679 matches
-
A fost respectat și iubit de către cei care l-au cunoscut. Scriitorul francez Victor Hugo, după o îndelungată conversație cu el, mărturisea că a întâlnit un om de excepție. A fost un apărător ferm al credinței catolice, a scris lucrări apologetice, însă asta nu l-a împiedicat să respecte și chiar să fie prieten cu protestanți sau evrei. Scria în "Catolicul în viață": "Să dezaprobăm greșelile, dar să respectăm totdeauna persoanele." A fost atât de dedicat operelor pentru tineri, încât înainte de
Giovanni Bosco () [Corola-website/Science/298565_a_299894]
-
în Dialog cu Trypho, scriitorul creștin din al doilea secol Iustin Martirul și Filozoful a notat o discuție despre Hristos cu Trypho, cei mai mulți cercetători sunt de acord că Trypho este un personaj fictiv inventat de Iustin în scopurile sale literare apologetice. În timp ce existau deosebiri teologice între creștinii primari cu privire la natura lui Isus (de exemplu monofizism, miafizism, docetism, nestorianism, etc.), ele erau dezbateri de teologie creștină, nu despre existența istorică a lui Isus. Un număr extrem de redus de cercetători moderni afirmă că
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
a se vedea: războaiele religioase între diferitele secte și biserici creștine, masacre barbare și persecuții împotriva evreilor. Craig A. Evans declară că prima frază din citatul de deasupra redă profetic concluziile cercetării moderne, iar a doua este dubioasă, polemică și apologetică.
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
au lăsat o vie impresie în rîndul cititorilor. Au fost de asemenea publicate recent memoriile membrilor CPEX ai PCR sau ale actorilor importanți ai revoluției din decembrie 1989, majoritatea au valoare istorică redusă, părînd mai curînd niște scrieri cu caracter apologetic. Recent, editura Humanitas a publicat chiar memoriile ex-premierului Radu Vasile.
Memorii () [Corola-website/Science/299141_a_300470]
-
lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice. Alte importante scrieri sunt Liturghia Sf. și Molitfele Sfântului Vasile cel Mare. Sf. Vasile este unul dintre "Cei Trei Cappadocieni" (alături de Grigore de Nyssa și Grigore de Nazianz) fiind totodată și cel mai important dintre ei. Sf. Vasile este serbat
Vasile cel Mare () [Corola-website/Science/299845_a_301174]
-
Elohim"; asta aratând istoricilor că primul dumnezeu adorat de către evrei a fost canaaneanul "El" (iahvismul însuși ca ideologie, pare-se apărând mai întâi la populații din afara Israelului.), ultimii redactori ai Bibliei admițând ei înșiși acest fapt în măsura în care aceștia se limitează, apologetic, doar să elaboreze firul narațiunii primare, adăugând straturilor vechi ale tradiției religioase explicația din relatarea care se găsește în Ieșire 3 (anume că Dumnezeu (El) îi spune lui Moise că nu s-a revelat Patriarhilor sub numele lui propriu). Conform
YHWH () [Corola-website/Science/298893_a_300222]
-
poate justifica doar pe temeiul a ceea ce este oportun din punct de vedere politic.” Cardinalul nu a indicat clar dacă era sau nu de acord cu afirmațiile lui Feyerabend. El a spus, însă: „Ar fi o prostie să construim o apologetică impulsivă pe baza acestor păreri.” La 31 octombrie 1992, Papa Ioan Paul al II-lea și-a exprimat regretul pentru felul în care a fost tratat cazul Galileo, și a emis o declarație prin care recunoștea erorile comise de tribunalul
Galileo Galilei () [Corola-website/Science/297696_a_299025]
-
martyrum Sicillitarum). Între principalele persecuții au fost cele de sub domnia lui Nero (64-67), Decius (249-251), Valerian (257-258) și Diocletian (303-311). Din a doua jumătate a secolului al II-lea, în fața criticii elitelor culturii păgâne, în special a filozofilor, a înflorit apologetica - adică, autoapărarea creștinismului pe plan cultural și moral (de exemplu, Iustin Martirul și Filozoful, Tertulian, Clement din Alexandria, Origene, Eusebiu din Cezareea ș.a.). Cu „Edictul de la Milano” (313) al împăratului Constantin cel Mare (306-337) și cu „Edictul de la Tesalonic” (380
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
independența. Viața politică, socială și culturală a fost influențată de personalitatea dictatorului. Primul element specific al Spaniei Franchiste este durată foarte mare a dictaturii.Toți hispaniștii importanți au scris biografii ale lui Franco.Cele scrise în timpul vieții lui erau fie apologetice, fie critice, indiferent de naționalitatea istoricilor.Juan Fernandez Figueroa spunea, în 1967, cu aproape 10 ani înainte de sfârșitul dictaturii și cu aproape 30 de ani după începutul dictaturii: „toate cărțile sunt în mâinile sale; el nu face politică, el este
Istoria Spaniei () [Corola-website/Science/298458_a_299787]
-
Autoritatea rezonantă în această exprimare sugerează că acești scriitori furnizează legăturile istorice autentice cu generația apostolică. Pentru acei creștini pentru care tradiția Bisericii este de greutate comparabilă cu cea a Scripturii, aceasta este o exprimare folositoare din punct de vedere apologetic și, astfel, o posibilă motivare pentru a o folosi. Creștinii care consideră că o mare apostazie a avut loc în istoria Bisericii primare, nu folosesc, de obicei, acest termen. În teologia protestantă, termenul este, de asemenea, puțin folosit și scrierile
Părinți apostolici () [Corola-website/Science/307349_a_308678]
-
spirituale, Giovanni Papini anunță, în anul 1921, convertirea sa religioasă la catolicism și publică "Storia di Cristo", care se bucură de un imens succes editorial, fiind tradusă în mai multe limbi. Continuă să scrie cu prolificitate neobișnuită, în special texte apologetice religioase, nu totdeauna în concordanță cu dogmele oficiale ale bisericii catolice, din care cauză suscită adesea polemici pasionate: "Dizionario dell'omo salvatico" (1923, în colaborare cu Domenico Giuliotti), "Pane e vino" (1926, versuri), "Sant'Agostino" (1929). În această perioadă scrie
Giovanni Papini () [Corola-website/Science/306493_a_307822]
-
ale bisericii catolice, din care cauză suscită adesea polemici pasionate: "Dizionario dell'omo salvatico" (1923, în colaborare cu Domenico Giuliotti), "Pane e vino" (1926, versuri), "Sant'Agostino" (1929). În această perioadă scrie și cunoscuta satiră "Gog" (1931) și o reconsiderare apologetică a lui Dante Alighieri, "Dante vivo" (1933). Papini aderă la mișcarea fascistă și devine un fel de scriitor oficial al regimului. În anul 1935 obține ""per chiara fama"" catedra de literatură italiană la Universitatea din Bologna. Publică primul volum din
Giovanni Papini () [Corola-website/Science/306493_a_307822]
-
al-'Ansi, poreclit "negrul". Tradiția păstrează memoria acestei realități în diverse scrieri ale biografilor si istoricilor musulmani (de ex. visul lui Mahomed, si scrierile lui Balad-huri). Biografiile lui Muhammad care toate sunt produse de istoria oficială islamică, sunt 'istorii sfinte', apologetice ('hagiografii'). Ele subliniază atât umanitatea sa, cât și natura lui fantastică, relatată de o abundentă sumă de tradiții (al-hadith-urile stau mărturie în acest sens). În Europa, odată ce mitologia creștină a fost demontată în măsura posibilului pentru a căuta istoricitatea diverselor
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
anilor 370, după Anaxandrides și imediat înainte de Eubulus). Aristofan apare în „"Simpozionul"” lui Platon, drept personaj care narează un mit comic privind originea Erosului. Textul lui Platon a fost compus la o generație după evenimentele prezentate, și este o încercare apologetică de a demonstra că Socrate și Aristofan nu erau inamici, în ciuda atacului împotriva lui Socrate scris de Aristofan în „"Norii"” (varianta originală datând din 423 î.Hr.). Prin urmare, „"Simpozionul"” trebuie privit mai degrabă ca un capitol de început al aprecierii
Aristofan () [Corola-website/Science/308468_a_309797]
-
ucenic al lui Christos. Și-a recăpătat vederea - pierdută pe cale, în momentul viziunii - odată cu Botezul pe care l-a primit de la Anania din Damasc (cf. Fap 9,9-19). Abia restabilit, a încercat, de îndată, o activitate misionară (sau cel puțin apologetică), dar fără succes (Fap 9,19-22). După această primă tentativă, s-a retras în pustiul Arabiei, la sud de Damasc, unde a petrecut vreo trei ani (cf. Gal 1,17u), într-o reculegere ascetico-religioasă. Face o a doua încercare apostolică
Pavel (apostol) () [Corola-website/Science/303165_a_304494]
-
dreptul “antisemitism” (religios, firește), fapt rămâne că ele au fost o sursă importantă de legitimare a antisemitismului de-a lungul secolelor care au urmat, și asta n-o poate nega și n-o neagă din fericire, nici un erudit, oricât de apologetic ar fi el, căci a explica un context istoric nu poate înseamna și a scuza incitarea la ură și insultă, astfel ca asta nu-l scuză pe Gură-de-Aur de anti-iudaismul lui extrem, cu atât mai mult cu cât astfel de
Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/302162_a_303491]
-
credibilă, iar folosirea persoanei întâia plural în așa-zisele «secțiuni-noi» (cartea Faptele apostolilor de la cap. 16 până la sfârșit) semnalul prezenței autorului alături de Pavel, cel puțin, în anumite momente ale călătoriilor misionare; - alții, evaluează negativ datele tradiției, considrându-le „infestate” de tendința apologetică din sec. al II-lea, tendință preocupată să numească personaje minore - ca Luca, de ex. - alături de figuri principale - ca Pavel. În plus, pun accentul pe faptul că Luca nu cunoaște Scrisorile lui Pavel și pare să nu fie bine informat
Evanghelia după Luca () [Corola-website/Science/302840_a_304169]
-
la Paris și Belgrad. Reîntors în țară, ocupă funcția de profesor suplinitor (1929), apoi provizoriu (1932) și titular din 1935 de Dogmatică la Academia teologică “Andreiana" din Sibiu. Funcționează ca profesor până în 1946. Între 1929 - 1932 și 1936 - 1937 predă Apologetică, între 1932 - 1936 Pastorală iar între 1929 și 1934), limba greacă. A fost numit rector al Academiei teologice în 1936 și ocupă această poziție până în 1946 Este hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 și protopop stavrofor în 1940. Este
Dumitru Stăniloae () [Corola-website/Science/302953_a_304282]
-
-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu al Țării Românești, se decide să susțină politica turcească. Se îngrijește să dea o educație bună fiilor săi Antioh Cantemir și Dimitrie Cantemir. Acesta din urmă a scris chiar o carte apologetică în limba latină „Vita Constantini Cantemyri”, de fapt o tentativă de a explica decizia de a-l ucide pe cărturarul Miron Costin. Petre P. Panaitescu arăta că „În împrejurările specifice în care a scris Dimitrie Cantemir viața tatălui său, el
Constantin Cantemir () [Corola-website/Science/299479_a_300808]
-
odisee pe la mai mulți filosofi, Sf. Iustin, este îndemnat de un bătrân să citească "Profeți", ceea ce îi aduce și convertirea la creștinism. Creștinismul este pentru Iustin, "singura filosofie sigură și folositoare". Iustin merge la Roma, unde dezvoltă o intensă activitate, apologetică, literară și misionară. De aici el trimite împăraților, senatului și poporului roman prima sa "Apologie", în favoarea oamenilor de toate neamurile, care sunt pe nedrept urâți și persecutați și tot aici trimite și a doua "Apologie". Tot la Roma se pare
Iustin Martirul și Filozoful () [Corola-website/Science/303842_a_305171]
-
cărora o națiune își structurează și își fortifică conștiința de sine. Imaginile conducătorilor revoluției de la 1848 au fost tipărite și reproduse permanent din 1848 până astăzi începând cu tehnica litografierii și mai apoi au fost reluate în opere cu sensuri apologetice și epice de către mulți artiști plastici, sculptori sau pictori. Toate operele realizate de-a lungul anilor, au avut la bază o observație portretistică meticuloasă și o osteneală stăruitoare pentru descoperirea de sub elementele vestimentare sau cele de asemănare fizică, a realității
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
a avut un rol activ de mijlocitor între arieni și ortodocși. Poziția sa în timpul controversei ariane a fost oscilantă, iar aceasta a dat posibilitatea unor evaluări discordante în privința personalității și ortodoxiei sale. La începutul controversei el a adoptat o poziție apologetică în favoarea lui Arie de Alexandria, împotriva lui Alexandru al Alexandriei și a lui Atanasie din Alexandria; la Conciliul din Niceea (325) s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei tendințe de conciliere numai ca să corespundă dorinței împăratului. Sigur este că
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
cunoscute azi numai din scrierile sale). Scrierile lui sunt împărțite în: Dintre toate acestea însă, cea care l-a consacrat este opera istorică. În ordine cronologică: Printre scrierile sale istorice cele mai importante se numără: Cele mai importante lucrări propriu-zis apologetice scrise de Eusebiu sunt "Pregătirea pentru Evanghelie" (lat. "Praeparatio evangelica"; gr. Εὐαγγελικῆς Ἀποδείξεως Προπαρασκευή) și "Dovezile Evangheliei" (lat. "Demonstratio evangelica"). Praeparatio evangelica este o introducere în creștinism scrisă pentru păgâni. Eusebiu se folosește de fragmente din istorici și filosofi precreștini
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
bis.,) Conform declarației explicite, așezată de autor la început (Hist.eccl., I,1,1), opera în 10 cărți, își propune să trateze o serie de teme care în fapt vor forma și scheletul textului și care (teme) corespund fundamental scopului apologetic de a exalta adevărul și temeinicia Bisericii. Succesiunile apostolice, adică listele episcopilor care s-au succedat, plecând de la apostoli până în zilele autorului, în sediile cele mai importante: Roma, Alexandria, Antiohia, Ierusalim. Eusebiu fixează aceste succesiuni în legătură cu perioadele de domnie a
Historia ecclesiastica () [Corola-website/Science/304009_a_305338]
-
proveni din Palestina. El a argumentat că înțelesul și natura lui Isus prezentate în "Evanghelia după Ioan" erau foarte diferite de cele din evangheliile sinoptice, astfel autorul nefiind un martor direct al evenimentelor relatate. Bretschneider se referea la un caracter apologetic al lui Ioan, caracter care indică o dată ulterioară a scrierii. Cercetători cum ar fi Wellhausen, Wendt și Spitta au argumentat că a patra evanghelie este un "Grundschrift" adică „... o operă care a suferit interpolări înainte de a ajunge la forma ei
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]