1,026 matches
-
de pământ reavăn. Frig. Prin orificiile măștii, Errius putea privi doar în față. Înălță capul să privească bolta albastră a templului, pe care străluceau constelațiile. O recunoscu pe aceea a Taurului. Alți pași se auzeau pe scări, alți adepți mascați, înveșmântați în alb se așezară pe bănci pentru a asista la rit. Antonius Primus veni ultimul. Purta o paenula groasă de lână, de culoarea purpurei. Capul îi era acoperit de o glugă. Fură stinse aproape toate torțele, iar Antonius fu condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius stătea în genunchi, cu privirea pierdută. Fu ridicat de patru oficianți și condus din nou în templu. Acum, bazinul în care fusese sacrificat taurul era plin cu apă. Oficianții îl cufundară pe Antonius în apă și îl spălară. Parfumat, înveșmântat cu o mantie albă de lână, fu însoțit de-a lungul scării ce urca din templu până la o terasă. Pe câmpia învăluită încă de negura nopții se zăreau apele Danubius-ului. Soarele nu răsărise, dar cerul avea deja nuanțe purpurii. Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
primăverii. În nopțile acelea se aprindeau focurile sacre, iar bărbații săreau pe deasupra flăcărilor rotindu-și săbiile, într-un ritual vechi care sărbătorea trezirea forțelor vitale ale Naturii și renașterea vegetației. Velunda avea să vină spre el, ca de atâtea ori, înveșmântată în mantia ei albă care îi lăsa brațele descoperite, avea să-i treacă brațele în jurul gâtului și să-i șoptească: „Bine ai venit“. Îi va da de băut și se va așeza în fața lui, în colibă - ultima colibă, ridicată lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
picioarele dinapoi. Prevestirea unor întâmplări îngrozitoare părea să zdruncine lumea chiar sub ochii lui. Pe lângă el trecură în galop, aproape fără să atingă pământul, trei călăreți, siniștri în mantiile lor negre, care dispărură în pădure. În spatele lor veneau trei femei înveșmântate în alb, care zburau prin aer, duse de vânt. În cele din urmă, se arătă Ausper, care ridică un deget descărnat și, fără să rostească un cuvânt, îl îndreptă spre inima lui Valerius, apoi dispăru. Atingerea degetului pe piept fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei părea că vine de foarte departe. — Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a înjunghiat? — Asta va fi taina ta, zise Velunda. Taina care te va face să trăiești. Chipul i se contractă. — Iată-mă. Privi undeva în spatele lui Valerius; acesta se întoarse dintr-odată. Trei călăreți cu mantii negre și trei femei înveșmântate în alb se apropiau de frasin. Împreună cu ei venea Ausper. — Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
alb... Cu o mână tremurândă ridică panglica Velundei. O privi cu luare-aminte. Recunoscu capetele: unul cu franjuri, celălalt tăiat drept. El tăiase capătul acela, fiindcă Velunda voia ca panglica să fie mai scurtă. Ridică ochii și o văzu îndepărtându-se, înveșmântată în tunica ei albă cu marginea purpurie. Părul îi strălucea în soare. Îi făcu un semn, vrând parcă să-i dea de înțeles că se va întoarce, că avea să vină noaptea să-l îmbrățișeze. Îi spuse să nu plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
războinic. Împăratului i se aminti că ținuta militară era acceptată doar în afara zidurilor Romei. După lungi discuții, Vitellius acceptă să poarte toga praetexta, cu dungi purpurii. Îmbrăcat astfel, intră în Roma. În fruntea cortegiului se aflau prefecții, tribunii și centurionii înveșmântați în alb. Urmau acvilele, drapelele și însemnele armatei vitelliene, soldații călare, soldații pedeștri și treizeci și patru de cohorte. Toți soldații aveau armele scoase din teci și purtau colane; armurile lor străluceau în soare. Vitellius urcă pe Capitolium, aclamat de mulțime ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
consulul Quintius Atticus. Nici unul dintre ei nu era înarmat. Alți vitellieni străbăteau coridoarele, în căutarea lui Domitianus, fiul lui Vespasianus, ca să-l omoare. Se opriră, plini de respect, doar în fața preoților zeiței Isis, care ieșeau din templu doi câte doi, înveșmântați în tunicile lor de in alb, și începură să coboare spre Foruri, pierzându-se pe străduțele Romei. Nici unul nu îndrăzni să ridice pumnalul asupra acelor oameni sacri, protejați de zeița cea puternică. Nici unul nu bănui că printre preoți se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și necăjind-o pe fata ciudată din autobuz care îi atrăsese din întâmplare privirea. Astfel, fu o adevărată surpriză când Pinky își schimbă strategia indirectă cu una directă pentru a fi recunoscută. O privi uimit când îi ieși în cale înveșmântată în culori de luptă, vopsită cu kohl, cu gura ca o rană, năpustindu-se prin bazar de parcă se afla în fruntea unei armate cuceritoare. — Destul, murmură ea, e destul. Se îndreptă spre băiatul de la Hungry Hop, care dădea la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o să revină la vechea lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră? Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
era camera în care dormea mama mea. Aici a murit. Pe pat, un alt pat, îmbrăcată cu mătase de un verde țipător - mătasea oamenilor, nu a viermilor, părând umedă, cu pete lucioase, ca morganicele băltoace de pe macadamul fierbinte - era toată înveșmântată în regalitatea capotului. Nu mi-a aruncat nici o privire, Vron. Pătrunsă de gravitatea momentului, se adresă oglinzii mari de pe peretele din față. În opinia mea, imperfecta oglindă nu oferea decât o imagine cenușie a norișorilor învolburați. Dar pentru Vron oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fața acvilină a lui Isaac Monfort În lumina unui opaiț. CÎnd mă văzu, paznicul oftă și-și dădu ochii peste cap. Și eu, de colo, nu știu de ce mai Întreb, zise el. Cine putea fi, la ora asta? Isaac era Înveșmîntat cu ceva ce mi s-a părut a fi un straniu metisaj Între un capot, un halat de baie și o manta din armata rusă. Papucii matlasați se asortau la perfecție cu o beretă din lînă, cadrilată, cu ciucure și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
taur. Ar vrea Volga să aibă un debit așa de mare. Dezbaterea de politică pe picior mare ne-a Însoțit de-a lungul Întregii traversade pe Vía Augusta Înspre partea de sus a orașului. Ziua strălucea și o briză răcoroasă Înveșmînta cerul Într-un albastru arzător. CÎnd am ajuns pe strada Ganduxer, șoferul coti la dreapta și Începurăm lentul urcuș spre promenada Bonanova. Colegiul San Gabriel se Înălța În mijlocul unei pădurici, În punctul cel mai de sus al unei străzi Înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
luni Înainte de intrarea lui Julián la colegiu, feciorul portarului tocmai strîngea frunzele uscate din curtea interioară cînd sosi fastuosul automobil al lui don Ricardo Aldaya. În după-amiaza aceea, industriașul nu era singur. Îl Însoțea o vedenie, un Înger de lumină Înveșmîntat În mătase, ce părea că plutește pe deasupra pămîntului. Îngerul, care nu era altcineva decît fiica sa Penélope, coborî din Mercedes și se duse pînă la fîntînă, fluturîndu-și umbreluța de soare și oprindu-se să lovească cu mîna În apa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la el acasă, pentru a se ocupa de soția lui, Însărcinată cu cel ce urma să fie Întîiul său născut. Rugile ei fuseseră ascultate. În noaptea aceea, Jacinta Îl văzu din nou În vis pe Zacarías. Îngerul nu mai era Înveșmîntat În negru. Era gol și avea pielea acoperită de solzi. Nu-l mai Însoțea motanul, ci un șarpe alb Încolăcit În jurul torsului. Părul Îi crescuse pînă la brîu, iar zîmbetul, acel zîmbet de caramea pe care Îl sărutase În catedrala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
știa că n-aveau să se Împlinească nicicînd. În zorii zilei de duminică, echipat doar cu o geantă conținînd haine și cîteva cărți, o sărută pe frunte pe Sophie, care dormea ghemuită Între pleduri În sufragerie, și plecă. Străzile erau Înveșmîntate Într-o ceață albăstrie și sclipiri arămii tresăreau pe acoperișurile orașului vechi. Păși Încet, luîndu-și rămas-bun de la fiecare portal, de la fiecare colț, Întrebîndu-se dacă nu cumva capcana timpului e adevărată și Într-o zi nu va mai fi În stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În sfîrșit că strădaniile noastre detectivistice nu aveau nici un haz. — Ia te uită, moștenitorul tronului străjuindu-și castelul, așa cum se cuvine, deși cu o față de vînătă. Înveselește-ți chipul, băiete, că parcă ai fi păpușa lui Netol, zise Gustavo Barceló, Înveșmîntat Într-un palton din păr de cămilă și echipat cu un baston din fildeș de care n-avea nevoie și pe care Îl vîntura ca pe-o cîrjă de cardinal. Taică-tu nu este, Daniel? Îmi pare rău, don Gustavo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
furie și de turbare. Fumero Îi povestise că Julián Carax urma să se căsătorească cu o femeie bogată, Într-o ceremonie de un fast foiletonistic. Aldaya era ros de cîteva zile bune de viziunile pe seama celui ce-i pricinuise nenorocirea, Înveșmîntat În straie de paradă și călare pe o avere pe care el o pierduse. Fumero nu-i povestise că Irène Marceau, deși femeie cu o anumită situație economică, era patroana unui bordel și nu o prințesă dintr-o poveste vieneză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În șuvițe mărunte pe tâmple și pe frunte... Toată noaptea, stomatologul Paul se zvârcolise În așternut, căzut pradă unor halucinații și Închipuiri, care de care mai ciudate. Mai Întâi, În camera lui Noimann pătrunse cu pași furișați o femeie Înaltă, Înveșmântată Într-o cămașă de noapte albă; privind În dreapta și În stânga, femeia se aplecă și-l sărută pe frunte, după care Își duse teatral mâna la inimă și se prăvăli moale pe podea. Noimann surâse În sinea sa. De-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mai mult de Îmbrăcămintea bărbătească decât de cea femeiască, nu-i așa?” „Logica dumneavoastră e de-a dreptul imbatabilă...” Cravașa de aer șfichiui din nou aerul. Bobițele de sânge se sparseră deasupra penitentului, scurgându-se pe pereți și pe podea. Înveșmântat În haine negre, cinicul semenăna cu Satanovski. „Atunci, conform celor spuse mai Înainte, nu-i așa că bărbatul care e obsedat de propria-i Îmbrăcăminte are Înclinații femeiești și viceversa?” „Să admitem drept valabilă și ipoteza asta...” Cravașa În mâinile cinicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
covor roșu lat de un metru, cu franjuri aurii pe margini, pe care apăru mărșăluind țanțoș un picior de lemn Îmbrăcat În frac, cu papion, cămașă albă și manșete, ce ducea În lesă o cățelușă sprintenă de rasă (ogar afgan), Înveșmântată Într-o rochie de catifea, cu un decolteu cât toate zilele. „Iată, acum puteți vedea viitorul dumneavoastră... Veți avea parte de un sfârșit de săptămână agitat. Aceasta e imaginea pe care o arată cărțile...” Imaginea viitorului nu avu o viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
culege vreunul din splendidile giuvaieruri presărate de jur împrejurul său.El a ajuns apoi într-o livadă minunată plină de pomi încărcați de rod și floare. În mijlocul acestei livezi se afla o fântână, iar lângă fântână dormea Morgana; aceasta era o fată înveșmântată in alb și roșu cu un ciuf de păr bogat pe frunte și foarte puțin păr în partea dindărăt a capului. În vreme ce-i admira frumusețea,Roland a auzit un glas îndemnându-l:”înhață zâna de ciuf,dacă vrei să izbândești
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a acoperit de o barbă lungă și și-a semănat fața cu zbârcituri. A împrumutat de asemeni glasul și portul vrăjitorului și a pândit clipa în care Rogero urma să rămână singur. În cele din urmă, ea l-a găsit înveșmântat într-o tunică scumpă, de mătasă brodată cu aur, având un guler de pietre prețioase la gât și cu brațele-I puternice, împodobite cu brățări. Ținuta și mișcările lui trădau o femeiască moleșeală; din vechiul Rogero, el părea a nu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
lance împotriva cotropitorilor, celor ieșiți din minți, împotriva haitelor prădalnice, veșnic nesătule care rup din carnea bietului român, hulituri de oameni fără viață sufletească. Fenomenul legionar vindecă în spirit creștin toate rănile neamului provocate de demonii, viclenii cei fără de lege, înveșmântați în minciuni încântătoare. Prigoana neîntreruptă și ținerea noastră în afara legii înseamnă distrugerea resurselor viitoarelor împliniri, bastionul de viitor, flacăra luminii, îngeri păzitori și turn de veghe. Mulți legionari sunt gropniță ascunsă, fără cimitir, precum cea a Căpitanului, Nicadorilor și Decemvirilor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]