975 matches
-
scurți, cu antebrațe puternice, musculoase. Ridică întrebător din sprâncene. —Mă poți duce în Orașul Vechi, te rog? În câteva minute se aflau din nou pe drumul principal, repetând în sens invers călătoria din zori pe care o făcuse cu Uri, șerpuind cu hotărâre în sus, spre Ierusalim. Simți cum îi trosnesc urechile. Acum traficul era mai intens, dar încă departe de traficul urban obișnuit la o oră de vârf. —Shabbat, shabbat, spuse șoferul, gesticulând către peisajul de dincolo de parbriz. Orașul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ei frumos, care în decursul anilor se dovedise a fi și el o investiție profitabilă, se apleca reverențios peste micul altar cu suprafața de plastic laminat. Fumul ca de tămâie de la țigara pusă în scrumiera din dreptul cotului se înălța șerpuind, ca și rugăciunile ei, sus deasupra monedei pe care o ridicase ca să-i cerceteze data emisiunii: singura monedă de argint de un dolar ce se găsea printre ofrande. Brățara zornăia, chemând credincioșii spre altar, dar singurul care mai era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
tot se auzeau țipete, gemete, chiote. La patefon puseseră acum o altă placă: Lena Horn. „Spirituală“, „vioaie“, „teribil de cosmopolită“, spuneau reverențios cei de lângă patefon. Cowboy-ul se desprinse de admiratorii lui excitați ca să-și sincronizeze buzele cu cuvintele de pe disc, șerpuind în jurul camerei ca o șansonetistă încălțată în cizme. Cu o revărsare de țipete, musafirii se adunară în jurul lui, fără să mai rămână nici unul pe care să-l tortureze sportivul. — Trebuie să oprești toate acestea, strigă Ignatius spre Dorian care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Acum, că Fortuna îl salvase de un ciclu, încotro îi va toarce oare destinul? Ciclul cel nou urma să fie complet diferit de tot ce cunoscuse până atunci. Myrna mâna și cârmea Renault-ul în mod magistral prin traficul din oraș, șerpuind pe străduțe imposibil de înguste, până când scăpară și de ultimele lumini de pe străzile ultimei mahalale mlăștinoase. Apoi se aflară în întuneric, în mijlocul terenului cu mlaștini de apă sărată. Ignatius privi indicatorul autostrăzii luminat de farurile lor din față. U.S. 11
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
bănuiască era tot ce putea face când venea vorba despre acel subiect, pentru că nu gustase niciodată din felul ăla de seninătate și nici nu credea că era posibil s-o facă vreodată. Cel puțin nu astăzi. În ciuda grabei, pe când trecea șerpuind prin mulțimea din Grand Bazaar, Zeliha Încetini. Nu avea timp de cumpărături, Însă ar fi intrat doar ca să arunce o privire rapidă, se asigura În sinea ei, pe când studia fațadele magazinelor. Își aprinse o țigară și, În vreme ce fumul Îi ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
deasupra, toate aceste becuri aprinse sporadic trebuie să pară Într-o perfectă armonie, licărind necontenit, de parcă i-ar trimite lui Dumnezeu un mesaj cifrat. În afara acestor licăriri răzlețe, În Istanbul e Încă Întuneric beznă. Pe străzile murdare și strâmte ce șerpuiesc prin vechile cartiere, În noile clădiri moderne cu apartamente ce se Înghesuie În cartierele construite recent sau În suburbiile luxoase, oamenii dorm duși. Mai puțin unii. Unii istanbuliți s-au trezit, ca de obicei, mai devreme decât ceilalți. Imamii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
putea nega că la început era mut de uimire. Doar pentru o clipă apariția lor i se păru miraculoasă. Cum se poate așa ceva? Era vreo șmecherie la mijloc, trebuia să... Apoi se apropiară și mai mult. Pe măsură ce albia râului le șerpuia calea, crucile săreau de pe o parte pe alta prinse ca într-un joc. și, desigur, totul deveni clar. Crucile erau montate pe cupole albastre, culoare care de la distanță nu putea fi diferențiată de cea a cerului. De la poarta de pe râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
-i că lumea era mai largă decât visele sale și că ar trebui să Îndrăznească să arunce zarurile. 2 Eclipsatc "2 Eclipsa" Trecuse o săptămână. De la fereastra apartamentului ei de la etajul 37, Kitty se uita În jos, la mașinile care șerpuiau pe Third Avenue; Își amintea cum venise În Manhattan, pentru o săptămână, Într-o perioadă În care În viața ei și a tuturor celor din Europa de Est intraseră ca o furtună libertatea și o multitudine de oportunități; nu se aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de cinema mai Întâi să Închirieze, apoi să cumpere pământ, și uite așa s-a format Colonia. E o zonă destul de exclusivistă. — Pare mult mai... cum să zic... mai puțin prelucrată decât Hamptons, observă Kitty În timp ce taxiul mergea spre nord, șerpuind Între ocean și frumoasele dealuri verzi. Mai rurală. — Pentru că În Malibu nu ai voie să construiești case din acelea imense, lipsite de gust, de care vezi În Hamptons. O să luăm prânzul Într-un mall la câteva minute distanță, adăugă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a devenit al tău. Exact așa se simțea. Din impuls, apăsă tasta de trimitere și Închise laptopul. Apoi se ridică și se uită la conturul Înghețat al Manhattanului, de la fereastra ei de la etajul 37, respirând liniștită și fericită. East River șerpuia ca o autostradă de argint sub soarele roșu al dimineții, șoptindu-i Încă o dată că, Într-adevăr, lumea era mai mare decât visele oamenilor și că Întotdeauna merită să arunci zarurile. Kitty nu Îl mai văzu niciodată pe Matthew. Mulțumiritc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
sînt nevinovate. Răsplata este obiectul contorsionat În care lumea transformă un om. Ăsta este genul de artă pe care Îl colecționează el. CÎnd o aude pe Zelda spunîndu-i lui Wakefield „Nu uita să respiri“, o picătură de sudoare rece Îi șerpuiește dintre coarne, poposindu-i pe pîntecele păros. Dacă Wakefield n-a Învățat Încă să respire, Înseamnă că poate e Încă nenăscut, inocent. Diavolul Își șterge burdihanul cu degetele lui cu trei rînduri de Încheieturi și socotește o clipă să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
țîșnește stridența poftei ca un șuier drept de sirenă”, „artă-naivă, simplă, capricioasă, țîșnită”). Relevantă este viziunea libertății poetice care, din „capriciu aristocratic”, explorează teritorii noi, neumblate: „Încă un capriciu - aristocratic - al acestui postillon al poeziei. Versul e un bici, tremură, șerpuie sau se sparge în vînt, din mîna poetului. Și goana cu zurgălăi îl duce prin drumurile cele mai afundate și nebătute” (în Cronica, an I, nr. 13, 10 mai 1915). Prima referire a lui Vinea la Strindberg (dar și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cu o zi în urmă - i-a prins o ploaie măruntă. În dreapta se întindeau lanuri sărăcăcioase. Pe fâșii înguste de pământ, înconjurate de duzi, creștea ceapă verde și se vedeau mănunchiuri de grâu și porumb pipernicit. Nimic altceva. Cărarea șerpuia. Li se părea că nu mai ajung în vârf. După ce treceau muntele acesta, aveau apoi de străbătut valea dintre muntele Matsumori și muntele Takamori. Endō respira greu. Gaston, care mergea în urma lui cu cazmaua și frânghia, își dădea seama, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și vânătăile. — Și eu am avut o zi grea, profesore, Îi spuse - căci de-acum știa totul. Dar după cum vezi, am supraviețuit. În momentul acela, ca printr-o secretă sincronizare, lampioanele din Întreaga Romă se aprinseră. O dâră de lumină șerpuia printre acoperișuri. Un rând de felinare susținute de lampadare din fier forjat se materializară pe neașteptate În piață, galbene pe fundalul crepuscular al cerului. Acum se vedeau din nou palatele și cupolele, antenele și colinele - și rândurile de case care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
înțelegând că era un moment bun de drum, a împins-o pe Ghighina în trăsura și i-a poruncit vizitiului să dea bice. Istru și Ioniță s-au agățat de coșul trăsurii și, în câteva clipe, au dispărut pe drumeagul șerpuit printre copaci. Nici Zogru n-a întârziat mult. După ce a strâns între mâini capul unuia până l-a făcut terci, a rămas complet singur. Tâlharii alergau mâncând pământul, trăsura dispăruse în pădure, iar în jur nu rămăseseră decât două cadavre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
conștient că în jurul lui se naște o a doua parte a lumii, nemulțumit și înfricoșat de propria soartă, fără să știe încotro se îndreaptă și până unde va ajunge. Își vedea pașii lăsați în urmă, ca pe o dâră otrăvitoare, șerpuind descumpănită, fără direcție. Apoi renunțase să-și mai plângă de milă și începuse să se gândească la o mie de moduri de a se despărți de Andrei Ionescu. Credea vag că despărțirea Giuliei de Andrei Ionescu era, de fapt, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nori. În răsfoirea tristă a pomilor te pierzi. Lacurile încep a-și spune poveștile. Copacii sunt fantasmele negre ale nopții. Florile pline de rouă strălucesc ca diamantele rupte din Lună. Simfonia nopții începe să se audă. Vântul, abia se mai șerpuiește printre crengile verzi ale sălcilor triste. Luna patinează pe cer cu rapiditate. Pădurea își schimbă culoarea de la lumina orbitoare a lunii. Dintr-o dată acest vis se sfârșește, iar Soarele vrea să se trezească și să îi i-a locul surorii
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nepoților, adolescenții rebeli și naivi, sau adulții care au în ochi griji, tăceri și zâmbete. Sunt oameni care amestecă ironic tristeți și zâmbete, tăceri și cuvinte. Se aude un tren. Îi auzeam freamătul pe șine, îl simțeam de la distanță cum șerpuiește spre gară. Oprește... O voce interioară îmi spune: trebuie să alegi! Inevitabil va trebui să alegi! Alegi bine, alegi mai puțin bine, alegi cu sufletul, alegi rațional, subiectiv sau obiectiv. Trenul acesta? Sau următorul? Se aude un fluier. Urc învolburată
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și atunci bunicul m-a luat din nou pe după umeri, spunându-mi că a fost o lovitură frumoasă, să mergem să vedem, ne aflam la doar trei pași distanță, când am văzut că mișcă încă, la început doar coada-i șerpuia prin iarbă, apoi a scos un miorlăit și am văzut că are trupul plin de sânge, și iarba în jur era plină de sânge, și m-am uitat atunci la bunicu’, și el a spus să-i trag un glonte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
catran care împânzeau lanul, auzind în același timp cum, sfârâind, iau foc, și deja știam ce-o să urmeze, de ce au zis că n-am decât să alerg cât mă țin plămânii, flăcările au și ajuns lângă mine, am văzut cum șerpuiesc prin grâu, grâul încă nu luase foc, și atunci toată lumea a început să strige, și ai noștri, și ai lor, cu toții au ieșit din lan, între timp focul s-a împrăștiat, iar grâul s-a aprins, paiele ardeau cu vâlvătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ultimelor sale săptămâni de viață, o Împăcare părea să fi coborât În sufletul lui. Chipul său anxios și mobil părea să-și fi găsit liniștea. Făcea lungi plimbări visătoare, fără un scop precis, pe Sky Road; mergea cu cerul alături. Șerpuind printre dealuri, drumul spre vest urma o pantă când abruptă, când lină. Oceanul scânteia, reverbera o lumină schimbătoare pe ultimele insulițe stâncoase. Rostogolindu-se rapid la orizont, norii formau o masă luminoasă și confuză, cu o stranie prezență materială. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Cobor din tren pe urmele familiei de vizitatori ai Grădinii zoologice din Londra, ies din gară și mă uit în jur. Stau în picioare lângă o gară mică-mică de țară, cu un pub numit The Bell over the road. Drumul șerpuiește în ambele direcții și în depărtare se văd câmpuri. Pe marginea drumului se află un autobuz, în care se suie toți pasagerii din tren. Mama de la zoo s-a întors și îmi face semn. Vino aici, spune săritoare. Unde vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre munții pe care Îi văzusem din peștera unde mă ținuseră legat. 12. Apa Îl dusese pe Enkim până În apropierea satului Runei. Odată ajuns lângă casele femeilor, Enkim căutase frunze de pătlagină și Își legase rana, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cum. - Dacă Îi lași aici, nu e bine. Dacă nu-i lași aici, iar nu e bine. Hai să-ți arăt ceva, Îmi zise Minos. L-am urmat. Am coborât printr-o pădurice deasă până la o apă care curgea mereu, șerpuind vijelios printre copaci și smârcuri. Minos mă duse până În apropierea unor tufe frumos mirositoare, Încărcate cu flori de culoarea soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se duse baba la Unu și-l luă din brațele Runei. Dispărură spre capătul satului, Într-una din casele lor de pământ. Atunci am văzut că toate casele lor erau legate Între ele de niște ridicături din argilă uscată ce șerpuiau printre copacii rari, uriași și Îndesați, care abia dacă dădeau umbră. Pe casele cele mai Înalte creșteau snopuri dese de iarbă și de ciulini, iar la capătul satului se afla o casă mai mare decât toate: era Înaltă de patru-cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]