3,016 matches
-
nevinovăția ar rămâne fără ocrotire, păcatul fără iertare, virtutea fără putința desăvârșirii și lumea ar intra în întunericul stricăciunii și a morții care ar duce la noaptea veșnică a iadului. Nădejdea sporește prin rugăciune: nădejdea Zilei din urmă, neînserate, când adierea Duhului va împrăștia cenușa și va arăta ca un „rug aprins” întru Iisus Hristos. Risipirea amăgirii și zdrobirea morții nu se vor săvârși fără mari încercări. Atunci, cine va chema Numele Domnului se va mântui. Așadar, Rugăciunea este o minune
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
te bucură de teatru în aer liber, într-un loc intim și răcoros, în inima orașului, în teatrul de vară inaugurat anul acesta în timpul festivalului urban Femei pe Mătăsari.” Alexandru Nagy (Regizor „Cabaretul Cuvintelor”) „Mignon de Vară este precum o adiere de vânt pe o vreme caniculară. Teatru de calitate făcut de oameni de calitate într-un loc de calitate. Și vară, Mignon e același. Bună dispoziție și bun gust.” Liliana Cîmpeanu (Regizor „Cine iubește?”) „Aștept cu nerăbdare Mignon de Vară
Teatrul Mignon de Vară … pe Str. Mătăsari [Corola-blog/BlogPost/92880_a_94172]
-
deși îi fusese repartizată lui. Marin Preda avea 32 de ani, iau Aurora Cornu era o tânără și frumoasă poetă, de 20 de ani. A doua zi, Marin Preda i-a scris prima scrisoare de dragoste : “Dar iată că o adiere de durere, de părere de rău, de mâhnire izvorăște din inima mea. Te-am făcut să suferi (nu știu unde, când și de ce), dar simt că acest lucru s-a întâmplat și mi-e greu să îndur asta acum, singur, cu gândul
93 de ani de la naşterea celui mai iubit dintre pământeni, MARIN PREDA [Corola-blog/BlogPost/92973_a_94265]
-
-L iubesc pe Dumnezeu necondiționat și s-au gândit să-i dăruiască drept ofrandă, cuvintele lor simple, fără pretenția de a fi socotite mistice. E și acesta un soi de mulțumire pentru harul gratuit primit din mâinile lui Dumnezeu, prin adierea Duhului Sfânt și prin mijlocirea Prea Sfintei Fecioare și a sfinților. Semnatarii acestor creații, departe de a se afla în întrecere pentru cine știe ce premiu, au ținut să-și aducă ofranda lor în fața Altarului divin, sub forma unor poeme sensibile, pline
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93340_a_94632]
-
enorme gurguie de zăpadă, iar din micile cataracte ale cursului de apă se ridicau pânze de ceață. Pe stânci atârnau, asemenea tuburilor de orgă, țurțuri sticloși, înalți unii de câțiva metri. Crengile de brad își risipeau la cea mai mică adiere a vântului povara argintie, stârnind țipetele și râsetele celor ce se pomeneau pe neașteptate acoperiți sub o perdea de omăt. Ne întinseserăm pe o distanță apreciabilă, eu preferam să merg mult în urmă, cei din față se manifestau peste măsură
POVESTE DE IARNĂ de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383142_a_384471]
-
Acasa > Poezie > Imagini > DRUMEȚIE ÎN ÎNALT Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 Toate Articolele Autorului mă pregătesc pentru plecare pe cerul toamnei azuriu mi-e ghid un stol de zburătoare și-o adiere vizitiu trăsura norilor gonește pe larga zorilor cărare soarele blând își risipește firave raze prin răcoare privesc tabloul de sub mine un vast pastel de toamnă plină al dimineților senine redefinite de lumină pădurile își cern povara de frunze cu destin
DRUMEŢIE ÎN ÎNALT de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383228_a_384557]
-
din 19 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Mi-e verde crud de iarbă, Mi-e alb de ghiocel, Mi-e tril de păsărele, Mi-e fraged mugurel. Mi-e freamăt de pădure, Mi-e susur de izvoare, Mi-e blândă adiere, Mi-e răsărit de soare. Mi-e lună argintie, Mi-e noapte visătoare, Mi-e vers de poezie, Mi-e stea căzătoare. Mi-e revărsat de zori, Mi-e îmbujorat apus, Mi-e galben de comori, Mi-e suflet nesupus
MI-E SUFLETUL RĂPIT DE PRIMĂVARĂ de ȘTEFANIA PETROV în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383273_a_384602]
-
la cultura de cereale. Au trecut podul peste râul din marginea localității, o lizieră despărțea drumul de terenul cu trandafirii. Un miros, altul decât acela pătrunzător lăsat de porumbul ce se coace, mirosul venea de la floarea de trandafiri, uscată. O adiere de vânt împrăștia frumusețea florii adunată în miros. Alei elegante presărate cu mici bucăți de piatră albă, buchete imense de trandafiri străjuiau aleea. Ici, colo, rămăseseră câteva frunze uscate, care mai păstrau un strop de culoare. — Am, pe fiecare alee
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383261_a_384590]
-
atribuit Castelanului obsesii ce-ți aparțin. Când vrei să te retragi în tine, îți astupi ochii și urechile și îți prinzi nasul c-un clește pentru rufe. Închizi ușa, ferestrele; ventilatorul, vara. Pielea nu-ți va fi atinsă de nici o adiere. Încerci să te regăsești în Infinitul Mic. Nu spui nimănui, întrezărești ridicolul; nici nu renunți, consideri exercițiul vital. Nicăieri nu găsești un adăpost mai sigur; propriul tău prizonier, stăpânești din detenție. Surd. Numai cu gândurile. Orb. Încerci să înțelegi. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
capăt se uită În sus, către stele. Văzu o lumină ieșind de la una din ferestrele cămăruțelor și lunecând Încetișor spre capătul coridorului acoperit, urmată de o formă nedeslușită. Erau umbrele unor umbre. Pentru o clipită, flacăra opaițului, plecată sub o adiere de vânt, lumină un obraz descoperit. Dar imediat umbra o Înghiți, ascunzând-o vederii. Acum era abătut. Nu avea puterea de a se Întreba dacă femeia pe care o văzuse fusese cu adevărat Antilia. Pe mâinile lui erau niște dungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
impresia că tocmai acolo se ascundea atacatorul, după ce Îl lăsase liber pe neașteptate. Nu văzu pe nimeni. Nici ceilalți nu găsiră nimic În explorarea lor de-a lungul Îngustelor defileuri de pânză. Țesăturile continuau să se unduiască ușor, mișcate de adierea uscătoriei. Dar asasinul dispăruse. 17 În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Cei șase bărbați ședeau În cerc, pe jilțurile Înalte, cu spătare sculptate, cufundați În lumina violentă ce pătrundea În valuri pe ferestrele Înalte ale sălii capitulului de la San Piero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de forța aceea, ca și când ar fi fost un vânt, explică el cu Însuflețire. La această amintire, În ochi i se aprinsese o lumină, ca și cum geniul acelor marinari din vechime continua să Îi trezească admirația. Lui Dante i se păru că adierea mării sufla În preajma sa. Așteptă un moment, Înainte să continue. — Dar nu numai pentru asta m-au purtat pașii până aici. Ei au fost călăuziți de sufletul dumitale. Ți-am spus că forma crimei e modelată după intelectul autorului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
respectivă era cea mai inteligentă alegere. De ce să nu-l facem pe domnul Zoran să creadă că mai are un aliat? Siguranța de sine atenuează reflexele și adoarme vigilența, iar când un colos se clatină, nu e nevoie decât de adierea unui bobârnac fragil pentru a-l prăbuși. Mai știi? Au urmat minute lungi de așteptare surescitată. Ca și când aș fi avut În față două televizoare fixate pe programe diferite, la care mă Încăpățânam să privesc ba alternativ, ba, În măsura posibilităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
este bine și că a trecut iarna. În semn de mulțumire pentru mândrul soare, care i-a mângâiat călduros crengile în vremurile grele, pădurea a înflorit. Iar florile au răspândit în jur miresme bogate și amețitoare. Noapte de noapte, sub adierea vântului molcom de primăvară, pă durea salută prietenește luna, amica sa de-o viață. O prietenă fidelă care nu lipsește de la nicio întâlnire, o ascultă și o înțelege. Deși nu pare, pădurea este asemenea nouă, oamenilor. Dacă petreci mult timp
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
înaintea lor, în lan, un cârd de dropii își depuneau cu părintească grijă ouăle. Un nor de lăcuste venind de la răsărit se opri o clipă deasupra pădurii, întunecând soarele, dar apoi făcu cale întoarsă. Dinspre nord se simțea moale o adiere de vânt purtând cu ea miros de levențică, șoapte de iubire, vaiete. Dintr-o gaură practicată în sol, la marginea lanului, ieșiră firesc doi hârciogi. Ei aplecară cu lăbuțele un spic de grâu, luară strictul necesar de boabe și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înfundată. Ia de la mine, Doamne, această floare a șatrei și răsădește-o în ce pământ îi ști, că rădăcină ca la ea - la nimenea”. însăși Cosette se împurpura ușor și se simți vinovată adulmecând cu nările-i de pusta dumnezeiasca adiere alpină ce venea dinspre Barzovie-Vodă și aerul de podiș ce se strecura dinspre spătar. Ar fi preferat acum să stea lângă mai simplul, dar mai onestul, dezinhibantul Broanteș. Cât despre Broanteș... Ehei, Broanteș!... Tăcutul Broanteș stătea covrig pe mâna, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-i cu ciulamaua... Cine știe... în clipa aceea ușa se deschise și signora Maxima, ajutată de o slujnicuță vioaie, intră împingând un cazan alunecând pe rotile. Episodul 156 CĂPITANUL TRESORO POVESTEȘTE Un damf puternic de lobodă fiartă însoțit de-o adiere de rântaș deschise nările tuturor. Și parcă pentru a risipi orice urmă de îndoială, solida femeie anunță veselă și tautologică: — Lobodă! într-adevăr, vitaminoasa plantă tăiată masiv se lăfăia într-un dulce balans în gura de crater a cazanului. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Poporului Vălului, al Poporului Spadei sau al Poporului Lăncii. Se scurse o nouă zi. Și apoi alta. Au venit alți vulturi. Au venit o mulțime. Nimic nu se mișca în jurul celor trei palmieri prăfuiți, căci chiar și cea mai ușoară adiere, părea să fi dispărut din acel loc blestemat. Soarele și liniștea erau stăpânii. Moartea era invitata. Laila împărți apa rămasă, un ibric de persoană, fără să facă vrei diferență în funcție de sex sau de rang, iar când din uzatul burduf de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mușchiul acestui picioruș de broască conectat la o sursă electrică, țopăiala lui caraghioasă producîndu-vă brusc o bună dispoziție, o Îngăduință, un fel de iubire. Poate atunci, din acea depărtare, o mînă răsfoind o carte va trece prin părul meu ca adierea unei Îndelungi așteptări. De cîțiva ani Încoace ni se fac daruri. De la rude, de la prieteni, de la cunoștințele Îndepărtate, de peste mări și țări. Înainte, cînd eram tînără primeam rar cadouri, de Crăciun, de Paște și la ziua mea; fel de fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
străbătută de o cărare, iar în față, deasupra ei, se proțăpise luna. Pe acele de brad erau agățate picături pline de lumina ei, apoi, când s-au mișcat de la locul lor, unele s-au stins. Au căzut mai ales la adierea vântului rătăcit printre copaci. Acum, mai târziu, aș putea să-ți spun că erau o nimica toată. Că pădurea era cea care vuia și, numai o singură dată, acceleratul de noapte, în depărtare. Îmi treceau prin minte numai marșuri, nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să aștept din nou, mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să fie bălăngănite de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din nou față în față cu luna. Păi, bineînțeles că pe acest mal de lac și sub această lună a trăit orb și a murit Eberhart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mi-am spus eu când n-am găsit nici cheia, nici soneria și m-am cuibărit într-una din cabine. Ușile de un verde profund așteptau pe jumătate deschise să fie bălăngănite de cea mai firavă adiere. A venit o adiere firavă. Cincizeci de uși au scârțâit în același timp. Eram din nou față în față cu luna. Păi, bineînțeles că pe acest mal de lac și sub această lună a trăit orb și a murit Eberhart, mi-am spus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și intra puternic în cameră. Nu mai stătusem dezbrăcat în bătaia soarelui, așa că m-am apropiat de fereastră și am lăsat lumina galbenă să cadă pe mine. Corpul meu avea o tentă de alb palid cu excepția feței și a brațelor. Adierea vântului mă înconjura răcoroasă. Am zăbovit multă vreme acolo privind copacii de pe deal, cerul albastru cu cei câțiva nori de deasupra pinilor. Alunecau încet și l-am urmărit pe unul până a dispărut după deal. Pe unul l-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de o săptămână. Câteodată, când ajungeam noaptea acasă, urcam direct în fosta mea cameră, unde încă mai era trenul. Deschideam geamul de sus, îl propteam cu o coadă de mătură și mă uitam la stele și la vârfurile pinilor. Simțeam adierea vântului intrându-mi în cameră, agitând praful și plimbând aerul vechi, stătut din cameră. Tanti Mae nu era prin preajmă ca să mă mângâie pe cap, să-mi dea să mănânc lucrurile speciale pe care le gătise și să-mi arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
sau cum îi spunem noi cocsul, înțelegi, pur și simplu cocșul, deci cocșulă - Sau, cum îl numim noi, cocaina, - interveni Mik, dar Nelly îl amenință cu periuța. - Deci, cocșul, continuă ea, este neobișnuit, miraculos de ușor. Înțelegi? Cea mai mică adiere îl risipește. De aceea, ca să nu-l risipești, trebuie să-ți ții respirația. Sau, poate, e mai bine să dai aerul afară înainte de a te apleca asupra lui. - Din plămâni, se înțelege, observă Mik mohorât. - Din plămâni, mârâi Nelly și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]