875 matches
-
zi, pe când citeam această carte, Robin Hood bate cineva la ușă Cioc! Cioc! Dar, cufundat cum eram în aventurile tânărului prinț, nu am auzit nimic. Cioc! Cioc!, bocănitul este neîntrerupt. Cu greu mă desprind de faimoasele aventuri ale prințului și alene, deschid ușa când, Doamne, ce să vezi? Prințul Robin Hood îmbrăcat în pădurar cu tolba de săgeți în spate, iar de mână cu buna și frumoasa lui soție lady Marianne. Îmi cereau găzduire: Bună ziua , Robin Hood ! zisei eu bucuroasă. Bună
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
parfumul lor lipsește cu desăvârșire. Doar foșnetul îmi aduce aminte de neuitatele seri de iunie. Din păcate și el, încetul cu încetul, devine mai strident, mai galben. La fel ca frunzele. ...O ultimă frunză se desprinde printre crengi și alunecă alene pe toboganul vântului, pe melodia unui vas autumnal. Cu ea, o lacrimă se desprinde dintre pleoape și alunecă greoi pe obrazul meu în ritmul foșnetului de odinioară. S-a terminat. ......................................................... Pe întinderea albă se zăresc niște contururi: arbori sau umbre
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
odăiță erau numai două mese lungi și o canapea hodorogită, pe care zăcea un morman de mantale, căști, revolvere, săbii, baionete, de-a valma. Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul țuguiat și cu fruntea de un deget, strângea alene tacâmurile și resturile de pâine. Fumul de tutun, mirosul de mâncăruri și de băuturi umpleau odaia până în tavanul cu grinzi, sugrumând flacăra lămpii cu abajur de tinichea roasă. Obloanele celor două ferestre erau închise, iar găurile din obloane, astupate cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să fie propus pentru ordinul "Maria Theresia". Ședea lângă fereastră, cu picioarele-i scurte întinse comod, cu fața-i negricioasă întoarsă spre Apostol Bologa, care intrase și salutase printr-o înclinare militărească. ― Ei, te-ai făcut sănătos? întrebă generalul, întinzîndu-i alene mâna cu multe inele și măsurîndu-i cu o privire atentă. Bologa răspunse cu un surâs nehotără. Avea fața galbenă, suptă, cu buzele fără culoare; numai ochii ardeau, mistuin-du-se într-un foc lăuntric. Generalul îl măsură iar din cap până în picioare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la fel, bănuiesc. - Desigur. Mi-aș dori să fiu medic militar, iubesc mult disciplină, rigoarea, responsabilitatea majoră cu care m-am desprins din familie. Aș mulțumi-o astfel pe mama (de profesie medic), cât și pe tata (polițist). Se ridică alene de pe banca și o lua de dupa umeri. Lăură își lipi obrazul de al lui și primul sărut nu se lasă prea mult așteptat. Apoi adaugă: - Ești de acord cu o reluare? Își lipi iar obrazul de al ei, își plimba
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
a mai iscat alte comentarii, iar militarii, după ce și-au terminat masa, au mers în sala de briefing. Pe rastelele dindărătul lor se înșirau cele mai ciudate arme. Strânși la un loc, câțiva încropiră un barbut. Se îndreptară din șale alene când intră Gorman și Burke, dar săriră în picioare când Apone lătră la ei: ― Aten...țiune! Toți, ca unul: brațele lipite de corp, cu ochii ficși, concentrați asupra ordinului ce urma să vină din partea sergentului. Gorman îi trecu în revistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
avea nici un motiv de îngrijorare. Toate persoanele prezente în centrul de exploatare stăteau în jurul terminalului pentru a-l privi pe Hudson apăsând pe tastele consolei. Pe monitorul principal se forma o reprezentare tridimensională a coloniei. Niște linii geometrice se deplasau alene de la stânga la dreapta. Comtehul inseră noi instrucțiuni care începură să defileze de jos în sus. Hudson nu se distra defel și nu căuta să-și demonstreze talentele: urmărea ceva anume. Lăsase de-o parte glumele deocheate și lucra concentrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
AL XVII-LEA Văzând privirea tânărului călugăr furișându-se spre tătăroaică, hanul își dezveli dinții din aur de la căderea Constantinopolului (1453î într-un surâs subțire, înțelept. — îți place? - întrebă el. Vino să te prezint. E sora mea. Tătăroaică se răsuci alene, șerpește, și din ochi îi scăpărară spre călugăr două fulgere mici, pudice, ca două gămălii de ac. — Mă cheamă Huruzuma! - spuse ea cu un ușor accent asiatic. Pe tine cum te cheamă? — Iovănuț! - răspunse simplu călugărul. O clipă, privirile li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
verticală a mărului lui Adam, ai fi zis că cei doi oameni în floarea vârstei nu făceau nimic; mișcarea însă îi trăda: mâncau ceva. In spatele lor, la vreo zece metri în umbra unui măr pădureț în floare, apărându-se alene de câteva muște matinale, picoteau doi murgi priponiți. Nu trece nimeni - spuse unul din oameni, ridicând o geană și privind în lungul drumului. — Apăi, măi fârtate - spuse celălalt - uite plosca jumătate. Lasă-l încolo și bea ici pe săturate. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
așa sau așa... ei? Că dac-ar fi el în locul lui... ei, ei? Nimic? Broanteș negă cu hotărâre. — Ești un băiat dulce - surâse Cosette languroasă. Și mie mi-e cam cald. Iartă-mă o clipă, să mă schimb. Se sculă alene și trecu după paravan pe care Broanteș văzu cu groază că era pictat chipul sultanului în exercițiu, Beșiktaș Mehmet Hanzà. Episodul 58 MĂRTURISIRI Ca să nu mai lungim vorba, Cosette reveni de după paravan îmbrăcată într-un capot de casă vișiniu, strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
exista și vreun orificiu În perete prin care el Îi observa atent pe clienți. Alt lei nu văd de ce-ar sta ea cocoțată pe scaunul acela din fata tejghelei ca o pasăre, cu picioarele exagerat petrecute unul peste celălalt. După ce alene lua cîte o comandă, se Întorcea imediat, la scaunul ei, scuturîndu-și pletele ce-i atîr-nau pe umeri. PÎrul din față Îi acoperea frumos fruntea, pe o parte. Pistruii de sub ochi se potriveau foarte bine cu apatia ei. Apoi rămînea nemișcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mâncat sandvișuri și pepene tăiat felii. Tocmai aceste abateri mărunte de la firul epic mă fascinează la tradiția orală. Întâmplările obișnuite strecurate în lumi fantastice le fac mai credibile, dar în același timp și neobișnuite.“ Și pentru că toate poveștile se deapănă alene de pe un mosor nevăzut, Diem Chau s-a gândit să le țeasă cu răbdare infinită, într-un ritual numai de ea știut. Astfel că, după o înghițitură de ceai verde, pe farfurioară se îndepărtează o fată cu cozi lungi și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
culoare galben-arămie, la fel și buza de sus și nările, încrâncenarea săpase în el ca într-o marmură. Ședeau unul în fața altuia pe terasa cafenelei, ea mesteca mecanic în ceașca cu smalțul albastru, privea în gol, lichidul maroniu se rotea alene, împins de căușul linguriței. Vântul mâna pe asfalt câteva frunze. Cafeaua avea un gust sălciu, Carmina împinse dezgustată ceașca către mijlocul mesei după prima înghițitură. Pentru o cafea ca asta, gândi Carmina aproape amuzată, chiar n-are nici o obligație profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cafeaua ce i se pusese în față, mici înghițituri tacticoase, încadrate de fum, mult fum. Un sunet ascuțit de locomotivă, ușile autobuzului ce se închideau și se deschideau automat în stația de peste drum, fâșâitul molcom al ziarului, răsfoit de Alexe alene... Trebuie să plec, anunță Carmina și se uită la ceas pentru a-și întări spusele. El făcu un gest aproape nepoliticos cu mâna, mă, n-au rost justificările, parcă ar fi spus, du-te, ce mai, fără să se urnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aflat prin apropiere, râse din gât la observația oaspetelui, apoi râsul i se termină cu un hîî prelungit, oftă și-și concentră atenția asupra paginilor cu scris mărunt, albe, foșnitoare. Impunător, la biroul său, Alexe ședea cu fălcile încleștate zbătând alene din pleoape. Albastrul ochilor se întuneca tot mai mult de la o clipire la alta, devenea tulbure, mâlos ca o baltă. Părul des, blonziu, răvășit ca o coamă îi încadra fața împietrită. Fumul din cameră începea să se rarefieze tras de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
obosit, se adânci în canapea, avu câteva mișcări dezordonate cu degetele. Îl furnicau brațele, puncte fierbinți îi sfredeleau mușchii, tegumentele i se contractară de parcă i s-ar fi făcut foarte frig. Privi furiș către Nina. Cu pleoapele plecate, femeia întorcea alene paginile colorate ale almanahului. O simțea caldă, catifelată, așa cum ședea ea acolo pitulată în colțul canapelei, cu cotul delicat sprijinit de marginea din piele. Și din nou furnicături de-a lungul brațului. Într-o zi am să paralizez, presupuse. Alexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Nu vă înțeleg, izbucni fata, și oricum nu vă cred, izbucni fata și nu-și mai putu reține lacrimile. Eu nu știu ce fel de oameni sunteți, le reproșă. Se amuzară amândoi copios de argumentele lichide, fierbinți ale Carminei. Alexe se îndreptă alene către sertarele lui blestemate, trase de mânerul metalic al unuia dintre ele, începu să trieze plicurile mari, pline cu însemne ciudate. Degetele lui maronii erau atât de agile încât nici nu le puteai urmări. Găsi destul de repede plicul căutat, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
melodie cadențată. Toartele sacoșei îi săltau pe umăr. Din când în când o învăluia câte un miros de chiftele. Se gândea cu plăcere la masa de prânz când soarele în plină putere îi va dogori obrajii iar ea va mesteca alene parcă dorind să-și prelungească starea. De peste tot se aud chicote, vorbe, realitatea Carminei devine confuză, abia rezistă dorinței de a se încovrigi ca un câine în iarba prăfuită de sub un butuc, să doarmă, să doarmă și atât. De îndată ce pătrundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și Nina, o să-i pară rău că nu te-a văzut. Ni te arăți așa de rar. Își târâia papucii în urma ei. Nu, nu mă simt anihilată, se asigură Carmina pe sine când știu că el ocolește biroul și traversează alene camera spațioasă venind după ea. La revedere, domnule profesor, îi spuse și nu privi în urmă, ca să nu-i vadă el expresia, emoția, plânsul ce-i ședea în gât. Mai treci pe aici, o invită el și închise după ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
albă, sub ploaia aia de lumină! Doar vântul ce-i clătina fusta dădea puțină viață clișeului. Sau poate nici nu bătea vântul, poate doar eu în dorința de a vitaliza imaginea am inventat mișcarea? Se auzi zgomotul unor papuci târâiți alene prin vestibul și prin sticla groasă se văzu silueta neclară a unui bărbat îmbrăcat în pijama. O ușă se deschise și se închise la loc. Pe urmă se făcu iar liniște. Nu-i fericită, domnișoară, îi spuse Sidonia și aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și ar fi vrut să se fi oprit cu adevărat timpul, să se fi creat un univers aparte, condensat într-o oră, uriaș, plin, reactiv. Acum se afla lângă ea Ovidiu, el poate o ferea de contaminare, fuma o țigară, alene, ședea pe canapea cu pântecele împins în față, plin până la refuz, în fața lui, într-o ceașcă de porțelan bun, aștepta cuminte cafeaua, aromată, aburind dens, exista acolo el și propunerea lui de a fi împreună pe viață, legați de aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dincolo de măștile grăitor alcătuite, ar fi fost edificator să știi ce se întâmplă cu ea seara, după ce întoarce demonstrativ spatele lui Trofin și își așază obrazul în căușul palmei, calmă, gata de somn, cu inima ticăind în interior în timp ce privea alene pantalonii lui Trofin așezați la dungă pe marginea scaunului. Oare cum își rememorează ea toate faptele zilei? Cu luciditate? Cu cinism? Se oprește asupra ororilor săvârșite și-și propune să le îndrepte în cel mai scurt timp? Cineva spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și că ea ar dori să existe aievea, în viața de zi cu zi, să-l boteze într-o zi, să-i spună "Vineri" și să existe mereu, mereu pentru ea. În baie se priveau încă transfigurați, obosiți, se săpuneau alene, în tăcere, nu mai rosteau o vorbă, orice cuvânt ar fi fost de prisos și n-ar face decât să strice minunata stare ce le zăcea încă în trupuri și în creier, ar fi fost păcat să se trezească prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pahare. — Naoko e bine acum, a spus ea, atingându-mi genunchiul. Nu te îngrijora, nu are nevoie decât de puțină odihnă și se liniștește. S-a necăjit puțin. Ce-ar fi să ne plimbăm între timp? — De acord. Am pornit, alene, pe aleea luminată de felinare. Când am ajuns în apropierea terenurilor de tenis și de baschet, ne-am așezat pe o bancă. Ea a luat o minge de baschet portocalie de sub bancă și a învârtit-o în mâini de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
dinspre laboratorul ei, apoi se opri și zise : — N-ai vrea să mă Însoțești ? — Poftim ? Ea Îi zâmbi direct, atotștiutoare. — M-ai auzit destul de bine, Norman. — Poate mai târziu, Beth. — OK. Firește. Continuă să urce scara. Corpul i se unduia alene, senzual, În costumul strâns pe corp. Arăta bine În costumul ăsta. Era o femele bine făcută, trebuia s-o recunoască. În partea cealaltă a Încăperii, Harry sforăia regulat. Norman Îi verifică punga de gheață și gândul Îi zbură la Beth
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]