1,477 matches
-
știusem. Mă gândeam, posac, de parcă dintr-odată îmi văzusem tot viitorul, că atunci, în noaptea aceea, odată cu povestirea pierdută, îmi sfârșisem însuși destinul meu literar, nici măcar început, abia întrezărit în cețurile unor vârste în care tot ezitam să mă cufund. Șovăiam pe margine de timp, adulmecând doar, ca un fel de jivină întărâtată, adierile dinspre acel timp, promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
promisiuni mai firave decât chiar aburii dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Altfel nici nu știam că sunt în mine astfel de povestiri. — E păcat, a gâfâit el. Eu am vrut să scriu. Dar n-am avut putere. Am rămas tehnician geolog. Privesc spre cel rămas în ușa crâșmei. Îl văd cum șovăie, copleșit de o tristețe cu adevărat împovărătoare. Manuscrisul pierdut îl face să simtă dintr-odată mâzga în care colcăie cu toate visele lui, cu toate semețiile lui, cu toate rătăcirile lui, cu toate înfrângerile și bucuriile lui. Aici, de la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Manuscrisul pierdut îl face să simtă dintr-odată mâzga în care colcăie cu toate visele lui, cu toate semețiile lui, cu toate rătăcirile lui, cu toate înfrângerile și bucuriile lui. Aici, de la capătul textului, din locul în care Moartea încă șovăie să vină, lăsându-mă să-i simt doar vălătucii respirării, mi-e ușor să-l scriu pe cel de atunci. Mi-e ușor, constat acum, să mă scriu pe mine, cel de odinioară, după cum ușor mi-a fost cândva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aruncă peste brăduț. Mă vede rămas încă în dreptul geamului. Zâmbește, ridicând neputincioasă din umeri. Fără să-mi dau prea bine seama, am ajuns pe Bulevard. Am coborât, cu pași vechi, indiferenți. Încă mă urmăresc de aici, din dusul literelor, cum șovăi în ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi intra? Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O tristețe mai grea decât pot duce cuvintele. O tristețe indiferentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în dusul molcom al tramvaiului. Și am scris-o. Citind-o acum, în nepăsarea clipelor de acum, și ele albe, nesfârșit de albe și fără de gând, simt cum se luminează parcă și noaptea aceea de demult. Fata cu ochelari încă șovăie cu tortul ei în mână. Dar acum o văd intrând. Ducându-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
inechivoc de posedare, coroboră Fermín. — Miquel și Julián trăiau Într-o foarte bună Înțelegere. Uneori, ne adunam tustrei În timpul recreației de la amiază și Julián ne spunea povești. Alteori ne vorbea despre familia lui și despre familia Aldaya... Preotul păru să șovăie. — Chiar și după ce a abandonat școala, Miquel și cum mine am păstrat o vreme legătura. Julián plecase deja la Paris. Știu că lui Miquel Îi era dor de el și adesea vorbea despre el și Își amintea confidențe pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lumea asta. Și să știi că era o necioplită. Înjura ca un birjar, dar mirosea ca prințesele din basme. Sau, cel puțin, așa mi se părea mie. Dar dumneata? Ce-ți amintești cel mai mult despre mama dumitale, Julián? Am șovăit o clipă, adunîndu-mi puțin cîte puțin cuvintele care se Împotriveau să capete glas. — Nimic. Nu-mi mai pot aminti de mama de ani de zile. Nici cum era fața ei, sau cum Îi era glasul, sau mirosul. Toate s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
picioarele lui. Cu o atitudine maiestuosă, Împăratul Nero Îmi zîmbi, jucăuș. I-am Întors gestul, plin de speranță. Personajul În cauză Îmi făcu semn să mă apropii, ca și cînd ar fi vrut să-mi șoptească ceva la ureche. Am șovăit, Însă m-am supus condițiilor lui. — Îmi puteți spune unde o găsesc pe doamna Jacinta Coronado? am Întrebat eu pentru ultima oară. Mi-am apropiat urechea de buzele internatului, pînă cînd i-am putut simți răsuflarea fetidă și călduță pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
față, cu farurile aprinse. CÎnd m-am apropiat, Palacios a deschis portiera din dreapta și mi-a făcut semn să urc. — Urcă, te duc pînă aproape de casă. La ora asta n-ai să găsești pe-aici nici autobuze, nici taxiuri. Am șovăit o clipă. — Prefer să merg pe jos. Nu vorbi prostii. Urcă. Vorbea cu tonul oțelit al unui om deprins să poruncească și să i te supui pe dată. — Te rog, adăugă el. Am urcat În mașină și polițistul porni motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la el, Într-un apartament modest din cartierul St. Germain, ca să economisesc astfel banii de hotel pentru alte cheltuieli. Cu o zi Înainte să plec, l-am vizitat pe Miquel ca să-l Întreb dacă avea vreun mesaj pentru Julián. A șovăit o bucată de vreme, iar apoi mi-a spus că nu. Prima oară l-am văzut pe Julián În carne și oase În gara Austerlitz. Toamna ajunsese la Paris pe nepusă masă și gara era inundată de ceață. Am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am spus: Înapoi. Carax se opri și se retrase. Palacios ne privea cu răceală, Încercînd să elucideze cum să rezolve situația. Ochii lui se opriră asupra mea. — Tu du-te. Asta n-are de-a face cu tine. Haide. Am șovăit o clipă. Carax Încuviință. — De-aici nu pleacă nimeni, i-o reteză Fumero. Palacios, predă-mi revolverul dumitale. Palacios rămase tăcut. — Palacios, repetă Fumero, Întinzînd mîna plină de sînge În așteptarea armei. Nu, șopti Palacios, scrîșnind din dinți. Ochii Înnebuniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sporindu-și rândurile cu resturile armatei aquitane , s-a întâlnit cu arabii în luna octombrie 732 . Se pare ca sarasznii își dăuseră seama de puterea vrăjmasșlui cu care urma a da piept și pentru prima dată acești teribili cuceritori au șovăit . Cele doua armate au stat șapte zile față în față mai înainte ca vreuna din ele să se hotărască să atace. În cele din urmă semnalul bătăliei a fost dat de către Abdalrahman și uriașa hoarda a sarazinilor s-a repezit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ceva despre inel. Nu mă îndoiesc că se va oferi să-ți slujească de călăuză până la castelul vrăjitorului. Primește, dar ai grijă să te ții mereu în urma lui până-n clipa când vei zări turnurile strălucitoare ale castelului. Iar atunci nu șovăi: lovește-l de moarte, căci nemernicul nu meită niciodată milă, și ia-i inelul. Dar bagă de seamă, să nu-ți bănuiască intențiile, căci vârându-și inelul în gură, el se va face pe dată nevăzut. Tot vorbind astfel, înțeleapta
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
dulce încât valurile își potolesc freamătul s-o asculte. Dacă vreți s-o auziți, veniți cu mine la peștera ei. Spunând aceasta, Alcina a arătat spre balenă, pe care noi o credeam insulă. Eu, care eram cam repezit, n-am șovăit a o urma și am trecut cu calul înnot prin apă, urcăndu-mă pe spinrea balenei. Zadarnic , Rinaldo și Duden îmi făceau semne să mă întorc. Alcina, zâmbind, mă luă și mă duse cu ea. Dar, balena, de cum m-a simțit
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
teamă ca vrăjitorul să nu o vadă și să fie astfel pus în gardă. Bradamanta a mai făcut o bucată de drum singură, cănd deodată, ea l-a văzut pe Rogero în luptă cu doi uriași. S-a oprit locului șovăind și atunci i-a auzit glasul strigând după ajutor. Într-o clipă sfaturile Melissei și-au pierdut greutatea și ea s-a îndoit de sinceritatea bunei sale îndrumătoare. - Cum să nu-mi cred eu ochilor și urechilor? Zise ea și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
teamă ca vrăjitorul să nu o vadă și să fie astfel pus în gardă. Bradamanta a mai făcut o bucată de drum singură, cănd deodată, ea l-a văzut pe Rogero în luptă cu doi uriași. S-a oprit locului șovăind și atunci i-a auzit glasul strigând după ajutor. Într-o clipă sfaturile Melissei și-au pierdut greutatea și ea s-a îndoit de sinceritatea bunei sale îndrumătoare. - Cum să nu-mi cred eu ochilor și urechilor? Zise ea și
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
columna lui Traian se văd femei dace cum chinuiesc prizonierii romani. Pe unii îi țin legați de mâini și de picioare, goi, și-i ard cu facle aprinse. Din interpretarea reliefurilor de pe columna lui Traian rezultă că norocul războiului a șovăit între daci și romani până ce arta, știința și numărul au biruit. Regele Decebal s-a furișat pe vreo potecă de munte spre a aduna cetele risipite și pentru a urma lupta până la sfârșit, pe când supușii lui cei mai de frunte
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
largul înnoptării. — Sunt foarte nemulțumită de tine, răsări din nevăzut vocea mătușii. Ne-am înțeles să ne jucăm amândouă, dar tu m-ai lăsat singură pe scena cărții, ascunzându-te în culise. — Eu ți-am pus întrebările, m-am apărat, șovăind. — Îmi displace comoditatea ta. Plus că ești prea seri oasă. Nu uita că arma noastră în fața dezastrelor e râsul. Viața îți place sau nu, dar nu vrei să mori niciodată, pentru că, trăind, te schimbi încontinuu, ceea ce e fascinant. Chiar bătrână
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
aceea, fiecare ceas e prețios. Fiecare minut. Trebuie să câștigăm tot ce putem În cursul dimineții. Să-i dăm peste cap până nu realizează cât de puțini suntem. Să-i lovim fără Încetare, din toate direcțiile. Să-i facem să șovăie. Dacă mâine la prânz vor simți că e posibil să piardă, atunci șansa noastră se poate ivi. Ne trebuie un miracol. - Cred că planul Întocmit ieri este cel mai bun, spuse pârcălabul Vlaicu. Simularea atacului spre nord-est, În mlaștini. Lovitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
gândul morții apropiate, dar luminat de flacăra curajului și a Împăcării cu sine. Dacă aici trebuiau să moară, aici vor muri. Dar iată că nu toți erau sortiți morții pe Valea Bârladului. Iată că cerurile se clătinaseră și că dușmanul șovăia. Călăreții de Neamț Întoarseră caii și dădură pinteni, chiuind, pe urmele spahiilor fugari. Călăreții de Vrancea Începură o Învăluire largă, care tăia drumul unui grup masiv, de peste cinci mii de fugari călări. Răzeșimile se Întoarseră și ele, fugind printre miile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În capătul căruia se afla sala. Alte două străji Îi blocară drumul. - Nimeni nu intră la măria sa! spuse unul din luptători. - Sunt Erina Litovoi, din suita Doamnei Maria! spuse tânăra, adăugând parcă fără să vrea: Sunt soția căpitanului Oană. Străjile șovăiră și, până la urmă, o lăsară să treacă. În Sala sfatului nu se afla decât domnitorul, care se plimba, Îngândurat. - Să trăiești, măria ta! spuse Erina, Înclinându-se. Îmi cer iertare că dau buzna așa. Credeam că soțul... Cosmin... se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scot acum la intrare... trei... cinci... opt ieniceri omorâți! Alexandru sări de pe scară și fugi la Gabriel. - Întoarce corabia! Nu putem pleca acum! În câteva minute, totul se va schimba la Istanbul! Măria sa are nevoie de informațiile acestea! Comandantul misiunii șovăi, calculând avantajele și dezavantajele unei posibile Întoarceri la chei. Urcat pe una din scări, căpitanul Morovan Îl privea Încordat, spunând parcă „Faci cum vrei, dar nu mai garantez nimic”. - Ancorați la cheiul cel mai apropiat! ordonă, În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
efect magic. Că trecutul se va Întoarce, iar cei care vor Îndrăzni să ridice brațul asupra Marelui Maestru vor fi răsplătiți cu o viață de victorii și belșug. Cei patru erau autorii celor mai multe asasinate dintre cei prezenți. Unul dintre ei șovăia. Ultimul din dreapta. Dar nu Îndrăznise să le vorbească celorlalți despre Îndoielile lui. Dintre cei douăzeci de războinici ai celui de-al doilea cerc care se strângea Încet În jurul lui Ștefănel, opt erau hotărâți să scoată iataganele dacă, cumva, Marele Maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În apropiere. Erau Apărătorii conduși de Pietro. - Căpitane Oană! strigă Pietro, descălecând. Te-a adus Dumnezeu la ultima bătălie! - Nu e ultima, Pietro... mormăi Oană. Cine e necunoscutul care l-a salvat pe Alexandru? De ce n-ați ajuns voi? Pietro șovăi să dea un răspuns, privi spre ceilalți Apărători, care ridicară capetele spre cer, privind cu interes zborul unui vultur care se rotea deasupra luminișului. Nimeni nu Îndrăznea să dea vestea. Și nici să Încalce rugămintea lui Ștefănel. Era treaba lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]