6,246 matches
-
aici decât de fiziologie ca de un determinant al psihologiei, plan pe care se exercită analiza minuțioasă a feminității răvășite de dezastre interioare și configurată de tare de structură. Romanele sale nu divulgă zguduitoarea priveliște a unui adevărat „spital al amorului”, femeia fiind o bolnavă de mari febre, o martiră ce se consumă pe un nemilos destin interior; realism de mare clasă, care ucide toate convențiile, toate falsele pudicități, smulgând misterul. Primele cărți ale Hortensiei Papadat Bengescu se compun din improvizații
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Literatura scriitoarei aduce o notă de francă senzualitate, de exaltare păgână cu aspecte de narcisism. Când nu se exaltă pe sine, ea se apleacă asupra misterului feminin pentru a-l sfâșia. Analitică, sub raportul cercetării tulburărilor psihologice și fiziologice ale amorului, opera ei este pur lirică deîndată ce se apropie de forța misterioasă din care pornește. Privit ca o fatalitate, amorul scapă oricărei calificații morale ; o astfel de concepție nu poate însă legitima decât o mare pasiune și eroinele scriitoarei sunt
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
sine, ea se apleacă asupra misterului feminin pentru a-l sfâșia. Analitică, sub raportul cercetării tulburărilor psihologice și fiziologice ale amorului, opera ei este pur lirică deîndată ce se apropie de forța misterioasă din care pornește. Privit ca o fatalitate, amorul scapă oricărei calificații morale ; o astfel de concepție nu poate însă legitima decât o mare pasiune și eroinele scriitoarei sunt toate sub biciul de foc al unei pasiuni ce se proiectează dincolo de bine și de rău, în lumea formelor pure
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ardente, convertită pe plan intelectual într-un dialog despre D’Annunzio, “extremul voluptos”. Închipuirile despre o lume ideală se amplifică dintr-un sentiment de contrarietate. Personaj aproape aerian, o abordează aproape ostentativ “cultul frumosului steril”, al frumosului ca și al amorului care își consumă în el singur toată substanța și e fecund numai prin existența lui. În galeria inadaptabililor din literatura română intră, prin Manuela, o femeie. Ceea ce pare “spleen incurabil” reflectă o dramă existențială, câteva constatări ale personajului convențional circumscriind
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Dar “calvarul închipuirii” atinge apogeul în portretul Manuelei din Femeia în fața oglinzii. Ființă prin excelenta idolatră, ea este ce s-ar putea numi prin analogie, tipul femeii statice “de prisos”). Evident ca ceea ce o frământa pe noua introspectă este cultul “amorului care consumă în el singur toată substanța” . Încă din incipitul operei sentimentul de incertitudine este evidențiat prin cel de înșelare. Lumina nu își respectă strălucirea firească a unei ore de dimineață și astfel deschide o aparență, căci Alina s-a
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
se identifică cu propria viziune despre îndrăgostit. Vâlsan e bărbatul pe care Manuela îl vrea. Cum este? Ce este? Ce simte? Nici ea nu știe, dar importantă pentru ea este povestea, nu poate despărți nimic din viața ei de ideea amorului ca fenomen susținător al realității sale. Și la eroina Hortensiei PapadatBengescu ca și la personajul lui Camil Petrescu, iubirea este un lung proces de autosugestie, ceea ce face diferența dintre personajele celor doi scriitori este puterea de exteriorizare a sentimentelor trăite
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
deplin? Nu se înțelege cu exactitate ce vrea eroina, certitudine este doar gelozia, care-i înfiorează sufletul: “Gelozia ei nu mergea la o femeie, mergea la efigia care întrupa nepăsătoarea lege a firei stăpânitoare, care sfida cu nudul ei ritualul, amorul fermecător și plăpând al sufletului, a cărui întrupare era ea, Manuela, și iubirea ei nesăvârșită. Tot ce înfiora și lupta de la începutul lumii în inima fiecarei femei înamorate, tot ce era neânțeles și ostil în legea aceea pentru fiecare amantă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
cu starea ei sufletească, natura caută armonia liniștită a împerecherii lor, cu un acompaniament lung și egal al căderii regulate de apă, lung și egal ca o iubire eternă. Ploaia este pretextul visării, Ea, ba traiește exaltarea cuplului înfiorat de amor, ba își dorește o viață “obicinuită, cu gesture familiare, văzându-se lucrând la masa la care altul citește, “o mică corabie de fericire, simplă, umilă și pacinică”. Logodnicul și întâlnirea cu el sunt scopul ei existențial, el este câteodată ca
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
de voință și de imposibil. Cum trebuie să-l fi adorat femeile și să se fi zdrobit de stavila voinței lui ! Și el trebuie să fi iubit...Fiul omului !... Lungul val al părului Magdalenei, resturnat în gestul lui etern de amor nefericit, își scurse plânsul ca al unei sălcii de aur ”. Citind acest fragment este cutremurătoare viziunea blasfemică, eretică, de neînțelegere a fenomenului religios, de care dă dovadă scriitoarea. Se vorbește despre un IIsus dominat de slăbiciuni omenești izvorâte, culmea, din
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Concert de muzică de Bach. Manuela nu iubește la Fecioară decât ipostaza maternă : ”pe genunchii ei largi ca un leagăn purta, cu sfidarea legii naturale, copilul minunii, al vestirii celei bune, copilul care [...] a rodit ca un pom miraculos, fructele amorului infinit drept hrana omenirii flamânde. ” Manuela este fericită și nefericită totodată. Ea consideră amorul ca trezind-o din somnul virgin al simțurilor, însă cu toate acestea nu are capacitatea de înțelegere a tot ceea ce o înconjoară, sau măcar de acceptare
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
genunchii ei largi ca un leagăn purta, cu sfidarea legii naturale, copilul minunii, al vestirii celei bune, copilul care [...] a rodit ca un pom miraculos, fructele amorului infinit drept hrana omenirii flamânde. ” Manuela este fericită și nefericită totodată. Ea consideră amorul ca trezind-o din somnul virgin al simțurilor, însă cu toate acestea nu are capacitatea de înțelegere a tot ceea ce o înconjoară, sau măcar de acceptare, dacă nu de înțelegere. Gândește foarte ușor la păcat, la fericire și mântuire, la
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
ca trezind-o din somnul virgin al simțurilor, însă cu toate acestea nu are capacitatea de înțelegere a tot ceea ce o înconjoară, sau măcar de acceptare, dacă nu de înțelegere. Gândește foarte ușor la păcat, la fericire și mântuire, la amor, la fecundare și la moarte, pe care le percepe ca fiind dureri asumate de ea. Nu poate Ădin nou) să înțeleagă netulburarea Fecioarei ”cu ovalul ei perfect, cu surâsul necunoașterii de orice, ca o floare neparfumată, necolorată și neofilită, ca
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
însușiri sunt contradicții care evidențiază neînețelegerea ideii de neprihănit. Pendularea între credință și ignoranță, este perpetuă Manuelei care n-o iubea și totuși ”simțea că ar trebui s-o iubească pe singura zeie, pe icoana-femeie, pe Mama iubirii, pe Mireasa amorului, Fecioara Maria. Gândirea ei este primară, ea consideră legea firii : Te vei naște...Vei naște...Vei muri.” Eroina nu trăiește, duce un trai superficial între puncte existențiale rigid trasate, uneori fără legătura cu contextul viețuirii, ea știe că vrea ceva
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
pregătit este Domnul R. să renunțe la „povestea romantică” în care era „angajat trup și suflet”? Trăind-o, se simțea tânăr ca odinioară, savurând totodată avantajul dat de „experiența și știința sexagenarului”. El înțelege și simte altfel, cotropit de beția amorului trăit și „târziu”, și „ilegal”. Rudele și prietenii nu bănuiesc nimic. Care dintre ei l-ar aproba? „Nu vor ști nimic, niciodată!” - conchide Profesorul. Teodora îl aproba, aruncându-i însă o privire neîncrezătoare. Intuiția feminină îi spunea altceva: pînă la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în altă parte. Ce-i cu tine? auzi el deodată glasul puțin ironic al Ilincăi. Ori nu cumva vrei să zici că ai și tu scrise poezii?... Zi, mă, ce stai așa, ca o mămăligă? "Mămăligă", gîndi Bărzăunul lovit în amorul propriu. Nu putea găsi oare alt cuvînt?... Clătină de cîteva ori capul cu un fel de disperare mută și nici măcar nu întoarse ochii spre Ilinca. Haide, mă, ce-i cu tine? îl luă iar fata la rost, aplicîndu-i un nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
metafizică" din poezia eminesciană de iubire, conștiința dureroasă a denivelării potențialului spiritual între realitate și idealitate, dintre necesitatea internă hyperionică și inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
iubire, conștiința dureroasă a denivelării potențialului spiritual între realitate și idealitate, dintre necesitatea internă hyperionică și inerția telurică, refractară spiritualității. Acest gen de ritmică antitetică apare cu osebire în Pe lângă plopii fără soț.... Ce e amorul ?, Adio, S-a dus amorul. "În cele patru poeme sus este vorba de o ritmicitate dialectică dintre realitatea prozaică și ideal, o tensiune antitetică de ordin axiologic între teluric și celest, între zborul spiritului care nu poate respira decât în zonele de sus ale semnificațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre / Pleacă zarea lor pe dealuri/ Arătând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri"; vorbind despre cânturile iubirii apuse, poetul scrie: Atâta murmur de izvor/ Și-atât senin de stele/ Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.../ Din ce noian îndepărtat/ Au răsărit în mine..."; iar mai apoi, depărtarea spațială și temporală dă stării de suflet adâncime, o adâncime care răzbate de dincolo de moarte: Că nu mai poți să te arați/ Lumină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Also sprach Zarathustra. Așa fiind, Platon și Nietzsche sunt citiți mai mult decât alți filozofi, tocmai pentru poeticitatea gândirii lor. La fel și Spinoza citit mai ales de filozofi ca Hegel și Nietzsche din cauza purității poetice și a elanului intelectual amor intellectualis Dei din Ethica sa, depășind infinit faptul că vorbește în teoreme și demonstrații cu aer rigid, more geometrico. Dar o altă atracție a cărții sale o constituie demnitatea pe care o conferă omului de a fi una cu divinitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sensul confundării lui Dumnezeu cu întreaga Fire și excluderea transcendentului; totul se află aici, totul este imanență; de asemenea, analoage sunt tonul ritualic și profetic al Ethicei spinoziste. Iată un fragment din poemul Lui Spinoza: Înclinat către " Totul în Unul", Amor dei, fericit prin rațiune Scoateți-vă sandalele ! Pământul este de trei ori sfânt ! Solitarule, Te-am recunoscut ? Nietzsche s-a recunoscut în Spinoza prin ideea de amor intellectualis Dei și a înțeles puritatea cuvântului său aflat dincolo de bine și rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spinoziste. Iată un fragment din poemul Lui Spinoza: Înclinat către " Totul în Unul", Amor dei, fericit prin rațiune Scoateți-vă sandalele ! Pământul este de trei ori sfânt ! Solitarule, Te-am recunoscut ? Nietzsche s-a recunoscut în Spinoza prin ideea de amor intellectualis Dei și a înțeles puritatea cuvântului său aflat dincolo de bine și rău: "Non ridere, non lugere, necque detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai înalt, diada devenită monadă substituie pe Unul din ajunul creației: " Suntem spiritul divin în mijlocul universului asemenea spiritului divin înainte de creație...Acest spirit divin eram noi". Și pentru Dante, în finalul Paradisului, justiția poetică a iubirii suie la divinitate L'amor che move il sole e l'altre stelle. La fel pentru Goethe în poezia Mai înaltul și cel mai înalt: Ungehemmt mit heissem Triebe Lässt sich da kein Ende finden, Bis im Anschaun ew'ger Liebe Wir verschweben, wir verschwinden
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu pătrunde; Un înger imprudent călător/ Care a râvnit iubirea diformului, zbătându-se ca un înotător în adâncul unui coșmar enorm aceasta este conștiința Răului" (L'irrémédiable). În poezia Un voyage à Cythère poetul nu vede în celebra insulă a amorurilor libere decât un stârv spânzurat, vizitat de muște și viermi, simbol al carnalului, obiectul dragostei, și care îi inspiră profundă repulsie: Dans ton île, o, Venus, je n'ai trouvé debout Qu'un seul gibet symbolique où pendait mon image
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înaltă/ Ca marmura eternă ieșită de sub daltă." (Gelozie). Lacrimile, suferința sunt expresia stării abisale a iubirii; Cum străbăteau atât de greu/ Din jalea mea adâncă,/ Și cât de mult îmi pare rău/ Că nu mai sufăr încă." (S-a dus amorul...) Cea mai tragică suferință eminesciană: eterna întoarcere, evocată în postuma Bolnav în al meu suflet..., unde apare spaima supremă: renașterea sisifică identitară și în același spațiu și timp, de-a lungul întregii veșnicii exact invers față de viziunea lui Nietzsche care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mass-media care își tocesc creierii, mausurile și tastaturile pentru tine, ca să-ți explice cum e cu dragostea în contemporaneitate. Să ți fie clar, până la anul nu mai ai nici o șansă să pricepi și tu cât de cât ce e cu amorul, cum se produce, cum poate fi consumat, când și în ce doze e indicat să fie administrat. Cască ochii: sfinții, chiar și cei responsabili cu iubirea, n-au răbdare să te deștepte pe tine! Degeaba te bați cu pumnii în
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]