1,267 matches
-
și pe Vitalius, muiat de apă, să aducă înapoi caii, își concentră atenția asupra bagaudului. — Tu erai conducătorul grupului? îl întrebă. Acela nu răspunse. Metronius, fără să ezite, se aplecă să culeagă un tăciune ce ardea printre resturile colibei și, țintuind omul cu o mână de trunchiul unui copac, i-l împinse până lângă obraz. Bagaudul, amenințat atât de aproape de căldura flăcării, scoase un strigăt de groază și se zbătu zadarnic. — Ascultă, frumosule! mârâi Metronius cu o ferocitate care îl surprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
unii într-alții dintr-un instinct animalic și fiecare bufnitură ce venea dinspre poartă părea să facă să vibreze în minte și până în măruntaiele fiecăruia cu aceleași ecouri de groază. Un colț al încăperii rămăsese gol. Acolo, soldatul îl ținea țintuit la zid pe prizonierul său, ce părea pierdut și înspăimântat. Nimeni, însă, nu-l amenința. Sub presiunea loviturilor din poartă, prezența sa părea acum să trezească numai oroare fugarilor, care făcuseră gol în jurul lui și căutau la el pe sub sprâncene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un picior; apoi, scoțând din foc un tăciune arzător, îl agită energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se împuținau, iar pentru cină un câine mergea de minune. Tovarășul său, mai iute de picior ori poate doar mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în întuneric, printre mărăcinii ce înconjurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl privise atunci cu luare-aminte, zile în șir, dar nu putuse să-i dea de rost și-l abandonase într-un colț al camerei. Abia acum i se păru că-i deslușește tâlcul. Era o veche valiză cazonă de lemn, țintuită pe canturi ca să nu se tocească, pe care cineva o compartimentase în 12 casete, probabil pentru a păstra în ordine, fără să se amestece, diferite soiuri de nasturi, mărgele, semințe sau alt tip de obiecte mărunte. Pe capac avea o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
poți ușor rătăci printre semnificații și arhetipuri. Ce este acest obiect care servește drept titlu și copertă? O aflăm la pagina 132, unde autorul, continuându-și jocul, dă o descriere detaliată a "cutiei": "Era o veche valiză cazonă de lemn, țintuită pe canturi ca să nu se tocească, pe care cineva o compartimentase în 12 casete, probabil pentru a păstra ordine, fără să se amestece, diferite soiuri de nasturi, mărgele, semințe sau alt tip de obiecte mărunte. (...) În fiecare casetă era unul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nici un chip n-aș putea pretinde așa ceva. M-a copleșit un impuls brusc, violent, de a sări din mașină și de a o lua la fugă în orice direcție s-ar fi nimerit. Totuși, îmi aduc aminte că eram încă țintuit pe strapontină când doamna de onoare mi s-a adresat: — Uite ce-i, a început ea pe tonul unei profesoare care vorbește unui copil nu numai întârziat, dar căruia îi mai și curge nasul întruna, respingător. Nu știu cât te pricepi dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să le crească. Planta sâmburi de avocado, semințe de lamâie, mazăre, cartofi. Mai era pe lume ceva așa de răpănos, de mizerabil, ca aceste obiecte În glastre? Smocuri și vițe se târau pe pământ, Încercau să se ridice pe sfori țintuite cu speranță de tavan spre ventilator. Tulpinile de avocado arătau ca niște bețe de artificii căzute după explozie și produceau câteva frunze ruginite, țepoase, lovite de antrax, pline de lindini. Urâțenia botanică, produsul a atâta săpat cu furculița, udat, atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
văd ce se Întâmplă. Ce nebunie cu Întârzierea asta! Aproape deliberat, aproape dinadins Îți tocau și ultimul dram de răbdare. Până la urmă tot te prindeau. De ce și asta, de ce Feffer? Dar vedea acum la ce se referea Emil. Feffer era țintuit de partea din față a autobuzului. Acela era Feffer lipit de bara lată de protecție. Sammler Începu să tragă de mânerul ușii de la mașină. — Nu pe partea cu strada, domnule Sammler. O să vă lovească. Dar Sammler, la capătul răbdării, deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
În coaste, În burtă - ce altceva putea avea de gând? Să plece, fără grabă dacă se putea, Înainte să apară poliția. Dar Feffer, aproape panicat, totuși se Încăpățâna. Mutându-și strânsoarea, negrul Îl Înșfăcă de guler și i-l răsuci, țintuindu-l, așa cum Îi făcuse și lui Sammler, cu antebrațul de peretele mașinii. Îl sugruma pe Feffer cu gulerul. Ochelarii de soare Dior, rotunzi și albăstrui, nu i se clintiseră de pe nasul turtit. Feffer Îi prinsese În pumn cravata roșie ieșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
brațele și alte flăcări au izbucnit ca să le urmeze. La naiba ! a exclamat Charlie. Apoi băiatul s-a întors și-a rupt-o la fugă. Danny n-ar fi putut să se miște nici dac-ar fi vrut. Jinn-ul îl țintuise ca vrăjit, în timp ce scântei roșii săreau dintr-un tufiș către un pin galben înalt de șaizeci de metri. Flăcările urcau pe trunchiul uscat și se împleteau în coroana copacului. Dacă vântul își schimba direcția, așa cum se întâmpla deseori după-amiaza, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Arcade, în dunga albă a țărmului. Acolo, dorm câte o noapte rătăcitoare Păsari, scăpate de visul plecărilor. Vifornița tăcerii închipuie mijloc De iarnă. Acolo, într-o zi, coboară soarele În preajma îngerilor, spre a le povesti Despre fiul lui Sîmpetru, cel țintuit De stâncă în lanțuri sunătoare Ca o strună și lovind cu aripa În harpa lăcrimată a ierburilor. Vulturi vin, vulturi vin, pieptul Fantasmelor despică, iar peste grădină Începe un cântec, cine stie, O fi vânt al amiezii, acolo, Într-o
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de stupid. Trebuia să-i pună capăt. Băiatul apăru în grabă îmbrăcându-se din mers. M-ai chemat? întrebă el trăgându-și fermoarul de la haină odată cu sufletul care părea să-l părăsească de cât alergase. Da, îi răspunse sec Erjika țintuindu-l cu privirea. Ia zi-mi Titi, de ce mă iubești tu pe mine...? Doar fiindcă ai auzit că e ușor să mă poți avea la pat? Titi se înroși tot la față și dădu în bâlbâială, murmurând inteligibil doar acel
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
sora mea pînă-n prînz și ți-l las mîine... Sora lui - ca femeie... N-am perceput pînă acum rezonanța cuvintelor, dar parcă mă străpunse ceva, ca un obiect ascuțit... Oare era sulița ce ieșea prin deschizătura perdelei lămîiatice ? Mă simțeam țintuit la zid ca o insectă oarecare... o bucățică de hîrtie prinsă cu un ac de perdea... Dar oare ce naiba? Iar i-am uitat chipul... Chiar dacă individul care se retrăgea era puțin aplecat În față, tot i se vedeau umerii țepeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o să-mi pară rău pe urmă... Orice s-ar Întîmpla, n-am să renunț. Mai am o speranță, chiar dacă e vagă. Înțepenisem de frig din cauza vijeliei și arătam ca un pește congelat, dar lumina cea palidă de la fereastra lămîiatică mă țintuise locului. Aveam impresia că ea Îmi făcea semn cu mîna să nu iau În considerare gardul și să poftesc Înăuntru... dar bineînțeles că asemenea gînduri nu se Întemeiau pe nimic... Și totuși inima Îmi palpita... Mă chinuia o vagă Îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ținut neapărat să bea o cafea. I-am pregătit-o și cînd i-am adus-o, m-a gîdilat pe la spate și... Am simțit că mi se face rău. O durere teribilă ce pornea parcă de la ochi reverberă În craniu, țintuindu-mi ceafa și mi se fixă ca un nod În gît. — Și individul acesta era tot o himeră legată de soțul dumitale ? — Da, presupun, mai ales dacă mă gîndesc la gîdilat. — Îmi plăceau mai mult celelalte perdele... — Se vor Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Soliman a desfăcut un colț de perdea, aruncând o privire groaznică asupra gâzilor. Mustafa a făcut un pas îndărăt spre ieșire, ca să-și cheme credincioșii. Atunci muții s-au izbit din nou asupra osânditului, l-au doborât și l-au țintuit la pământ, zugrumându-l. În acel minut a intrat de-afară, alergând cu bucurie spre Dumnezeul său, Gingir mezinul. Când l-a văzut căzut și zdrobit, a țipat răsucindu-se în loc ca și cum ar fi fost cuprins de nebunie năprasnică și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de la unghia mea falsă, lăsând-o să cadă și să plutească în ceașcă asemenea unei aripioare de rechin. B) Era un lucru dezgustător oricum. Domnul Coaster explica expansiv, și eu dădeam din cap și zâmbeam, însă eram cu gândul departe, țintuită de ezitări. Apoi, ca și cum s-ar fi aprins lumina, m-am decis asupra unui plan de acțiune. Aveam de gând să fiu sinceră și deschisă și m-am hotărât să recurg la ajutorul domnului Coaster. Da, o atitudine neprofesionistă. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a fost acum mult, mult timp, pe vremea când puteai să spui așa ceva fără să ți se râdă în față.) Eu și Shane eram atrași unul de celălalt pentru că gândeam la fel. Eram conștienți de viitorul care ni se pregătea - țintuiți într-un loc, încătușați în slujbe plictisitoare, stresante, pentru a putea plăti ipoteca pe cine știe ce casă sinistră - și am hotărât să încercăm să trăim altfel. Așa că am călătorit, ceea ce a stârnit reacții foarte ostile. Maggie spunea despre noi: — Îți spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și simplu de faptul de a fi acolo și, poate, de a oferi puțină mângâiere. La urma urmei, pentru ce sunt buni prietenii? La ce sunt buni? Adesea mi-am pus această întrebare. Mai erau și alte motive care mă țintuiau în tăcere. E clar că stelele de cinema sunt cititori foarte rapizi. Când, după prânz, am aterizat în holul hotelului Ashbery, un adevărat trib de adulți a năvălit peste mine, în timp ce feței mele i se întâmplau deodată o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
apoi, pe nesimțite, i-a întors gestul amabil, stăvilindu-și cuvintele care i-ar fi tulburat liniștea. Ferma era așezată la marginea drumului. Era lungă, scundă și albă. Fără îndoială, animalele dormeau în staul. Fereastra închisă fusese cea care îl țintuise pe loc, fermecat, pe Vultur-în-Zbor. în spatele ei se vânzoleau oameni, iar viețile își continuau mersul. Brusc, a sărit peste gard și s-a furișat către lumina aceea galbenă. Virgil Jones a rămas în drum și l-a urmărit cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
scutiți de asta. Mâinile sale îi dădură drumul lui Virgil, care se clătină, se dădu un pas în spate și trase disperat aer în piept. Vultur-în-Zbor văzu dreapta lucioasă a cârciumarului încleștându-se și începându-și călătoria. Descoperi că era țintuit locului. într-o mișcare derulată cu încetinitorul, văzu pumnul plutind prin aer către Virgil, care gâfâia, iar zgomotul impactului păru mai slab decât ar fi trebuit să fie. Virgil îndoi genunchii, rămase fără glas, și căzu la podea. Vultur-în-Zbor încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înăuntru? Femeia a ieșit în stradă! — Vino, frățioare, a spus ea. Vino și prinde-mă. Și a luat-o la sănătoasa mai repede decât o făcuse vreodată, gonind pe lângă bordel și trecând de măgarul priponit. Pe Vultur-în-Zbor surpriza l-a țintuit locului un moment și apoi a luat-o și el la fugă pe urmele ei. Dar ea dispărea după un colț până ca el să ajungă la colțul de dinainte, păstrându-și tot timpul avansul în fața lui și strigând: — Data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
toată puterea în cotul drept, cu ambele mâini în spate, nelăsându-l să scape, lovindu-l în față, picioarele încă ținându-i coapsa ca o menghină, și cu cât urcam, cu atât el își trăgea genunchiul sub greutatea corpurilor noastre, țintuindu-l la pământ, punând o presiune îngrozitoare asupra lui. De fiecare dată când îl loveam, scoteam un sunet greoi, răgușit, care umplea aerul din jurul nostru. Lumea mea părea că se redusese la corpurile noastre, încolăcite într-o parodie de intimitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
facerii, și-ar contempla făptura, chipul și, mai ales, lumina aceea miraculoasă venind din deschizătura ochilor. M-am oprit adeseori lângă Teodora. Am stat de multe ori lângă ea, când o întâlneam în drumurile mele pierdută în astfel de reverii. Țintuit lângă Teodora, în spatele ei, priveam peste umărul ei în aceeași vitrină, căutând aceeași lumină venind din depărtarea unor ochi înstrăinați în sticla vineție, așa cum dintr-un timp de gheață, uneori, te privesc ochii tăi de demult, tăcuți, nedumeriți, triști, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a aplecat cum trebuie, rămânând cu buletinele în mână, rânjind patriotic. Trei inși filmau de zor. O femeie de lângă urnă a dat să-l sărute pe copilaș. Înaintând spre noi, s-a oprit deodată locului și a rămas cu privirea țintuită pe șoldul meu drept. Instinctiv m-am uitat și eu într-acolo. În lumina orbitoare a reflectoarelor, în timp ce șoimul se chinuia să bage buletinul de vot în urnă, mi-am văzut chiloții. Unii negri, de sport. Tot cracul drept al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]