929 matches
-
din viața aceasta la 15 noiembrie 1941, având aproximativ etatea de 71 de ani. Eu aveam, pe-atunci, 7 ani și 8 luni. Îl pot descrie fiindcă Îl țin minte destul de bine. Era puțin scund, În tot timpul tăcut și Îngândurat, foarte cumpătat la mâncare și la băutură, extrem de serios, petrecându-și ceasurile libere cu studierea Bibliei (știa carte În bulgărește; la fel și tata). Rămăsese, pe viață, marcat de suferință, deosebit de inteligent și renumit om Înțelept. Cei ce-l cunoșteau
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Dragul meu prieten trebuie să-ți citesc Astăzi, așa cum încep după primul cuvânt să schițez un râs timid, mam simțit mult prea îngândurată să nu-ți scriu ceva. O zi atât de obișnuită ce nu vroiam să se sfârșească și totuși atât de obișnuită, nu se întampla nimic. Ca de obicei m-am trezit dimineața și în drum spre școală am vorbit cu
A doua oară unu by Lungu Andreea-Loredana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92928]
-
Cu simțurile îngândurate Analiză: Bienala de la Veneția 2007: Cătălin Gheorghe Considerat evenimentul total al artei contemporane internaționale, Bienala de la Veneția din vara aceasta a încercat să reconfirme întregirea peisajului lagunar, de un extravagant impact turistic, cu pretențiile de expunere a ceea ce poate fi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
îndreptățit să fiți jignit. Vă rog să primiți scuzele mele. - Ah, dragă, făcu Pascalopol, ce-ți trece prin gînd! N-amobservat nimic. Tot ce-ai spus era perfect, just, în cadrul discuțiunii. Nu te uita la mine. Sunt uneori, fără voia mea, îngîndurat, și asta dă impresia de supărare. Lămurirea lui Pascalopol fu atât de firească, încît Felix căzu într-altă nemulțumire de sine. Va să zică, se grăbise într-un exces de amor propriu și mărturisise moșierului o reacțiune pe care acela n-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gaz și mâncarea trebuie să fi fost puțin îmbietoare, dar eu mă simțeam invitat la masa unui rege, la cel mai fastuos prânz din lume. Și toate astea, impresia aceasta de măreție, le datorez numai lui Mihai, care părea mereu îngândurat și care vorbea rareori, cu o măsură în vorbe și gesturi pentru care nutream un adevărat sentiment de respect. Era silit să ducă o viață de golan, așa au fost împrejurările în care a căzut el, dar el avea în
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Apașilor bătălia se Încheiase și numai indigenul Ierohim, care Îi plăcea cel mai mult lui Julius - la urma urmei, ar fi putut chiar să lege o prietenie cu Burt Lancaster, de exemplu - numai Ieronim supraviețuise și rămăsese Încremenit În fundul dormitorului Îngândurat și mândru. Vilma Îl adora pe Julius. Urechile lui mari și benghiul de pe obraz treziseră În sufletul ei o duioșie infinită și un simț al umorului aproape la fel de fin ca al doamnei Susan, mama lui Julius, pe care servitorii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Spuse ca nu se mai Întorcea acolo. Ca să se Înapoieze acasă au luat-o pe strada care se deschidea chiar lîngă școală, pe partea dreaptă, o stradă În pantă, cu trotuarele În scări. Urcau mergînd prin mijlocul străzii, tăcuți și Îngîndurați, cînd deodată Julius văzu ceva care-i atrase imediat atenția. „SÎnt cerșetorii, Îi spuse Vilma; nu te apropia“, dar era prea tîrziu: Julius o și luase la fugă și era acum la un pas de ei; stăteau trînțiți pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îi făcu semn de rămas-bun cu mîna și zîmbi simțind că i se umpleau ochii de lacrimi, de m-ai vedea, darling. Bobby plîngea cu lacrimi de crocodil, Îi plecase idolul. În schimb, Julius se vedea că e mai curînd Îngîndurat decît trist, stătea Încruntat și cu mîinile lipite de corp, tremurînd ca varga: pleca drăguțul de frate; din vina lui au alungat-o pe Vilma, care m-a adus la aeroport cînd a plecat Cinthia... III În zona aceea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
plăcuse numele și-l găsi foarte potrivit, văzîndu-l cum stătea jigărit și cu coada-ntre picioare, dar cînd Îi zări fața alungită de tristețe și foarte palidă, Își lipi mîinile de corp și se Îndepărtă spre celălalt capăt al curții, Îngîndurat și Încruntîndu-și sprîncenele, pe urmă se duse la spălător, pe urmă o luă spre capelă, apoi din nou la spălător, Încercînd mereu să fie cît mai departe de scena aceea veselă pe care Încerca să și-o alunge din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am ajuns pe promenada Bonanova, fiecare retras În propriile gînduri. Nu aveam nici o Îndoială că ale lui Fermín se concentrau asupra sinistrei apariții a inspectorului Fumero În povestea aceea. L-am privit cu coada ochiului și i-am observat chipul Îngîndurat, ros de neliniștite. Un văl de nori Întunecați se Întindea ca sîngele Împrăștiat, revărsînd așchii de lumină de culoarea frunzelor uscate. Dacă nu ne grăbim, are să ne prindă o ploaie zdravănă, am zis eu. Încă nu. Norii ăștia arată de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mi, cu cine am onoarea?... i se adresă domnul coșuros tânărului blond cu bocceluța în mână. — Sunt prințul Lev Nikolaevici Mâșkin, îi răspunse acesta cu amabilitate deplină și imediată. — Prințul Mâșkin? Lev Nikolaevici? Nu cunosc... Nici măcar n-am auzit, răspunse îngândurat funcționarul. Nu vorbesc de nume, care-i istoric, îl putem găsi și trebuie să-l găsim în istoria lui Karamzin 3, la persoană mă refer, și, pe deasupra, nici prinți Mâșkini, cine știe de ce, nu se mai întâlnesc, nici măcar nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și Aglaia în salon. — Ce forță! exclamă brusc Adelaida, privind cu aviditate portretul peste umărul soră-sii. — Unde? Care forță? întrebă tăios Lizaveta Prokofievna. — Asemenea frumusețe e o forță, spuse cu înflăcărare Adelaida. Având o asemenea frumusețe, poți răsturna lumea. Îngândurată, se retrase lângă șevaletul ei. Aglaia privi portretul doar în treacăt, își miji ochii, își împinse înainte buza de jos, se îndepărtă și se așeză deoparte, încrucișându-și mâinile pe piept. Generăleasa sună. — Cheamă-l aici pe Gavrila Ardalionovici, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
foarte mult cu mama ei, era chiar îmbrăcată aproape la fel, dintr-o totală ignorare a gătelilor. Privirea ochilor ei cenușii ar fi putut fi uneori foarte veselă și caldă, dacă n-ar fi fost cel mai adesea serioasă și îngândurată, uneori, mai ales în ultima vreme, chiar exagerat de serioasă și îngândurată. Fermitatea și intransigența se observau și pe chipul ei, însă se simțea că această fermitate putea fi chiar mai energică și mai întreprinzătoare decât a mamei. Varvara Ardalionovna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o totală ignorare a gătelilor. Privirea ochilor ei cenușii ar fi putut fi uneori foarte veselă și caldă, dacă n-ar fi fost cel mai adesea serioasă și îngândurată, uneori, mai ales în ultima vreme, chiar exagerat de serioasă și îngândurată. Fermitatea și intransigența se observau și pe chipul ei, însă se simțea că această fermitate putea fi chiar mai energică și mai întreprinzătoare decât a mamei. Varvara Ardalionovna era cam iute din fire, iar fratele ei chiar se temea întrucâtva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
alt cuvânt)! Prințe, suflețelule, lasă-i în plata Domnului; lasă-i baltă, hai cu mine! O să vezi cât te iubește Rogojin. Și Nastasia Filippovna era surprinsă de fapta lui Ganea și de răspunsul prințului. Fața ei, de obicei palidă și îngândurată, care nu se armonizase deloc cu râsul ei forțat de adineaori, acum era în mod evident marcată de un alt sentiment; și totuși, parcă nu voia să-l exprime, iar surâsul ținea morțiș să-i rămână întipărit pe față. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și se repezi s-o ajungă din urmă pe Nastasia Filippovna, însă aceasta ieșise deja din casă. O ajunse de-abia pe scări. — Nu mă conduceți! îi strigă ea. La revedere, pe diseară! Să veniți neapărat! Ganea se întoarse tulburat, îngândurat; o bănuială grea i se lăsase pe suflet, mai grea decât înainte. Parcă-l vedea și pe prinț în fața ochilor... Era atât de absorbit de gândurile lui, încât de-abia își dădea seama că alaiul lui Rogojin trece pe lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ivan Feodorovici Epancin; amândoi erau amabili, însă amândoi încercau o anume neliniște tăinuită, provocată de îngrijorarea pe care și-o ascundeau destul de prost, cu privire la anunțul promis despre Ganea. Pe lângă ei, firește, era de față și Ganea - tot foarte posac, foarte îngândurat și chiar aproape deloc „amabil“; se ținea mai mult deoparte, izolat, tăcând. Nu se putuse hotărî s-o aducă pe Varia, iar Nastasia Filippovna nici nu pomenise de ea; în schimb, de îndată ce se salutase cu Ganea, adusese vorba despre scena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
priveau ciudat, aprinși, din mulțimea care-i luase cu asalt pe călătorii veniți cu trenul. Privind mai atent, nu reuși să descopere nimic. Desigur, doar i se năzărise; însă rămase cu o impresie neplăcută. Pe deasupra, prințul era și-așa trist, îngândurat și părea îngrijorat de ceva. Birjarul îl duse până la un hotel aflat în apropierea străzii Liteinaia. Stabilimentul era destul de mizerabil. Prințul ocupă două camere mici, întunecoase și rău mobilate, se spălă, se îmbrăcă, dar nu ceru nimic de mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el să observe cu slugărnicie. — Zău, nu mă simt prea bine, capul mi s-a făcut greu din pricina drumului, îi răspunse prințul încruntându-se. — Nu v-ar strica vreo câteva zile de vilegiatură, îngăimă sfios Lebedev. Prințul stătea în picioare, îngândurat. — Și eu, după ce mai rămân aici trei zile, plec cu toate odraslele la casa de vară, ca să nu-l pierd cumva pe puiul nou-născut, iar între timp aici niște meșteri o să facă reparații. Tot la Pavlovsk mă duc. — Tot la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
curtea mică și se apropiară de poartă. — Cred că ar fi mai bine, spuse Lebedev, găsind în sfârșit o soluție, să vă mutați de la hotel direct la mine, chiar astăzi, iar poimâine plecăm cu toții la Pavlovsk. O să văd, zise prințul îngândurat și ieși pe poartă. Lebedev îl urmări cu privirea. Îl uimise subita atitudine distrată a prințului. Plecând, uitase chiar să spună „la revedere“, nu dăduse nici măcar din cap, ceea ce nu se potrivea deloc cu politețea și solicitudinea pe care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-l trist pe Rogojin. Parcă pot crede ceva! explodă acesta. Voi să mai adauge ceva, însă tăcu, cuprins de o tristețe nemărginită. Prințul se ridică și vru iar să plece. Totuși, n-o să-ți pun piedici, spuse el încet, aproape îngândurat, parcă răspunzându-și la un gând interior, ascuns. — Uite ce vreau să-ți spun! se însufleți brusc Rogojin și ochii începură să-i strălucească. Cum de mi-o cedezi? Nu te înțeleg. Sau n-o mai iubești deloc? Mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
hotărî nerăbdător, să plece; însă, desigur, îl urmărea ceva, și acest ceva era realitatea, nu fantezia, cum înclina el să creadă. Aproape instalat în vagon, aruncă subit pe podea biletul de-abia cumpărat și ieși din clădirea gării, fâstâcit și îngândurat. Peste câtva timp, în stradă, parcă își aminti brusc ceva, parcă-și dădu seama pe neașteptate de ceva foarte ciudat, care-l îngrijora cam de prea multă vreme. Dintr-odată fu nevoit să se surprindă, în mod conștient, că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
orice caz, destul de curioase. După părerea mea, e neapărată nevoie să le cunoașteți și, poate, chiar pentru dumneavoastră înșivă va fi mai bine dacă problema se va clarifica pe deplin... Burdovski se așeză tăcut, aplecându-și puțin capul, părând foarte îngândurat. Se așeză și nepotul lui Lebedev care se ridicase ca să-l însoțească; acesta, deși nu-și pierduse capul și curajul, era, probabil, foarte contrariat. Ippolit era încruntat, trist și parcă foarte uimit. În tot cazul, în aceste clipe începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
încheie generalul, care se înroșise tot la față. Dacă vrei să pleci, atunci să ne luăm rămas-bun de la bunul nostru prinț... — Vă mulțumesc pentru lecția pe care mi-ați dat-o, generale, îl întrerupse, serios și neașteptat, Ippolit, privindu-l îngândurat. — Hai, maman, nu mai lipsește mult ca să înceapă iar! rosti, cu nerăbdare și furie, Aglaia, ridicându-se de pe scaun. — Încă două minute, dragă Ivan Feodorovici, dacă-mi dai voie, zise Lizaveta Prokofievna, întorcându-se cu demnitate spre soțul ei. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
făcut.) Însă, dacă Ganea se aștepta într-adevăr la o serie întreagă de întrebări nerăbdătoare, de confidențe spontane, de efuziuni prietenești - desigur, se înșela foarte mult. În cele douăzeci de minute cât ținu vizita lui, prințul a fost chiar foarte îngândurat, aproape distrat. Nici nu putea fi vorba de întrebările la care se aștepta Ganea, mai exact de o singură întrebare, cea principală. Atunci și Ganea se decise să vorbească cu mai multă reținere. Turuind fără încetare, povesti timp de douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]