839 matches
-
a prins ora patru, când Andrei Ionescu a sunat de două ori, scurt, la poarta Giuliei, din strada Gelu Căpitanul. 36. Până aici s-a derulat ziua de marți, 12 iulie, atingând clipa aceasta, aninată de mijlocul cerului. Giulia iese alene, deschide poarta, face un pas pe caldarâmul înmuiat de soare și îl sărută pe obraz, cu un ciao spus printre buze. El are un fir de tuberoză în mână și este îmbrăcat cu un maiou subțire, galben, iar la nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
simțea în el o frică sfidătoare și cocoloșită, ca înainte de o catastrofă. Giulia era cuprinsă de o euforie care îi făcea sângele să clocotească și, odată cu el, și pe Zogru. S-a așezat pe canapea și a deschis televizorul. Apăsa alene telecomanda uitându-se câteva secunde pe fiecare post: fotbal, sfaturi medicale, film artistic din anii ’60, telenovelă, muzică populară, atletism, telenovelă - și, brusc, Zogru s-a simțit scuipat pe podea. Stătea nemișcat și privea spre Giulia, așteptând din clipă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Zâmbește căci te vei simți bine Zâmbește, zâmbește tot mereu Și nu uita: încrede-te-n tine! Teamă În dimineața asta m-am trezit Dintr-un coșmar ce m-a bântuit De-atâta amar de vreme Și care mă urmărește alene. A fost doar o singură teamă Pe care încerc să n-o iau în seamă, Dar un gând mă sperie Și adevărat sper să nu fie. Însă teama aste mă urmărește, Eu o simt și mă-ngrozește, Nu-mi pot
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-te și înjugă boii, să nu ne prindă ivitul zorilor! Ion se dă jos din pat înfășurat în cămașa lui cea lungă, aruncă doi pumni de apă pe față și merge de înjugă boii. Diii, măi, Joian! Boii se urnesc alene, mergând încet, aproape numărându-și pașii. Copilul se urcă în căruța deja plină și-și găsește loc pe fânul moale unde se așază pentru a privi stelele care încă nu plecaseră la culcare. Liniștea este întreruptă din când în când
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se mai simțea În stare să se ducă nici acolo, nici altundeva. Rămase așa cam o jumătate de oră. Privesc farurile printre arbori, Își spunea el; asta e viața mea. Revenit la cort, Își turnă un whisky și se masturbă alene răsfoind Swing Magazine, „dreptul la plăcere”; cumpărase ultimul număr la un popas de pe autostradă, lângă Anger. Nu avea intenția să răspundă la mica publicitate; nu se simțea la Înălțime pentru un gang bang sau un duș de spermă. Femeile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
agită mâna În chip de răspuns, fără să-și Întrerupă discursul. Catolica Îl asculta În tăcere, lungită pe spate. Între coapsele delicate, avea o tufă drăguță, proeminentă, cu părul creț și negru, un deliciu. În timp ce-i vorbea, Karim Își masa alene boașele. Bruno se culcă la pământ și se concentră asupra părului pubian al catolicei, la un metru În fața lui: era o desfătare. Adormi buștean. La 14 decembrie 1967, Adunarea Națională a votat În primă lectură legea Neuwirth privind legalizarea contracepției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
alături, la doi pași În urma sicriului; Hipiotul-Cărunt era lângă ei, ținuse s-o Însoțească pe Jane până la ultimul ei domiciliu. Drumul era plin de pietre, arid, și totul avea probabil un sens. O pasăre de pradă - poate un șoim - plana alene, nu prea sus, În aer. „Locul ăsta trebuie să fie plin de șerpi...”, deduse Bruno. Luă de pe jos o piatră albă, ascuțită. Chiar Înainte de a ajunge la cimitir, parcă pentru a-i da dreptate, Între doi boscheți de lângă zidul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
intrare un exemplar din The Times și vin cu el în bucătărie, exact în clipa în care feliile de pâine sar din prăjitor. Asta da viață. Mă așez lângă fereastră, crănțănind din pâinea prăjită, sorbind din cafea și răsfoind ziarul alene. În cele din urmă, după ce devorez trei felii, două cești de cafea și toate secțiunile de duminică, îmi întind brațele cu un căscat uriaș și mă uit la ceas. Nu-mi vine să cred. E abia opt fără patru minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mine. M-am ridicat și am pornit către case, cu gând să trec prin fața frumoasei Siloa, dar era prea târziu - oamenii ceilalți știau să facă sunete și deja o Îmbiau pe Siloa, căci spaima le trecuse iute. Plescăiau Încet, fluierau alene și horcăiau galeș iar ea, ce să facă, până la urmă o să se ducă cu unul dintre ei, În timp ce Krog nu putea decât să treacă prin fața ei, fără să facă zgomot. Of, of, Krog ar mai fi putut să tropăie precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spuneau, dar omul se codea să se plece În fața mea. Of, of! Cuvinte blestemate! Târau după ele tot ce făceam și tot ce eram. Eram toiagul Tatălui, eram trimisul lui Moru, el Însuși fiu al Psarei, așa că m-am ridicat alene, așa cum bine Îi șade unui trimis mult așteptat, și mi-am pus palmele pe creștetul șmecherului. Un cor de grohăituri se ridică dintre case. Of, of, el e toiagul Tatălui, el e! - Își spuneau unul altuia. Are puterea din gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trezit pe o limbă de nisip lângă o apă care curgea lânced. Dacă aș ști să calc apa, mi-am zis dar, chiar atunci, am zărit un om din acela mare, la capătul limbii de nisip. Ieșise dintre copaci, pășind alene de parcă nimeni nu l-ar fi grăbit vreodată. Ținea capul sus și era urmat de trei sau patru tovarăși care pășeau la fel de potolit ca și el. Îți venea să crezi că veniseră să se bucure de răcoarea apei. Stătură În loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se roagă Krog de Ta’su... - zise Enkim, râzând. Apoi ne afundarăm În pădurea ce străjuia apa. Găsirăm o peșteră și ne trântirăm În ea. Nu trecu mult și auzirăm zgomot de glasuri venind dinspre apă, dar acestea se duseră alene la vale, Încet-Încet, până ce iar nu se mai auzi zgomot făcut de om. 14. Spre seară am vânat un pui de ciută. Am dat peste o baltă dosită Între brazi și i-am dat roată o bucată de vreme, căutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am trecut de munte, am văzut cum pământul se Întindea din nou spre Răsărit, lăsând Marea cea mare și rece pe mâna noastră tare. Am dat să coborâm când, zărirăm În spatele nostru, tare-tare departe, nori de praf ce se ridicau alene În văzduh. Pluteau deasupra câmpiei, dincolo de ultimul sat În care trăsesem. - Of, of, nu știu cât de multă lume Îl Însoțește pe Krog, ăla care s-ar putea să și zboare, dar văd că o grămadă de lume a luat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
groși și verzi, cu un bot plin de colți răsuciți și cu răsuflarea puturoasă, apăruse nu știu cum Îndărătul lui Enkim, izgonindu-l Încet-Încet spre apa care curge. În apă, o surată de-a șopârlei aștepta cu botul căscat, În timp ce altele pluteau alene către mal, duse de curent. Logon azvârli cu sulița În șopârlă, dar vârful acesteia se frânse când izbi spinarea solzoasă. Blestemata de șopârlă! Parcă nici nu simțise lovitura și se tot dădea la Enkim, În salturi scurte. M-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
picioarele noastre, am zărit doi brotăcei de un roșu strălucitor, care-ți lua ochii, și a trebuit să-l ținem locului pe Unu care se zvârcolea, dorind să-i Înhațe. După ce ploaia se opri, simțirăm o mișcare care ne Învăluia alene, dindărătul tufelor din jur. Apoi, auzirăm iarăși acele plescăituri, din ce În ce mai apropiate, dar nu puteam să zărim nimic, căci din pământ Începuseră să se ridice aburii groși de după ploaie. Nu trecu mult și, deodată, Îi văzurăm. Erau peste tot, Îndărătul fiecărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu ochii, unindu-se cu cerul de parcă ar fi dat să se urce pe marginile lui. Oriune m-aș fi uitat, nu zăream decât puhoiul de luntre În care se aflau oamenii, femeile și pruncii care mă urmaseră - erau legănate alene de valurile rare, acoperite ici-colo de spumă. Se stârnise și un vânticel care făcea să pocnească repede-repede pieile Întinse deasupra luntrelor. Bulumacii scârțâiau prelung, iar câte un val mai mare se spărgea pe lângă noi, Împroșcându-ne cu stropi reci. Încet-Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se asemăna cu Tatăl, am recunoscut locul de unde pândeam urșii, și am recunoscut și valea adâncă unde hăituiam mamuții Înainte să prăvălim pietroaie peste ei. M-am rătăcit și m-am Întors pe urmele mele? - m-am Întrebat, așezându-mă alene pe un bolovan. Ce fel de călătorie a fost asta? M-am Învârtit În cerc? Ce naiba făcusem? Ce mai conta? Am răsuflat adânc și am recunoscut mirosul văzduhului meu. Apoi: - Of, of, Barra! De-aci am plecat În călătorie acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Martinescu se găsește, ca în fiecare după amiază la acea oră de tihnă, în pijama, sub plapumă, cu mâinile sub cap, telefonul continuă să țârâie stăruitor, rugător aproape. Și ce este orice apel dacă nu o rugăminte? Martineasca se ridică alene, își lasă picioarele să lunece în papuci, își pune halatul și începe lungul drum către chemarea cea insistentă, căci în lunile de trecere reumatismul o supără întotdeauna și genunchii îi înțepenesc. Cu siguranță apelantul o cunoaște, altfel de mult ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
prin blana ei și parcă mă scufundam în păr înainte să ajung la o fâșie de piele trasă peste oase. Nu mieuna, nu se freca de mine. Într-o sfârșeală cumplită, și-a scos trupul din mângâierea mea îndreptându-se alene către grajd. Avea niște ochi uriași; pupilele erau două bucăți de hârtie neagră lipite de globi; marginile lor clare, tăioase, te înghețau. Se apropia înserarea. Soldații trebuiau să pice dintr-o clipă în alta. Deja frunzele copacilor tremurau. Mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
într-adevăr, comentă, complet în afara subiectului: Chiar n-ai mâncat nimic, nu? Dacă stau să mă gândesc, nici eu... Știi, cred că mă duc să fac un duș. Scuză-mă, te rog! Se ridică și, cu pași mari, o luă alene spre baie. Ușa se închise și auzii apa curgând; chiar făcea un duș. Am rămas uitându-mă lung, mască din cauza acestui comportament bizar, după care m-am întins după cutia lui țigări, pe care o lăsase pe masă. Nu fumez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cu care lucrezi cu cea mai mare satisfacție, e atât de poros - cât e încă fierbinte, îl dai cu seu animal ca să absoarbă. Așa se obține luciul ăla mișto, uleios. Ție chiar îți place, nu? Nu se vede? zise Hugo alene. Îmi place la nebunie să schimbăm puțin rolurile. Ah, că tot vorbeam de roluri, ai auzit ultima veste? Violeta 1 noastră, nici pe departe atât de fragilă pe cât se pare, a primit rolul Norei din Casa păpușilor. La teatrul Cross
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de orz vântul cântec de flaut - șerpii unduiesc Când în sus când jos - furnica rostogolind un bob auriu Copil în iarbă - tot univesul este o buburuz Sub raza lunii doar buha pe ram - foșnește iarba-n grădină Număr stelele - urcă alene dealul alt car tras de boi Cosași în noapte se-nalță-n iarba foșnind - rugă sub stele Concurs estival - peste raza de lună sar greierii-n iarbă Cântec nesfârșit - brăzdând din zori tot cerul rândunelele Maci, salvii și grâu - curcubeul
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
avea nici o importanță. Nici luna... Ce lună o fi? Probabil ianuarie, dar erau toate atât de asemănătoare... Un pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură, înțelese că încerca să se elibereze din cârlig. Alergă pe mal și trase alene de gută. Era un frumos pește bagre, de aproape zece kilograme, care se zbătu timp îndelungat. Lupta îl entuziasmă: îl trăgea și îi dădea drumul fără să-i lase o clipă destul răgaz ca să-și găsească refugiu printre mangrove, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un mai și, cu o singură lovitură, zdrobi capul peștelui. Desprinse cârligul, înfășură cu grijă guta și o atârnă de un cui în colibă. Apoi, fără să se grăbească, își încărcă prada într-un caiac șubred și începu să vâslească alene, ocolind nuferii și păpurișul. Se opri în mijlocul mlaștini și ridică padela. Picuratul apei ce se prelingea era tot ce se putea auzi în dimineața liniștită. Ambarcațiunea își pierdu elanul și se opri. Papagalii de abia de se mai auzeau, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ochii în pământ și zoriți, înțepeniți de frig, sufocați de fum, înghesuiți în fața ușilor de la metrou și de la autobuze, blestemând fiecare gest monoton și repetat de mii de ori în viața lor; și atunci, contemplă, recunoscător, norișorul alb ce trecea alene pe cerul foarte albastru și senin, dincolo de coroanele unui miliard de arbori maiestuoși din Amazonia. Auzi cântecul primei „păsări-bombardier“ a după-amiezii și fluierătura amoroasă a unei vulturoaice cu penaj cafeniu-închis. Un șarpe veninos alunecă la trei metri depărtare și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]