761 matches
-
pentru cei dintâi această echivalență este pozitivă și eliberatoare, iar pentru cei din urmă ea poartă semnul negativității și al prizonieratului uman. Perspectiva postumană însă recunoaște și scoate la iveală caracterul material, întrupat și metisat al virtualității, definit de coordonatele ambivalente ale avantajelor și ale dezavantajelor, ale câștigurilor și ale pierderilor. În acest mod se reușește echilibrarea contrariilor dintre pozi țiile descentrării și ale fragmentării identității cu pozițiile (reăintegrității acesteia. Dimensiunea ontologiei fizice și a percepției umane nu este pierdută din
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
subiect (vezi primul capitolă, postumanismul contribuie și la eradicarea distincției dintre unele orientări teoretic-filosofice, precum materialism vs idealism, unificând materia realității fizice cu ideile și cu conceptele minții (vezi Pepperell, 1995, 2000, pentru ilustrareă. Cartografierea corpului ca spațiu virtual este ambivalentă: despațializare și respațializare, sau, în termenii deleuzo-guattarieni deja analizați, deteritorializare și reteritorializare. Orice proces al spațializării implică deopotrivă distrugere și construire: pentru a construi ceva trebuie distrusă o ordine anterioară, trebuie produsă o despațializare. Corpul ca despațializare înseamnă distrugerea armoniei
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
rețeaua-pântec, prin pluralitatea locațiilor și prin indeterminarea granițelor. În același timp în care se critică originea american-imperialistă a Internetului, rețeaua poate fi utilizată pentru împuternicirea celuilalt. Inclusiv din acest punct de vedere, teoria și practica tehnoculturale ale spațiului virtual sunt ambivalente și contradictorii, intră în circuitele de conectări existențiale și de întreruperi comportamentale, de racorduri social-politice la corpurile și identitățile hibride, biologice și tehnologice. Sunt atât eliberatorii și maleabile, cât și constrângătoare și limitative. Balanța dintre libertate și noile forme de
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
definitivă asigurată de dragostea permanent a părinților, dragoste care îndepărtează orice stress, tristețe sau nesiguranță și care dezvoltă curajul copilului în a exploata lumea; b. nesigure sau anxioase: când copilul nu este sigur de sentimentele părinților, situație alimentată de comportamentul ambivalent, contradictoriu, incert, șovăielnic, al părinților față de proprii copii. Copilul este îngrijorat de fiecare dată când părinții pleacă de acasă, în fața inconsecvenței reacțiilor acestora la semnalele lui, șovăie și el în explorarea lumii din jur și resimte ca pe o amenințare
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
inconsecvenței reacțiilor acestora la semnalele lui, șovăie și el în explorarea lumii din jur și resimte ca pe o amenințare orice absență părintească, orice parțială indisponibilitate a unuia dintre părinți la exigențele pe care le impune. c. foarte nesigure sau ambivalente: datorită lipsei unei relații normale între părinți și copii și îndeosebi lipsei totale de afectivitate, de dragoste părintească, în perioada cea mai importantă din acest punct de vedere: primul an de viață care este anul formării atașamentului față de adulții cei
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
ci se zbate, se lovește încercând "să scape", fuge departe, este rezistent la consolare dorind printr-o astfel de strategie să transmită toată nefericirea acumulată, de teamă că nu este înțeles corect în încercările lui de a face față stresului. * ambivalent: Copilul este anxios după despărțirea de mamă; este afectat în timpul separării; ambivalent, când caută și evită simultan contactul cu mama. Mary Main extinde perspectiva teoriei atașamentului studiind istoria de viață a adultului cu referire la sistemul de atașament (figura principală
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
la consolare dorind printr-o astfel de strategie să transmită toată nefericirea acumulată, de teamă că nu este înțeles corect în încercările lui de a face față stresului. * ambivalent: Copilul este anxios după despărțirea de mamă; este afectat în timpul separării; ambivalent, când caută și evită simultan contactul cu mama. Mary Main extinde perspectiva teoriei atașamentului studiind istoria de viață a adultului cu referire la sistemul de atașament (figura principală și figurile secundare de atașament), încercând să determine o corespondență între tipurile
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
sine ce-i permite creativitate, flexibilitate în această relație. Calmează și reconfortează partenerul (copilul etc.) într-o relație de plăcere împărtășită, imprimând copilului un atașament sigur, iar partenerului adult, securizare. * Adultul cu atașament dezinteresat (indiferent) În copilărie corespunde unui atașament ambivalent (evitant), presupune experiențe amprentate de teamă. Este inflexibil și evitant (decât să rănească din nou, mai bine pretinde că nu e interesat de acea relație, în care este sigur că va eșua din nou și acest lucru i se pare
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
face ceea ce Marc nu îndrăznește să facă: plonjează în gol. Și în acest caz, verbul este semnificativ: ea nu cade (atitudine pasivă), ci plonjează (atitudine activă). Tot mesajul visului ar putea sălășlui în acest termen. Căci vidul este un simbol ambivalent: fie negativ, însemnând sterilitate (vidul existenței), fie pozitiv, însemnând potențialități (vidul poate fi umplut). Cum persoana plonjează (atitudine activă), și nu cade (atitudine pasivă), vidul are probabil o semnificație pozitivă. Postura lui Marc fiind delicată (instabilitatea platformei pe care este
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
tuturor influentelor, parizianul are mai multe fete. Această unitate a contrariilor constituie oximoronul, figură cea mai marcanta care caracterizează Pariziana. Totul se activeaza când se acumulează contradicțiile. Pariziana este ireductibila la o imagine tradițională, ea se plasează sub semnul unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra și seducătoare în aparență, ea poate fi, sub influența exceselor sociale, cinica, dominatoare și castratoare când este vorba de interesele sale vitale 128. Foarte delicată și fragilă în aparență, ea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
son blé en herbe." Îl ricanait, excité par leș sous-entendus" [Maupassant, Bel-Ami, p.172]. Spre deosebire de discursul masculin, care operează cu termeni clari și are tendința de a clasa lucrurile terminologic, discursul feminin recurge la jocuri lingvistice și metaforice, oscilează între ambivalente și paradoxuri. Mistificarea intențiilor este acoperită de o voce tandra, inocentă și cu un timbru seducător, care destabilizează interlocutorul de gen masculin. Caracterul enigmatic bulversează interlocutorul, Pariziana devine un model prin manieră condescendenta de a accepta și manieră politicoasa de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de inductor negativ, activ, sociopatic, tendința de bravare și de simulare. c) personalitatea psihotică dezvoltă o degradare a mecanismelor ce susțin funcțional viața psihică. În rândul psihoticilor cea mai gravă formă de manifestare este comportamentul melancolicilor, caracterizați printr-o formă ambivalentă de agresivitate care merge de pruncucideri la omucideri și de la mutilări până la suicid. Un mare grad de periculozitate îl prezintă și schizofrenicii paranoizi prin frecvența conduitelor deviante patologice și actele agresive săvârșite cu ferocitate precum și provocarea de leziuni multiple prin
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
între suicid și autovatamare deliberată nu este absolută. Există o suprapunere importantă. Unele persoane care nu au intenția să moară decedează datorita efectelor unei supradoze. Alții care au intenționat să moară sunt readuși la viață. Mai mult, numeroase persoane sunt ambivalente în acele momente, nesigure dacă doresc să moară sau să traiască. Suicidul a fost și este considerat de mulți autori, în special psihiatri, ca fiind o conduită patologică. Observațiile noastre ne-au condus la supoziția raționalității acestui act în marea
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
în afara sferei de acțiune și a jurisdicției puterii seculare. Pe de altă parte, mandatul divin al Bisericii fiind mântuirea universală, această instituție extrateritorială are dreptul de a supraveghea și interveni după bunul său plac în viața noastră pământească. Această poziție ambivalentă a Bisericii și acest model de „putere pastorală” (Michel Foucault) au rămas cele mai întâlnite modele ale relației dintre cultură și putere, dintre intelectualii laici și sistemul politic 4. Ca în majoritatea utopiilor, schimbul dintre instituțiile castaliane și zonele înconjurătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Foucault etc., îl sancționează imediat pe filozoful politic neoconservator (cu gândul la prototipul său real, desigur), reamintindu-ne că „Abe” era el însuși mare consumator de mode pariziene - numai că e vorba de modele vulgare ale civilizației de consum. Ironia ambivalentă la adresa acestui simptomatic „bonjurism” american exhibat de „Abe” se regăsește în alt obicei observat de „Chick”: folosirea cuvintelor și expresiilor franțuzești. și aici, Bellow naratorul e previzibil: americanii, care lasă să le scape din snobism câte un cuvânt franțuzesc (de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Radicals (1990). Vezi ediția revăzută și adăugită, cu o nouă introducere: Tenured Radicals: How Politics Has Corrupted Our Higher Education, John R. Dee, Chicago, 1998. Fenomenul este interesant în sine, fiindcă Bloom este inclasabil: critic, dar nu doctrinar (până la capăt), ambivalent, ambiguu. Am scris cândva că unii nu i-au iertat homosexualitatea, poate fiindcă un conservator homosexual pare unora o contradictio in adjecto. Nici Bloom, nici Foucault, spre cinstea lor, nu au acceptat să devină purtători de stindard ai culturii gay
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sursa autorității era individul, ființa umană gânditoare; indivizii își delegau autoritatea reprezentanților și prin aceasta împuterniceau națiunea. În Franța, autoritatea era emanantă din națiune și națiunea împuternicea indivizii" (Greenfeld, 1992, pp. 167-168). Dar, dacă în Franța s-a impus formula ambivalentă a naționalismului colectivist-civic, în Rusia și Germania a prevalat formula naționalismului colectivist-etnic. Societatea românească a pornit pe calea franceză a naționalismului civic, dar a sfârșit pe magistrala naționalismului etnic herderian. Momentul de cotitură înspre etno-naționalism s-a produs în ultima
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pentru că este fundamentat pe legea morală a creștinismului. Plasând patriotismul între principiul christic al iubirii necondiționate a aproapelui (miezul moralei creștine) și "egoismul colectiv" al exclusivismului etnic, Aaron reușește un remarcabil act de echilibristică ideologică. Cărturarul ardelean manifestă o atitudine ambivalentă față de ceea ce numește a fi "virtutea civilă a celor vechi", adică "patriotismul de a iubi pe concetățenii săi și de a le face tot binele" (p. 39). Pe de o parte, acest devotament pentru patrie și binele public prin sacrificarea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pe toate. Și s-a adeverit într-înșii zicala "apa trece, pietrele rămân"" (Moldovan, 1866, p. 19). Unitatea. În privința registrului discursiv referitor la ideea de unitate, manualele școlare de istorie din această prima generație de lucrări didactice folosesc un limbaj ambivalent. Deși, după cum am arătat, în avangarda reflecției istorico-politice românești, odată cu efuziunea romantică, revendicările unității politice a tuturor românilor erau deja disponibile în repertoriul ideatic al epocii, manualele de istorie nu afirmă explicit acest deziderat. Aaron, de exemplu, atât de pasionant
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
au inaugurat politica de maghiarizare promovată de autoritățile de la Buda, care au decretat existența unei singure națiuni, cea maghiară, "una și indivizibilă", în care singura limbă oficială era, desigur, maghiara (Constantiniu, 2011, p. 257). Reacția românilor din Ardeal a fost ambivalentă, intelectualitatea fiind divizată între facțiunea care promova activismul (i.e., apărarea cauzei naționalității române în noile structuri politice ale Monarhiei Duale) și cea care milita pentru pasivism (i.e., abținerea de la activarea în cadrele politice ale Monarhiei Duale, ca mod de a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
profesorul trebuie să aibă totdeauna în vedere că religia a fost un puternic instrument în mâinile claselor dominante, pentru oprimarea maselor muncitoare exploatate" (Istoria: programa școlară pentru clasele V-VII, 1952, p. 7). Istoriografia comunistă a vremii reflectă o atitudine ambivalentă față de ortodoxie: pe de o parte, rolul bisericii în istoria românilor este diminuat simțitor comparativ cu centralitatea pe care a dobândit-o în decursul secolului naționalist. Totodată, Biserica Ortodoxă este considerată a fi o forță retrogradă, un bastion al reacționarismului
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
principiul luptei de clasă, teoria marxistă a statului văzut ca "mașină pentru menținerea dominației unei clase asupra alteia" (V.I. Lenin) (Almaș, 1969, p. 13), precum și portretul lui Lenin (p. 165). Simultan, și contradictoriu, este intensificat discursul naționalist. În 1976, tendința ambivalentă a celor două orientări contradictorii este tranșată în favoarea naționalismului. Ediția din 1976 a Istoriei Patriei ilustrează foarte clar optarea unei perspective autohtone și abandonarea viziunii sovieto-centriste. Realizarea lui Mihai Viteazul este reevaluată într-o notă și mai naționalistă, iar Unirea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
demitizează, pentru ca cel negativ (demonicul) să se pozitiveze, să preia din aprecierile destinate inițial primei tipologii umane, și astfel cele două categorii de personaje se completează, oferind tabloul unei lumi ficționale diverse. În toată literatura Evului Mediu cunoaștem o atitudine ambivalentă față de femeie, un fel de polarizare a locului pe care trebuia să îl ocupe: fie în adâncurile cele mai tenebroase, fie pe un soclu, de pe care să fie adulată. „Dacă tradiția misogină a gândirii medievale poziționa femeile într-un abis
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Biblia și scrierile patristice reprezintă pentru târgoveață un act erotic”358, care îi conferă o plăcere certă, mai ales atunci când trebuie să expună acestă paradă a unei exegeze originale unui public interesat. Personajul feminin chaucerian are o structură duală, este ambivalentă în tot ceea ce întreprinde, ea divide, diferențiază, scoate în evidență conflictele atunci când este posibil.359 Destinul ei este pus sub semnul a două astre: Mercur, simbolizând înțelepciunea, știința, rațiunea, acțiunea, tot ceea ce ține oarecum de aspectul viril, și Venus, conotând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
care noi o percepem”408. Multe din ideile pe care le înfățișează intră în conflict unele cu altele și încercarea ei de a pleda pentru eliberarea femeilor sfârșește prin a nu convinge. Narațiunea târgoveței pare, în același timp, ambiguu și ambivalent, feministă și antifeministă. 409 Discursul ei nu este didactic și nici nu evocă, indirect, noblețea virtuților, reprezintă, fără îndoială, o predică burlescă. Prologului, văzut ca o satiră la adresa femeilor, îi lipsește greutatea morală, nu poate fi o sursă de imitație
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]