803 matches
-
subit, fiind prea slăbuț. Nelu, ca fetele să nu sufere, a cumpărat un iepuraș și mai mic, de un alb strălucitor. Când fetele le-au dat drumul din nou în iarbă, cel gri țopăia încetișor și la fiecare săritură era aclamat de clubul juniorilor. Iar cel mic și alb, spre surprinderea stăpânilor și a spectatorilor, a sărit ca din pușcă prin iarbă, s-a strecurat rapid prin gard și ca fulgerul a trecut strada. Parcă venea din pădure și se grăbea
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
propunere? -E sigur că până la urmă ne vom întâlni? Mie o să-mi fie dor de voi! - șopti oul micuț, sfios din fire. -Hai să ne înțelegem de pe acum. Peste un an, exact, în acest loc, ne vom revedea! -Foarte bine, aclamară cu toții. Primul ou o luase spre nord, al doilea în direcția sudului, al treilea se îndreptă spre est iar ultimul alese drumul spre vest. Fiecare își mai întorcea capul din când - în când, până nu se întunecase de tot și
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
doar un vanitos ca toți vanitoșii. Mi se pare nostimă pălăria pe care o porți. VANITOSUL: O, e pentru salut. Salut cu ea când sunt aclamat. Din nefericire, pe aici nu trece nimeni. MICUL PRINȚ: Și cum știi că ești aclamat? VANITOSUL: Simplu: lovește-ți palmele una de alta. MICUL PRINȚ (aplaudă stângaci): E bine așa? VANITOSUL: Perfect. (afișează un aer modest și-și ridică pălăria) MICUL PRINȚ: E mai cu haz aici decât la Rege. (aplaudă din nou, jocul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
o manifestație În fața porții de la intrare, condusă de doi dintre cei mai importanți șefi religioși, cerând plecarea lui Baskerville sau, dacă nu, pur și simplu Închiderea misiunii. După trei ore, se desfășura o altă manifestație, În același loc, ca să-l aclame pe Howard și să-i ceară să rămână. Înțelegeți prea bine că, dacă un asemenea conflict s-ar prelungi, n-am mai putea să rămânem prea multă vreme În acest oraș. Presupun că ați vorbit deja despre asta cu Howard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vest. Nu mai exista decât un drum care să mai lege Tabrizul de lumea exterioară, și acela era drumul spre nord, spre frontiera rusească. Peste trei săptămâni, orașul Rasht se revoltă la rândul său. Asemeni Isfahanului, el respingea tutela Șahului, aclama Constituția și rezistența lui Fazel. O nouă explozie de bucurie la Tabriz. Dar, imediat, o nouă ripostă a asediatorilor: ultimul drum a fost tăiat, Încercuirea Tabrizului era Încheiată. Poșta nu mai venea, nici proviziile. A trebuit organizată o raționalizare dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
La acea oră din noapte, acele spații erau pline de lume. Vasco se ținu aproape. Acum e momentul, își spuse el. În sala de conferințe, Jack Watson se fâțâia încolo și-ncoace, zâmbind și făcând cu mâna mulțimii care-l aclama. — Mulțumesc, este foarte amabil din partea voastră, vă mulțumesc ..., spune el, înclinând din cap de fiecare dată când se repeta. Exact nivelul corect de modestie. Rick Diehl pufni dezgustat, privindu-l. Diehl era în spatele scenei, urmărind totul pe un mic monitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
avan i-au bătut? Cine-a mânat indienii, De-au înălțat, Acele temple-mamut?! Doresc de la fiecare Dintre voi-fie mic, fie mare Mie, celui mai tare Din...Istorie, Mărire ! Închinare ! Și...Glorie ! Cei mai mulți oarecum l-au...crezut; Dar când l-au aclamat Cu ecou sacadat... Biciul nefixat, a... căzut În...noroi! Fiind rupt și călcat În picioare de cai, de oameni și boi; A venit țăranul, conducătorul, L-a zărit în noroi, i a...dat cu piciorul, Zicându-i cu ,,socoteală'' Înaltă
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
trepidația aerului, a asfaltului, auzi uruitul asurzitor al motocicletelor, vezi ochii noștri alunecând, lacomi? unde e? unde e? unde e? Führerul! Conducătorul! Și mâinile noastre ridicându-se, grăbite să ne descopere capul și gurile noastre deschizându-se larg să-l aclame... * — Ne mutaserăm deja În casa din Bergstrasse când a fost arestat doctorul Aloys Geiger. Tata a pierdut procesul În care l-a apărat și, foarte curând, avea să primească ordinul de mobilizare. Poate nu ar fi fost trimis așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ferestrele care ne Înconjoară? Suntem aici doar noi, cei care zi de zi coborâm disciplinați În adăposturi, zâmbind patrulelor? Noi singuri, orfanii, văduvele, părinții Îndoliați, damele de consumație, denunțătorii, profitorii de război, marii invalizi, ne descoperim capul plecat și Îl aclamăm cu glasurile noastre care nu răgușesc niciodată? * Ea nu dă drumul frazei care nu poate răzbi dincolo de buzele ei, strânse, de pe care rujul s-a șters la market tourist-ul unde ea a băut un espresso, iar Traian un decaf și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și, bineînțeles, pacienții. Am ținut și eu același discurs pe care l-a ținut toată lumea. Cum atunci când am venit eram convinsă că nu e nimic în neregulă cu mine, cum le-am plâns de milă celorlalți etc. Pacienții m-au aclamat, au bătut din palme și au râs și cineva a strigat - așa cum se găsea întotdeauna cineva să strige: — Să mă aștepți cu o bere în Flynns. Apoi, toți au plecat către ședințele de grup, iar eu am așteptat să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
are”, „familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare”, „când zicem 64 zicem plebicist, și când zicem plebicist zicem ”), negarea unor propoziții prin altele („industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”, „ noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în țara noastră”) sunt monumente de prostie, aruncare de vorbe sonore în gol, fără logică. Politicianul lui Caragiale simte nevoia unui public. Dar, cum e oratorul, așa este și publicul. Și aici geniul
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
prizonier; etc., etc., și numai în final se va referi, echivoc, la pace. Așa au arătat și cele șapte tratate anterioare, caligrafiate de mine, și care niciodată nu au fost citite cu atenția cuvenită momentului, ci numai fluturate mulțimii ce aclama în delir, dornică de spectacol și apoi de liniște. Doar femeile din cetățile noastre nu văd cu ochi prea buni aceste războaie. Poate, într-o altă vreme - ținând seama că tot mai mulți bărbați pier în luptă -, acestea vor forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
cu brațele numai flori, răsplătită - în sfârșit - dacă nu pentru credință, atunci pentru răbdare, ce-ar mai fi zis cu toții? Simțea mirosul de benzină. Rostogolitul roților. Cei care acum își suflau în ureche, își rodeau unghiile. Câteva zeci de tineri aclamau. Tim fuma o țigară parfumată. Mai rămăseseră opt zile până la sfârșitul lunii. Nu s-ar fi întors cel așteptat chiar în ultima. Dacă s-ar fi dus și aceasta, Tim ar fi venit în prima zi de iunie. Într-una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
care, practic, nu cunoștea pe nimeni - se prefăcuse într-o învălmășeală de fantasme, iar Roma devenise un loc înspăimântător, deasupra căruia se întindea, asemenea unui cer vestitor de furtună, puterea imperială. La fiecare popas, mulțimi de oameni adunate spontan îl aclamaseră pe tatăl său, dux Germanicus, pe nedrept destituit de Tiberius. — Lucrătura Mașterei, strigau. Totuși, cei mai mulți exultau: — Te-ai întors printre noi! În toiul entuziasmului se auzeau cuvinte ce făceau aluzie mai mult la insurecție decât la bucurie. Dintre ele, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de fildeș. Transfigurat astfel, urca în cvadriga aurită, cu un echipaj de patru cai albi, pentru procesiunea rituală a triumphus-ului - un traseu scenografic și magic, o înfășurare în jurul ombilicului Romei. Având de o parte și de alta mulțimea compactă care aclama, cvadriga - care, după două mii de ani, avea să cunoască neașteptate renașteri cinematografice - mergea de-a lungul vechilor ziduri Romulee, inima Romei începuturilor, și prin Forum Boarium, Velabrum, Cricus Maximus, urca apoi până la Porta Triumphalis, iar de acolo se îndrepta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ziua aceea cu ochii istoricului și scrise că Germanicus, în ciuda trupelor puține și a absenței lui Tiberius, a avut parte de cel mai entuziast triumphus pe care Roma l-a închinat vreodată unui învingător. Dar își puse întrebarea: „Ce anume aclamă de fapt? Victoria asupra popoarelor îndepărtate și, în mare parte, necunoscute sau speranța într-un viitor diferit?“. Lângă el se afla un prieten al lui Germanicus, sângerosul și expansivul cavaler Tatius Sabinus, care, ascultându-l, fu foarte mișcat. — Eu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse numele și gradul. Își jucă viitorul, poruncindu-le magistraților să deschidă pentru locuitorii Alexandriei enormele depozite de grâu. Fiul său fu cuprins de acea emoție revoluționară. — Domnul meu, spuse bătrânul preot, tu nu ești grec... Populația din Alexandria îl aclamă pe Germanicus pe străzi, autoritățile locale i se alăturară cu entuziasm, îi dăruiră un inel sigillarius de aur greu - ce aparținuse unui vechi phar-haoui - unde erau incizate, pe o față a lăcașului mobil, scarabeul sacru, iar pe cealaltă - ochiul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Sosirea la Roma fu amețitoare și, într-un fel, triumfală. Ca și cum Tiberius nu s-ar fi aflat în Domus Tiberiana, ca și cum spionii și pretorienii n-ar fi fost răspândiți prin oraș, o mulțime mult mai mare decât cea care îl aclamase pe Germanicus viu ieși în stradă, îi înconjură, îi urmă pe drumul spre grandiosul mausoleu construit de Augustus. Gajus, prea tânăr pentru o asemenea zi, zărea pe margine armurile pretorienilor și, în spatele lor, mii de chipuri care, recunoscându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
decorațiile, fastul. Când se întorcea la Roma din călătoriile sale, ajungea noaptea, modest, ca să nu stârnească zarvă în oraș. Însă în Senat, prima declarație de vot îi aparținea întotdeauna și-i influența inevitabil pe ceilalți. De douăzeci și una de ori fusese aclamat imperator, titlu pe care îl folosise cu multă discreție. Fusese încoronat Augustus, adică demn de venerație și cinstire, dar abia dacă zâmbise. Cu acel nou titlu, pe care noi am ajuns să-l folosim ca nume propriu, avea să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a noastră, de culoarea mierii. Din ochi îi curgeau lacrimi. Când a ajuns în dreptul tribunei noastre, cortegiul s-a oprit. Am văzut taurii albi destinați sacrificiului, muzicanții, lictores. Din cvadrigă, Augustus a ridicat brațul, salutându-ne, iar mulțimea l-a aclamat. Pentru că mama, părăsită și umilită, era sora lui. Iar asta era răzbunarea. Însă cel învins, cel ucis pentru mine rămânea tot tata. Și copiii, fiii celeilalte, au trebuit să se oprească, însă nu și-au ridicat privirile. Urletele ne asurzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de glasuri ajunse pe terasă ca un tunet printre nori. Gajus intră încet în sala pentru audiențe și așteptă. Macro reapăru triumfător, cu prefectul și grupul de ofițeri entuziaști, care se mărise pe drum. Intrară în sală și, laolaltă, îl aclamară imperator și îi adresară salutul pe care, în întregul imperiu, vreme de douăzeci și trei de ani îl primise numai Tiberius. Mulțumită amintirilor și sângelui care-i curgea prin vine, Gajus îl recunoscu și tresări, mai emoționat decât fusese vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în practică; și cum liniștea romanilor era imperios necesară, aplaudară și ei, cu inima ușoară. Iar când un senator se ridică și declară solemn: „Propun ca acest superb discurs să fie sculptat în marmură și zidit pe Capitolium“, toți aprobară aclamând. Tânărului Împărat, acel consens i se păru o sinceră emoție colectivă, poate chiar afecțiune; era încununarea proiectelor sale îndelung gândite, răzbunarea tatălui său, zorii unor zile noi. Fiindcă era tânăr, renunțarea la apărare și la neîncredere fu o eliberare sublimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de azi. În realitate, ani la rând, pe colina Palatinus, pustie și întunecată, nu se zărise nimeni. Tiberius fusese o prezență metafizică, a cărei viață materială îndepărtată, la Capri, fusese cufundată în taină. Gajus Caesar, în schimb, tânăr, foarte vizibil, aclamat cu pasiune de popor la fiecare apariție, tulbura imaginarul colectiv. În apropiere, în mijocul unui grup de prieteni noi, cu toții optimates, Valerius Asiaticus privi nemilos mișcarea vioaie a curtenilor, și spuse blând: — Timpul pierdut cu astfel de jocuri ne e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
povesti că oamenii ieșiseră speriați pe străzi. Dar pentru că Macro inspirase numai teamă, fiind legat în amintirea poporului, încă din vremea lui Tiberius, de episoade violente, moartea lui fu întâmpinată cu ușurare. O mare mulțime se adunase spontan pe Palatinus, aclamând evitarea pericolului și moartea trădătorului. Nu la fel se întâmplă cu magistrații, preoții și optimates, care descoperiră înspăimântați că tânărul Împărat era un om complet diferit de ceea ce se povestise până în urmă cu o zi. Băiatul absorbit de lectură, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vremea lui Tiberius. Callistus își trecu mâinile slabe pe deasupra foilor. Împăratul spuse: — Nu Tiberius mi-a condamnat familia, ci votul senatorilor, al grupului de optimates, care, imediat după moartea lui, au spus că a fost un monstru și m-au aclamat pe mine. Callistus se îndreptă spre deschiderea din perete, privi înăuntru, apoi se întoarse: — Tiberius nu era aici când au murit frații tăi și nici în timpul procesului mamei tale. Era la Capri, de unde nu s-a mai întors. Cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]