1,814 matches
-
mâna. Stăteau amândoi pe verandă, Întristați. Fontan părea foarte bătrân și madam Fontan părea tristă. Ne făcu și ea cu mâna și Fontan intră În casă. Întoarserăm mașina și intrarăm pe șosea. — Se simțeau atât de prost. Fontan se simțea Îngrozitor. — Ar fi trebuit să mergem aseară. — Da, ar fi trebuit. Ieșiserăm din oraș și acum mergeam pe șoseaua lină printre câmpuri pline de grâne. În dreapta se vedeau munții. Arăta ca-n Spania, doar că eram În Wyoming. — Sper să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
deși starea lui ajunsese să fie foarte rea. Avea peritonită și nu credeau c-o să supraviețuiască. Bietul Cayetano, spunea ea mereu. Are niște mâini atât de frumoase și așa un chip frumos și nu se plânge deloc. Ajunsese să miroasă Îngrozitor. Își ducea degetul la nas și zâmbea clătinând din cap, povestea sora. Îl jena faptul că miroase-n halul ăla. Îl făcea să se simtă prost, după cum spunea sora Cecilia. O, era un pacient atât de bun. Zâmbea Întruna. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
a muncit la sfeclă. Știu că n-a făcut asta. Are mâini prea fine și nici o bătătură. Știu eu că trebuie să fie vreun fel de tip rău. Mă duc chiar acum să mă rog pentru el. Bietul Cayetano, suferă Îngrozitor și nu scoate un sunet. De ce-au trebuit să-l Împuște? O, bietul de Cayetano. Mă duc chiar acum să mă rog pentru el. Se duse chiar atunci să se roage pentru el. În spitalul acela era un radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și am vorbit cu băiatul ăla, O’Brien și i-am zis că trebuie să trimită niște mexicani la bietul Cayetano. O să trimită câțiva În după-amiaza asta. Și pe urmă bietul om o să se simtă și el mai bine. E Îngrozitor că nu s-a interesat nimeni de el. Pe la cinci după-amiaza trei mexicani intrară În cameră. — Se poate? Întrebă cel mai mare dintre ei, un tip destul de gras cu buze groase. Sigur, spuse Frazer. Luați loc, domnilor. Să vă servesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Plus că se vedea cu ochiul liber că o sumedenie de oameni cu boli intestinale grave Își găsiseră ușurare În toaleta de față. Mai mult, nu era nici o bucățică de hârtie igienică, și nici apă ca să te speli pe mâini. Îngrozitor! Slavă Domnului că nu se Împărtășise din festin. Nici Heidi nu se Înfruptase din picnicul de la marginea drumului. Apucase deja să mănânce unul dintre batoanele de soia bogate În proteine pe care le căra cu ea În rucsac, alături de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cu o forță demnă de un cântăreț de operă, iar În arena formată de lac și cercul de căsuțe, serenada lui bubui și răsună În fața unui public captiv. Lui Harry melodia i se păru un fel de vaiet universal. Era Îngrozitor, reflectă el, perfect pentru acea ocazie. Seara, Walter Îi asigurase că nu vor regreta trezirea matinală. Nu vă puteți face un cadou mai bun decât răsăritul soarelui În ziua de Crăciun, le spusese. Vom merge cu două bărci Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai trag aer în piept, îmi vărs plămânii. Totul părea un vid. Prima oară am crezut că era din cauza faptului că nu mă simțeam prea bine, dar oricât de rău mi-ar fi fost, nu puteam avea astfel de manifestări. Îngrozitor. „Poate a murit bunicul“, m-a străfulgerat un gând. Ce ciudat! De ce mi-am adus aminte de bunicul tocmai în acele momente? Locuia în prefectura Ishigawa și, pe atunci, avea 94 de ani. A murit anul trecut. Auzisem că răcise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să suporte mirosul și de aceea ținea mereu capul într-o parte. Și mie îmi displăcea mirosul. Mai demult, la țară, am participat la incinerarea unui cadavru. Acum simțeam un miros asemănător, amestecat cu un iz de șobolan mort. Puțea îngrozitor. Nu-mi amintesc dacă am purtat sau nu mănuși. Am mereu mănuși la mine (scoate mănușile) pentru situații de genul acesta, dar nu puteam deschide punga cu mănușile pe mână. De aceea cred că nu le purtam. Mai târziu Okazawa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sarin, a fost foarte bine că am dat-o jos. Și că m-am spălat pe față. În momentul ăla am început să tremur într-un hal fără de hal. Nu semăna cu frisoanele din timpul unei răceli. Era mult mai îngrozitor. Nu îmi era frig și, totuși, mă scuturam din toate mădularele. Am încercat să-mi încordez stomacul, dar tot nu mă opream din tremurat. Am luat un prosop din dulap. Pe când mă întorceam și, mă ștergeam pe față și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
dar, pentru că era foarte aglomerat și încă mai aveam timp, m-am gândit să merg până la firmă pe jos. Durează cam cincisprezece minute. O stație de metrou. Deodată am zărit un angajat al stației prăbușit la pământ. Părea să sufere îngrozitor. Colegii lui se agitau prin preajmă, dar nu făceau nimic. „Ei! Ce ciudat!“ Cu toate că el se simțea așa de rău, cei din jur păreau destul de relaxați. M-am oprit câtva timp lângă ei și l-am privit. De obicei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au transportat cu ambulanța la Spitalul Colegiului Yokohama. Atunci m-am dat jos din salvare pe propriile-mi picioare, deci nu eram așa de grav afectat. Cum s-a lăsat întunericul, au început migrenele. Pe la 24.00 capul mă durea îngrozitor. Am chemat asistenta și mi-a făcut o injecție. Capul nu îmi zvâcnea, parcă cineva mi-l prinsese în menghină. Durerea m-a ținut cam o oră. M-am gândit că n-o să rezist, dar durerea a devenit din ce în ce mai surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
legate de tratamentele adecvate. Apoi am fost transportat la alt spital (undeva pe la Yotsuya), unde m-au internat patru zile. Încet-încet ochii și-au revenit, iar de a doua zi am început să văd normal. Capul și tâmplele mă dureau îngrozitor. În spital nu am putut să dorm deloc. Nu prea îmi era somn și mă trezeam de multe ori în timpul nopții. Media de somn era de două-trei ore. «Poate n-o să mă mai pot duce la muncă», mă îngrijoram. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
nu înțelegeam exact ce se petrecea. Metroul a stat destul de mult în stație. M-am gândit să mă urc cu două vagoane mai în spate. Trenul era aproape gol și puteai număra călătorii pe degetele de la o mână. Mă simțeam îngrozitor. Ochii mă mâncau, parcă aveam spasme musculare. Nu mă dureau, dar vedeam totul colorat în galben. Nu reușeam să deslușesc bine lucrurile pe acest fundal gălbui. E ca și cum ceva se solidifică și se strânge din ce în ce mai mult ... cam așa s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să merg la serviciu. Dacă lipsește o singură persoană, responsabilitățile ei cad pe umerii celorlalți și nu prea e bine să rămâi „dator“. În ziua cu pricina aveam 370, febra scăzuse mult în comparație cu zilele de dinainte. Cu toate astea, tușeam îngrozitor. Pentru că am avut febră multă vreme, mă dureau toate articulațiile. Luasem o duzină de medicamente. Ceea ce a făcut mai greu de depistat simptomele intoxicării cu gaz sarin... Aveam poftă de mâncare. Mâncam bine la micul dejun. Altfel, nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
se consumă bateriile. Atunci totul devine oribil. Încerc să mă străduiesc încă puțin, dar degeaba. Capul îmi zvâcnea și mă durea - nu mai suportam situația asta. Da, acum când discutăm sunt bine. Însă, când trebuie să fac documente migăloase, obosesc îngrozitor. Chiar dacă citesc texte, nu pricep nimic. Nu-mi intră în cap. Chiar dacă citesc printre rânduri, nu înțeleg sensul. Parcă îmi pierd toată energia. Într-un timp nu știam ce să fac, însă sunt bine, mi-a revenit vigoarea. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
linia Tōbu Isesaki până la Kita-senju. Acolo trec la linia Hibiya și merg până la Hatchōbori. Apoi schimb iar și trec la linia Keiyō. De la Kita-senju la Hatchōbori ajung în douăzeci și două de minute. Dar e extraordinar de aglomerat. Dimineața e îngrozitor. Nu poți să te miști nici măcar un pic. De aceea, aștept primul metrou în care să mă pot așeza jos. Ca să fac lucrul ăsta, trebuie să aștept să treacă cinci, șase metrouri. În timpul ăsta aș ajunge la Hatchōbori, dacă m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de poliție deja erau șapte sau opt persoane în stare critică. Una dintre ele a scos capul pe geam și a vomitat. Era un cuplu tânăr. Fata stătea întinsă. De-abia respira. Băiatul o întreba: «Ești bine? Ești bine?» Era îngrozitor. Eu încă mai puteam sta pe scaun. În acel moment am realizat pentru prima oară că s-a întâmplat ceva grav. Ceea ce voi povesti de acum încolo se poate să fie din amintirile mele sau, la fel de posibil, să nu fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Totuși trebuia să merg acolo. E aproape, la două, trei minute distanță. Cum am ajuns, a venit un grup de bărbați și a spus: «Hei, s-a întâmplat ceva ciudat. Și noi am pățit-o. Odihnește-te!» Capul mă durea îngrozitor, îmi zvâcnea. Mă dureau ochii. Îmi era rău. Mi-am pus un prosop ud pe cap. După treizeci de minute am aflat că fusese vorba de gaz otrăvitor. Apoi un prieten m-a însoțit până în stație. Ne-am întors la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
alarma. — Să nu mă alarmez? De ce? Despre ce e vorba? Și a venit și vestea: — Chiar acum, au spus la televizor că Eiji a murit. Atunci totul a devenit negru. Asta era tot. Nu-mi mai pot aminti nimic altceva. Îngrozitor. Șocul a șters totul, pur și simplu. Acum am început să-mi mai reamintesc lucruri din trecut. Bunica (mama lui Kichirō) scria în jurnal în fiecare zi. Îl deschideam. «A, deci așa s-a întâmplat.» Am vorbit despre asta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
repugna ideea unei noi religii. Am vorbit cu părinții, le-am explicat pe-ndelete. I-am făcut să plângă și asta mi-a îngreunat situația. Ai mei mai degrabă plângeau, decât mă certau. La scurt timp mama a murit. A fost îngrozitor. Mama avea o mulțime de probleme legate de psihic și cred că eu am fost ultima picătură. Sunt sigur că tata e convins că eu am omorât-o pe mama. (La scurt timp după ce m-am convertit, au fost alegeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
materialist, raționalist. De aceea nu ne înțelegeam. Dacă discutam ceva legat de religie, își bătea joc de mine spunând: « Termină cu prostiile astea cu Dumnezeul!» Se enerva la culme. Asta mă întrista. Nu înțelegeam de ce spunea un lucru atât de îngrozitor, de ce nu era de acord cu nici un lucru pe care îl făceam. Mă aflam în Okinawa când starea tatălui meu s-a înrăutățit. M-am întors imediat în Fukui, dar murise deja. A făcut ciroză la ficat din cauza băuturii, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
în Okinawa când starea tatălui meu s-a înrăutățit. M-am întors imediat în Fukui, dar murise deja. A făcut ciroză la ficat din cauza băuturii, a avut o moarte groaznică. În ultima vreme nu mai mânca nimic, doar bea, slăbise îngrozitor, renunțase la viață. Pe patul de moarte, când tata mi-a zis: «Hai să stăm puțin de vorbă», i-am răspuns: «Te rog, vezi-ți de moartea ta!» Într-un fel și eu l-am omorât. La treizeci și cinci de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
au considerat iresponsabil. M-am mutat în sectă pe 7 iulie. Școala dura și pe parcursul lunii iulie. Am luat legătura cu părinții mei. Au venit imediat să mă vadă. La sfârșitul lunii iunie eram în concediu medical. S-au supărat îngrozitor. Am încercat totul ca să-i conving, dar n-am reușit. Orice spuneam, nu avea efect. Nu-i deranja faptul că eram interesat de budism și îl studiam în amănunt, dar nu considerau Aum Shinrikyō o sectă budistă. Le-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
vedeau dacă puteau deveni mai pioși. Mă făceau să mă gândesc profund la locul în care mă împinsese soarta. O să mor aici? O să mor ca un porcușor de Guineea? Singura mea șansă era să mă întorc în lume. Era prea îngrozitor, inuman. Eram șocat, nu știam ce aveau de gând cei din Aum. După inițierea cu medicamente, toți erau terminați de oboseală și ne-au lăsat ușile deshise. Eram cât de cât conștient și mi-am pregătit niște haine. Cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Trebuie să vă fi fost greu. Da. În anii aceia nu prea am vorbit cu nimeni. Mai vorbeam cu familia mea, oamenii de la muncă, atât. Am început să dorm mai mult, chiar și cincisprezece ore pe zi. Altfel, mă simțeam îngrozitor. Aveam probleme cu stomacul. Mă lua durerea dintr-odată. Deveneam livid la față, mă apucau transpirațiile și respiram greu. Mă temeam că voi muri dacă starea asta va continua. Mă impacientasem. M-am gândit să încerc o dietă și yoga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]