2,073 matches
-
cu propaganda, cu vicepreședintele și cu secretarii de comitet de partid de la cele două C.A.P. uri. Asigurați paza... ziua și noaptea! Nu părăsiți comuna orice ar fi! Nu părăsiți sediul primăriei... Vocea îi slăbește, abia se mai aude. Se înroșește, îi curge 108 transpirația pe frunte. Dintr-odată duce mâna la inimă și iese precipitat pe ușă. Ne uităm unii la alții ridicând din umeri. Nu înțelegem ce vrea de la noi și nici ce se întâmplă. Cert este că ceva
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Erau îmbrăcați elegant și miroseau bine, semn că erau persoane importante, cu funcții înalte. Bună dimineața, a spus bărbatul cel scund, măsurându-mă din cap până în picioare. Ce mănânci mata, tovarășa Țâru, de ești așa de slabă? Am zâmbit timid, înroșindu-mă, fără a-i răspunde. Primești sarcină pe linie de partid să te îngrași zece kilograme în cel mai scurt timp, mi-a spus serios, fără a-mi răspunde la zâmbet. Ia spune-mi: ce ai visat astă noapte? Nu
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de partid să te îngrași zece kilograme în cel mai scurt timp, mi-a spus serios, fără a-mi răspunde la zâmbet. Ia spune-mi: ce ai visat astă noapte? Nu țin minte dacă am visat ceva, i am răspuns, înroșindu-mă iar. Numele meu este Țăpoi și sunt secretarul cu probleme organizatorice de la Comitetul Județean de Partid. Voi răspunde de comună și te voi îndruma în activitatea pe care ai s-o desfășori de acum înainte ca primar. Dumnealui este
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Idiotule! Ce ești tu? Sluga primăriței să o plimbi cu mașina mea? Să-mi dai imediat cheile și să mergi pe jos cu primăriță cu tot. Prostule! Măi, femeie, îmi pierd serviciul din cauza ta, a încercat să o împace milițianul, înroșindu-se asemenea unui elev prins la copiat. Am primit tichete de benzină pentru a o ajuta pe tovarășa primar să ajungă aici. Să dispari din fața mea animalule, a strigat femeia, smulgându-i cheile mașinii din mână. Am plecat rușinată de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
activist mărunt de la serviciul „cadre”, tovarășul Lunecosu, îi șoptea „celei alese”: După instruire, mergi la barul de la hotel. Mă aștepți acolo pentru cazare. Îți iei și bagajul cu tine. O priveam cu coada ochiului pe „cea aleasă”. Cele noi se înroșeau și priveau speriate în jur. Dintre cele mai vechi unele zâmbeau complice, iar altele lăsau ochii în jos. O astfel de invitație însemna de obicei o viitoare promovare și foarte rar era refuzată. Îl cunoșteam pe Lunecosu, activistul cel mărunt
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
oaspeți. Sau poate că Moartea Îi așteptase deja acolo, cu craniul gălbejit ascuns sub chipul unuia dintre ei. Și se pregătea să preia cârma vieților lor În turnul acela dărăpănat, așa cum făcuse odinioară pe corabia morților. Soarele Își Începuse coborâșul, Înroșind fațadele caselor. Ajuns În apropiere de Orsanmichele, Dante se gândi să o ia spre Torre della Castagna, pe lângă casele familiei Cerchi. Putea fi un prilej să Își salute repede rudele, care locuiau pe aceeași stradă. Dar mai apoi se răzgândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
guvernează instinctele ambigue și duble, unde se Împreunează cu rătăcitorul pe valuri Mercur, stăpân al cunoașterii dumitale afurisite despre știința antică, deopotrivă de deșartă ca și ea. Concupiscența dumitale nesățioasă, cârmuită de steaua Venus În culminație În Rac, cruzimea dumitale, Înroșită de leoninul Marte. Și apoi... - Văd că ai pândit bine ce a fost În viața mea, Îl Întrerupse poetul pe un ton zeflemitor. Multă lume din Florența ar putea-o descrie, cu o pană chiar cu mult mai iscusită! - Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înainte! - Cine e, Cecco? urlă poetul, Înșfăcându-l de gât și scuturându-l cu violență. - Arrigo, chelălăi sienezul, căutând să se elibereze din strânsoare. Dante Îl strânse și mai abitir. Sub mâinile lui, fața trăsnitului său prieten Începuse să se Înroșească. Simțea pe figură stropii de salivă din gura care Încerca cu disperare să respire. Apoi Îi dădu drumul brusc. - Arrigo! murmură el. În fond, la asta se și aștepta. Așa trebuia să fie. Potrivit rațiunii, care nu greșește. Cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unul dintre motivele lacrimilor tale. Apoi mai e și nemulțumirea sufletească ce te face să nu-ți placă nimic. Am stat pe pat, tăcută, cu privirile ațintite în gol. — Kazuko. — Da. — Ce-nseamnă că ai unde să mergi? M-am înroșit până-n vârful urechilor. — Domnul Hosoda? Am tăcut. — Să-ți spun ceva care s-a întâmplat cu mult timp în urmă? Da, te rog, am șoptit eu. Când l-ai părăsit pe Yamaki, soțul tău, și te-ai întors în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
o scufie ce semăna cu o efigie pretențioasă de bumbac în formă de creier. Era blândă și înaltă, cu ochi rotunzi ca ai lui Georgie - niște ochi blajini, iar fața ei lunguiață avea o culoare proaspătă și blajină. Avea mâinile înroșite de muncă, foarte puțini dinți în gură - care să mai țină piept loviturilor îndreptate asupră-i - și ea și Simon purtau aceleași pulovere lungi și destrămate. Pe lângă faptul că avea ochii rotunzi, Mama avea ochelari circulari pentru care am însoțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cu povestea m-a apucat râsul - hă, hă, hă! Și mi-a spus să ies afară. Clem povestea asta cu una din convulsiile lui de jenă și timiditate, înlăturată apoi de alt hohot de râs. Hă, hă, hă! Apoi se înroșea de încântare. Apoi iar se înnegura, căci își aducea aminte de propriile necazuri, căci nu fusese dăruit de mama natură. Am încercat să-i spun că n-are dreptate și că nu era cazul să încerce să se revanșeze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
puteam să mă dau de gol, însă în adâncul sufletului m-am bucurat să îl văd pe Caligula astfel ofensat. Și-a pigulit cu ciocul penele ca să descopere unde fusese rănit. Thea s-a arătat foarte furioasă pe el, se înroșise la față. A strigat: Prinde-o! Fă-i felul! Dar când vulturul i-a auzit vocea, s-a ridicat în aer și a zburat spre ea să-și primească porția obișnuită de carne. De vreme ce a venit către ea, a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
spate și burta îi atârna peste curea. Am strigat după el: „Sylvester! Hei, Sylvester!“ M-a privit atent, de parcă mi-aș fi permis o mare necuviință; totuși, era curios. Eram plin de o bucurie drăcească, iar capul îmi vuia. Mă înroșisem rău la față de atâta râs și emoție, pentru că mă simțeam nespus de fericit să-l văd. Măi, Sylvester, nătărăule, nu mai știi cine sunt? Augie March. Vrei să spui că stai acolo și nu mă recunoști? Doar nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mi-ar fi așa de greu să îți povestesc după toate câte mi le-ai spus tu, cu tipul ăla de la marină și alții, când erai căsătorită cu Smitty. Oricum mi-ai luat-o cu mult înainte. Amândoi ne-am înroșit, cum ne priveam față în față. Nu credeam că ce ți-am povestit o să mi se întoarcă în felul ăsta, mi-a spus ea cu greutate, iar tremurul din vocea ei mi-a trimis un fior de gheață pe spinare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
să îi răspund la întrebări cu citate și parafraze. Când se purta profesionist era în regulă, doar că avea stări ciudate, când vocea i se întretăia, îl apuca amocul, părul i se ridica în smocuri țepoase pe cap și se înroșea rău la față, vocea îi tremura de lacrimi sau mânie și era mult prea scos din sărite și tulburat să mai vorbească cu mine despre Aristotel și teoriile despre fericire și așa mai departe. Uneori mă uimea și îmi făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
spus cât de tare greșea în ceea ce mă privea. Dar atunci ce mai aștepți? mi-a spus ea, bucuroasă. Pe cai! O să-ți fiu o soție bună, doar știi asta. Și eu am nevoie de un început. Atunci m-am înroșit și, jenat, am simțit că mi se împleticește limba în gură. Vezi? mi-a spus cu o franchețe întristată și cu o gură mare, umbrită, rujată, în timp ce lumina electrică strălucea pe umerii ei goi și albi. Nu sunt destul de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
sărut sau nu. Te rog! Nu te omorî cu firea. A râs, vrând să-mi dea de înțeles că ar fi potrivit. Mi-am pus buzele pe obrazul ei, exact așa cum procedase și ea cu mine și instantaneu m-am înroșit, de parcă fusesem electrocutat. Și ea s-a îmbujorat, mulțumită că o făcusem. Nu era oare inocentă, fără gânduri ascunse, așa cum arăta? Ei bine, nici eu nu eram. Ne-am așezat și am început să discutăm. Voia să afle ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
-i? A venit? Nu. Are zi de operații. Și de ce nu stai pînă mîine? Mă duc cu cursa rapidă. Vreau... Bine, te-nțeleg rîde profesorul. Tot așa vă iubiți? Ridicată deja în picioare, gata să plece, Aura strînge din umeri, înroșindu-se. Drum bun! îi urează profesorul, conducînd-o pînă la lift. Transmite-i, te rog, salutări doamnei Săteanu și, deși la cei în jur de cincizeci de ani ai mei știu că-i un risc să cunoști o femeie foarte frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
recunoscînd în cel din fața sa pe elevul de la seral, tînărul cu care s-a certat zilele trecute. Ei nu, că asta-i culmea! Ce cauți la mine acasă? Am venit să-mi cer... s... sc... iertare, doamnă! conchide apăsat bărbatul, înroșindu-se tot, cu bărbia în piept. Poate scuze rîde încet femeia. Da, da-da! se precipită cel din fața ei, ridicînd numai pentru o clipă ochii, atît cît să-i confirme. Așa... așa m-a învățat un... un tovarăș de la partid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Georgie inspirând adânc. Închise ochii și două lacrimi mari i se rostogoliră pe obraji. Antonia remarcă reacția lui Georgie și se întoarse spre ea. Văzu expresia de pe fața lui Georgie. Exclamă scurt „Ah!”, gura i se strânse, fruntea i se înroși, iar din ochii ei, ca din două izvoare mari, țâșniră lacrimi. Își plecă capul asupra paharului pe care-l ținea țeapăn în mână și lacrimile îi picurară în șampanie. Georgie își acoperise fața cu batista. M-am uitat la Alexander
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
curtea Chesturii de evrei, copii, bătrâni și bărbați. Ca să se mai facă loc În curte, soldații Împușcau În gloată. Cei ce mureau din cauza bătăilor de la poartă, erau apucați de mâini și de picioare și aruncați pe o stivă de cadavre Înroșite de sânge, ca să facă loc la intrare altor victime”. „Căci sângele este sufletul”23A La ora 3 a Început marele măcel, care a făcut din crimele Înfăptuite până atunci niște acțiuni ale unor amatori. Aceasta a fost deosebirea dintre „munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
cu ochii până ce aproape a Împiedicat intrarea În curte. Un intelectual evreu a descris această movilă de cadavre ridicată de polițiști Înainte de marele măcel, când În curte se mai aflau sute de femei și copii, ca „o stivă de cadavre Înroșite de sânge”. Pentru a face puțină ordine, și Întrucât, În urma Împușcăturilor, toată curtea fusese acoperită de grămezi de cadavre - sau de rânduri, cum fuseseră doborâți de mitraliere În momentul deschiderii focului, În jurul orei 16.30-17.00, a fost adus un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
nu se poate și că toți trebuie să plece”. A doua zi dimineață i s-a permis să iasă din beci, unde fusese ținută toată noaptea, și să-i caute băieții printre morți. I-a căutat printre mormanele de cadavre Înroșite de sânge aranjate În stive, „și văzând că printre cei rămași morți sau vii băieții mei nu erau mi-am Închipuit că trebuie să fi plecat cu primul tren”. Dar nu s-a dat bătută și a plecat pe urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
Cine privea din acest loc putea să vadă Începutul zidului mare al morții În partea dreaptă, din care răsăreau capete și pantofi - după cum fuseseră aranjați morții -, și zidul mic de morți din stânga, iar Între ele, Începutul unei uriașe pete umane Înroșită de sânge, din care numai primul rând putea fi văzut În mod clar, În spate succedându-se, după mișcarea lanternelor, țeste Însângerate și capete palide. Pavajul curții era acoperit cu băltoace de sânge care se scurgeau spre stradă. Camuflajul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2137_a_3462]
-
lângă ușă. Ochii sinceri, lăcrimoși, ai lui Gabriel o fixau pe Hattie cu o simpatie neîncrezătoare. Astăzi, Gabriel avusese nefericita idee de a-și lega la spate, cu o panglică, părul pleoștit. Fața îi era încordată și lucioasă, iar nasul înroșit de vântul de aprilie. Când de abia veniseră, se simțea jenată și încurcată și refuzase cu stângăcie invitația lui Hattie de a intra în casă. Acum își regreta refuzul, dar nu vedea în ce fel și-ar putea remedia gafa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]