885 matches
-
numărul potrivită de plăci de parchet din stejar. Pereții erau lambrisați cu lemn de cireș și erau plini de fotografii sepia înrămate ale familiei și ale înaintașilor ei. Am observat un cocker spaniel împăiat, așezat lângă șemineu, cu un ziar îngălbenit în gură. Madeleine îmi explică: — Ăsta-i Balto. Ziarul este numărul din 1 august 1926 din L.A. Times. În ziua aceea tati a aflat că a reușit să facă primul milion de dolari. Balto era pe atunci animalul nostru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
trăsături accentuate și cu o cicatrice mare pe unul din obraji. Încă nu Își schimbase hainele de serviciu: un costum ieftin de culoare gri, cu pantalonii lucioși În jurul genunchilor și o cămașă galbenă boțită. De fapt, arăta destul de șifonat. Se Îngălbeni la față când văzu uniforma agentului Watson. — Domnul Anderson? Întrebă Logan făcând un pas În față și punând piciorul În pragul ușii. Pentru orice eventualitate. — Ăăă... da? Bărbatul avea un accent puternic de Edinburgh, cu vocalele urcând și coborând la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
în templul de la Ab-du; marele preot mă iubea, și împreună cu el am coborât treptele subteranelor; sunt o sută douăzeci, abrupte și obositoare. Era noapte: nu poți bate ziua la poarta regatului morților. Și am văzut vasele și plăcuțele de fildeș îngălbenit cu semnele sacre. Dar Germanicus, care se simțea atacat de o lume irațională, întrebă cum se putea ști dacă toate acelea erau într-adevăr vechi de patru mii de ani. — De-a lungul mileniilor, răspunse sacerdotul cu o mică tresărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Își aminti din nou de tinerețea pilotului. De la izbucnirea războiului și pînă În urmă cu puține luni, fusese probabil un elev de școală, recrutat direct din clasă la academia de zbor. Jim se ridică și merse prin urzici, spre iarba Îngălbenită de la marginea aeroportului. Începu să-l urmărească pe japonez, cam de la cincizeci de metri distanță, și rămase pe loc cînd pilotul se opri să acționeze elevatoarele unui avion Zero lovit. Așteptă pînă cînd japonezul porni din nou și o luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
cu-obraz Îndoit, tu ești la cap la anul ce curge-n Liniște și dintre zei singur tu spatele-ți vezi.” Tu, ai cumpărat de la anticariat Fastele de Ovidiu, pomană curată, 6 lei. Între paginile cărții, uitată de cineva și Îngălbenită de timp, o broșură: Ce este sufletul? de Tamara Dobrin, tipărită de Societatea pentru răspândirea științei și culturii - București, 1959. Se pare că această carte Îți poartă mult noroc În anul care vine. Te dau afară din slujbă, conform art.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
un bun prieten al lui, citea cu vocea încărcată de o durere autentică și strângea în mână o batistă udă de lacrimi. Avea un aer extravagant, amabil și respingător în același timp, toată figura lui, de la păr la haine, era îngălbenită de nicotină. Pe pajiștea din fața bisericii fuma. Mi-a strâns mâna, încercând să mă îmbrățișeze, dar m-am ferit. Nimeni din familie nu părea să-l cunoască. Se îndepărtă, săltând treptele cu trupul mic strâns într-o jachetă dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ginecolog bădăran. Am mâncat bine, am băut bine, am chef să fac dragoste. Dar Italia rămâne prea mult timp în baie și când iese nu vine în pat, ia scaunul și se așază lângă fereastră, privește curtea interioară, are chipul îngălbenit de lumina care urcă de acolo, așteaptă să se închidă fântâna arteziană. Italia a pregătit sandvișuri pentru drum, a coborât să cumpere brânză, salam, apoi a rupt pâinea pe pat. M-am trezit când mătura firimiturile cu mâna. Lângă ascensor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Ea..., cea pe care dumneavoastră nu vreți s-o menționez, m-a disprețuit, m-a expediat, iar eu m-am întâlnit cu acea sărmană fătucă, pe care altul a disprețuit-o și... Augusto nu se mai putu stăpâni; întâi se îngălbeni la față, apoi se congestionă, se ridică, îl apucă pe Mauricio de ambele brațe, îl săltă și-l proiectă pe sofa, nedându-și seama ce face, parcă ar fi vrut să-l sugrume. Și-atunci, Mauricio, văzându-se pe sofa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aramaică antică sitra deitkasia, partea ascunsă sau acoperită, străbătu trupul lui Fima precum nota unică a unui violoncel, țâșnită din inima Întunericului. Îl scutură un fior de spaimă. Aprinse lumina, se sculă și se așeză În indispensabilii săi lungi și Îngălbeniți pe podea, În fața dulapului maroniu. Fu nevoit să folosească forța pentru a deschide sertarul de jos, care era blocat. Scotoci vreo douăzeci de minute prin carnete vechi, reviste, ciorne, fotocopii, articole și tăieturi din ziare, până dădu peste un dosar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
lucruri greu de înțeles. Doar în B. fuseseră fericiți și, cu toate astea, a acceptat fără să crâcnească să se mute la țară, ca el să devină asociat la o turnătorie pe care o cumpărase bunicul. Ochii tatei aveau albul îngălbenit în jurul irisului de culoare deschisă și umflături fine ca înțepăturile de insecte, cicatricele abia vizibile lăsate de injecțiile pe care le făcuse de trei ori pe zi când orbise. După săptămâni de zile i s-a deschis totuși într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Așa, acum spune-mi care e vestea bună pe care o avem de sărbătorit? Lasă-mă să ghicesc. Te întorci la Lisa ca să-ți dea iama în cravate și să-ți ia măsuri pentru un dispozitiv de purtat bebelușul. Se îngălbeni. De fapt, nu am mai vorbit cu Lisa de când m-a dat afară. Mi-am petrecut ultimele zile gândindu-mă. —La Lisa, sper? Am luat un croasant și am început să-l ung cu unt din belșug. —La tine, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
se poate să-ți amintești numai de mine? Nici de surioara ta nu-ți mai aduci aminte? Nici de coșulețul tău cu lăcățel?... - Du-mă acasă, scâncește Adriana. - Unde „acasă”, copil nefericit?... - „Dincolo”. - Nu sunt încă destul de bine pregătit, răspund, îngălbenindu-mă. Numai dacă moare Gloria, spun ca pentru mine, și dinții mi se bat, în clămpănitul unui cioc de barză. - Lasă-mă în pace, - se supără fetița... Și la spital a mai spus „lasă-mă în pace”, atunci când lichidul, săpunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe românește: „În numele majestății sale Wilhelm al II-lea, Împărat al Germaniei și rege al Prusiei, eu, mareșal de Mackensen, întăresc cu semnătură condamnarea la moarte a prizonierului de război român Gheorghe Chihaia, pentru că în seara zilei de...”. Chihaia Gheorghe îngălbeni. Sângele îi pieri din obraji. Dar nu trăda nici cea mai mică neliniște. Primise lovitura în poziție de „drepți”, ținând palmele întinse pe vipușca pantalonului, după ce paznicul îi luă din mână lumânarea de ceară. Era ultima noapte de groază și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ca Într-o pictură sumbră să li se-ntoarcă solul trimis pentru negocieri În pădure, la sălbatici, se-ntoarce săracu’, dar fără cap, barbarul uriaș cu aere de șef și secure primitivă, Înspăimîntător, cu blană de urs, barba și pletele Îngălbenite de conviețuirea cu natura, Învîrte supărat capu’ solului În mîna-i enormă răcnind spre legiuni ceva incomprehensibil, În germana acelor timpuri, care s-ar putea traduce totuși printr-un vă fut muma-n cur, mare greșeală, că s-a enervat generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
alta, le-a cărat pe rând în dormitorul ei, pe măsuța de lângă pat, și-a pus ochelarii, mâinile îi tremurau, dacă ar fi întrebat-o cineva, ar fi spus că de epuizare. Copertele din hârtie groasă, cafenie, aproape carton, erau îngălbenite, roase ușor la colțuri și pe margini, dar scrisul era întocmai cum și-l amintea: de formă arcuită, deasupra, cu litere mari, „N. Mischonzniky“ și dedesubt „furnisorul Curței Regale. Casă proprie“ și mai jos „București - strada Colței, no.7. Cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la botezurile unor prunci ce vor fi fost de acum părinți și ei, adrese, însemnări ordonate și caligrafiate pe foi smulse din caiete școlare, învelite cu atenție în coperți de vinilin și legate cu ață colorată, însemnări dezordonate pe hârtii îngălbenite de vreme, nici măcar întregi toate, alteori câte un singur nume sau câte un singur cuvânt cu înțelesul definitiv pecetluit, cu cerneala decolorată bătând acum în nuanțe delicat mov, ca petalele de petunii presate multă vreme între foi de pergament - nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de corn a groazei, să pătrunzi în ființă“. Când Petru Rezuș a trecut pe la el, le-a citit atent, a izbucnit în râs. „Scoate porcăriile astea de pe pereți. Parcă ai fi un adolescent.“ Le-a scos doar când vremea le îngălbenise. Simțea nevoia să stea de vorbă cu oamenii. Poate îi era teamă să rămână singur cu gândurile lui. Evita să rămână singur. Dar, vorbind, cel puțin un timp gândurile i se diversificau și tensiunea concentrată într-un singur punct, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se rărea, nu uniform, ci formînd un mic petec rotund În mijloc; Îi cădea, de fapt, lăsînd să i se vadă scalpul lucios. Dinții, drepți și foarte regulați, despre care Viv Își amintea că erau de un alb orbitor, Îi Îngălbeneau. Carnea din jurul gîtului se lăsa, și avea cute de piele În fața urechilor. Seamănă cu taică-său, Își zise ea, urmărindu-l cum mestecă. Îi arătase o poză a lui cîndva. I-ai putea da cel puțin patruzeci de ani. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Julie, urmată de Todd. —Bună, dragule! se entuziasmă ea îmbrățișându-l pe Charlie. Ai venit! El e Todd-ee. O să ne distrăm pe cinste. Nu părea jenată făcând cunoștință unui iubit cu celălalt, dar când dădu cu ochii de mine se îngălbeni. Dumnezeule, iubito, ce s-a întâmplat? De ce arăți ca adunată de pe drumuri? Putem merge alături? întrebă Charlie. Și poate Todd-ee ne poate lăsa singuri. Trebuie să discut cu tine, Julie. Todd se strecură afară stânjenit, iar Charlie o conduse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Uneori sînt prea multe amintiri de dus. Ne apropiam de porțile unei vile neocupate de pe o arteră rezidențială liniștită, situată la mai puțin de trei sute de metri vest de piața centrală. Un indicator al biroului imobiliar străpungea pătratul de iarbă Îngălbenită de lîngă piscina goală. Neocupată Încă de cînd fusese construită, casa avea un aer fantomatic În prospețimea ei care pălea treptat, bîntuită de ființele umane care nu-i locuiseră niciodată Încăperile, dar Își lăsaseră amprentele acolo ca niște pete cețoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
unor glasuri de bătrâne clevetitoare. După ce, încă o dată și încă o dată, îl plesnește cu cele două bile albastre de safir, fata dispare, ca și acuma, sub căciula unui acoperiș de țiglă roșie, unde străbunici din poze ale unui secol expirat îngălbenesc tot mai tare, privind-o printre aburii mâncării și prin pulberea zidurilor, care se prăbușesc în orele de program ale șantierului, dând o consistență brun-roșiatică atmosferei de pretutindeni, de afară și din casă. Totul, aici, e înconjurat de o vagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se prăbușește în holul bisericii cu un icnet înăbușit. Ca trasă de un resort invizibil, ușa se închide tăcută în urma lui. Înăuntru, lumina cernută zgârcit printre vitraliile strâmte cade peste câteva rânduri de bănci simple din lemn, așezate de-alungul zidurilor îngălbenite de vreme. Miroase a lumânări arse și tămâie. Darie se ridică cu greutate și sprijină copilul de perete. După o examinare rapidă își dă seama, ușurat, că nu este rănit, numai leșinat. Își scoate casca și vede cefarul găurit. Instantaneu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
de unde știți?" Tăcui. Era, pentru mine, ușor de presupus... Își dădu cu un gest hotărât la o parte pletele castanii și-i văzui pentru întîia oară chipul întreg, urechile și ceafa însingurate de fată tânără, pe care anii nu le îngălbeniseră și nu-i năpârlise puful de sub păr... Tâmplele desgolite desvăluiau totodată o maiestate a chipului până atunci ascunsă, ași zice chiar trucată, ca și când o convenție, sau o interdicție bizară i-ar fi impus să poarte în afara casei un voal de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
uite... Să-și amintească de ea atât timp cât va avea memorie, ea și urmașii ei... cât timp va ține albumul, cât timp cineva va mai recunoaște în chipurile din el o mamă, o bunică sau o străbunică... Până când hârtia se va îngălbeni, se va scoroji și toate acele chipuri care au fost odată oameni vii vor deveni fantomatice, vor speria copiii, și cineva, o mână din alt secol, va arunca totul în foc... Dar nu același lucru îl spusei când ne văzurăm
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
buzele guvernantei mele, o țigancă veselă și-apetisantă: erau călduțe și miroseau bine, a nu mai știu ce. Le-am ciupit și le-am sărutat atâta, până m-am ales la patru ani cu-o mononucleoză. Boala părea nostimă, mă îngălbenisem și umpleam oala de noapte cu un lichid roșu, ca Bem-Bem-ul. Febra mă răsfăța ușurel. Sigur că nu puteam privi înăuntru, să-mi văd ficatul acoperit cu plăci negre și fărâmicioase: n-aș mai fi râs atâta. Când doctorii au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]