1,838 matches
-
care tocmai adusese la masă al doilea ulcior de vin. Fata zăbovea, râzând, lângă el și rezista, în mod vădit fără prea mare convingere, îmbrățișării sale viguroase. Când Sebastianus, sătul de chicoteala lor neîntreruptă, își aținti asupra lui privirea severă, alanul o lăsă să plece, nu fără să o asigure, cu un semn al mâinii și cu un zâmbet irezistibil, că aveau să se revadă mai târziu. în vreme ce Divicone, care încuviințase energic intervenția lui Vitalius, își reluase deja istorisirea: — Câinele, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Vitalius preciză: — Da, dar cel al tatălui meu e, fără îndoială, mai copt decât ăsta: se culege la sfârșitul lui iunie. Pe cel de aici nu o să-l culeagă mai devreme de patruzeci de zile. Metronius făcu cu ochiul spre alanul ce stătea întins în iarbă cu mâinile sub cap: — Maliban al nostru nu se interesează de agricultură. El se gândește la dragoste! — Deh, răspunse Sebastianus, cu veselie. Pe fetișcana aia care servea în tavernă o cam are la inimă, pe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
da, sigur! exclamă. Pe urmă, întorcându-se spre soldat, desfăcu brațele împăciuitor: — Hai, Maliban, spuneam numai așa, glumeam doar. Nu m-aș îndoi niciodată de tine, nici nu te-aș jigni vreodată pe tine ori neamul tău. încuviințând cu gravitate, alanul își luă mâna de pe sabie. în momentul acela, Vitalius arătă cu degetul spre moară și anunță: — Divicone! Uite-l acolo, se întoarce! Veniră cu toții pe cărare. Divicone sosi, lăsându-și calul să tropăie fără grabă. Ochii îi străluceau plini de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în vreme ce animalele se îndepărtau, plescăind prin apa putredă, torțele fură aruncate pe acoperișul de trestie al construcției. însă la lumina incendiului care urmă, figurile atacatorilor - Sebastianus numără repede șase - deveniră ușor de deslușit. — Hai, îi porunci lui Maliban, murmurând scurt. Alanul își întinse arcul și reflexele flăcărilor, împreună cu lumina unii, îl ajută să recunoască posibilele ținte. Săgeata ce porni se duse să lovească pe acela dintre cei doi bagauzi care conducea caii și care se găsea mai departe de tovarășii săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gravide, și câteva adolescente cu o privire nerușinată și batjocoritoare. La trecerea lui Eucherius, cu mâinile legate, din mulțime se ridicau exclamații de surpriză și de protest, iar priviri ostile se îndreptară către Maliban, în care bagauzii recunoscuseră imediat un alan. El, netulburat, își mâna înainte calul prin mulțime, cu privirea fixă în fața sa și fără să arate pe față vreun semn de îngrijorare, dar Sebastianus se temu pentru un moment că Metronius avusese dreptate atunci când, la plecare, își manifestase îngrijorarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dus să bea ceva pe-aici, nu? Sebastianus, în schimb, care simțea cum crește în el un sentiment de neliniște, tocmai se pregătea să răspundă, când îl văzu pe Maliban apărând din tot acel du-te-vino lent, obosit, al mulțimii. întunecat, alanul se alătură în tăcere tovarășului său. Spuse doar atât: — L-am găsit. — Și de ce nu l-ai adus aici?! E amețit, așa-i? Cu o expresie sumbră pe chip, alanul scutură din cap: Nu, răspunse. Punându-și mâinile în șolduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apărând din tot acel du-te-vino lent, obosit, al mulțimii. întunecat, alanul se alătură în tăcere tovarășului său. Spuse doar atât: — L-am găsit. — Și de ce nu l-ai adus aici?! E amețit, așa-i? Cu o expresie sumbră pe chip, alanul scutură din cap: Nu, răspunse. Punându-și mâinile în șolduri, făcu semn cu capul în spatele său și anunță: — E mort. în capătul unei ulițe. L-au înjunghiat. 14 Urmându-l pe Maliban, Sebastianus și tovarășii săi ajunseră în locul despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
zile; ba chiar s-ar putea să fie vorba doar de ore. Etius înaintează pe drumul militar, pe malul drept al Loirei. Dacă Atila pune mâna pe cetate și trece podul peste râu, lucrurile se vor complica și mai mult. Alanul se încruntă: — Crezi că nu știu asta? Nu de predici avem nevoie, ci de întăriri și de provizii. Am pierdut deja o treime din oamenii mei și de ieri a trebuit să înjumătățesc rațiile. Vorbesc de orz și de grâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
anunță Vitalius, la Poarta de Miazănoapte. Poate e un incendiu. N-am înțeles bine. Toți aleargă într-acolo. într-o clipă, Sebastianus înșfăcă sabia, își luă mantaua și fu în picioare lângă ordonanța sa. — Unde e Maliban? Sunt aici, răspunse alanul, pășind afară din semiîntuneric. Avea deja în mână arcul său și își aranja tolba peste piept; la șold îi atârna sabia lungă. — Și Dubritius? — A ieșit deja, ne așteaptă în stradă. Sala se golea cu repeziciune. De afară, din stradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Alanii, ne-au atacat... Chiar acum deschid poarta. Ajută-mă, prefectule! Instinctiv, Sebastianus căută privirea lui Maliban, ce părea neîncrezător și indignat. în timp ce trăgea de subsuori soldatul muribund, pentru a-l sprijini de zidul cel mai apropiat, îl văzu pe alan țâșnind înainte. îl chemă înapoi, strigându-i să-l aștepte, dar acela nu-l ascultă și își urmă drumul, strângându-și arcul în brațe. Cu armele în mâini, Sebastianus și ceilalți doi îl urmară și, în câteva clipe, după ce trecuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în agonie și se aplecă deasupra lui. La fel făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă. E un om al lui Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către cei ce se luptau în apropiere, strigă: — El e cu siguranță acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
E un om al lui Eudoxiu. Apoi, îndreptând arătătorul către cei ce se luptau în apropiere, strigă: — El e cu siguranță acolo! Sebastianus și Vitalius se năpustiseră deja înainte. Prefectul își înfipse sabia, cu o mișcare rapidă, într-un fals alan care îi venea în întâmpinare, în timp ce ordonanța sa arunca prima javelină, doborând un alt adversar. Printre puținii romani ce încă rezistau, Sebastianus îl recunoscu pe Marcentius, care, sângerând dintr-o rană în coastă, se apăra cu greu de doi atacatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu câteva centurii de arcași călări: mâine arcașii vor avea un rol decisiv. Dacă aș putea avea centuria pe care i-ai încredințat-o lui Maliban... Etius nu-și mai amintea, astfel că îi aruncă o privire întrebătoare. — Da, Magister, alanul acela care m-a urmat de la Aureliana și pe care l-ai promovat chiar acolo. Etius încuviință: — Bine, o să-l ai pe acest Maliban. Cât despre tine... Se întoarse spre Metronius, care, imediat, instinctiv, se îndreptă din tot trupul, devenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
liniștit și eficient ca întotdeauna, făcea același lucru, dar din direcție opusă, dând oamenilor săi indicații asupra tirului. — Sunt cel puțin două mingan-uri acolo jos. Crezi că arcașii tăi vor reuși să-i oprească? îl întrebă cu jumătate de glas. Alanul, aruncând o privire fugară dușmanului, îi răspunse, cu surâsul său enigmatic: — în curând, mulți dintre ei vor fi morți. N-au suficient spațiu de manevră și, chiar dacă se dau jos de pe cai ca să tragă, n-au cum să ne facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
denivelări ale terenului, acolo unde începea panta colinei pe care încă se mai ducea lupta. Balamber își controla cu greu calul înspăimântat de tot acel vălmășag, de strigăte și de mirosul de sânge ce-i venea din toate direcțiile. Săgețile alane veneau în permanență și se înfigeau în scutul său rotund ori ricoșau din plăcile metalice care-i protejau calul sau chiar din cele ale armurii sale; două reușiseră să treacă prin ea, iar vârfurile lor, care desfăcuseră inelele cămășii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din nou: victoria! Victoria era aproape. Lăsă de o parte arcul și scoase sabia, apoi își împunse cu furie calul și îl împinse înainte pentru o ultimă sforțare. Alți războinici hiung-nu îl urmară. Securile pedestrașilor deschiseseră breșe în bariera sulițelor alane și într-una din aceste breșe Balamber se azvârli cu toată forța, doborând rapid, unul după altul, doi, trei patru războinici. Alături de el, Odolgan își repezea sabia cu furie scoțând mugete cumplite, cum făcea întotdeauna în luptă, în vreme ce Mandzuk, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Sebastianus îl văzu urcând spre el pe Maliban, negru la față. Simțindu-se judecat de privirea lui severă, căută în zadar să-i spună ceva. Mintea sa era goală, incapabilă să mai reacționeze, cufundată parcă într-o negură. Probabil că alanul își dăduse seama în ce stare se afla, căci se opri la un pas de el și îl fixă cu o expresie ciudată, ezitând parcă. — Ce e? îl întrebă. întunecat, Maliban răspunse printr-un singur cuvânt: — Vitalius... O rană gravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
plecase; nu văzusem pe ce buton apăsase Simon, așa că nu știam dacă și acea tipă se ducea la aceeași persoană. Traversând strada, am urcat scările și m-am uitat la numele de pe cele patru butoane: B. Macpherson, Dr Daniel Goldman, Alan și Jody Lloyd, Henry Smith. Nu știam nici unul dintre aceste nume. Cum Simon era plecat, îmi puteam permite să fiu mai puțin precaută. Retrăgându-mă pe o bancă de unde puteam vedea casa, mi-am încrucișat degetele și am admirat cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să aparțină tuturor autorilor publicați În secolul douăzeci. Atmosfera familiară și lemnoasă putea aminti de orice local de cartier, dacă nu i-aș fi recunoscut imediat pe cei câțiva oameni care se adunaseră deja În jurul mesei de douăzeci de persoane: Alan Dershowitz, Tina Brown, Tucker Carlson, Dominick Dunne și Barbara Walters. O chelneriță mi-a Întins un martini gata amestecat, pe care am Început să-l sorb imediat și am dat gata ultima picătură tocmai când masa se umpluse În Întregime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
drumul. — DB 6841 e pe numele lui Donald Willis Wachtel, cu domiciliul în Santa Monica, Franklin Street, numărul 1638. GX 1167 e al lui Timothy James Costigan din Van Nuys, Saticoy Street, numărul 11692. Pentru QS 3334 îl avem pe Alan Brian Marks din Venice, 4th Avenue, numărul 209, iar TR 4191 e al lui Augie Luis - scris L-U-I-S - Duarte din Los Angeles, North Vendome, numărul 1890. Asta-i tot. Nume care nu-i spuneau nimic - cu excepția lui Duarte, care i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Dar rapid... Eu nu voi fi acolo ca să stau de pază. — Sfinte Sisoe! Poți s-o mai zici o dată. Pe urmă verifică dosarele a patru bărbați: Donald Wachtel din Santa Monica, Franklin, 1638, Timothy Costigan din Van Nuys, Saticoy, 11692, Alan Marks din Venice, 4th Avenue 209, și Augie Duarte din L.A., Vendome, 1890. Ai notat? Shortell spuse: — S-a făcut. Danny închise telefonul și porni în căutarea LUI. Se întoarse în La Paloma și își găsi mașina exact așa cum o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mine? Gordean pivotă încet. — Bună, detectiv. Ai uitat ceva aici seara trecută? Christopher veni și se așeză lângă Gordean, aruncând o privire în oglindă și scoțând un chicotit. Danny zise: — Patru nume pe care trebuie să le verific. Donald Wachtel, Alan Marks, Augie Duarte și Timothy Costigan. Gordean zise: — Acești bărbați sunt clienți și prieteni de-ai mei și au fost toți patru în biroul meu azi după-amiază. M-ai spionat? Danny se apropie de cei doi în așa fel încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
eram prea ocupată gândindu-mă la Adam ca să mai bag de seamă. Așa că, domnilor, adaug eu o falsă notă de voioșie glasului meu, pot să vă aduc ceva dacă tot sunt aici? Eu nu vreau nimic, zâmbește Mike. Dar tu, Alan? Alan vorbește pentru prima oară. —Nici eu nu vreau nimic. —Ei bine, atunci vă iubesc și vă părăsesc, spun veselă. Ne vedem la Milano. Închid ușa carlingăi și trag aer în piept. Apoi mă opresc să stau de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
prea ocupată gândindu-mă la Adam ca să mai bag de seamă. Așa că, domnilor, adaug eu o falsă notă de voioșie glasului meu, pot să vă aduc ceva dacă tot sunt aici? Eu nu vreau nimic, zâmbește Mike. Dar tu, Alan? Alan vorbește pentru prima oară. —Nici eu nu vreau nimic. —Ei bine, atunci vă iubesc și vă părăsesc, spun veselă. Ne vedem la Milano. Închid ușa carlingăi și trag aer în piept. Apoi mă opresc să stau de vorbă cu Tania
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să schițez un zâmbet. O să vin eu cu tine, se bagă Lydia. Niciodată nu am destul vin la mine în apartament. Nu știi niciodată cine o să vină pe la tine, se hlizește ea. Nu-i așa? Mike zâmbește politicos și pleacă. Alan, copilotul, se ține după el. Sunt sigură că nici măcar nu bea, dar mai degrabă s-ar plimba prin aeroport decât să rămână aici să bârfească cu fetele. —Te enervează aia? mă întreabă Tara plină de compasiune, odată ce au plecat. —Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]