1,931 matches
-
Soviany, Scriptorul care nu se teme de diavol, CNT, 1997, 44; Horia Gârbea, Cel ce vestește singur, „ArtPanorama”, 1997, 1; Peter Quince [Ioan Radu Văcărescu], „Vestitorul”, „Euphorion” , 1997, 4; Gabriel Dimisianu, Un nou romancier, RL, 1998, 6; Constantin Dram, Între alegorie și structură, CL, 1998, 4; Ioan Stanomir, Călătorie la capătul cărții, LCF, 1999, 6; Ion Roșioru, „Epopeea celestă”, TMS, 1999, 6; Tudorel Urian, Jocul vieții și al literaturii, „Cuvântul”, 2000, 4; Ion Roșioru, „Șah orb”, TMS, 2000, 5; Ștefan Cucu
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice pâlpâire mai energică a sensibilității sale meditative. Preponderente ar fi regretul, neliniștea, tristețea, despărțirea, injustițiile și noncomunicarea, dar apar și izbucniri, poate autoironice, agresiv-narcisiste. Metafore, mici alegorii ori parabole punctează discursul, însă majoritatea poemelor rămân declarative ori, dimpotrivă, impenetrabil obscure. Ca prozator, P. a adunat în volumul Dincolo de aparențe (1968) câteva nuvele de nivel modest, articulate corect, totuși convenționale și previzibile în desfășurarea lor, deși subiectele și
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
fiind autorul primei piese de idei, care e și prima dramă a absolutului din literatura noastră: Solii păcii (în „Literatură și artă”, 1900-1901). Un conflict interior, născut de jindul după un suprafiresc ideal, capătă aici veșmânt de basm și de alegorie: prințul Viorel renunță la preapământeana Ileana pentru Simina, epifanie a perfecțiunii abstracte și inaccesibile, dar la capătul nefireștii asceze pe care și-o impune, a torturilor așteptării îl întâmpină Solii păcii (apariții sumbre, cu model în teatrul lui Maurice Maeterlinck
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
cu Sorin Gârjan). Repere bibliografice: Steinhardt, Monologul, 251-255; Laurențiu Ulici, Debuturi, RMB, 1992, 804; George Vulturescu, „Frigul și frica”, PSS, 1992, 10-11; Eugen Simion, N. Steinhardt mărturisitorul, L, 1993, 34; Al. Cistelecan, Expresionisme cu aghiasmă, „Euphorion”, 1993, 1; Adrian Popescu, Alegoria reînviată, ST, 1993, 2; Mircea A. Diaconu, Poeți ardeleni, CL, 1999, 9; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 57-59; Dan Ciachir, Cronica ortodoxă, îngr. Mircea Platon, Iași, 2001, 111-119; Mircea Platon, Fără îndoială, Iași, 2001, 98-101; Olimpiu Nușfelean, Dialogul ca
PINTEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288820_a_290149]
-
fapt un criminal hitlerist ascuns de medici sub o nouă înfățișare și sub o altă identitate. Trecând din fantastic în real, textul se impune în cele din urmă ca o „narațiune de tip parabolic” (Mircea Muthu), dar și ca o alegorie a crizei de identitate, a raportului mistic dintre trup și suflet ori ca o scriere ce dezvoltă și o componentă politică. Dana Dumitriu considera romanul ca unul „de analiză, un roman-alegorie, o parabolă cu implicații multiple, etice, filosofice, sociale, psihologice
PLAMADEALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288842_a_290171]
-
documentar. Prin funcția lui originară, p. se înrudește cu descântecul (a fost atestată și denumirea descânteca plugului), de care îl apropie uneori și un anume tipar în dezvoltarea epicului. Prin amploare, prin modul de rostire, dar mai ales prin cultivarea alegoriei și a divagațiilor amuzante, se aseamănă cu orația de nuntă. Deoarece ocazia de care se leagă p. coincide cu aceea a reprezentării teatrului popular de Anul Nou, sunt dese situațiile în care cele două manifestări se reunesc, colinda servind ca
PLUGUSOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288856_a_290185]
-
și cu pseudonimul Andrei Ieremia. Grădina de dincolo reunește două eseuri de antropologie culturală: Harap Alb - un comentariu mitologic bazat pe lucrări ale lui Mircea Eliade, J. G. Frazer și V.I. Propp, care propune o nouă lectură a basmului ca alegorie a unor rituri inițiatice - și Zoosophia - un „dicționar-eseu” în care examinează câteva dintre animalele fabuloase (unicornul, salamandra, aspida, vasiliscul, pasărea Phoenix) asociate unor concepții morale, filosofice sau religioase. Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească (1989) pornește de la motive
OISTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288514_a_289843]
-
în 1966, în „Luceafărul”. Colaborează cu versuri, proză, însemnări critice și traduceri la „România literară”, „Luceafărul”, „Astra”, „Ateneu”, „Orizont”, „Transilvania”, „Secolul 20”, „Utunk” ș.a. Cărțile de versuri proprii, Apa iubirii (1978), Malicondra (1983), Drumurile din noi (1985), și culegerea de „alegorii și întâmplări diurne” Vânzătorul de sunete (1985) sunt însoțite de numeroase traduceri din poeți, prozatori și dramaturgi maghiari. Lirica lui O. din Apa iubirii și Malicondra, cu propensiune spre versul calofil, e dominată de eros și tanatos. Cel mai îndelungat
OLARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288519_a_289848]
-
peste patruzeci de volume traduse, o „elocventă demonstrație de activitate intensă în domeniul raporturilor culturale între cele două popoare, maghiar și român” (Alexandru Balaci). SCRIERI: Apa iubirii, București, 1978; Malicondra, București, 1983; Drumurile din noi, Cluj-Napoca, 1985; Vânzătorul de sunete. Alegorii și întâmplări diurne, București, 1985; Mic dicționar biblic (în colaborare cu Magdalena Timar), București, 1992. Traduceri: Bánffi György, Țara cere socoteală, București, 1951; Asztalos István, Pe drumuri, București, 1955, Duminică cu dragoste, pref. Ion Oarcăsu, București, 1962 (în colaborare cu
OLARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288519_a_289848]
-
epice care au drept protagoniste pe consătencele eroinei. Curprinzând portretizări izbutite, în câteva tușe, mostre firești din graiul locului, relatări rapide, modulate, ale unor aparent aceleași întâmplări, aceste micronuvele relevă adevărata înzestrare a scriitoarei. Poemul dramatic (în proză) Legenda, o alegorie cu tablouri vivante, unde personajele sunt Viața, Legenda, Cântul, Mitul, Cicoarea, Fluturele, figuri ale mitologiei grecești, ambiționează să înfățișeze sensul lumii și al existenței umane. În genul său, oarecum anacronic, cu stângăcii și incongruențe, poemul rămâne totuși o încercare notabilă
NEGRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288412_a_289741]
-
versuri cu „senzitivii” și „intimiștii” de la sfârșitul veacului al XIX-lea, N. face eforturi pentru a se integra generației sale. Notabilă în placheta de debut este depersonalizarea lirismului fie prin rotirea - pe urmele „parnasianului” Ion Barbu - în jurul unor simboluri sau alegorii (Vulcanul, Icar, Două ape, Din fundul mării), fie prin focalizarea asupra peisajului, afină cu modul propriu lui G. Bacovia (Groază, Toamnă, Deznădejde), apoi într-altul, emancipat întrucâtva, în care se mizează pe verbalizarea cât mai exactă a impresiei vizuale (Amiază
NICHITA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
dezghețul” albului „boreal” al inocenței virginale, sub valul cald al mareelor din „sud”, amplificat de la susur la torent stihial de zăpezi arzătoare, năruind geografii, zeități, idoli și zăgazuri, până la ultimele „insule” din memoria primordială imaculată. Tumultul eului e impersonalizat în alegoria barocă a unei antropologii mitice: „Omul trecea/ și insulele se mutau/ după mersul lui./ Păsările se zbăteau împotmolite/ în cercuri de aur/ și idolii ieșiți din peșteri/ clipeau buimaci/ în lumină/ și se clătinau între cer și pământ”; „Ciocneau la
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
sine. Datorie.” Legenda Meșterului Manole vălurește peste aceste gânduri cu sonorități retorice. Drama în care se zbuciumă exponențialul domn nu exprimă impasul unui eu repliat în solitudine, ci angajează soarta unei colectivități („Eu nu-mi apăr numele, îmi apăr țara”). Alegoria de înfiorate respirări din Veac de iarnă se împlinește sub o zare poetică. În Vlad Anonimul, drama lui Petru Cercel și relația lui cu tânărul Vlad, care primește surgiucul de domnie, cunoaște alte dimensionări. Pentru fostul cârmuitor - din familia aventurierilor
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
zidurile catedralelor vor fi / Scrise mereu - / Până când acoperișurile / Se vor aprinde. // Incendiul, da, mărețul incendiu / Al înșelătoarelor laude ! el/ Ne va desăvârși frumusețea bănuitoare./ La umbra norului de marmură/ Cine va scăpa ? / Dar cine va scăpa ?”. P. recurge frecvent la alegorie, construiește tablouri fantastice, criptic-semnificative, după modelul suprarealismului pictural - Salvador Dalí, de pildă, cu al său tablou cu ceasuri moi este evocat fie aluziv, fie chiar explicit, și ales ca ilustrație a copertei volumului Aproape un cerc (2001) -, alteori textualizează fervent
PANAITE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288648_a_289977]
-
la „Revista Societății «Tinerimea română»” (unde e redactor-șef), „Apărarea națională” ori la „Secolul”, aici susținând cronica literară și rubrica „Note și reflexiuni”. Mai semna Davus, Pavo, Simplex și Zorilă. Versurile lui - patriotice, elegii, satire, ode (Odă la rezbel, 1877), alegorii, balade - sunt ale unui manierist care știe să fructifice lecturi și tehnici. Spirit reflexiv cam uscat, construind după scheme apăsat romantice, ca mai târziu Panait Cerna, autorul este un calofil, preocupat de eufonia ritmică și de calitatea prozodiei (Iezerul, Sihastrul
PAUN-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288725_a_290054]
-
din piept „ghiocul de rubin” pentru a „urni oștirile în urmă-mi” (Cântecul). Este semnificativ că poetul însuși, în ediția definitivă a operei sale, a renunțat la producția poetică a acestei perioade. Și totuși, chiar și acum, când recurge la alegorie, el găsește metafore de oarecare forță. Căci J. are capacitatea de a desluși sensul istoriei sub imaginea tremurătoare a întâmplării obișnuite și de a urma drumul rațiunii către adevăr. Prilejul de a uni toate aceste teme într-o poezie bogată
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
pădure de amintiri. E totul numai zvon” (Să povestesc). Cu volumul Hanibal (1972) poetul se adâncește tot mai mult într-un trecut ce se identifică în cele din urmă cu legenda, cu istoria (Orfeu, Nestor, Arhimede). Meditația sa caută acum alegoria generalizatoare, elogiind rațiunea împotriva forței, spiritul împotriva absurdului, în poezii concentrate și semnificative pentru existența cetății sau pentru temele eterne. Subintitulate și „parabole civice”, poemele sunt totuși minate de un anume scepticism al vârstei, de o oboseală, de o nostalgie
JEBELEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287669_a_288998]
-
apoteozând pe cei care s-au jertfit, dar arpegiind și multe din întrebările rămase fără răspuns. M. nu este un justițiar, și arma ei e metafora. Poemele sunt un recviem și, ca în Miorița, bocetul se răsfrânge într-o dramatică alegorie. Volumul Izbânda furată (1995) se înscrie în aceeași sferă, numai că acum se vorbește de „glonțul stelar”, de „tristețea rănită”, de singurătate. Piese lirice precum Burnița zilei, Soliloc, Vrabia albă, Metafore sugerează destinul poetului, care trebuie să se supună „monstrului
MILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
filozofică recentă, fărâmițarea epistemologică a subiectului postmodern se exprimă prin recurgerea la calambur, fracțiuni și extrase. Cărțile bine vândute - cum sunt „marginile filozofiei” lui J. Derrida - n-au nici cap, nici coadă. Lumea nu mai este citită ca parabolă sau alegorie, ci ca o imensă textură înzestrată cu un uriaș coeficient de conectivitate imanentă. „Metanarațiunile” și gândirea sistematică stârnesc astăzi suspiciuni. În era recentă a deconstrucției, diferența dintre impostură și genialitate este obnubilată de practica scriiturii anarhice. Devine tot mai greu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acea apercepție poetică cu care era înzestrat omul tradițional. În loc să alerge după fluturi, copiii zilelor noastre rup joystick-uri și fac excursii virtuale pe lună1. În epoca Internetului, capacitatea noastră de a integra experiența cotidiană a lumii fragmentate prin recursul la alegorii sau metafore este aproape nulă. Contemporanii noștri au o imaginație agitată și o atenție drenată. De aceea, bucuria naturală de a asista în fața spectacolului retoricii a dispărut. Nimeni nu mai învață astăzi la școală arta expresiei înalte. În locul unei rostiri
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
întregii umanități căzute. Părinții Bisericii vor aplica o lectură spirituală (anagogică) memorialului iudaic al izbăvirii. „Egiptul” devine metafora captivității idolatre, „exodul” reprezintă eliberarea de patimi și botezul curățitor, iar „Canaanul” este imaginea paradisiacă a întoarcerii acasă. În tradiția patristică, succesul alegoriei - care nu este o metodă hermeneutică, ci o exigență a vieții „în Duh și adevăr” - n-a încurajat niciodată suspiciunea istoricului umanist de mai târziu, grăbit să găsească falsuri sau contradicții în texte pe care Biserica le considera urme ale
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un atribut catafatic, modelând afectul prieteniei sau compesând frustrările unei vecinătăți nedorite. Ritualul clasic al oferirii cadourilor este desființat în evenimentul apariției unui dar. Este tot ceea ce face din fotbal un joc atât de pasionant și poate cea mai bună alegorie sportivă a vieții umane 1. Plecând, așadar, de la analiza fenomenologică asupra darului propusă de J.-L. Marion, putem să deslușim structurile teodramatice ale acestui joc regal - un eveniment al donației țesut între pase de elită și mase populare 2. Apofatica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și desfășurarea sa pneumatică în istorie, textul golit de rădăcini poate înșela, sminti și chiar ucide (II Corinteni 3, 6). Nici o interpretare nu trebuie să uite autoritatea (Marcu 1, 22) unică a autorului, exegetului, hermeneutului și învățătorului Scripturii. Așa cum adepții alegoriei vor intui, limitele autorității lui Hristos sunt „limitele” dumnezeirii Sale. Numai Cuvântul poate depăși, în Duhul, litera Scripturii, fără a o contrazice 2. El domnește peste ziua sabatului încă dinaintea instaurării legii. „Hristos nu se opune deloc materialității literei (precum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
originar. În practica interpretării, această disponibilitate a Scripturii se mișcă între doi poli. Același principiu formal (interpretare fără limite) coordonează două atitudini fundamental contrare: (a) poziția adoptată - de la Origen, Grigorie de Nyssa și Evagrie Ponticul până la Maxim Mărturistitorul - de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
genere, autorul menționând în Epistolia închinătoare către Mitru Perea (anagramă a numelui lui Petru Maior) că textul trebuie citit cu „oarecari luări-aminte, căci știu bine că vei înțelege ce am vrut eu să zic la multe locuri”, totul fiind o alegorie „unde prin țigani să înțeleg ș-alții carii tocma așa au făcut și fac, ca și țiganii oarecând”. Pentru prima dată în literatura noastră, B.-D. avansează și argumentează nevoia de ficțiune artistică, investind cu importanță similară realității istorice „înțălesul
BUDAI-DELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285910_a_287239]