1,433 matches
-
lor. Cel puțin opt populații diferite locuiau în Macedonia: turci, bulgari, greci, sîrbi, albanezi, vlahi, evrei și țigani. Pe lîngă acestea, fără îndoială că unii dintre locuitori se considerau în primul rînd macedoneni. Elementul musulman, din care făceau parte turcii, albanezii și slavii sudici din Bosnia și din Herțegovina, era numeros, formînd probabil jumătate din populația totală. Musulmanii alungați din Rusia sau din statele balcanice se mutaseră aici, iar cea mai mare parte a populației albaneze era predominant islamică. Marea importanță
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
naționale ale populației. Recensămîntul otoman din 1906, bazat pe milleturi, avusese următoarele rezultate: 1145849 musulmani, 623197 greci ortodocși aflați sub jurisdicția Patriarhiei și 626715 bulgari ortodocși, adică membri ai Exarhiei.4 Cifrele referitoare la musulmani îi includeau bineînțeles și pe albanezi. Cele referitoare la Patriarhie și Exarhie erau și ele eronate. Neavînd o organizație națională puternică, sîrbii se puteau declara ca aparținînd oricăreia dintre cele două religii; bulgarii puteau fi considerați drept greci ortodocși dacă locuiau într-o zonă situată în afara
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
o organizație națională puternică, sîrbii se puteau declara ca aparținînd oricăreia dintre cele două religii; bulgarii puteau fi considerați drept greci ortodocși dacă locuiau într-o zonă situată în afara jurisdicției Exarhiei. Problema esențială a trasării frontierelor naționale nu era separarea albanezilor, grecilor și turcilor, care puteau fi diferențiați prin limbă, ci distincția dintre slavi. Macedonia era o zonă de tranziție între Bulgaria propriu-zisă și regatul sîrb. Cea mai mare parte a creștinilor Macedoniei erau într-adevăr slavi sudici, dar ei vorbeau
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
după cel de-al doilea război mondial. Totuși, termenul de macedonean era folosit în secolul al XIX-lea aproape exclusiv cu referire la regiunea geografică; în general, macedonenii nu erau priviți ca o naționalitate diferită de bulgari, greci, sîrbi sau albanezi. Documentele diplomatice ale perioadei nu fac nici o mențiune clară în legătură cu o națiune macedoneană distinctă. În timpul conferinței de la Constantinopol din 1876 și al Congresului de la Berlin, după cum am menționat deja, reprezentanții marilor puteri considerau regiunea ca avînd o compoziție etnică extrem de
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
limbă romanică și era răspîndită pe tot cuprinsul acestei zone. În ciuda faptului că era evident că România nu putea emite pretenții asupra teritoriului macedonean, era posibil ca această chestiune să fie folosită pentru obținerea unei compensații în altă parte. Problema albanezilor beneficia de foarte puțină atenție din partea puterilor străine. Atîta timp cît statul albanez nu exista, drepturile albanezilor trebuiau să fie apărate de Imperiul Otoman, iar conducerea acestuia nu era nici capabilă, nici dispusă să-și asume o asemenea sarcină. Grecii
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
nu putea emite pretenții asupra teritoriului macedonean, era posibil ca această chestiune să fie folosită pentru obținerea unei compensații în altă parte. Problema albanezilor beneficia de foarte puțină atenție din partea puterilor străine. Atîta timp cît statul albanez nu exista, drepturile albanezilor trebuiau să fie apărate de Imperiul Otoman, iar conducerea acestuia nu era nici capabilă, nici dispusă să-și asume o asemenea sarcină. Grecii dețineau deci avantajul principal în această regiune, urmați de bulgari și, în mai mică măsură, de sîrbi
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
războiului; trupele puteau fi deci transportate cu ușurință din Anatolia în Macedonia pe cea mai rapidă și mai directă rută. Guvernul otoman se temuse de declanșarea unui astfel de conflict și, ca să preîntîmpine pericolul, făcuse în septembrie o înțelegere cu albanezii, iar în octombrie una cu Italia. Nu numai că guvernul italian obținea Tripoli și Cirenaica, dar el s-a folosit de prilejul oferit de Războaiele Balcanice pentru a rămîne în posesia Insulelor Dodecanese ocupate anterior. În ciuda acestor acțiuni, regimul Junilor
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Italiei. Habsburgii și-au oferit sprijinul mai curînd în privința dobîndirii autonomiei decît a independenței Albaniei. Ismail Kemal s-a întors în Albania trecînd prin porturile Triest și Durrës, de unde s-a îndreptat spre Vlorë, care a devenit cartierul general al albanezilor. Aici și-a deschis lucrările la 28 noiembrie 1912 o adunare națională la care au participat optzeci și trei de delegați musulmani și creștini veniți din toate regiunile albaneze. Kemal a devenit președintele unui guvern provizoriu, membrii cabinetului acestuia fiind
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
lucrările la Londra în decembrie 1912. Așa cum am văzut, Austro-Ungaria și Italia erau partizanele declarate ale instituirii unui stat albanez cu granițe etnice. Rusia sprijinea cererile Serbiei și Muntenegrului, care doreau să-și extindă teritoriile cît mai mult posibil în detrimentul albanezilor. Marea Britanie și Germania au rămas neutre. Inițial, reprezentanții au decis instituirea unei Albanii autonome tot sub control otoman, dar sub protectoratul a șase puteri. Această decizia a trebuit să fie schimbată în primăvara anului 1913, cînd a devenit evident că
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
avea să fie monarhia constituțională. Cu toate că exista un guvern provizoriu sub conducerea lui Kemal, marile puteri au refuzat să-l recunoască. Ele au înființat în schimb o Comisie Internațională de Control formată din reprezentanți ai marilor puteri și dintr-un albanez. Jandarmeria a fost pusă sub control olandez. Așa cum era de așteptat, stabilirea frontierelor naționale a provocat mari dificultăți. Prin aranjamentul final, statul era privat de zonele cu mare majoritate albaneză, mai ales de regiunea Kosovo, al cărei centru era Priština
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
pur și simplu pe toți cei care se opuneau noii organizări politice, precum și pe cei care rămăseseră pro-otomani. Atacurile ei erau îndreptate în special împotriva prințului și a Comisiei Internaționale. În 1914, situația era deci extrem de nefavorabilă intereselor naționale ale albanezilor. Guvernului central i se împotriveau puternice grupuri de rebeli. În sud activau detașamente sprijinite de greci. Susținătorii austriecilor și cei ai italienilor se războiau între ei pentru obținerea poziției dominante în țară. Lipsit de experiență în privința problemelor albaneze, prințul nu
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
monotonă și urîtă -, comparativ cu cea a timpurilor trecute, s-au făcut eforturi pentru păstrarea a ceea ce mai rămăsese din trecutul otoman. Să nu uităm că, în ciuda înlăturării dominației otomane, rămînea o numeroasă populație musulmană, inclusiv circa un milion de albanezi și un număr tot atît de mare de slavi. În regiuni ca Bosnia, unde musulmanii aveau o poziție politică puternică, tradițiile otomane erau considerate drept parte a moștenirii naționale. În afară de aceste aspecte pozitive ale vieții, locuitorii din Balcani dobîndiseră anumite
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
în Tratatul de la Londra. La conferința de pace, principalul pericol pentru Albania era reprezentat de italieni. După multe controverse, guvernul italian a fost de acord cu restabilirea granițelor din 1913 în schimbul cedării portului Rijeka. Deocamdată, problema constituirii unui guvern național albanez stabil rămînea nerezolvată. Ca putere învinsă, Bulgaria nu se putea desigur aștepta decît să piardă o serie de teritorii. În octombrie 1918, Ferdinand a abdicat în favoarea fiului său, Boris al III-lea. A fost apoi formată o coaliție guvernamentală. În
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
cele mai importante din Iugoslavia aveau să fie cele dintre grupurile dominante, sîrbii, croații, slovenii și musulmanii bosniaci. În plus, regimul dominat de sîrbi încerca să-și mențină controlul asupra districtului Kosovo, care era în marea sa majoritate locuit de albanezi, a Vojvodinei, care avea o populație eterogenă, și a Macedoniei, a cărei loialitate națională era îndoielnică. Statul iugoslav avea pretenții și față de Italia și Austria, ambele deținînd regiuni locuite de slavi sudici, sloveni sau croați. Guvernul român era confruntat cu
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
considerate drept o sursă de slăbiciune și de lipsă de loialitate, ceea ce de altfel erau adeseori forțate să devină. După cum am văzut, secolul al XIX-lea fusese martorul organizării unor mișcări naționale încununate de succes în rîndul grecilor, bulgarilor, sîrbilor, albanezilor, românilor și al populațiilor sud-slave din cadrul Imperiului Habsburgic. În timpul perioadei de renaștere națională, liderii din Balcani atacaseră permanent Imperiile Habsburgic și Otoman pentru pretinsa lor oprimare a minorităților naționale. Totuși, ambele imperii, nici unul dintre ele nefiind organizat conform principiului național
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
albanez sau macedonean. Conducerile naționale de pe tot cuprinsul peninsulei obișnuiau să folosească termenul de străini pentru a-i desemna pe cetățenii care aparțineau minorităților, chiar și atunci cînd familiile lor locuiau de secole în regiunea respectivă. Naționaliștii unguri, turci, germani, albanezi și italieni din Iugoslavia erau de cele mai multe ori priviți în această lumină; ungurii, germanii, ucrainenii și evreii erau supuși aceluiași tratament și în România. Perioada postbelică a fost și martora a ceea ce a însemnat poate cea mai nefericită soluție a
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
care prevedea evacuarea insulei de către italieni. Principalele eforturi ale Italiei erau însă îndreptate nu împotriva Iugoslaviei sau a Greciei, ci a Albaniei. Cu toate că doar insula Saseno fusese atribuită Italiei prin tratate, puterile recunoscuseră poziția specială a statului peninsular în problemele albanezilor, ceea ce însemna de fapt recunoașterea protectoratului italian asupra țării. Istoria interbelică a Albaniei, care va fi analizată mai jos, avea să aibă ca temă dominantă pătrunderea și apoi ocuparea teritoriilor sale de către Italia. Paralel cu politica din Adriatica, guvernul italian
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
avantajați. Preambulul declarației stipula că atît croații, cît și sîrbii și slovenii constituie toți un singur popor: "același prin sînge și prin limba vorbită și scrisă."2 Să observăm că documentul avea în vedere doar aceste trei popoare; macedonenii, muntenegrenii, albanezii și musulmanii bosniaci nu erau tratați separat. Acest act nu era altceva decît o declarație de intenții, neavînd nici o autoritate legală. Într-un fel, el lega totuși moral guvernul sîrb de o soluție iugoslavă în caz că războiul ar fi dus la
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
speranțelor nutrite de unii intelectuali și lideri politici înainte de 1914, nu a luat naștere o naționalitate iugoslavă. În momentul acesta, echilibrul național aproximativ era următorul: sîrbii reprezentau 43 %, croații 23 %, slovenii 8,5 %, musulmanii bosniaci 6 %, slavii macedoneni 5 %, iar albanezii 3,6 %, restul de 14 % fiind format din minorități formate din germani, unguri, vlahi, evrei și țigani.4 Cu toată consistenta retorică anterioară, oamenii aceștia nu s-au considerat niciodată ca alcătuind o națiune unică. Cea mai crîncenă luptă națională
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
unei mișcări de opoziție era dificilă din cauză că armata italiană ocupa cea mai mare parte a teritoriului și orice acțiune politică majoră trebuia să fie aprobată de aceasta. Totuși, dorința italienilor de a controla întreaga i-a forțat încă o dată pe albanezi să zonă a avut de fapt efecte benefice asupra eforturilor albanezilor. Italienii au fost de acord cu convocarea unei Adunări Naționale, fiind convinși că o vor putea controla. Primul congres postbelic, la care au participat 50 de delegați, și-a
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
mai mare parte a teritoriului și orice acțiune politică majoră trebuia să fie aprobată de aceasta. Totuși, dorința italienilor de a controla întreaga i-a forțat încă o dată pe albanezi să zonă a avut de fapt efecte benefice asupra eforturilor albanezilor. Italienii au fost de acord cu convocarea unei Adunări Naționale, fiind convinși că o vor putea controla. Primul congres postbelic, la care au participat 50 de delegați, și-a deschis lucrările la Durrës, în decembrie 1919. A fost instituit un
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
și-a deschis lucrările la Durrës, în decembrie 1919. A fost instituit un guvern condus de Turhan Pașa, care avea în componența lui un Senat cu puteri legislative. Acest guvern a trimis o delegație la Paris pentru a apăra interesele albanezilor pe lîngă Marile Puteri. Cu toate că reprezentanții de la Durrës aveau puncte de vedere diferite în privința atitudinii față de Italia, toți erau preocupați în primul rînd de împiedicarea împărțirii ținutului lor. Erau deci dispuși să accepte protecția Italiei, ba chiar și un prinț
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
la Atena și predase greaca într-o școală grecească din Egipt, unde a intrat în legătură cu mișcarea națională albaneză. A plecat apoi în Statele Unite, unde a obținut o diplomă la Harvard. În 1908 a devenit episcopul bisericii ortodoxe albaneze. În 1920, albanezii americani l-au ales ca reprezentant al lor în Adunarea Națională de la Lushnjë. El a venit deci în Albania avînd puțină experiență în privința vieții politice a țării. Spre deosebire de Noli, Zog avea o origine tipică unui membru al clasei dominante. Născut
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
vor dovedi insuficiente, statul a început să asigure servicii sociale reale. Din nefericire, situația internațională nu va oferi Peninsulei posibilitatea unei evoluții pașnice a noilor instituții și relații. CONCLUZIE Așa cum am văzut, în anii de după război, guvernele balcanice, cu excepția celui albanez, a cărui situație era deosebită, s-au confruntat cu multe probleme similare. Într-un fel sau altul, toate au fost forțate să rezolve probleme naționale serioase, care nu implicau doar tratamentul aplicat minorităților, ci și integrarea conaționalilor lor în noile
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
Alți oameni de stat importanți, între care Trumbić și Korošec, au trecut prin experiențe similare. Deși condițiile de detenție ale oamenilor importanți erau de obicei bune, mulți au murit în închisoare sau au fost supuși unui tratament extrem de aspru. Macedonenii, albanezii, cei suspectați că ar fi comuniști și croații au trăit o perioadă deosebit de dificilă. Pentru a scăpa de regimul represiv, mulți lideri politici au emigrat. Pribičević, care era șeful prečanilor sîrbi, a fost la început întemnițat, apoi i s-a
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]