1,257 matches
-
fapt nu-l interesa, socoti însă că fusese inspirat când pusese întrebarea; era limpede că trebuia să trimită la Mitropolie un mesaj scris, pentru că omul din fața lui era incapabil să transmită ceva verbal. Dictează-i, sfinția ta, spuse Șerban, evident amuzat. Tânărul zâmbi cu un ochi și scoase dintr-un buzunar de la piept o pană, o călimară și un petec de hârtie și, în timp ce prelatul dicta dispozițiile pentru slujba de seară, cu o caligrafie impecabilă scribul așternea cuvintele pe hârtie. Când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că nu poate vorbi din cauza prezenței postelnicului, care-și făcea de lucru preocupat să afle ce are de spus beizadeaua. Vodă aprobă ușor din cap, semn că a înțeles, zâmbi distrat, îl mai măsură din priviri pe Ștefan și comunică amuzat: — Ștefane, astăzi este denie mare. Domnia ta nu mă poți însoți la Mitropolie așa gătit cum ești. Pune-ți peste straiele astea un caftan obișnuit și așteaptă-mă în prima caleașcă. E frig și plouă mărunt și nu am plăcerea să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Ce făcuși? Vreo jupâniță... — Măria ta, taică. Aș vrea să stai cu mine după prohod ca să-l rogi pe sfinția sa să mă dezlege. — Chiar așa? Altfel nu se poate? Cine o fi porumbița? și-l învălui pe prinț cu privire amuzată și în același timp severă. Îi luă de data asta vodă mâna între ale sale și băgă de seamă că este rece și umedă. — Măi băiete, dacă ai făcut-o, gata, e făcută, o dregem noi, nu-ți mai bate
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
treabă cu caii, răspunse Stanca. — La Turbați acum o să pornim zugrăveala și doresc să iasă bine. După câte îmi aduc aminte, aci la Mogoșoaia a pus vodă, pe când era doar mare logofăt, să așeze pe perete povestea inorogului. Stanca râse amuzată: — Nici pomeneală. Povestea inorogului este la Băjești în biserica cumnaților domniei tale, la Mareș Băjescu. De când eram încă mică ne duceam acolo, ai uitat? - mergeam toți împreună cu sfinția sa Theodosie, pomenit fie-i numele. Plecam dis-de-dimineață până să răsară soarele, care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
adică, cele 1500 de volume din bibliotecă) ca să mai am 20 de ani... În fine, ora noastră insolită mai cuprinde o hasmodie : Îi spun fetei să imagineze o secvență extra-scenică, la Steaua fără nume, după ce se termină piesa. Ea chițcăie amuzată : „Am mai făcut una, Înainte de a Începe come dia!”. E vorba de rața despre care se vorbește la gară ; rața călcată de tren. Ei bine, minunata mea unică-studentă, crede că eleva Zamfirescu a aruncat-o pe șine, ca să oprească ODATĂ
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
face” „Film erotic : documentar despre libelule urmărit de cei din sală cu ochii Închiși” „ Barză : vietatea care m-a determinat ca, pînă la vîrsta de 5 ani, să-l consider pe tata un pervers”. M-au indignat inițial, apoi doar amuzat, cei care maltratează limbajul. O doamnă din Nădlag spune găldăbuj, În loc de caltaboș și șoancă - În loc de șuncă. Un vecin , originar de lîngă Botoșani zicea jin - În loc de vin și jișine ( vișine). Un regizor tehnic de la Bacău nu putea pronunța prenadez (rostea brenadeț
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
un model cu ora. BUNICA: Ba să nu îndrăznești! Că eu nu vreau să văd așa ceva. BUNICUL: Lasă, dragă, că nici n-ai să vezi. O pictăm cînd pleci tu la băi. (BUNICA îl săgetează cu privirea) GETA (mai mult amuzată): Și cu tabloul ce faceți, tată? BUNICUL (natural): Îl atîrnăm de perete (după o pauză). La baie. BUNICA (Tot mai indignată): Cum la baie, Ilie? Cum la baie?? Nud la baie, ai? BUNICUL (făcînd pe naivul): Păi nu-i acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
apă clocotită peste cuplul năbădăios, care a luat-o razna? Ar pune mâna pe cuțitul lui - ori s-ar duce în camera de alături, să se uite la televizor până-și termină cei doi treaba? — De ce-ntorci capul? mă întreabă amuzată mama în timp ce-și îndreaptă ciorapii. Parc-aș fi o fătucă de două’ș’unu de ani, parcă nu eu te-aș fi șters la fund și nu eu ți-aș fi sărutat fundulețul atâția ani de zile. Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
întreabă tata. Nu ți-a zis unchiu’ că ăsta-i cel mai bun... — Vreau unul cu suspensor! Ei bine, treaba asta o face pe mama să se umfle de râs. — Pentru lucrușorul ăla pricăjit? mă întreabă ea cu un zâmbet amuzat. Da, mamă, închipuie-ți: pentru lucrușorul ăla pricăjit. Bărbatul potent al familiei - realizat în afaceri, tiranic la el acasă - era fratele cel mai mare al tatii, Hymie, singurul dintre toți unchii și toate mătușile mele care se născuse de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și destrămat pe la margini. Cu o comică încurcătură pe figură, bărbatul își dă pălăria mult spre ceafă și își scarpină fruntea. Păi cum, vine de la mănăstire? Nici acolo nu se întâmplă așa ceva. Pe sub cozorocul caschetei, Marius aruncă o scurtă privire amuzată celor doi și se ferește tocmai la timp de câțiva copii care aproape că dau peste el atunci când ies tropăind veseli dintr-un gang aflat în apropierea unei simigerii. Încep să ridice gălăgioși un zmeu colorat peste acoperișurile caselor. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
L'amour est enfant de Bohème/ il n'a jamais, jamais connu de loi..."9. Șoferul îl verifică prin oglindă, cu sprânceana ușor ridicată a nedumerire, dar el nu-i dă atenție, cu gândurile la fata care-l așteaptă. Chicotește amuzat, amintindu-și de prima lor întâlnire. Oare cât timp trecuse de atunci? Numai 4 ani? Din care 2 petrecuți pe front. La fel de bine puteau fi și 100.... Povestea lor începuse la școala de echitație "Pegas", una dintre locațiile la modă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
concentrată, plină de periculozitate, a unui animal de pradă. "S-a schimbat. Cel puțin ca exterior. Dar oare mă mai iubește?". Odată masa terminată, doamna Hagiaturian își aprinde o țigară înfiptă într-un lung țigaret de argint. Cu un aer amuzat povestește despre sumarele cunoștințe ale militarilor germani în privința românilor. Mon Dieu20, un adevărat coșmar! Închipuie-ți, singurul lucru adevărat știut despre noi este că suntem conduși de un rege din familia Hohenzollern. În rest, doar prejudecăți și șabloane. Doamnă, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Nici nu se poate altfel. Chiar și numele meu este predestinat, Felix, adică fericire". La una dintre vizitele sale, după ce a urmărit cu un zâmbet ironic ieșirea tinerei infirmiere care tocmai adusese prânzul, s-a întors spre Marius cu ochi amuzați: Nu te grăbi deloc bătrâne! Războiul merge înainte și fără tine. Sincer, cred că ar trebui să-ți prelungești sinecura. Mai ales când ești înconjurat de atâtea frumuseți răpitoare care miros frumos și te alintă toată ziua. Alternativa ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
bărbatul aruncă priviri precaute în stânga și dreapta. Rostește politicos o scuză și după o ultimă cercetare fugară peste umăr, dă să treacă pe lângă ei. Te uiți cam des în urmă, domnule ofițer! Te simți urmărit? Tu, un erou? Mai mult amuzat decât curios, Marius încearcă să ghicească în penumbra străzii persoana care i se adresează pe un ton atât de familiar, cu inflexiuni ironice. Vede înconjurat de cârlionți întunecați un chip cu paloare accentuată, ca a celor lipsiți mult timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
alarmeze. Trage un scuipat, își saltă pantalonii, apoi dispare înăuntru. Manfred încruntă din sprâncene, potrivindu-și cu degetele de la mâna dreaptă rama ochelarilor: El e. De unde știm la ce cameră merge? La numărul 5. Întâmpină cu o grimasă veselă privirea amuzată a lui Marius. Folosim uneori camera pentru întâlniri mai speciale. Madam Aneta, patroana bordelului, e pe statul nostru de plată. După câteva minute, coboară amândoi din mașină și se îndreaptă către bordel în pas domol, ca niște oameni veniți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
secundarului pe ecran i se pare extrem de lent. Oricum, încet sau mai repede, timpul trece apropiindu-l inexorabil de momentul începerii acțiunii. Din interiorul adăpostului apar alți doi militari care încep să discute cu santinela. Probabil ceva vesel, după fețele amuzate. Trec astfel lungi minute chinuitoare. Deodată, în ecouri unduitoare, se aude uruit înfundat. Crește în intensitate, începe parcă să domine valea. Zgomot de motoare, multe, foarte multe motoare. Soldații își aruncă țigările și imediat se transformă în militari model, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o figură de stil. De fapt, m-am lăsat de multă vreme de fumat...” Bine, hai să lăsăm amabilitățile, țăcăni grăbită Arm, schimbând tonul. Te văd că ești foarte prezent pe forum. Ești cumva administrator? Bart evită un răspuns clar, amuzat puțin de ipoteza ei. Îi replică: Așadar ai unele obiecții. OK, spune ce ai de spus, să vedem. De la celălalt capăt al net-ului, Arm îi dădu de știre fără menajamente: Obiecții? E puțin spus. Cred că este cel mai
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
lui de ziarist” - cum îl tachinase ea. Ciudat. El, un tip care uneori se enerva repede și nu-i trebuia mult să se simtă vexat - călcat pe coadă în demnitatea lui de intelectual, nu găsise de cuviintă decât să zâmbească amuzat și vesel, când ea îl gratulase așa pe mess. Da, “mama lui de ziarist”, asta era, ce altceva? Îi putea fi deja recunoscător lui Arm, că-l scăpase de primejdia de-a deveni un tip mult prea sobru și serios
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
fetei aveau brățări din piele neagră, încărcate cu ținte de metal. Din urechi îi atârnau niște cercei de plastic, foarte mari. Părul tuns scurt, negru cu șuvițe roșii, era dat din abundență cu gel, ca să stea arici. Bart privi poza amuzat, apoi o privi întrebător pe Arm. Cum lasă un artist plastic o fată să umble așa ?! E în perioada negru cu șuvițe roșii, dacă te referi la păr, dar am avut și alte perioade, negru cu șuvițe verzi și chiar
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
mici probleme. Între o gură de vin și o încuviințare pentru doamna Pärchen, prin creier mi se derulau fel de fel de scenarii, tot atât de plauzibile ca și descoperirea unei pietre antice în propria curte. Adler era căpitan de submarin și, amuzat, mi-am zis că tendința de a-și apropia atât de mult capul de cel al Kristinei e un reflex al locuirii unui spațiu îngust. Kristine m-a căutat cu privirea de câteva ori, și-a făcut ochii roată prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
scuze pentru comportamentul acesta nelalocul său, dar efectiv uitase de doamna Bercea, Dumnezeu s-o ierte, infecție respiratorie, și ce femeie bună a fost, puțin cam mojică, dar atât de bravă în suferința ei... Am ieșit și am urmărit-o amuzat cum se chinuie să încuie ușa cu niște mâini febrile și tremurătoare, apoi cum se aruncă pe bancheta din spate în vreme ce vechiul Logan își ambalează motorul acoperindu-i cuvintele, pe care Mama Mare a trebuit să le repete: cimitirul Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
istorie, spuse ea. ― Pe cine ai la istorie? ― Pe domnișoara Schuyler. ― Domnișoara Schuyler are un vibrator În birou. ― Un ce? ― Un vibrator. L-a văzut Liz Clark. E În sertarul de jos. ― Nu pot să cred! Obiectul era șocată și amuzată. Dar apoi miji ochii, gândindu-se. Pe un ton confidențial, Întrebă: ― Totuși pentru ce sunt chestiile astea? ― Vibratoarele? ― Da. Știa că ar fi trebuit să știe. Dar avea Încredere că eu n-o să râd de ea. Iată ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
englezești, o cutie de unt murdară, sticle de ketchup și sosuri trecură toate prin fața ei Înainte de ceea ce căuta Obiectul: un borcan mare de Rolaid. Scoase trei tablete. ― Ce sunt arsurile astea de fapt? ― N-ai avut niciodată arsuri? Întrebă Obiectul amuzată. Micul Club era doar o poreclă. Oficial, clubul era cunoscut sub numele de Clubul Grosse Pointe. Deși proprietatea era pe malul lacului, nu se vedeau pontoane și nici bărci, doar clădirea clubului, mare cât un conac, două terenuri de paddle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am urmat jos, trecând prin bucătărie. Pe când traversam sufrageria, am auzit voci afară. ― Așa că Selfridge, tăntălăul ăla, borăște, spunea Rex Reese. Nici măcar n-ajunge În baie. Borăște direct pe bar. ― Nu-mi vine să cred! Selfridge! Era Obiectul, care, striga amuzată. ― Voma În valuri. Direct În cocteilul pe care-l avea În față. Nu-mi venea să cred. Era ca un fel de Cascada Niagara de vomă. Selfridge se pune să borască pe bar și toată lumea sare de pe scaune, da? Selfridge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
m-am năpustit În el și inerția mea l-a doborât la pământ. M-am cățărat pe pieptul lui, țintuindu-i brațele cu picioarele. În cele din urmă Jerome nu mai opuse rezistență. Rămase Întins pe spate, Încercând să pară amuzat. ― Să-mi spui când ai terminat, spuse. Era o senzație fantastică să-l domin așa. Capitolul Unsprezece mă pironise toată viața. Era pentru prima oară când i-o făceam eu altcuiva, și mai ales unui băiat mai mare decât mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]