1,099 matches
-
din 1979, Dixon folosește numai termenul de ergativitate morfologică pentru primul tip de ergativitate pe care îl identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre A (limbile din familia maya, abhaza). În sistemele acuzative (de exemplu, limba swahili din grupul bantu), un afix verbal poate conține informații despre nominalul aflat în poziția S sau A, iar alt afix, despre O. Woolford (1999)15 a analizat posibilitatea de apariție a acordului de tip ergativ (verbul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Caz (în hindi), celălalt este independent de Caz (în jacaltec, selayarese, abhază). Primul tip de acord apare numai în limbile care au caz ergativ sau dativ morfologic. Cel de al doilea tip de acord apare atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Cel de al doilea tip de acord apare atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atât în limbile de tip acuzativ, cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de acord verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
indică funcțiile sintactice, topica fiind relevantă numai din punctul de vedere al organizării informaționale, "dat" vs "nou", dar fără a se încălca regulile morfosintactice ale limbii. Tchekhoff (1978: 32) atrage atenția că marcarea exclusiv prin topică este potrivită pentru sistemele acuzative, în care cei doi participanți au o poziție simetrică față de predicat, însă nu sunt cunoscute limbi ergative în care agentul să fie marcat numai prin poziție, pentru că participanții nu au o poziție simetrică față de predicat. Topica nu poate funcționa însă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au o poziție simetrică față de predicat, însă nu sunt cunoscute limbi ergative în care agentul să fie marcat numai prin poziție, pentru că participanții nu au o poziție simetrică față de predicat. Topica nu poate funcționa însă drept criteriu unic pentru separarea acuzativ/ergativ și pentru că este un parametru condiționat geografic și genetic (Siewierska 1998: 6): limbile indigenilor din Caucaz − fără să aibă un comportament unitar din punctul de vedere al distincției acuzativ/ergativ − tind să fie head-final (Siewierska 1998: 2), însă limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Topica nu poate funcționa însă drept criteriu unic pentru separarea acuzativ/ergativ și pentru că este un parametru condiționat geografic și genetic (Siewierska 1998: 6): limbile indigenilor din Caucaz − fără să aibă un comportament unitar din punctul de vedere al distincției acuzativ/ergativ − tind să fie head-final (Siewierska 1998: 2), însă limbile nord-caucaziene sunt mai permisive din punctul de vedere al topicii, libertatea de topică asociindu-se cu marcarea morfologică și cu prezența acordului (Siewierska 1998: 7); limbile din extremitățile estice și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
die 'a muri', break 'a se rupe', incapabil de control asupra acțiunii). Faptul că S are trăsături asemănătoare atât cu A, cât și cu O explică existența limbilor ergative (în care asemănarea dintre S și O este decisivă), a limbilor acuzative (în care asemănarea dintre S și A este decisivă) și a limbilor care marchează diferit cele trei argumente (în care decisivă este diferența dintre S, A și O). Nominalul aflat în poziția O este definit ca fiind "celălalt rol" (dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și O). Nominalul aflat în poziția O este definit ca fiind "celălalt rol" (dacă într-o structură există un rol A), sau ca fiind rolul cel mai afectat de activitate. (c) De obicei, nominativul și absolutivul sunt termenii nemarcați, iar acuzativul și ergativul, termenii marcați, însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
structură există un rol A), sau ca fiind rolul cel mai afectat de activitate. (c) De obicei, nominativul și absolutivul sunt termenii nemarcați, iar acuzativul și ergativul, termenii marcați, însă paralelismul nu e complet, pentru că este atestată situația în care acuzativul e nemarcat, iar nominativul, marcat, nu însă și situația în care absolutivul e marcat, iar ergativul, nemarcat (Dixon 1994: 11). Dixon (1994: 57) formulează două generalizări cu privire la realizarea cazuală: ● Generalizare formală: Dacă un caz are realizare Ø sau un alomorf
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
formală: Dacă un caz are realizare Ø sau un alomorf Ø, atunci acest caz este absolutivul sau nominativul. ● Generalizare funcțională: Dacă un nominal este obligatoriu în propoziție, atunci acesta este în cazul nominativ sau absolutiv; nominalul în ergativ sau în acuzativ este omisibil în anumite condiții. Generalizarea formală reflectă și una dintre regulile universale formulate de Greenberg (1966)17 − regula 38 − (Comrie 1989: 126): într-un sistem cazual, singurul caz care are numai marcare Ø este cel care include și subiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
unui verb intranzitiv (adică, în terminologia lui Dixon, S, care este în cazul absolutiv, nemarcat). Cazul nemarcat (absolutivul, nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58) − există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983: 12), este condiționată de anumiți factori 21, care sunt discutați în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983: 12), este condiționată de anumiți factori 21, care sunt discutați în continuare. (a) Semantica verbului Mai sus (3.1.2(b)), am subliniat importanța factorului semantic pentru încadrarea tipologică a unei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile cazurilor nominativ−acuzativ sau cele de absolutiv−ergativ. Într-o limbă de acest tip22, ca mandan, fiecare verb are o configurație prestabilită: Sa este subiectul verbelor intranzitive care redau o activitate controlabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile cazurilor nominativ−acuzativ sau cele de absolutiv−ergativ. Într-o limbă de acest tip22, ca mandan, fiecare verb are o configurație prestabilită: Sa este subiectul verbelor intranzitive care redau o activitate controlabilă, diferit de So, subiectul verbelor intranzitive care redau o activitate necontrolabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominală Dixon (1994: 85) Această ierarhie trebuie interpretată astfel: ● de la dreapta la stânga, posibilitatea nominalului de a apărea în poziția A, mai degrabă decât în poziția O, crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
crește; ● dacă pronumele și numele au sisteme cazuale diferite, atunci sistemul pronominal va fi acuzativ, iar cel nominal, ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativ, și niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul acesteia să existe trei forme diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]