964 matches
-
Chak, o dâră de apă lingea peretele de vreo mie patru sute de ani și spuneau despre ea că e lacrima prințesei Banou, ascunsă în stâncă: îi rămase în cap că femeile storc plâns și din piatră. Bocetul maică-sii îi amorțea gândul, dar nu putea să îl creadă definitiv. Ea și taică-său aveau jurământ să treacă împreună pe podul Kimvat, așa că și plânsul era numai o supărare. Mama lui muri în scurt timp, de tristețea schimbării neașteptate. Moartea ei îl
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Fiică-sa conducea un Samand și avea o bucătăreasă, nu era mare lucru la Teheran, doar că oamenii se înclinau când trecea, de parcă ar fi fost o împărăteasă. — Ascultă-mă, ștreangul o paște! nu înceta bătrânul să țipe, până când Armin amorțea cu inima strânsă de frică. Bunică-sa se ascundea între cratițele în care pregătea un eftar și plângea, încercând să se roage. Într-o zi, Caryan a văzut-o cu Sebas într-o mașină sau doar ei i s-a
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Să fierbi niște ceai și să pasăm morcov pentru sugari! În halatul ei de spital, Shahla era din nou fata bună la toate. La acest episod al mărturisirii, deținuta tuși și ceru să fumeze. Ghazal se mișcă și ea, fiindcă amorțise, și își trase scaunul mai în spate. Se afla într-o sală a închisorii, alături de Sharoudi, avocatul ei principal, și se hotărâse să-i preia cazul după ce dosarul Jahed, redeschis, făcuse Teheranul să fiarbă. Fosta infirmieră se afla la Evin
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nădăjduiesc că am să simt la timp dacă lucrurile vreodată se înrăutățesc pentru noi și atunci am să plec fără să te anunț, așa cum am mai dispărut, trecând granița pe la turci acum treizeci de ani, ca să îmi salvez viața...“. Ghazal amorțise sub șfichiuirea unor asemenea vorbe neașteptate, dar avusese tăria să nu spună nimic. Fusese întâia oară când se simțise trădată, deși se lăsase cu totul pe mâinile lui Leclerc. Din acel moment înainte, nu a mai putut fi detașată de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
mai născut, Căci ar fi făcut mai bine Să mă ia de mâne, Prefăcută că mă scapă Să m-arunce-n apă, (290) Căci de cer ar fi iertată Și de lumea toată. Naintează și o vede lângă apa arămie, Culegând flori amorțite de pe maluri cenușie Și punîndu-le în poala grea de florile de piatră. (295) Luminează luna-n ceruri ca un foc pe-o mare vatră, Colții munților ce rupți-s, uriașe stânci de cremeni, Ce păreții și-i ridică îndărătnici, suri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
umflă pleoapele și deschise ochii: " Aș vrea să mor." * Melania Lupu își prinse înfrigurată brațele: ― E rece... Trage fereastra. ― Treci lângă Ioniță, spuse încet doamna Miga. Noaptea nu avem căldură. Bătrâna ceru din ochi avizul lui Scarlat. Bărbatul se simțea amorțit de durere. Îi era frică să se miște, să nu scape arma. Avea impresia că totul se clatină în jurul lui. Scaunele, covoarele, sfeșnicele... În fața ochilor îi răsări o imagine tulbure: o femeie grasă, obtuză, cu conci sur, puțin sașie. Maică
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că la prima supărare va prefera să rămână singur. Uneori, mă apăsa viața mediocră, cenușie, pe care o duceam. Dar, vorba Emiliei, nu mai aveam energia necesară să renunț la ea, zbătîndu-mă. Reproșurile amorțiseră undeva în adâncul meu; la suprafață nu mai rămăsese decât o resemnare plictisită, de om ratat, de tristețe fără orizont, care se bălăcea într-o existență anostă, în care nu se întîmpla nimic deosebit. Singurul mod în care puteam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
într-o zi. În loc să putrezesc undeva într-o închisoare, să șterg praful sau paharele murdare într-o berărie ori să strâng gunoaiele din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de Stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cât se poate de politicos pe domnul Reilly de ce petrece atâta timp în fabrică. Totuși, în ultima vreme, domnul Reilly devenise oarecum distant și inabordabil și domnului Gonzalez îi repugna gândul de a se certa cu el. Simțea că îi amorțesc picioarele când se gândea că una dintre labele acelea de urs ar putea să i se înfigă în păr și să-l târască poate, ca pe o carpetă, peste dușumeaua neregulată a biroului. Patru dintre muncitorii din fabrică îmbrățișaseră strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fi nevoie să lăsăm în urma noastră un Levy Pants devastat și jefuit. Va fi nevoie să ne luptăm cu focul împotriva focului. — Ce zice? întrebă un muncitor pe un altul. — Vom ataca mai întâi biroul, surprinzând inamicul cu simțurile încă amorțite de negurile psihice din zorii zilei. — Hei, domnu’ R., nu-ți fie cu supărare, strigă un om din mulțime. Cineva mi-a zis că ai necazuri cu poliția. E adevărat? Un val de neliniște și stânjeneală cuprinse grupul de muncitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Maimuțache țâșni într-o parte, placa se agăță în gard, zdrang-zdrang-zdrâng, și Maimuțache își înfipse dinții în încheietura lui Billy, mușcând al dracului de tare! Billy urlă și scăpă placa, iar Maimuțache mușca în continuare. Billy simțea cum mâna îi amorțea, îi curgea sânge din braț, pe bărbia lui Maimuțache, iar acesta mârâia ca un câine, cu ochii holbați, uitându-se la el. Și parcă părul i se ridicase, iar Billy își spuse, într-o clipă de panică pură: Băga-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să fie un fel de primăvară luminoasă, energia vieții ce ar fi în stare să răsară din speranțe și sentimente, să însuflețească totul, să însorească totul în mod incomparabil... Atunci cînd evităm să simțim ceva ne îndepărtăm de adevăr și amorțim ca insectele în hibernare. Acesta e primul pas înspre un îngheț care nu înseamnă viață, care nu are rost și nici nu creează nimic altceva decît inexistență. În schimb, infinitul universului viu este afirmarea existenței înspre lumină. Iar tu?...Cît
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mare. ă Dă-o orfanilor, spuse Porfiri, fără a se uita la el. Capitolul trei Genele investigatorului Lilia tremura din nou în timp ce ieșea în ceața înghețată. Așchii neliniștite de gheață îi penetrau hainele și pielea. Picioarele îi erau umede și amorțite de frig. Pentru un moment nu avea nici cea mai mică idee unde se afla și nici cum ajunsese acolo. Tot ce își putea aminti era că părăsise pivnița lui Fraulein Keller. și tot ce se întâmplase de atunci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și importantul nume pe care i l-am pus, cel de bancă a meditațiilor, dar iată că nevoia obligă, e timpul să ne întoarcem atenția spre cuptor, să băgăm mai multe lemne, cu grijă, totuși, Marçal, nu uita că oboseala amorțește reflexele de apărare, le încetinește, vezi să nu sară din nou dinăuntru, cum s-a întâmplat în ziua aceea nenorocoasă, vipera șuierătoare de foc care ți-a însemnat mâna stângă pentru totdeauna. Cam asta i-a spus Marta, mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de țâfnele mele. Dar am simțit că la prima supărare va prefera să rămână singur. Uneori, mă apăsa viața mediocră, cenușie, pe care o duceam. Dar, vorba Emiliei, nu mai aveam energia necesară să renunț la ea, zbătându-mă. Reproșurile amorțiseră undeva în adâncul meu; la suprafață nu mai rămăsese decât o resemnare plictisită, de om ratat, de tristețe fără orizont, care se bălăcea într-o existență anostă, în care nu se întâmpla nimic deosebit. Singurul mod în care puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
într-o zi. În loc să putrezesc undeva într-o închisoare, să șterg praful sau paharele murdare într-o berărie ori să strâng, gunoaiele din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fost o prostie atunci, la momentul potrivit, dar, nu știu, mi se pare că n-a fost o prostie, pentru că nu le regret. Doare la-nceput, când te-apuci. După aceea, locul respectiv, cu cât mergi mai mult, cu atât amorțește și nu mai ai nici o problemă. Deci, merge foarte frumos. Te doare după aceea, când te bați a doua oară, pentru că el se umflă și a doua oară doare foarte rău. Și am așteptat să treacă, ca să pot să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a Întîmplat, iar Dan spune ceva despre cineva care Îl ducea În brațe pe Tom, s-a Împiedicat și l-a scăpat pe scări, dar nu mai poate continua, căci izbucnește În plîns. SÎnt conștientă că Întreg trupul Îmi e amorțit, că nu mă pot gîndi la nimic, nu pot rosti o vorbă, nu simt nimic. Ne oprim la L’ Hôpital des Broussailles din Cannes, parcăm mașina și ne repezim În camera de urgențe. — Tom Cooper, spune Dan, pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
iubesc. Blanariu Adrian, clasa a VII-a Școala Gimnazială Băișești comuna Cornu Luncii, județul Suceava profesor coordonator Ilica Paula Horă cu năbădăi Primăvara abia veni Când bătrâna iarnă-o izgoni. Vru acum ea să-nflorească! Dar baba hâtră începu să amorțească. Blândul ghiocel credea, Și cu asta se mândrea, Că va înflori de-ndată. Dar iarna i-a făcut-o lată... Un picior își mai întinse, Coastele își primenise, Broboada-și aranjă nițel De gândeai că-i...ghiocel. Și c-un
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
proiecție din cinematograf, preferam să nici nu mă gândesc la toate astea, prefăcându-mă că nu observ nimic. Cele două sticle de bere erau atât de reci că-mi înghețase mâna pe gâtul lor, într-un minut degetele mi-au amorțit, de-abia le mai puteam ține, simțeam numai răceala ca de gheață, a lor, n-am început s-o iau numaidecât la fugă, am mai rămas pentru o clipă în ușa crâșmei, în afară de mine nu era picior de om pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
N-o să te întorci la curățat wc-uri. Nu te mai ține nimic aici. Face un pas în față și-mi pune pantofii lucioși cu toc cui pe masa de lângă mine. Haide, partenero. Toată lumea te așteaptă. DOUĂZECI ȘI ȘASE Parcă am amorțit. Chiar s-a terminat cu adevărat. Mă aflu într-un compartiment clasa întâi din trenul către Londra, împreună cu ceilalți parteneri. E un tren expres. În două ore o să ajungem. Am un dres nou. Machiajul mi-a fost retușat. Am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Runa, din satul de pe marginea apei care curge mereu. Se apucă să-mi reteze frânghiile ce mă țineau chircit peste bulumac și-mi făcu semn să mă iau după ea. - Șșșt, Își puse degetul pe buze. Abia mă mișcam. Eram amorțit din cap până În picioare. - Mișcă, Îmi șopti Runa. Enkim mi-a spus că ești mare ucigaș. Hai să te văd. M-am luat după ea, urcând cu chiu cu vai prin stâncăraia de deasupra peșterii. - Încotro? Nu-mi răspunse. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am dat roată o bucată de vreme, căutând urme de animale de pradă, dar locul părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
părea liniștit. M-am așezat Într-un loc bine ales, așa ca vântul să bată dinspre apă și am pândit fără să mă mișc. Am amorțit, dar așa era mereu când pândeai. După cum spunea Moru, trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
trocul vânătorului dibaci era să amorțească. Când a venit turma, nici măcar n-am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele țâșniră prin baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]