2,273 matches
-
el însuși corist în aceeași biserică. Această funcție a fost după aceea încredințată lui Richard Phillips, soțul surorii tatălui lui Chatterton. Cu Phillips, Chatterton se pare că s-a întovărășit în multe și lungi plimbări în jurul bisericii, care, ca edificiu însuflețit cu o viață magică, împreună cu cărțile deopotrivă animate magic, au devenit curînd "totul pentru el, partener de joacă, camarad, prieten" (Russell 1908: 18-19); aceasta a dobîndit asupra lui o putere fascinatoare, hrănindu-i tînăra imaginație cu un "Mare Romanț" străvechi
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Înțelepții Filosofi,) / Nimica nu-i cu-adevărat așa cum ar putea părea. / Credința e-o Lentilă menită să ne dreagă Văzul, / Și să ne-nvețe să distingem ce-i greșit de ce e drept"; "Cauza noastră ruinată"; "Sufletele, cînd cu Viață sînt însuflețite, vîndute-s / Pentru Beneficii, Eparhii și Aur"; "pe treptele gradelor clericale / Toți se uită prin Telescopul Fanteziei: / Și deși Fantezia poate ca să cadă sub biciul Rațiunii, / Totuși Fantezia în Religie e totu-n toate"; "Moartea e Soarta tuturor Muritorilor"; Geniul a
[Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
Alexandru Ioan Cuza, Iordache Lambrino, Gheorghe Sion, Ion Cuza, Grigore Cuza și alții, a cărei principal scop erau prefacerile politico-sociale specifice Moldovei și ca țel final unirea Moldovei cu Țara Românească. înfăptuirea unirii a fost obiectivul de luptă care a însuflețit masele, în fruntea cărora se găseau cele mai progresiste elemente din Bârlad printre care: Manolache Costache Epureanu, Iorgu Radu, Ioan Popescu și alții, care au creat acea atmosferă ce a dus la dubla alegere ca domnitor a lui Al.I
Festivalul Internaţional de Fanfare by Aurel Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1310_a_2193]
-
cu nevoile școlii nu poate asista pasiv la indiferența autorităților față de coloana vertebrală a națiunii - învățământul. În toată activitatea sa de organizator al școlii a fost animat de „sentimentul celei mai simple datorii”, cum cerea el oricărui „om de rând” însuflețit de dorința și stăruința stabilirii „unei stări de lucruri oneste și sobre”. Aceasta ar trebui să fie - scrie într-un articol redacțional din Timpul (9 decembrie 1882) și intitulat mai târziu de editori „Muncă, echitate și adevăr” - „ținta la care
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
social-pedagogice au rodit într-un mediu academic, în cadrul Universității din Iași. În afară de omagiul adus poetului prin organizarea unui Muzeu Eminescu în cadrul Seminarului Pedagogic, un muzeu al cărui rol educativ trebuia să se traducă prin oferirea unui model care să-i însuflețească pe profesori și elevi, nu am găsit, în activitatea membrilor Seminarului, referiri la concepția sa pedagogică. Dar ideile sale nu au constituit o insulă izolată, nu au fost aruncate într-un vacuum social. Ele au izvorât dintr-o analiză socială
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
gândire omogenă, niște discursuri identice, o teorie comună. Pot fi semnalate unele variațiuni, eventual contradicții și afirmații care se exclud, dar acești bărbați și aceste femei ale căror secole de aur corespund secolelor I și II din era noastră sunt însuflețiți de o aceeași sensibilitate. în acest arhipelag, putem încerca o primă ierarhizare - chiar dacă este una supusă arbitrarului. Ea permite recuperarea a două linii de forță: pe de o parte gnosticii encratici, susținători ai unor poziții ascetice, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mijloc, o tehnică pentru a comunica. Semnificatul evoluează separat de semnificant, dar cele două instanțe țin de aceeași lectură imanentă a lumii. Om al cuvântului și al oralității, al verbului și al schimbului, al conversației și al cuvintelor, el se însuflețește întotdeauna când este vorba de a apăra adevărul trădat, uitat contrariat: nimic nu-l descumpănește mai mult ca minciuna. Pentru un sceptic care nu crede în nimic, hotărârea de a apăra cu înverșunare adevărul contra minciunii face cât o profesiune
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
femei, nebun de legat, lucid doar pe timpul cât și-a scris poemul, dar chiar și atunci marcat de tarele maladiei sale, Lucrețiu pare absolut nefrecventabil pentru un creștin. Evident, se ocolește esențialul: reducția atomistă a oricărui adevăr, demontarea forțelor care însuflețesc lumea, absența unei creări datate a universului, sfârșitul său anunțat, recumpunerile lui succesive într-un ciclu mecanicist orb și fără providență divină, tot atâtea teze anticreștine intempestive care pot servi în mod periculos la constituirea unei filosofii alternative la cea
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
au desfășurat în fața mea, când am privit de la fereastra vagonului meu, când zorile se ridicau deasupra Germaniei. Ploua și trunchiurile copacilor defilau ca niște soldați, țepeni, și eu, dornică să știu dacă inima și mintea mea, simțurile mele hrănite, formate, însuflețite în Franța nu se vor răzvrăti brusc în fața acestei Germanii, a Berlinului, a acestui nou prieten, a acestui prinț imperial. Voi face oare o rugăciune pentru a simți un dram de simpatie pentru aceste păduri, aceste nisipuri și lacuri care
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
au desfășurat în fața mea, când am privit de la fereastra vagonului meu, când zorile se ridicau deasupra Germaniei. Ploua și trunchiurile copacilor defilau ca niște soldați, țepeni, și eu, dornică să știu dacă inima și mintea mea, simțurile mele hrănite, formate, însuflețite în Franța nu se vor răzvrăti brusc în fața acestei Germanii, a Berlinului, a acestui nou prieten, a acestui prinț imperial. Voi face oare o rugăciune pentru a simți un dram de simpatie pentru aceste păduri, aceste nisipuri și lacuri care
by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
literare. Altfel spus, nu li s-a acordat atenția necesară, fiind marginalizate și asociate unui statut ce presupunea înglobarea în fluxul general al epocilor avute în vedere. Ceea ce ne propunem, așadar, este în primul rând să le singularizăm, să le însuflețim și să le acordăm locul binemeritat în istoria literaturii. Desigur, aceasta nu presupune o absolutizare pozitivă prin ignorarea unor aspecte, precum caracterul impur al acestor reveniri neoclasice, în sensul amestecului cu tendințele fiecărei perioade în care s-a produs recurența
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a versurilor, potențând totodată transmiterea mesajului. Dincolo de aceasta, există însă aceeași siguranță a autorității pe care autorul nu o ascunde prin vreo mimare artistică a modestiei regulile sunt transmise pe un ton sigur, clar cu aspect de maximă. Numeroase exemple însuflețesc discursul, sporind efectul educativ al acestuia, la fel cum o face și claritatea versurilor. Dincolo însă de enunțarea în manieră pedagogică a principiilor clasice, se observă pregnant și o manifestare evidentă a spiritului critic al autorului prin alunecări succesive pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nou în mod semnificativ față de poeticile anterioare. Autorul nu face decât să exprime o dogmă deja consolidată și să dea lovitura de grație unor adversari care erau deja în agonie.41 Însă meritul său rezidă tocmai în capacitatea de a însufleți doctrina clasică, de a o scoate din cochilia ei sterilă și de a-i da strălucire așa cum nici una din poeticile secolului nu reușise până atunci, aceasta, în primul rând, datorită faptului că textul lui Boileau reprezintă o operă în sine
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
burgheziei, de cealaltă parte poeții galanți, spiritele mondene, "les beaux esprit de Paris".51 De altfel, ziarul în care Modernii și-au publicat scrierile se numea Le Mercure Galant, sugerând prin titlu ideea de mondenitate, de galanterie, saloanele pariziene fiind însuflețite la acea vreme de o reînvigorare a spiritului prețiozității. Privită sub acest aspect, Disputa pare să opună erudiției și venerabilității marilor clasici, superficialitatea și îndrăzneala unor "oameni de lume". Însă nu este întocmai așa și acest schematism, ca oricare altul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
revoluție generală.[...] Această fericită influență nu s-a oprit în Franța, ea s-a întins în Anglia și a exercitat emulația de care avea nevoie această națiune spirituală și îndrăzneață, a transportat bunul gust în Germania, științele în Rusia, a însuflețit din nou Italia, care tânjea; întreaga Europă și-a datorat politețea și spiritul de societate curții lui Ludovic al XIV-lea."122 Apologia făcută acestei perioade se subscrie desigur unei hiperbolizări dată de un naționalism evident, dar dincolo de exagerările orgolioase
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
iar pe de altă parte, accentuează importanța talentului, a geniului creator care depășește schematismul unor reguli: "Muzica-i asemenea poeziei, în ambele / Există frumuseți nenumite pe care nici o metodă nu le poate învăța / Și care doar de geniu pot fi însuflețite."157 Pope merge chiar mai departe, arătându-se în favoarea licențelor poetice, care ajută în manifestarea deplină a frumuseții. Prin acceptarea unor neregularități în actul artistic ca sursă a frumosului, autorul se îndepărtează oarecum de doctrina clasicismului, care presupunea o ordonare
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
stil, o expresie mult prea încărcată. De altfel, ceea ce se sugerează la nivel general este că expresia trebuie să potențeze conținutul, rămânând la stadiul de vehicul al acestuia și intrând în armonie deplină cu sensul: " Expresia frumoasă, ca neschimbatul soare, / Însuflețește-o lume cu raza-i lucitoare, / O aurește, însă n-aduce vătămare. / Expresia e straiul gândirii omenești: / Te prinde numai dacă-ai știut s-o potrivești" sau " Sunetul trebuie-un ecou al sensului să fie". Adaptarea formei la conținut este
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
franceze originale precum și existența unui romantism "deschis"238 a dus, în final, la o conviețuire care, în liniile ei generale, a fost destul de pașnică. Aceasta și datorită faptului că scriitorii epocii au fost, în marea lor majoritate, implicați politic, fiind însuflețiți de ideea emancipării naționale, a emancipării prin literatură decât de angrenarea în polemici literare. De altfel, deși pașoptiștii puteau disocia teoretic între cele două noțiuni, practic operele lor le-au topit, această îmbinare corespunzând influențelor estetice multiple sau pur și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sunt tocmai concretizarea acestor aspirații către o "împământenire" a modelului clasic, care să funcționeze drept un impuls pentru literatura autohtonă care, în acel moment istoric, se afla într-o postură net inferioară celei produse de Franța Regelui Soare. Aceeași viziune însuflețește spiritele pașoptiștilor români care la aproape două secole distanță de înflorirea clasicismului francez încă îl mai percepeau drept o soluție viabilă pentru diminuarea decalajului cultural față de Occident, împletindu-l, însă, într-o manieră aproape paradoxală cu elemente ale romantismului contemporan
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
personajelor de hârtie; în plus, în cinema tot ceea ce contravine principiului de cooperare se traduce fizic: violența, suferința se văd. Consumatorul este deci trimis mai ușor la o culpabilizare, la o responsabilizare. În schimb, în literatură cititorul este cel care însuflețește personajele, iar ficțiunea permite un joc mai liber al pulsiunilor agresive. Această formă de reverie cu ochii deschiși care este lectura îl trimite pe cititor la instabilitatea și polivalența fantasmelor proprii: foarte puțini dintre cititorii lui Sade ar suporta să
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
anume tensiune epică. În măsura în care senzaționalul, dramatismul dau uneori însăși substanța literaturii, mai multe pasaje despre momente ale domniilor lui Petru Rareș, Despot, Alexandru Lăpușneanu, Ion Vodă Armeanul au un caracter literar. În autor se trezește instinctul de scriitor, povestirea se însuflețește, apar accente, sublinieri, priviri în sinea eroilor și chiar construcția în ficțiune. Astfel, unele personalități prind viață prin text, devin personaje, se manifestă cu un comportament de simpli oameni, cu gesturi, reacții psihice, depășind sfera semnificației istorice. Ca urmare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
1895 până în octombrie 1896. Este o bună publicație provincială, scoasă de un grup de tineri intelectuali care, preocupați de starea literaturii și a culturii naționale, își propun să concentreze în jurul revistei literații ce locuiesc în provincie, cu scopul de a însufleți viața intelectuală a micilor orașe. Totodată, urmărește educarea gustului artistic al publicului, trezirea interesului pentru literatură și pentru scriitorii români. Beletristica tipărită în L. nu mai interesează decât în măsura în care aduce o mărturie în privința gustului și a culturii autorilor. Nuvelele scrise
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287769_a_289098]
-
a lui Ștefan a Petrei e Lazărul bibliei românești a amintirilor din copilărie. (În Amintiri... până și pietrele „învie”. Întâmplarea catastrofică din Broșteni, cu stânca, are loc tocmai în „sâmbăta lui Lazăr”. Poate pentru că ștrengarii „învie” stânca „numai înținată”, o însuflețesc, o fac să salte, parcă de bucurie, „tot mai sus de un stat de om”.) Și la maturitate, în anii ’80 mai ales, C. moare și învie. „Lumea în Iași zicea că Creangă a murit de două ori. O dată, când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
Omul a fost făurit de Îngeri, iar ei au imitat o imagine luminoasă a Tatălui. La Început omul se tîra asemenea viermilor, fără a izbuti să se ridice În picioare. Tatăl i-a trimis o scînteie de viață ca să-l Însuflețească. După moarte „scînteia se va salva, În rest omul va pieri”55. Aceasta este, in nuce, antropologia gnostică. Irineu lasă impresia că doctrina gnostică ar fi rezultatul unei evoluții de la simplitatea primitivă a scenariului lui Simon, cu lipsa lui de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de gânduri vinovate. Acest fel de Humpty Dumpty, a cărui figură are o oarecare legătură cu o idee transgresivă, îi vorbește fără să-l vadă, privind peste el, anihilând astfel existența însăși a călătorului care ar vrea să-l vadă însuflețindu-se crezând că vrea să arunce cu o piatră în el. Lucru pe care acesta nu-l face fiindcă ne aflăm într-un bâlci în care sunt atacate figurile mitice de carton presat și fiindcă omul de pe zid reprezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]