680 matches
-
ia locul țărănimea, factor ostil și totdeauna spectator impasibil al agitației eroului, în spiritul unei religii a deșertăciunii. Criteriul faptelor fiind pe acest pământ bunul-simț, obiceiul pământului, eroii inteligenței și ai inițiativei fac în acest teatru o figură mizerabilă și antipatică. Despot e un aventurier ambițios, inteligent, cult, mare seducător de oameni, ușor pompos și fantaron, cum se și cuvine unui conducător. El câștigă numaidecât pe toți. Prăbușirea lui nu se poate explica prin trădarea unei femei ori a unor unelte
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
unui preot ardelean, chip de a spune că românimea degenerată de dincoace nu se va regenera decât împrospătîndu-se cu sânge curat transilvan. Ca scriitor propriu-zis, Duiliu Zamfirescu e onorabil, deși împins să pună în postură dezagreabilă personagiile care-i sunt antipatice. Astfel în Viața la țară Comăneștenii sunt prea boieri, prea deținători ai tuturor însușirilor umane, față de o clasă nouă simbolizată în bețiva coană Profiră. Țăranii, care sunt îmbrățișați cu ochi bun, vorbesc însă totdeauna autentic. Latura cea mai originală a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
așa el nu poate vedea nimic bun în indivizii care susțin ori reprezintă aceste forme. El urăște atât de mult clasa cea nouă, încît o prigonește, cum s-ar zice popular, până-n pânzele albe, până în copiii ei mici, care sunt antipatici (Domnul Goe, Vizită). Dacă n-am ști că, prin Domnul Goe și prin Vizită, Caragiale satirizează o clasă socială, dacă n-am ști că aceste două bucăți sunt tot literatură socială (și nu psihologică), atunci faptul că, de câte ori Caragiale a
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
nu e om bun, dar că e chiar un om foarte rău, că în aceste schițe se răzbună de neplăcerile ce le-o fi avut de la copii, care, prin neastâmpărul firesc al vârstei lor, nu pot fi decât plicticoși și antipatici, când nu-i iubești. Dar nu, încă o dată: în aceste două schițe e vorba tot de clasa mizerabilă, pe care el o urăște și o disprețuiește atât de mult! Ba chiar și Bubico să nu se creadă că arată antipatia
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
casa Oteteleșanu este închiriată restauratorului Mihai Sterescu, care deschide aici o terasă. Notorietatea localului, altfel - cum își amintesc cei care l-au frecventat în epocă - o berărie modestă, prost întreținută, cu produse și servicii de calitate îndoielnică, cu un patron antipatic și, în plus, cu o pianină mecanică în continuă funcțiune, la intensități exasperante pentru consumatori, este dată de prima sală din dreapta intrării, consacrată, din 1910, ca loc de întâlnire al artiștilor (scriitori, actori, pictori). „Gloria” T.O. nu a ținut
TERASA OTETELESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290155_a_291484]
-
generoasa Editură Humanitas, am colaționat, în șpalt, textul lui Bacalbașa cu originalul din 1927 (am găsit o singură greșeală gravă de tipar), cu care ocazie am reintrodus toate pasajele eliminate de autocenzura noastră și de cenzura anilor 1980, amândouă la fel de antipatice. Mai dificilă a fost revizuirea notelor de subsol, mai ales în sen sul actualizării denumirii unor străzi, multe dintre ele revenind după 1989 la vechea formă sau căpătând nume noi; ceva mai dificilă a fost precizarea actuală a destinației unor
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
l-am cunoscut și eu. Era un om de o statură herculeană. Rar am văzut un român cu o asemenea construcție atletică. 'Nalt, spătos, cu gâtul taurului, fălcos, cu părul și barba creață, de altfel nu urât bărbat și nici antipatic, avea o înfățișare de masivitate care impunea. Înțelegeai că te afli în fața forței. Când l-am cunoscut, deși avea aproape de 70 de ani, era ca un trunchi. Părea etern. Dacă omul acesta ar fi învățat lupta [neclar în ziar] sau
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
perechi de nași. M-am simțit dintr-odată frustrat. „Moda” nepotistă, atît de răspîndită azi, e de vină. Cînd mi-am mărturisit stupefacția, L. s-a scuzat neconvingător. Botezul a avut loc acasă. Preotul era extrem de grăbit. Deși mi i antipatic din cauza știutei lui lăcomii, i-am urmărit atent slujba. Ca trecere de la starea de păgîn la cea de creștin, botezul echivalează - am înțeles - cu un legămînt, girat de nași, de a respecta niște norme de viață despre care fărîma de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Pompiliu Marcea, de la care am aflat cu surprindere că a predat mai mulți ani în Franța și în R.F. Germania. „Lecțiile” lui din „Scînteia” nu numai că nu lăsau să se întrevadă așa ceva, dar, pur și simplu, mi-l făcuseră antipatic. Am coborît împreună pe strada Lăpușneanu. În prelungirea discuției pe care o începusem înăuntru, pe drum mi-a spus că „Monica” nu e, de fapt, fiica lui Lovinescu, ci a unui ofițer, că „Virgil” ar fi un fost delator. Aceste
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o faimă de dur. Anterior ar fi slujit partidul, avînd funcții similare sau de nivel apropiat, la Ploiești și Botoșani. De acolo îl cunoaște Genoiu, care acum simte că „îi cresc acțiunile”. Poate și din acest motiv, tipul mi-i antipatic fără să fi avut de-a face vreodată cu el. Înainte de ședința de ieri, l-am mai văzut de aproape doar într-o după-amiază de duminică: se plimba singur prin fața Comitetului Județean. Purta șapcă și canadiană la fel ca ale
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
plîng de nimic, nimănui. Răul celorlalți se împarte; al meu rămîne (și trebuie să rămînă) indivizibil. *Doamne, îți sînt recunoscător pentru fiece silabă! *Sporici: „Viața de azi selectează în primul rînd defectele. În condiții normale - nu crezi? -, «descurcăreții» ar fi antipatici”. *Carol Isac mi-a relatat „scandalul” iscat de Saturnaliile lui Corneliu Vadim Tudor, volum care cuprinde un poem-pamflet contra lui Moses Rosen, rabinul-șef. Acesta, ca persoană lezată, și Federația Comunităților Evreiești din România, pe de altă parte, l-ar
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
vorbă, i-ar fi descris astfel dedublarea la care recurg românii: „noi trăim cu măști”, „trăim oficial, dar avem și o viață privată”. Eu nu m-am simțit niciodată „mascat”! În ziare și reviste, „sărbători” cu Radu Felecan (tipul, mie antipatic, a fost secretar literar al Filarmonicii din Bacău), Ion Vergu Dumitrescu, Viorel Cozma, Al. Florin Țene, Dan Rotaru, Geo Ciolcan și alte lăcuste literare. *În ce tabără aș fi fost dacă aș fi trăit în alte timpuri? întrebarea revine ori
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
primul rînd) fascinați de opulență, de fast și de simplul fapt de „a avea”. Pentru ei, inși ca mine, care nu le pot propune decît un trai în acord cu mijloacele, sobrietate, răbdatul („barem o vreme”), sînt de mirare și antipatici. Decent, în ciuda zvîrcolirilor de nemulțumire, fiul meu mă tolerează totuși. Iritat de bîrfele pretinșilor cunoscători ai „vieții literare” care îmi trec prin camera de la redacție, m-am gîndit să lipesc pe peretele din dreptul biroului meu următorul avertisment: „Aci se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-l putea lăuda apoi pe cel de care e interesat. Pune atîta ostentație în gestul său, încît beneficiarul, dacă e om subțire, trebuie să se simtă teribil de jenat atunci cînd își citește encomionul. Nu o dată, megalomania e nu numai antipatică, iritantă, ci și jalnică. Aceasta e senzația pe care am încercat-o, cu puține minute în urmă, citind ceea ce a spus Jean Genet, într un interviu din „L’Autre Journal” (18/1987), despre cel care l-a „sfințit” într-o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
extraordinară Înfrățire, Întruchipând ei Înșiși ceea ce Îi preocupase dintotdeauna la alții: adevărul adânc misterios al suferinței și creativității, al nădejdii, al frumuseții. Și, ca miracolul să fie complet, de o mereu nobilă, angelică modestie. „Modestia ca forma cel mai puțin antipatică a orgoliului”, obișnuiește Bernard să citeze din nu știu cine. Ceea ce nu Înseamnă că Lucian Raicu nu a scris În exil peste 1000 de minunate pagini despre literatura franceză clasică și contemporană. Poate că nimic nu ar fi putut completa literatura pe
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cât nihilismul nu se putea plia pe un dogmatism estetic autohton, care să fi generat canoane riguroase sau o suprasaturare estetică. El apare mai ales prin contaminare cu spiritul antiliterar al epocii (Ion Vinea: „Literatura mă persecută. Îmi e iremediabil antipatică”), dar exterior dezvoltării conștiinței estetice românești. Se pot invoca doar două circumstanțe atenuante: pe de o parte, perioada de compresiune și dogmatism intelectual pe care sămănătorismul și epigonismul o lansaseră în literatura română, iar pe de altă parte, dezideratul autenticității
DADAISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
lumea În care trăim. Naratorul devine cu-adevărat omniscient, atotștiutor, și totuși nu renunță niciodată la amare autopersiflări. SÎnt clipele sale de luciditate care, deși nu-i schimbă viața, i-o explică. Pe de o parte, machismul ni-l face antipatic, pe de alta resemnarea și conștiința morții ni-l apropie. Adesea sadian, autorul subscrie straniului marchiz În ideea imposibilității omului de a fi fericit preț de mai bine de-o părere, În ideea, exprimată acum În termeni freudieni, a revărsării
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
diegetic al strălucitului său strămoș dostoievskian Ivan Karamazov (misterul nu persistă, nici nu se avîntă prea mult, tragedia e nerăbdătoare să se petreacă). Primul așteaptă un avion care Întîrzie. El e victima. Cel de-al doilea, un adevărat monstru - urît, antipatic, ranchiunos dar lucid, ca Epiphane dintr-un alt roman al autoarei, sau ca Bruno al lui Houellebecq - va proceda, printr-un abil discurs și o retorică perfectă la executarea victimei. Dacă la Început Textor Texel este un neavenit, un pasager
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și editat anul trecut În ediție școlară de buzunar, poate pentru că elevii Înțelg fără prea multă bătaie de cap o poveste simplă, explicită, care ar fi putut fi și frumoasă dacă i-ar fi lipsit tezele unui realism socialist cam antipatic mie unuia. Un zidar portughez (ca cel din melodia lui Joe Dassin) și o muncitoare din industria textilă trăiesc În provincie din două lefuri ca vai de capul lor, de-abia scot Împreună vreo 2000 de dolari pe lună (sumele
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
veselia, izvorâtă din ea, contagioasă. Aici se ascunde, după a mea părere, secretul marelui succes, de care se bucură acest mare actor, față de marele public: le public est bon enfant. Am convingerea că omul căruia Tănase i-ar putea fi antipatic trebuie să aibă instinctele bestiale. Câteva amintiri ale autorului despre Tănase: „L-am văzut pe Tănase cu foarte mulți ani în urmă, pe când purtam încă uniforma Liceului Internat din Iași (deci prin 1910¬1914 n.n.), jucând „Mache somnambulul și Tivila
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
Pruteanu, care într-o emisiune la televiziune cu Adrian Copilul Minune, dădea cu el de toți pereții și-i explica că Beethoven e mai mare. Chestia asta e inutilă, iar în dialogul acela, aveam de-a face cu o aroganță antipatică și cu o modestie simpatică. Încât, la sfârșitul emisiunii, Adrian Copilul Minune părea un om cumsecade, la locul lui, drăguț, care nu înțelege ce are lumea cu el, în vreme ce Pruteanu făcea o figură de apărător al adevărului suprem, puțin inadecvată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
Mihai-Răzvan Ungureanu: Spune. Andrei Gheorghe: Bombăneam la chestia asta, la obsesia asta europeană. Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu cenzura. Andrei Gheorghe: România și Europa. Dar nu știu dacă nu te simți nasol uneori ... Mihai-Răzvan Ungureanu: Unde? Andrei Gheorghe: Cu toate stereotipurile astea antipatice despre români? Sau în zonele acelea nu se conversează așa cum vorbim noi? Mihai-Răzvan Ungureanu: Știi ce este interesant? Noi niciodată nu am scăpat de stereotipuri, dar niciodată. De 300 de ani, de când suntem din ce în ce mai prezenți în istoria culturală a Europei
Întotdeauna loial by Mihai Răzvan Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/2017_a_3342]
-
Mircea Mihăieș Una din cele mai antipatice categorii umane de pe plaiurile moldo-ugro-vlahice este aceea a "românului care se bagă în seamă". Am auzit expresia, copil fiind - ea-i desemna pe indivizii buni de gură, dar incapabili de vreun gest de Doamne-ajută: "Tu vorbești serios, ori vrei numai
Românul care se bagă în seamă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12595_a_13920]
-
fi rămas în veci inaccesibile, tema pentru care te simțeai pregătit și pe care voiai s-o discuți. Probabil c-a avut, ca orice om, momentele sale de tristețe, de mohoreală, de apatie, cu siguranță a fost și acru, ciufut, antipatic. Nu l-am văzut, însă, niciodată așa. Veșnic zâmbitor, prevenitor, avea știința de a-i oferi interlocutorului senzația că e cel mai important om din lume. Găsea nuanța pentru orice context, se plia cu o admirabilă precizie pe cea mai
Eleganța sfidării by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11338_a_12663]
-
acordat de Alexandru Paleologu lui E. Guzun. Iată una dintre mărturisirile lui Alexandru Paleologu: "Ceea ce m-a uimit într-adevăr a fost să constat că mă bucur efectiv de simpatia multor concetățeni. Eu unul nu credeam asta, credeam că sunt antipatic. De ce credeam că sunt antipatic? Am fost în tinerețe antipatic, într-adevăr. Pe mine m-a ameliorat în plan uman faptul că am făcut câțiva ani de pușcărie și asta a fost o foarte bună școală. Bună dacă știi s-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16602_a_17927]