KorAP: Find »[drukola/base=întins & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...311 >

7,767 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

lustruit al biroului ei de cireș este o zgârietură lungă și adâncă. Ce poate să-mi spună despre descântecele astea? o întreb. — Toate cărțile le pomenesc - zice, și ridică din umeri - dar se crede că s-au pierdut. Ține mâna întinsă, cu palma în sus, și zice: — Mai arătați-mi-o o dată. Și cum funcționează? o-ntreb. Și ea își mișcă degetele. Și eu dau din cap că nu. Cum de-i omoară pe alții, o-ntreb, dar nu și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
a injectat-o cineva. E un agent neuromuscular inhibitor. Te relaxează atât de mult, că poate să ți se oprească respirația și să mori de anoxie. În legătură cu femeia, cea din spatele baricadei de la filmări, care a venit în fugă cu mâna întinsă ca să mă oprească, cea cu walkie-talkie, detaliile ar fi că avea părul lung și negru și un tricou mulat peste niște țâțe ferme. Avea un curuleț destul de mișto și blugi strâmți. Se prea poate să fi consumat actul nupțial cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cărți. Avem de salvat lumea întreagă de descântecul blestemat. Campanulă îi zice lui Rodie: — Ai citit despre morțile misterioase? Ei zic că seamănă cu boala legionarului, dar după părerea mea arată mai degrabă a magie neagră. Și Mona, cu brațele întinse, lăsând să se vadă părul castaniu de la subsuori, începe să mâne lumea spre mijlocul camerei. Vrabie arată ceva în catalogul ei și zice: — Ăsta ar fi un minimum necesar pentru început. Stridie își scutură părul din ochi și-și împinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

murmură Dorin. Cum doriți conchide șoferul. Valuri de fulgi se lovesc de parbriz, acoperindu-l cu o pînză subțire de apă. Șoferul pornește ștergătoarele, continuînd să privească cu calm și indiferență șoseaua umedă, așternută domol înainte, despicînd în două podișul întins. Chitarele au tăcut, iar în locul lor, acum, unul vorbește cu spor de șeptelul în plină dezvoltare, invocînd mereu tonele de carne livrate pieței. Care piață? întrebă încet Lazăr că eu m-am săturat să cumpăr zgîrciuri și oase... Ce vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
îndeasă cu umărul în fereastră, ferind pagina de privirea vecinei. Ei nu, au înnebunit! murmură, ridicîndu-și gulerul hainei de blană, să nu simtă răceala geamului. Altă lovitură! Fața relaxată a femeii, de prințesă fără griji, a cărei piele fină, bine întinsă și rumenă te trimite cu gîndul la fructele din pragul toamnei, e tăiată în două de fiorul unei neliniști, micșorînd ochii, născînd între sprîncene o cută, alungind liniile maxilarelor ce vor să definească bărbia, modestă dealtfel, dar aruncată mereu înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
de zăpadă. Șoferul lasă cu zgomot lampa de control pe bord, îndreptată spre înainte, și se prăbușește în scaun, oftînd prelung, dezumflat. Pînă aici i-a fost murmură, aprinzînd lumina de interior. Dă lopata! spune țăranul, apropiindu-se cu mîna întinsă. La ce bun?! pufnește șoferul, arătînd cu capul înainte. Doar n-o să stăm aici! se miră, dezorientat, profesorul. Sînt așteptat. La șapte jumătate... Toți sîntem așteptați i-o întoarce sec șoferul. Și-atunci, stăm și ne lamentăm?! Nu stăm. O să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
seama că va fi într-adevăr senin, fără umbra altor gînduri, cînd o va întîmpina, peste cîteva momente, pe Sorina. Salut! I-ai și uitat numărul rîde Mihai Vlădeanu apropiindu-se dinspre gară. Nu-i acasă răspunde Vlad, strîngînd mîna întinsă. Ce zici de viscolul ăsta? Îmi pare rău! Nu mai știu nimic de sudor. A! rîde Vlad. Nu știam de ce-ți pare rău. De-acum tot aia-i. Ca să pot lucra la rezervor trebuie să-l acopăr, ori să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
drumul. Țăranul se ridică de pe scaunul ghidului, coboară și croiește o pîrtie, apoi urcă din mers. Zăpada adusă de el, ca și rafalele viscolului, pătrunse prin ușa deschisă, au răcit de-a binelea interiorul cursei. Pasagerii toți stau cu gîturile întinse și cu ochii măriți, privind înainte îngroziți de gîndul că ar putea rămîne troieniți în plin cîmp, pe șosea. La fiecare mișcare laterală a mașinii, sub presiunea vîntului în coastă, li se taie răsuflarea, gîndind cum ar putea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ieftin, am un lichior îi arată chelnerul o sticlă, intimidat de scăpărarea unui surîs bătăios pe buzele clientului. Mircea Emil arată cu degetul spre gura unui pahar de-un sfert, în care chelnerul toarnă, oprindu-și apoi prețul din bancnota întinsă. Mersi, șeri! exclamă clientul, așezînd paharul gol pe tejghea, luîndu-și restul. Auzi, Ovidiule, spune șoferul în șoaptă chelnerului te rog, nu mi-i îmbăta că n-am chef să iau oameni beți la bord. Taci, mă Andrei, că am și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
traversîndu-l spre ieșire, doi muncitori, însoțiți de Săteanu. Privirea unuia dintre ei întîlnește pe-a lui Mihai și se pleacă scurt, într-un semn de salut. Bună seara, dom' inginer! Bună seara, nea Bogdan! Noroc, Mihăiță! vine Săteanu cu mîna întinsă după ce a închis ușa în urma celor doi. Mă gîndeam că pe viscolul ăsta... Abia am ajuns și eu. Iei ceva? Mulțumesc, dar... la autogară am băut niște țuică fiartă... Stai arată Săteanu spre un fotoliu, aducînd o sticlă și două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cu toată talpa, piciorul stîng se apropie lovind călcîiele, genunchiul drept se ridică din nou în aer, talpa lovește mai repede mocheta, iarăși lovitura de călcîie odată cu mișcarea capului în dreapta ca o zvîcnitură, genunchiul sus, talpa, călcîiele, trupul zvîcnit, brațul întins, dreptul îndoit, pumnul strîns pe pahar ca pe mănunchiul cuțitului sub haină, repede, mai repede și tot mai repede, o roată, două, apoi, brusc, sîrba se frînge, conducătorul ei își trage răsuflarea rar, se uită cu ochi galeși spre spectatorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rapidă. *** Chiar lîngă bucătărie, într-una din cămări, încălzită de peretele comun cu al sobei din sala restaurantului, o cămăruță în care stau grămădite saltelele și păturile folosite vara în căsuțele campingului, între două pături așternute pe o saltea, șade întinsă Letiția, aproape adormită. Ovidiu s-a așezat pe colțul uneia din lăzile pe care a pus salteaua și-și leagă șiretul unui pantof. Cînd aude cîteva bătăi încete în ușa de stejar, murmură ceva supărat, ridicîndu-se să deschidă. Nu! șoptește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
odată ce vrei! Prins de braț, Lazăr se oprește și-și întoarce cu calm privirea spre mîna profesorului, apoi se uită în ochii lui, rece, inexpresiv, întrebîndu-se dacă acest bărbat, cu barba țepoasă deja, ochii obosiți, pielea obosită și ea, nicidecum întinsă, proaspătă, cum era ieri, cînd a urcat în cursă, așa cum o știa și din vremea studenției, este unul și același cu Teofănescu, cel temut, cel iubit în nici un caz cel ignorat. Tovarășe profesor Teofănescu, spune Lazăr încet acum mă amuză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
obosită, probabil și flămîndă, însă, peste vreo oră, cînd va sosi, o va duce la hotel, vor lua masa jos, în restaurant, apoi... Aoleu, parcă ești un pițigoi pe-un vîrf de gard, iarna rîde Mihai Vlădeanu, venind cu mîna întinsă. Ce-ai aflat de cursă? Uite ce-i la șef arată Vlad prin fereastra biroului șefului de autogară. Ești trist îl privește lung Mihai, așezîndu-se alături, cu spatele la calorifer. Gîndește-te: o fată, singură, în viscol, acolo, la hanul ăla... Eu trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
femeia, privind aiurea. Profesorul continuă să stea în picioare lîngă masă, fascinat de gîndul că regăsește în bătrîna din fața sa multe din trăsăturile doamnei de odinioară, care, trecînd maiestuos pe lîngă țăranul cu capul plecat, l-a întîmpinat cu mîna întinsă, ieșită grațios prin mîneca largă. "Uite așa va fi și fiică-sa peste ani" își amintește că și-a spus. Pot să iau loc? A? Poftim, poftim! Scuză-mă, eram cu gîndul... dezvelește bătrîna un surîs trist pe obrazu-i săpat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
actorului. Eu o să mă învelesc cu o pătură. Actorul ia haina de blană și o așază peste copilul de pe genunchii studentei. Ușa se deschide din nou. Țăranul, urmat de un pasager, aduce lemne, întețind focul. Pe la mese, ori pe saltelele întinse jos, nu se mai vorbește nici măcar în șoaptă. Letiția a terminat de spălat în bucătărie și, cum nu are cui arăta, s-a întors în sală, găsindu-și un loc pe un colț de saltea. Profesorul ar vrea să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe genunchi, fără putere să mai plîngă. Istovită, Letiția dormitează, căutînd mereu să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai în siguranță cînd mîna acestuia, cu degetele desfăcute, i se oprește în părul de la ceafă, ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
născîndu-se în el cînd s-a văzut luat de piept. Femeia se retrage un singur pas, timp în care, cu o iuțeală de pasăre, mîna ei lasă pieptul cămășii, se ridică și lovește cu dosul palmei ochii tînărului, rămînînd apoi întinsă, cu arătătorul spre pieptul lui, amenințătoare: Tu m-ai făcut să recurg la gesturi barbare! Din prima clipă cînd ne-am întîlnit la teatru, ochii ăștia nu fac decît să mă dezbrace! Cît am să te mai suport, cît?! Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
patul său e o schiță după "Nud"-ul lui Modigliani și, portretul înviindu-i clar în minte, deschide ochii plini de setea contemplării: fusta e în dezordine, iar de la fustă în jos, pînă sub genunchi, la cizmulițe, ciorapii stau perfect întinși. "Să nu-mi agăți ciorapii..." Rece, ca o găleată de apă turnată în creștet, mai vulgară acum decît orice vulgaritate în oricare clipă a vieții, vocea femeii îl mai împresoară încă, născînd în el sentimentul umil al culpabilității, făcîndu-l să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
oferindu-i-o lui Mihai, care arată spre țigara de pe marginea scrumierei, întreagă dar stinsă. Nici ciorba reîncălzită și nici țigara reaprinsă n-au haz surîde Maria, luminîndu-și pentru o clipă clipă sesizată de Mihai ca un fior -, fruntea ei întinsă tot timpul, ca de adolescentă, trădînd ochiului interesat încremenirea pietrei șlefuite. Mihai ia bricheta de pe masă și aprinde țigările. Cum ți se pare? îl întreabă Maria după ce el duce de cîteva ori țigara la gură. Mă pricep foarte puțin la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-și îmbrace blana. Să nu mai țipi încă o dată, răspunde Mihai că dacă nu intru eu în spital cu inima, îmi intră Miliția în casă, cu forța, chemată de vecini, să vadă ce se petrece. Maria a încremenit cu mîna întinsă, de care îi stă agățată blana. Privirea ei, mărită o secundă, pînă la explozia ochilor, se micșorează, arsă de urma durerii ce i-a întunecat întreaga față. Mihai înțelege că a atins cel mai dureros punct din universul spiritual al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-i mărturisești că am fost aici, nu? îi aruncă Maria o privire în care sclipește ironia așternută vizibil în colțul gurii. Te-ar face bucăți, fii sigur, dacă ar afla... Iar dacă mă mai înfurii, îl amenință ea cu arătătorul întins îi spun eu, așa, să știe că și spre nevastă-sa întind alții mîna, nu numai el spre nevestele altora. Ne-am înțeles, sper: îl cauți deseară și stabiliți pentru mîine. Altfel, dacă află... Cînd va afla, spune Mihai calm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
închipuit că ești femeie normală răspunde Mihai prompt, ars de ironie. Palma Mariei îl lovește în plin peste obrazul stîng, aruncîndu-l în plasa patului de fier. Mai gîndește la hotarul dintre normal și anormal, băiete! îl amenință Maria cu palma întinsă. Nu de alta, dar societatea noastră are niște legi bine puse la punct, conforme cu spiritul nostru sănătos. Dacă te întîlnești cu soțul meu seara asta, să-ți ții gura. N-o să afle nici de la mine nimic. Ai înțeles?! Înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
ei de saltea, Letiția s-a cuibărit cu genunchii la gură, încercînd să doarmă, dar deschide mereu ochii și-și aruncă privirea spre bucătărie, cînd aude pași. Sus, în dormitor, Pavel se plimbă furios pe lîngă patul în care stă întins Ovidiu: Ești nebun, zău! Una ca asta nu merită decît în gîrlă. Taci, măi, din gură. Pentru cinci mii?! Numai dacă s-ar ține de cuvînt, să nu dăm bani, apoi, peste un an, hop citație... Îi luăm adresa! hotărăște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
băieți... Sultana încuviințează și-și continuă drumul pînă lîngă Mircea Emil. Și de unde, mă rog, le-ai... luat? Din sat. Sat ?! Sînt opt kilometri! N-am avut timp să-i număr. Ajutat de Lazăr, care ține cămașa ridicată și brațul întins, Radu curăță zgîrietura și o pansează. Nu vă supărați, se apropie Dorin timid, bîlbîindu-se de emoție, tremurînd continuu în ultima vreme am auzit că sînteți..., mama..., am primit telegramă că-i la spital..., poate știți... O clipă, Radu îl fulgeră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]