897 matches
-
unei alte edituri. În holul de la Garamond era o vitrinuță obscură și ștearsă, cu ultimele cărți publicate; Însă cărțile de la Garamond erau modeste, cu filele netăiate și cu coperte sobre, cenușii - aminteau probabil publicațiile universitare franțuzești, cu hârtia care se Îngălbenea În câțiva ani, așa Încât să sugereze că autorul, mai ales dacă era tânăr, publica de mai mulți ani. Aici era o altă vitrinuță, luminată din interior, care găzduia cărți ale editurii Manuzio, unele deschise la câte o pagină aerisită: coperte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se rărea, nu uniform, ci formînd un mic petec rotund În mijloc; Îi cădea, de fapt, lăsînd să i se vadă scalpul lucios. Dinții, drepți și foarte regulați, despre care Viv Își amintea că erau de un alb orbitor, Îi Îngălbeneau. Carnea din jurul gîtului se lăsa, și avea cute de piele În fața urechilor. Seamănă cu taică-său, Își zise ea, urmărindu-l cum mestecă. Îi arătase o poză a lui cîndva. I-ai putea da cel puțin patruzeci de ani. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pare să fie din cauza hranei prea consistente și a lipsei de exercițiu fizic, nu a unui caracter emoțional. Trece iulie, începe august. Albine dolofane se lovesc de ferestrele murdare și, treptat, legislația îl lasă fără suflare, iar pielea i se îngălbenește, luând culoarea testamentelor și a documentelor funciare. Într-o după-amiază, tânărul Muskett se învârtește prin birou, îmbrăcat ca de obicei în hainele de tenis. Căutând să-și pună cât mai bine profilul în valoare, se răsucește pe călcâie și descrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu mere roșii și pere galbene, cu gutui mari și pufoase. Curând toamna va pleca și în locul ei va veni iarna cu veșmânt alb, catifelat. Alina Hristea, clasa a III-a C A venit toamna A venit toamna! Frunzele copacilor îngălbenesc și încep să cadă pe jos formând un covor multicolor. Toamna harnică a adus cu dânsa mirosul fructelor și mireasma strugurilor. Un val de brumă argintie s-a așternut peste copaci, peste case, peste cărările și potecile neumblate și neștiute
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
continuă drumul mai departe fluturându-și haina iluzorie peste cărări pustiite, dealuri, câmpii și livezi. În grădini, de emoție florile se agită în straturi, legumele s-au copt, de furie floriisoarelui îi cad dinții de mizerie, iar buruienile îngrozite se îngălbenesc. Gâzele își încep fără frică idilele, iar o libelulă și-a oprit zborul plin de grație privind totul înspăimântată. Odată cu toamna vin și ploile mărunte și reci, cu stropi de tină, iar mestecenii ca niște lumânări albe o întâmpină în
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
se hrăniseră la același sân. Dar vântul începu să sufle din ce în ce mai puternic. Zilele i se păreau și mai scurte acum, apusurile parcă însângerau pământul. Frunza se simți pierdută. Vrăbiuțele nu se mai auzeau prin preajmă, iar ea începu să se îngălbenească. Surorile ei începuseră să coboare liniștite spre pământ, formând un covor ruginiu. Rămăsese singură și neajutorată. Cu greu, își apleca fața spre pământ, închise de spaimă ochii și se lăsă purtată pe aripile vântului tomnatic. În zborul ei mai avu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgîndu-și mustața stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât... ― Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, mai ușurat. ― Domnule căpitan, vă rog cu supunere, iertați-mă... bolborosi caporalul, îngălbenind. Eu, domnule căpitan, vă rog cu supunere... Pretorul nici nu-l auzi, ci se apropie de general ca să se mai plângă, drept explicație, de nedisciplina oamenilor. Generalul însă, cu o indignare stăpânită, îl întrerupe scurt, mormăind: ― Vom vorbi mai târziu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trebui să-și curme concediul și să plece în mare grabă la regiment. Apostol se duse a doua zi la Marta, triumfător. Când veni însă vorba de locotenent, Marta zise cu ochi melancolici: ― Simpatic om!... Acuma va fi erou! Apostol îngălbeni. Se hotărî să strice logodna, să recunoască fără înconjur că mamă-sa a avut dreptate și să-și vază de cărțile lui... Dar asta ar însemna o lașitate. Dacă în prima ciocnire cu viața se dă bătut, atunci ce va
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu, nu pe frontul italian, răspunse Klapka repede, cu oarecare mândrie. Pe frontul românesc... În clipa când să rostească ultimul cuvânt, își aduse aminte că locotenentul e român, dar nu mai avu vreme decât să-l pronunțe mai încet. Bologa îngălbeni și, parcă n-ar fi auzit bine, repetă mașinal: ― Pe frontul... Nu sfârși, ca și când i s-ar fi înfipt în beregată o gheară înăbușindu-i glasul. Rămase cu gura căscată și se holbă năuc la căpitanul care, dîndu-și seama cât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
coridor. Preotul era tot unde-i lăsase. II văzu de departe și fruntea i se îmbroboni de sudori. Acuma îl recunoscu și se tulbură de bucurie. ― Așa-i că nu mă mai cunoști, părinte? îi strigă, însuflețit, întinzîndu-i mâinile. Preotul îngălbeni, parcă I-ar fi surprins într-o faptă rea. Când Bologa își spuse numele, în ochii lui izvorî o licărire de însuflețire, pe care însă o înăbuși repede, uitîndu-se împrejur, să se asigure dacă nu-l pândește cineva. Preotul era
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sau rusească, dacă nu chiar amândouă“. Era semnat AmădĂe Prurion. Un nume de imbecil pentru un ticălos veritabil. Ce se alesese de acest Prurion? A continuat multă vreme să-și vomite mica lui ură de zi cu zi pe hârtia îngălbenită cu care, mai mult ca sigur, în multe case oamenii s-au șters în cele din urmă la fund? Prurion. Numele acesta sună ca o boală, un herpes vechi care nu s-a vindecat niciodată. Sunt sigur că acest Prurion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
parcă aș fi o orfană bătrână căreia i se amintește că a avut odată părinți. Ce îți plăcea să faci când erai copil, încearcă ea să mă ajute, iar eu fac un efort să îmi amintesc, răsfoiesc albumul cu fotografii îngălbenite dinăuntrul meu, Udi a apărut în viața mea atât de repede, cu dorințele lui care au fost întotdeauna mai îndrăznețe decât ale mele, cu dragostea și ura lui, ce a fost înainte de el, apoi îmi amintesc, ca întâia adiere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
exact ca fetele de la cămin, atunci când li se iau copiii, este al meu, este al meu, urlă ele, și eu urlu, ești soțul meu, nu mă poți părăsi, dar deodată, printre strigătele mele, în fața ochilor îmi strălucește o imagine violentă, îngălbenită din pricina trecerii anilor, a doi copii cu părul tuns scurt, împletindu-și degetele mâinilor într-o cameră micuță, îmi amintesc cum îmi scriam numele pe lobul urechii lui și de fiecare dată când literele începeau să se șteargă, le îngroșam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să nu mai vină niciodată ? Într-o zi, pe neașteptate, a dat peste un afiș lipit pe un zid sau un stîlp... În care se anunța un eveniment important, o sărbătoare, dar care nu-ți atrăgea atenția din cauza culorilor șterse, Îngălbenit de vînt și ploaie. Nu se menționa nici timpul, nici locul, dar oricum a avut rolul de a-i stimula speranțele. Fără să mai privească În urmă, a pornit În căutarea festivalului anunțat... mergea spre o sărbătoare eternă ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
rușine, și dansau ca niște șamani siberieni ori ca niște păsări flamingo bete criță, deși erau oameni, bărbați, femei, fete, băieți, copilași și cântăreți. Și de era noapte ori zi aproape totuna era, și-aveau pene la pălării, și degetele îngălbenite de tutun. Luna era semilună la Woodstock, albastru hippiot, Peace and Love, locuitorii îi percepeau ca pe o veselă armată invadatoare, erau și nu erau ciudați și își spuneau cu voioșie Freaks. Ce străvedeau maturii, indiferent de gusturile și de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
un "ceva" care o va ajuta la deslușirea enigmelor care o frământă ? Nu poate dezlipi plicul și mâna, de regulă îndemânatecă, tremură când sfâșie hârtia devenită sfărâmicioasă cu anii și care, odată îndepărtată, lasă să se ivească două fotografii neclare, îngălbenite de vreme. Dora le privește cu atenție. Una din ele înfățișează un grup de șapte bărbați ce par a nu avea în comun decât obiectivul unui aparat de fotografiat, obiect probabil foarte rar la vremea la care a fost luată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
fotografie pe care o studiază cu mare atenție. O fetiță subțiratecă, îmbrăcată cu o rochiță modestă de culoare incertă, cu părul legat cu o fundă cam mototolită, cu sprâncenele arcuite deasupra ochilor trași mult înspre tâmple, privește speriată din fotografia îngălbenită de vreme. O găsise, uitată între paginile lui "Robinson Crusoe", pe care reușise să o citească primul după o dispută cu Dragoș care cedase, ca de obicei, impetuozității fratelui mai mic. Pune cele două fotografii alături, le privește în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
maronii erau atât de agile încât nici nu le puteai urmări. Găsi destul de repede plicul căutat, îl desfăcu și fața îi radia de satisfacție, îl deșertă pe covor la picioarele Carminei. În ele erau decupaje din ziare și reviste, unele îngălbenite de vreme, altele mai proaspete. Carmina se ridică în picioare. Citește, o îndemnă Nina, hai, hai, citește. Nu se poate, nu se poate chiar așa, pentru voi, lumea asta nu-i decât o caricatură. Lacrimile i se prelungeau pe obrajii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ajungă la nici o înțelegere cu Alexe. Știa că după vorbele spuse n-o să mai poată să obțină de la el vreo explicație. Privi sertarele. Nu, Ovidiu nu avea ce căuta prin sertare, bine, o da, bine, că el nu zăcea acolo, îngălbenit în tipărituri, ucis fără drept de apel, ucis de el însuși, fără posibilitatea de a se reabilita, indiferent cât de scump și cu câte fapte mărețe ar fi contrabalansat păcatele vremurilor. Era atâta liniște în jur și ea era așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Într-un teanc ordonat pe birou, celelalte obiecte aterizând pe podea. Văzându-le cum zboară, nu mai știam ce m-a convins cândva să le păstrez. O bucată de chihlimbar plină de praf, cu un țânțar pe dinăutru? Un articol Îngălbenit din Tageblatt, despre Cancelarul Sănătății, cu o fotografie a echipei și a pacienților, pozând cu mândrie pe scările fundației? Patru, nu, cinci cărți poștale nefolosite din sudul Franței? Numai gunoaie fără rost. Bine măcar că Diels părea să fi tras aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mă provoci pe mine? El, de colo: da, știu, știu. Bine, zic eu, am reținut provocarea. Nu am timp acum, dar îi voi da curs. Ține cont de asta. El, nimic: te provoc, te provoc! Și bătea din picior. Portarii îngălbeniseră. Eu mi-am văzut de treabă, calm, sigur pe mine. Am plecat. Ajungem în anii '80. Eu stăteam în Militari. Aveam cenaclu. În acea vreme, în toată Casa Scânteii, se mai făcea cafea numai acolo, în chicineta lui tanti Luchi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
grea, bombată, încrețită. Avea un cap imens, care te paraliza prin expresia sa de autoritate. Nu poate fi împiedicată, dar poate fi amânată." II După plecarea prințului, urmată îndeaproape de o primăvară secetoasă, un fel de vară grăbită care a îngălbenit înainte de vreme frunzele viței ce stăpînea Vladia, Radul Popianu a trebuit să se despartă și de Leonard Bîlbîie într-un fel care nu i-a făcut plăcere. Cu toate că lucrurile s-au petrecut cu șase ani în urmă, memoria sa le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Nu prea solid, însă altceva nu avem, domnule Mihail." Șeful Serviciului se uită prin el ca prin sticlă. N-a scos un sunet timp de cîteva zeci de secunde, părea mai cenușiu ca niciodată, își frecă încetișor umărul stîng, degetele îngălbenite de tutun, uscate, cu unghii mari, late, cuprindeau stofa costumului și o încrețeau metodic, după cît de încordate erau îți puteai da seama că făcea un efort deosebit. Apoi își reveni brusc și spuse: "Mîine. Îl cauți mîine, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vroiam, de fapt, eu fiind singura persoană care mă interesa. Am rămas în convalescență, cum îmi recomandaseră medicii care vorbeau de o epuizare nervoasă, străduindu-mă să nu-mi fac gânduri. Între timp, toamna se instalase de-a binelea. Copacii îngălbeniseră și începuseră ploi lungi, plicticoase, ucigătoare, care mă alungau de la fereastră sub pătură. Ca să-mi cumpăr alimente, m-am văzut nevoit să vând diverse lucruri din casă. Dar nu puteam continua la nesfârșit astfel. Într-o zi m-aș fi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos erau îngrămădite, unele peste altele, vrafuri mari de registre și de hârtii îngălbenite pe la colțuri. O clipă, din curiozitate, am avut intenția să mă scol de pe scaun, să controlez ce conțineau acele hârțoage, dar m-am temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]