722 matches
-
Și, crede-mă, nu băusem decât două pahare de șampanie, nu fusesem atrasă în capcană de celebra votcă rusească... O furie subită m-a aruncat asupra stăpânului meu, care stătea, aparent inofensiv, abandonat într-un colț al apartamentului. Am luat șevaletul, l-am izbit de podea, de pat, de șifoniere, de pereți, până când am reușit să-l distrug. Am avut o satisfacție fără egal. Tiranul stătea la picioarele mele; sfărâmat, risipit în bucăți, fără viață. Era un nimeni; puterea sa diabolică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cont, funcționarii mă privesc n-am niciun dubiu în privința asta ca pe cea mai mare ciudățenie a insulei, pentru că sigur nu există cineva pe-aici cu un cont atât de liliput. După cura aceasta de zâmbete devin mai prietenă cu șevaletul rusesc, despre care ți-am povestit, și mă rog lui Dumnezeu să nu mă ocolească norocul pe piața vânzărilor, pentru că, altfel, adio Little Cayman... E drept că amintitul excentric din Dubai s-a arătat mai apoi dispus să-mi cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
tratat cu refuz, explicându-i că este prea mic spațiul pentru a le găzdui și pe nelipsitele sale gărzi de corp. Antu, care a observat faza, zice că-s nebună, pentru că el, dacă ar fi în locul meu, ar pleca, fără șevalet și pânzeturi, după șeic, pentru că, lady, zice colegul meu de plantație, poate nu vezi, dar omului i s-a pus pata, vrea cu orice preț să te cucerească și nu se va lăsa. Majed vine îmbrăcat la patru ace arăbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
câțiva ani sau până la sfârșitul vieții. Cât vei vrea tu vei sta, și nu-ți voi îngrădi cu nimic libertatea, decât doar că, formal, va trebui să soliciți îngăduința de a pleca, atunci când vei dori să călătorești prin lume cu șevaletul... Altă prăpădenie de râs. Auzi, trebuia să-i cer voie Luminăției Sale, eu, șeiceasa temporară, locuitoarea insulei în formă de inimă, ca să plec prin lume cu șevaletul! Cine putea născoci o glumă mai reușită decât Ahmad?... Vai, Luminăția Voastră, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
soliciți îngăduința de a pleca, atunci când vei dori să călătorești prin lume cu șevaletul... Altă prăpădenie de râs. Auzi, trebuia să-i cer voie Luminăției Sale, eu, șeiceasa temporară, locuitoarea insulei în formă de inimă, ca să plec prin lume cu șevaletul! Cine putea născoci o glumă mai reușită decât Ahmad?... Vai, Luminăția Voastră, și ce fel de lesă voi purta? Una împodobită cu smaralde, cu safir, rubine sau chihlimbar? Și când voi fi slobozită din prețioasa lesă, cine-mi va semna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
și buldozere pentru a începe lucrările la Heart of Island. Și, tot la fel de sinceră, îți spun că nici nu știu ce răspuns i-aș mai da Înălțimii Sale. Asta înseamnă că m-am ramolit de tot, că trebuie să-mi iau iute șevaletul și penelul și să-mi găsesc un colț de lume și mai ferit decât Little Cayman, dacă nu vreau să eșuez pe o Heart of Island. Altfel, toate-s vechi și nouă toate. A. 17 Reuniunile festive ale familiei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mascul plictisit, ci de ființă care căuta alte orizonturi, deși în orizontul care-l găzduia nu-l cutremurase nimic pământesc. Poate tocmai de aceea. M-am uitat lung la tine și mi-am imaginat că eu aș fi adormit cu șevaletul în brațe. Mă mai putea atunci apropia cineva de un om?... Târziu, când ruptura devenise aproape inevitabilă, ți-am sugerat, glumind, să desfaci plicul cu iarba fiarelor, cu planta aceea magică despre care spuneai că face și desface, rupe lanțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de a căuta repere. Nu voiam să întemeiez o alegere pe ceva șubred. Dar gândul în glumă, în serios a revenit. Simplu, vei spune, nimic nou: jocul refulare-defulare. Dar eu vreau o viață de mănăstire în care să trăiesc lângă șevalet. Nu pot altfel și nici nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Nici nu vreau să încerc să-L păcălesc. Dar au nevoie mănăstirile de liber-cugetători? Voi putea eu, cu gândul la șevalet, să particip zilnic la slujbele rânduite vieții mănăstirești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
viață de mănăstire în care să trăiesc lângă șevalet. Nu pot altfel și nici nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Nici nu vreau să încerc să-L păcălesc. Dar au nevoie mănăstirile de liber-cugetători? Voi putea eu, cu gândul la șevalet, să particip zilnic la slujbele rânduite vieții mănăstirești: cele șapte laude, Acatiste, Paraclise, Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu din obște în fiecare vineri?... Și-apoi, bănuiesc faptul că n-o să fiu primită ca maică stareță. Voi avea, ca novice, de măturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
zilele noastre de glorie umană îmi place să definesc așa perioada aceea de superbă naivitate romantică de zilele acelea în care ne amuzam spunând că zidurile clădirilor dintre Academia de Arte și Academia de Muzică purtau urmele ciocnirii lor cu șevaletul meu și cutia ta de vioară. Dacă ne-ar fi filmat un observator neutru fuga aceea cotidiană a noastră către celălalt, s-ar fi amuzat fără măsură desigur. Dar ar fi fost amuzamentul lui. Am fost recent în țară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
amuzamentul lui. Am fost recent în țară și am refăcut, la pas, ca altă dată, traseul acela de vis. Chiar mi-a plăcut să cred că unele dintre zonele în care tencuiala clădirilor era avariată poartă urmele violențelor involuntare ale șevaletului meu, ale cutiei tale de vioară. Îți amintești când ne-am întâlnit lângă Cișmigiu și aveam șevaletul rupt în două, din cauza grabei mele proverbiale? Oho, și cât costa atunci un șevalet bun! Dar nu mi-a părut nicio clipă rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
de vis. Chiar mi-a plăcut să cred că unele dintre zonele în care tencuiala clădirilor era avariată poartă urmele violențelor involuntare ale șevaletului meu, ale cutiei tale de vioară. Îți amintești când ne-am întâlnit lângă Cișmigiu și aveam șevaletul rupt în două, din cauza grabei mele proverbiale? Oho, și cât costa atunci un șevalet bun! Dar nu mi-a părut nicio clipă rău de acel accident. Îl priveam ca pe o bravură, ca pe un trofeu al sentimentelor mele. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
tencuiala clădirilor era avariată poartă urmele violențelor involuntare ale șevaletului meu, ale cutiei tale de vioară. Îți amintești când ne-am întâlnit lângă Cișmigiu și aveam șevaletul rupt în două, din cauza grabei mele proverbiale? Oho, și cât costa atunci un șevalet bun! Dar nu mi-a părut nicio clipă rău de acel accident. Îl priveam ca pe o bravură, ca pe un trofeu al sentimentelor mele. Aș da pentru o alergare de aceea toate tablourile mele, Frații Grimm drăguța căsuță din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ajuns la concluzia că singurătatea în... unu, dacă mă pot exprima astfel, este mai umană... Mă simt atât de singură, încât nici pe Dumnezeu nu mi-L pot închipui altfel... M-am temut de sclavia căsătoriei și am devenit sclava șevaletului, supusa unei bucăți nenorocite de lemn care mă târăște prin lume... Am chemări către alte izvoare, deși, când ajung la acestea, înțeleg că nu au apa pe care o căutam, nu au susurul pe care-l știam, nu formează pâraiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
glumă macabră. Cum Dumnezeu să mori într-un asemenea colț de rai? Și cum putea zămisli Andra, în această lume a euforiei, acele epistole ale singurătății? ... Sunt mai singură decât singurătatea, Z. Noroc de broasca țestoasă, de El-Zorab și de șevalet, autocratul care mă alungă prin lume și mă poartă prin imperiile a tot felul de singurătăți, cultivându-mi speranța deșartă că undeva, într-un punct fericit, aceste imperii se vor sfârși. Ca să te cunoști cel mai bine, cred că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
să te vezi prin ochii altor oameni. Știu ce cred oamenii despre mine. Îi înțeleg. Ce poți crede despre un om care-și închipuie că este fericit doar în compania a două ființe El-Zorab și Molly și a unui obiect: șevaletul? Uneori vorbesc și cu noii mei prieteni sfinții de pe pereții capelei și-i întreb dacă n-ar trebui să te chem, dacă n-ar trebui să încercăm să fim cei mai mari inventatori ai lumii, noi, cei care am putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
în noapte a fost organizat un mare foc de tabără, permițând, în și mai mare măsură, participanților de ambele etnii, să-și umple sufletul cu nectarul vieții de oameni fericiți. Un pictor amator al locurilor a umblat, întreaga zi, cu șevaletul și cu pensula după el, de ici-colo, pictând scene-unicat, adunându-și-le într-o sarsana, din care urma să instituie o expoziție, unica pe Terra, în felul ei, pentru a marca, pe traiectoria istoriei, momentul, și a-l încrusta, ca
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
drept atelier. Diverse cutii cu vopsele, pensule înmuiate în lichid de curățat, ziare vechi împrăștiate pe pardoseală și cârpe mânjite cu uleiuri multicolore, toate îi arătau ocupația; și în fața ferestrei, unde era cea mai bună lumină de zi, era un șevalet care susținea o pânză mare, ascunsă vederii de un cearșaf odinioară alb. Trebuie să recunosc că Phoebe nu prea-mi trezise curiozitatea până în acel moment: observasem în trecere că era foarte atrăgătoare (ciudat, dar îmi amintea de Shirley Eaton, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu vedere la mare. De la fereastră se mai puteau vedea grădina publică și monumentul soldaților căzuți În război. În grădina publică erau palmieri și bănci vopsite În verde. Când era frumos afară dădeai mereu de câte un pictor așezat În fața șevaletului. Pictorilor le plăceau palmierii și culorile vii ale hotelului așezat cu fața spre grădină și spre mare. Italienii veneau de departe ca să privească monumentul. Era făcut din bronz și lucea În ploaie. Ploua. Picăturile se scurgeau de pe frunzele palmierilor. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
á la Dali, face bine la imagine, sunt destui amatori care s-ar așeza la coadă pentru autografe, destule amatoare care nu sar sfii să-și strecoare nurii sub așternuturile patului imens, fixat chiar - o, da! - în mijlocul atelierului) așezat în fața șevaletului, la doi pași de scenă. Mâna dreaptă ridică pensula, seamănă cu bagheta unui dirijor aflat la pupitru, trage câteva tușe, iată cum apare saxofonul, se construiește sub privirile atente ale artistului concentrat, ar trebui mai mult galben, totuși, atenție la
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o piață centrală căreia, după gust, i se poate spune Piața Mare, Piața Armelor sau, de pildă, Piața Primăriei. Aici, în Piața Mare, începe povestea noastră. În locul acesta, printre vânzătorii de amintiri și proroci, pictorul își așeza într-un colț șevaletul, tuburile de vopsea și pensulele. Oamenii îi pozau neclintiți, cu capul ușor într-o parte sau cu privirile țintă înainte, după cum credeau că le șade mai bine. Își aranjau părul cu câteva gesturi repezi, femeile își reîntregeau conturul ochilor sau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
desena așa cum erau în prezent, ci așa cum urmau să arate la vremea morții lor. Astfel încât, încetul cu încetul, oamenii începură să se teamă de pictorul care picta vârstele morții. Tot mai puțini se încumetară să se așeze pe scăunelul din fața șevaletului, până ce, într-o zi, scăunelul rămase gol, în încercarea disperată a orășenilor de a se crede nemuritori. Nu era însă singurul motiv pentru care mușteriii dispăruseră și locul, în jurul pictorului, se golise. Piața Mare nu mai arăta ca altădată, negustorii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca sacii la moară, și comparația nu păru nelalocul ei, căci aveau cu toții obrajii secați și albi, de parcă ar fi fost dați cu făină. Atunci locuitorii înțeleseră că sunt pierduți. Estimp, pictorul continua să vină în Piața Mare. Își așeza șevaletul și aștepta. Cum nimeni nu mai venea către dânsul, mai ales acum, când moartea era la tot pasul, începu să deseneze la întâmplare chipurile celor pe care îi vedea. Saltimbancii se răriseră, oamenii nu mai aveau răbdare pentru giumbușlucurile lor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
albe, încât parcă băteau în albastru. Pictorul desena, mai degrabă pândindu-i, știa că mâna-i mergea singură, deprinsă și iscusită. Privi chipurile de pe foaie în treacăt, căci se întuneca și trebuia să-și vadă de drum către casă, cu șevaletul strâns pe umeri. Se opri să ia, la bodegă, un lichior de anason și atunci scoase desenele la lumina lămpii de pe masă și le privi pe îndelete. Dar cu ochii tot mai căscați de uimire, împingând cu scaunul îndărăt, de parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar nu putea spune asta nimănui, căci nimeni nu l-ar fi crezut. Și atunci pictorul, urcând, împleticit, treptele în spirală spre atelierul său, se hotărî să- și folosească ultimele puteri pe care le mai avea asupra morții. Își așeză șevaletul astfel încât să-i fie la îndemână. N-ar fi putut spune de ce nu încercase asta până atunci. Poate din teama de a înfrunta, în ce-l privește, vârstele morții. Sau poate pentru că, el fiind cel care avea puterea aceasta, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]