca și tine! Nu știam de ce, dar nu credeam că
În hainele de aur ale copilăriei. In: ANTOLOGIE:poezie by Mihaela-Raisa Tofănel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_693]
-
treptele, fără să se grăbească, mormăind ceva neinteligibil atunci când un coleg îl întrebă dacă au apărut ceva noutăți în urma evenimentelor din acea zi ciudat de aglomerată. Așa se exprimase, iar Detectivul recunoscu în sinea sa că avea dreptate. Un Detectiv îngândurat, decis să rezolve cât mai repede enigmele care se încolăceau precum un boa constrictor în jurul unul Scriitor ratat. Un Detectiv plictisit după o zi întreagă de muncă, dornic să stea la o masă, în localul preferat, și să asculte smooth
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
minună cât se transformase; parcă le știa pe toate, acum! Devenise un adevărat bărbat care are griji, responsabilități. - Iubita mea, vreau să te văd fericită! Împreună cu copilul nostru vom învinge, ai să vezi! Frusina nu spunea nimic, tot timpul era îngândurată, tristă, fără chef de nimic. Doar cuvintele de îmbărbătare ale lui George o mai țineau pe picioare. Tatăl ei nu o mai întreba nimic; ce face, unde se duce. El nu știa că este însărcinată, nu știa că se învoise
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
din conversațiile cu Ion Golea, era o voioșie cristalină, care țâșnea din el ca dintr-un izvor de munte. Părea o imagine vie a eternei primăveri. Niciodată nu l-am văzut crispat la față, mușcat de neliniști sau cel puțin Îngândurat de ceea ce avea să se Întâmple cu dânsul, dacă se Întorcea În țară. Părea că nu are senzația primejdiei. Era un viteaz de cea mai pură esență, dar fără trufie, fără să acorde vreo importanță deosebită gestului său. Ion Golea
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
din viața aceasta la 15 noiembrie 1941, având aproximativ etatea de 71 de ani. Eu aveam, pe-atunci, 7 ani și 8 luni. Îl pot descrie fiindcă Îl țin minte destul de bine. Era puțin scund, În tot timpul tăcut și Îngândurat, foarte cumpătat la mâncare și la băutură, extrem de serios, petrecându-și ceasurile libere cu studierea Bibliei (știa carte În bulgărește; la fel și tata). Rămăsese, pe viață, marcat de suferință, deosebit de inteligent și renumit om Înțelept. Cei ce-l cunoșteau
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Întâlnit rar. Cu totul Întâmplător. Ca acum, de pildă, când, Badea Vasile primul a venit În stație mai de dinainte. Sta pe o băncușoară. Cu totul cufundat În gânduri. A sosit și celălalt bade Vasile. Da’ce faci, bre, așa Îngândurat? Ia, ce fac, mă gândesc. Văd. Și mă-ntreb: la ce te vei fi gândind, oare? La de-ale mele. Că doar nu la deale mele. Dar, ia spune-mi și mie, la ce, anume? Una, să-mi spui, așa
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]