881 matches
-
plecat. Domnul: Care va să zică, a plecat? Feciorul: Nu, domnule, n-a plecat. Domnul: Amice, ești... idiot! Feciorul: Ba nu, domnule. Domnul: Zici că nu acasă. Feciorul: Ba-i acasă, domnule. Domnul: Apoi, nu ziseși c-a plecat? Feciorul: Nu, domnule, n-aplecat.37 Ceea ce predispune la formularea unor numeroase supoziții infirmate mereu de replicile următoare este încălcarea constantă a maximei cantității, în varianta " Nu spune mai puțin decât este necesar pentru a face folositoare participarea ta la conversație". În acest sens poate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
mamă, care mi-ai dat viață, sacrificându-ți-o pe a ta, aș vrea să mă mai porți în pântec... Ție îți deschid inima, înaintea ta îngenunchez... arată-mi drumul de urmat... numa‟ tu mă poți îndruma!.. Apoi, în genunchi, aplecată, peste mormânt, de parcă ar fi vrut să-l ieie cu dânsa... a vorbit în șoaptă, cu mama ei... dar, ce și-au spus, numai Dumnezeu știe. Împrejurul ei parcă, fâlfâiau aripi nevăzute, strivindu-i sufletul... îngropându-i toate dorințele și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ci se răsfiră împrejur până se pierde în culoarea mai întunecată a fondului, și grăbit, din câteva linii, schițezi în blocul tău de desen trăsăturile sfântului Gheorghe când în biserică se făcu deplin întuneric, tu nici nu-ți dai seama aplecat cum ești deasupra desenului tău, și poate n-a fost decât fulgerul ce a luminat ca un blitz pentru câteva secunde biserica, dar tot atât de bine s-ar fi putut ca sfântul Gheorghe să-și fi mișcat pentru o clipă capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
revenit satisfăcuți în universul accesibil vârstei lor, aleargă prin cameră, printre tablouri, Bunavestire, niște case și Fecioara stând în picioare dinaintea unui jeț, Theo îmi citește dintr-o carte pe care o ține mereu cu el, și ținând capul ușor aplecat; într-o mână poartă fusul cu fuior de mătase, iar pe cealaltă o întinde spre înger, iar dinainte-i arhanghelul Gavriil ce o binecuvântează cu dreapta, ținând în stânga o lance: iar sus, deasupra casei, cerul și Sfântul Duh ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
care, mă lasă vederea, a afirmat în repetate rânduri acolo sus pe schelă, pentru frescă, Theo, ai nevoie de cei mai buni ochi, iar dacă îi ai, mai devreme sau mai târziu rămâi fără ei, să mănânci mulți morcovi, îngerul aplecat ușor asupra Mariei se lăsa cu greu prins în culorile strălucitoare ale meșterului Luca care face și cele nevăzute să se vadă, mâine vei picta tu celălalt înger, tot înainte de noapte bună îmi spune meșterul asta, lăsându-mă cu mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
un colț de sobă a lăsat într-un castron mic și pentru mine fasolea frecată, de post, să nu se răcească, îmi iau o farfurie curată și-mi pun să mănânc, cu caietul lui Theo alăturat pe masă, peste chiuvetă, aplecat greoi, fratele Rafael spală vasele și vorbește încântat de foloasele apei calde la bucătărie, de ușurința cu care, de reumatismul făcut la mâini de clătitul în apa rece, de binecuvântarea pe care apa caldă o aduce oaselor sale bătrâne roase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ningă afară, văd la farurile mașinii lui Octavian, ștergătoarele de parbriz aleargă fără să se ajungă una pe alta de la un capăt la altul al, ne apropiem de blocul Aidei, La care scară? întreabă șoferul, ultima scară, răspunde Aida ușor aplecată înainte și Octavian își face cu greu loc printre copiii ieșiți deja cu săniile printre blocuri, chiar dacă zăpada abia s-a pus, ninge cu fulgi tot mai mari, oprește șoferul mașina la ultima scară, Aida vrea să plătească, dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
spus. După care, acum doi ani, dragul de Calvin Carter mi-a oferit ceva aici. —Și cum te relaxezi? Lisa se bucura de imaginea pe care o oferea cămașa strâmtă a lui Jack, mulată pe mușchii spatelui în timp ce el stătea aplecat. —Adică, spuse ea, atașând un zâmbet dulce, care din păcate s-a dovedit a fi irosit, joci golf? — Asta e ultima dată când vin să îți repar boilerul, bombăni el. — Nu te vedeam ca pe un bărbat care joacă golf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de la garajul Broadstane. Cinci minute mai târziu, se afla În bucătăria mică Împreună cu Darren Caldwell, ceilalți ofițeri fiind Împrăștiați În camera de zi cu o cană de ceai și expresii confuze pe chip. Darren se rezema de chiuvetă, cu umerii aplecați, privind prin imaginea sa reflectată grădina Întunecată. — O să mă duc la Închisoare, nu-i așa? Întrebarea fusese puțin mai mult decât o șoaptă. — Ești sigur că nu vrei să-ți schimbi declarația, Darren? Fața de pe fereastra Întunecată Își mușcă buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-i spusese inspectorul Insch legat de privilegiile care vin odată cu rangul. Nu putea să stea acolo și să nu spună nimic. Era În uniformă, ce Dumnezeu! Dacă ajungea la urechile presei? — Ai impresia că o agentă de poliție, În uniformă completă, aplecată Înafară pe geamul mașinii, care Înjură până nu mai poate, face vreun bine poliției? Nu m-am gândit, domnule. — Jackie, un astfel de comportament ne face pe toți să arătăm ca o adunătură de idioți. Enervezi pe oricine vede sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
cel care iniția în mysteria, așa cum s-a întâmplat cu Herodotos. Dar toate astea sunt primejdioase... Băiatul își luă însă micul codex și-l întrebă pe preot: — Te rog, repetă-mi precis numele corăbiilor sacre. Preotul le silabisi, privind capul aplecat al copilului care scria. — Și-apoi ce se întâmpla? întrebă Gajus cu calamusul în aer, în timp ce Zaleucos ținea răbdător sticluța conținând strălucitoarea cerneală egipteană. — Se cânta o rugăciune lungă, de alinare, care a fost picurată în mințile noastre cu mii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
strânse, îndulcește duritatea marmurei în jurul gurii; își înclină ușor capul, ca și cum ar asculta pe cineva care vorbește ridicându-se pe vârful picioarelor. O altă reprezentare a ei se găsește în prezent la British Museum; și aici stă cu capul ușor aplecat și are părul pieptănat cu cărare. Apoi vedem un tânăr cu părul des, ondulat, cu orbite adânci; seamănă cu imaginea lui Gajus Caesar de la Muzeul din Napoli. Se presupune că ar fi unul dintre frații săi uciși. Tot la Napoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o cheie de aur, sigur că nu va scoate din scrin același lucru ca și când ar fi deschis cu o cheie de argint (un romancier ce se respectă cât de cât aici ar fi fost riguros), deschide scrinul, stă o clipă aplecat scotocind Înăuntru (nu prea văd ce caută), dar, iată, a scos un plic nu tocmai voluminos, pe care-l privește lung, ca și cum ar sta În cumpănă: „să-l deschid, să nu-l deschid“ (vă dați seama că trebuie să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
bate pe spate, coboară, atinge orice parte a corpului: abdomen, șolduri, genunchi; Îmi Înfoaie părul, Îmi scutură cizmele galbene; gata, am fost refăcut, am fost reînviat prin gesturile ei, am reapărut din absență; este la capătul puterilor, se ridică (era aplecată spre cizmele mele), izbucnește În acel plâns-râs de bucurie, mă ia În brațe, mă strânge, mă sărută; apoi, mica femeie În devenire fuge, mă părăsește, rămân de gheață, nu mă mai mișc; toți cred că am ceva, că am suferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Vreo șase polițiști, patru agenți de patrulă și doi îmbrăcați civil, stăteau lângă o ușă dublă aflată la celălalt capăt al coridorului. Unul din ei era chiar Lon Sellitto, cel cu hainele boțite mai tot timpul; acum, stătea cu capul aplecat și cu un carnețel în mână discutând cu un paznic. Printre ușile parțial deschise, putu zări o formă vagă, cel mai probabil victima. Se adresă apoi tehnicianului ce tocmai trecea pe lângă ea: - Avem nevoie de mai multă lumină acolo pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
gândesc că poate a spus anumite lucruri doar ca răspuns la cele spuse de tine. Rhyme o privi cu atenție pe Sachs. O pată de murdărie de forma unei semiluni pe obraz, câteva picături de transpirație deasupra buzei superioare. Stătea aplecată și, deși tonul ei era calm, îi simțea tensiunea și concentrarea. Cu siguranță nu își dădea seama, dar ceea ce simțea ea acum era foarte asemănător cu ce simțea el de fiecare dată când se aflau la distanță și încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
se umflase cât un pepene. Constable îl târî înapoi la masă și îl propti acolo, cu spatele către ușă. În caz că vreunul dintre gardieni s-ar fi uitat iar înăuntru, ar fi rămas cu impresia că omul citește ziarele, cu capul aplecat. Constable se aplecă și îi scoase pantoful și șoseta, apoi șterse sângele de pe masă cât putu de bine și acoperi urmele cu acte și bucăți de hârtie. Îl va ucide mai târziu pe avocat. Deocamdată, cel puțin pentru câteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
drăgălașă. - Și avocatul tău? întrebă ea, aplecându-se asupra lui Roth. A fost și el înjunghiat? - Da! A fost un deținut negru. A spus că sunt rasist și că vrea să îmi dea o lecție, răspunse el, stând cu capul aplecat, dar simțind-o că se apropie. Joe e rănit grav. Trebuie să îl salvăm! Doar câțiva pași... Sau dacă suspectul e alb și mai arată și decent, adică are toți dinții în gură și poartă haine care nu miros ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
detectivul observă o mișcare dubioasă în hol. Un doctor cu halat verde îl văzuse pe Grady și venea încet înspre ei. Bell nu putea citi nimic pe fața lui. - Charles, spuse detectivul cu blândețe. Numai că, deși stătea cu capul aplecat, Grady era deja atent la apropierea bărbatului. - Negru și alb, șopti el. Dumnezeule! Se ridică pentru a-l întâmpina pe doctor. Privind fără țintă la cerul cenușiu al serii, Lincoln Rhyme își auzi telefonul sunând. - Comandă: răspunde. Click. - Da? - Lincoln
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
-se către trotuar. Cu toate acestea, nu se putu abține să nu facă încă o pauză. Privi în urmă spre steagurile uriașe din fața cortului, pe jumătate ascunse de fum. Pe unul dintre ele se mai vedea un Arlecchino cu mască aplecat înainte, cu palmele goale deschise în sus. Priviți, onorată audiență, nu am nimic în mână. Numai că, parcă pictorul însuși ar fi comis o mică greșeală, personajul chiar ținea ceva în mână, ceva ascuns privirilor din pricina unei mascări perfecte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
moarte, moartea viață și realul ireal. Mă închin în fața dumneavoastră, onorată audiență... Aprinse o lumânare și se instală pe canapea. Își fixase ochii asupra flăcării. În seara aceea, știa că va tremura, căci va primi un mesaj. Privea fix, stând aplecat înainte, scăldat în bucuria răzbunării duse la îndeplinire, legănându-se hipnotizant înainte și înapoi, respirând ușor. Lumânarea pâlpâi. Da! Vorbește-mi. Pâlpâi din nou... Și, într-adevăr, pâlpâi după doar o clipă. Dar tremurul nu fusese un mesaj de la vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
o mulțime de alte filme și cărți se uneau cu amintirile reale. În curând, unchiul Karei, la fel ca și impresia de coerență, dispărură cu totul. - E undeva afară, spuse femeia sentențios. Știu că e afară. Închise ochii. Kara rămase aplecată înainte în scaunul ei, odihnindu-și lin mâna pe brațul fin al mamei, până când aceasta adormi. Se gândea că fusese în mintea ei mai devreme. Jayene nu i-ar fi trimis mesaj pe pager dacă nu ar fi fost așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
curioasă. Dădu din cap către Rhyme și, cu un accent hispanic, îl întrebă pe Bell: - Ai cerut să fie transportat un prizonier, domnule detectiv? Bell aprobă din colțul încăperii. - E acolo. Am „mirandizat-o”. Femeia privi în colțul camerei, spre silueta aplecată a Karei și spuse: - Am înțeles, spuse ea, o duc la secție. Apoi ezită. - Dar, mai întâi, am o întrebare. - O întrebare? rosti Rhyme, încruntându-se. - Ce vrei să spui, agent? întrebă Bell. Ignorându-l pe detectiv, polițista îl abordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
-mi mâinile în vreme ce mă îndreptam spre ușa de la bucătărie, rezemându-mă de ea. Am privit silueta înaltă a lui Ben chinuindu-se să închidă ușa de la intrare. Părul șaten îi atârna în față peste un ochi și avea gâtul lung, aplecat, ca al unei păsări curioase. Părea prea lung pentru hainele sale; stângaci și deșirat în încurcătura aia de haine, geantă și brațe, pe care și le flutura în față într-o tentativă vagă de a închide ușa. Scoate-ți întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
mele se transformă în ceva ironic și glumeț, de parcă mi-aș fi pierdut abilitatea de a comunica orice emoție autentică fără să mă jenez. Am mai rămas acolo în liniște puțină vreme, apoi am vorbit blând spre ceafa lui încă aplecată. —Charlie. Cina e aproape gata. S-a întors, m-a privit și a zâmbit. — Bine - sunt lihnit. Poate că am rămas cu căldura zâmbetului său. În orice caz, m-am simțit mai ușurată, îmi amintesc, când m-am răsucit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]