3,429 matches
-
colinde și creații folclorice din Basarabia și Dobrogea, care amintesc de trecerea Apostolului prin aceste ținuturi, ca și unele toponime precum peștera Sf. Andrei, pârâul Sf. Andrei ș.a. Pe baza acestor surse, Pr. Păcurariu scrie: "creștinismul românesc este de origine apostolică".13 Unii istorici, precum Zeiller, consideră "ambiguu" pasajul scriitorului bisericesc Eusebius din Caesarea, "o simplă posibilitate" de propovăduire a legii noi în provincia romană Scythia Minor (Dobrogea). Mulți teologi și istorici români echivalează Scythia cu ținutul dobrogean, cu zona coloniilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în Scythia. Prin urmare, cf. lui D. M. Pippidi, Petre Ș. Năsturel și N. Zugravu, apostolii Andrei și Filip n-au predicat niciodată în Scythia, acestea sunt doar tradiții legendare, așadar, creștinismul daco-roman din spațiul carpato-dunăreano-pontic nu are o origine apostolică. Problema prezenței Sf. Apostol Andrei în Scythia Minor rămâne deschisă, urmând ca cercetări ulterioare să facă lumină în această privință.15 În Moesia Inferior și Dacia, la sfârșitul secolului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea, spiritualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comune, aceasta continua să aibă adepți, mai ales în zona rurală. În ceea ce privește începuturile și ascensiunea creștinismului în spațiul ponto-dunărean, în epoca romană, o problemă controversată este aceea a izvoarelor privitoare la aceste începuturi. Am văzut mai sus că ideea originilor apostolice ale creștinismului daco-roman este șubredă. Opinii divergente au generat și datele transmise de doi autori creștini, Tertulian (160-240) și Origen (184-253). Referitor la urmele creștine în zonă, cele mai vechi monumente creștine de pe teritoriul României provin din așezările situate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de-aici își extindea jurisdicția asupra unor eparhii din sudul Dunării și, în același timp, își manifesta autoritatea în această zonă scaunul Romei. Cathedra Petri (Scaunul lui Petru) avea un prestigiu necontestat de nimeni în Biserica universală, încă din vremurile apostolice, iar în secolul al IV-lea, el a dobândit noi dimensiuni. Conciliul ecumenic de la Constantinopol (381) stabilise ca bisericile din afara statului roman (neamurile barbare) să se conducă după normele instituite de Părinți, lucru posibil în sudul Daciei, aflate în contact
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
opera sa, aceasta este alcătuită din traduceri ale unor lucrări teologice, aghiografice și canonice. Să menționăm dintre lucrările teologice, Despre crearea omului, a Sf. Grigorie de Nyssa, iar dintre cele aghiografice, amintim Viața Sf. Pahomie. El a tradus apoi Canoanele apostolice ale primelor patru sinoade ecumenice și ale unor sinoade locale. A întocmit o "colecție de decretale" a unui număr de opt papi. Lui Dionisie i se atribuie o culegere de texte patristice din lucrările marilor părinți bisericești Atanasie de Alexandria
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
exogame, transhumanță. Absența reală din memoria colectivă a românilor a amintirii unui "apostol al neamului" pune în evidență acest misionarism anonim, popular. Prin vechimea religiei creștine și statutul său cultural mai avansat, Transilvania a jucat un rol excepțional, dar centre "apostolice" au fost și localități dunărene ca Sucidava sau din alte zone, precum Budureasca, Davideni, Botoșana. Înfățișată astfel, imaginea răspândirii creștinismului în nordul Dunării, în secolele V-VI, este neverosimilă. Există pete albe pe harta răspândirii creștinismului în stânga (nordul) Dunării: nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunăre și Tisa, a fost creștinat (botezat). Și în Ungaria (precum în Bulgaria, în secolul al IX-lea), a existat o încercare de împotrivire la creștinism din partea adepților păgânismului, dar acțiunea acestora a fost curmată cu severitate de noul rege apostolic. La creștinarea poporului său, Ștefan a cerut mai întâi papei, titlul și coroana de rege creștin, apoi împuternicirea de a organiza biserica în Ungaria. Papa a satisfăcut prompt și generos solicitarea și a trimis, odată cu coroana și împuternicirea, și o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
biserica în Ungaria. Papa a satisfăcut prompt și generos solicitarea și a trimis, odată cu coroana și împuternicirea, și o delegație de prelați pentru a organiza noua biserică ungară. În anul 1001 a avut loc încoronarea lui Ștefan ca rege creștin (apostolic) al Ungariei. Creștinarea din jurul anului 1000 deschidea o nouă eră în istoria Ungariei-prin această mare operă, ungurii au intrat în comunitatea statelor și popoarelor europene civilizate. Altminteri, ungurii ar fi pierit ca popor, precum hunii și avarii ce i-au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
operă, ungurii au intrat în comunitatea statelor și popoarelor europene civilizate. Altminteri, ungurii ar fi pierit ca popor, precum hunii și avarii ce i-au precedat în Panonia.26 După încoronarea sa ca rege, Ștefan, care conducea acum un regat apostolic, având sprijinul bisericii și al papalității, a organizat expediții în Transilvania și Banat, împotriva unor stăpânitori locali, inclusiv unguri, care nu-i dădeau ascultare, conform vechilor cronici ungurești. În fruntea voievodatului de la sud de Someș, condus înainte de Tuhutum, se afla
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
determinat ca părțile apusene ale Dunării, în speță Banatul, să fie controlate, confesional și cultural, de biserica romano-catolică, aflată în plină ofensivă odată cu decăderea Bizanțului. Papalitatea a urmărit ca regele Ștefan cel Sfânt să înființeze noi scaune episcopale în regatul "apostolic" al Ungariei, inclusiv Transilvania. Concomitent, biserica apuseană a trecut la creștinarea în masă și la împlantarea unei întregi ierarhii ecleziastice, bine organizateîn 1001, întemeierea arhiepiscopiei de Strigoniu (Esztergom) și, în 1008, a arhiepiscopiei de Kalocsa. De acestea depindeau episcopiile de pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românești din Transilvania și începuturile creștinării lor. În timpul regelui Ștefan cel Sfânt (997-1038), conform tradiției, în Ungaria, au fost înființate două arhiepiscopii, una la Esztergom (Strigonium) și alta la Kalocsa, opt episcopii și cinci abații, punându-se bazele regatului catolic ("apostolic") ungar. Episcopii românești în Transilvania Cf. Pr. Păcurariu, de la începutul secolului al IV-lea până la sfârșitul secolului al IX-lea, în teritoriile locuite de români au activat așa-numiții "horepiscopi" (episcopi de țară). Ei erau trimiși aici de patriarhia de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
misiunilor catolice în teritoriile lor. În 1227, hanul cuman a trimis o solie, condusă de fiul său Burch, la arhiepiscopul ungur Robert de Esztergom. Acesta s-a adresat papei Grigore IX, care, la 31 iulie 1227, l-a numit ˝legat apostolic˝ în Cumania și în ˝țara vecină a brodnicilor˝, fiind împuternicit să predice, să boteze, să ridice biserici, să sfințească preoți și să numească episcopi. După ce-a ajuns la est de Carpați, arhiepiscopul Robert, însoțit de principele Bela, a botezat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de rege, deși el pretindea titlul de împărat, numindu-se "Imperator omnium Bulgarorum et Blacorum". Arhiepiscopul de Târnovo, Vasile, a fost uns de trimisul papei, cardinalul Leo, ca "primat al bulgarilor și vlahilor", în schimbul promisiunii de a recunoaște supremația scaunului apostolic al Romei. Domnia lui Ioniță a coincis cu desfășurarea cruciadei IV, în cursul căreia Constantinopolul a fost cucerit, în aprilie 1204, de cruciați, iar pe ruinele Bizanțului destrămat, s-a constituit Imperiul Latin de Răsărit, având ca împărat pe Balduin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Însă după constituirea Imperiului Latin de Răsărit, în 1204, prin cucerirea Constantinopolului, interesul papalității pentru statul Asăneștilor s-a micșorat. Dar noul țarat condus de Kaloian era acum destul de puternic pentru a se opune presiunilor politice și militare ale regatului apostolic ungar și ale Imperiului de Constantinopol. În vremea domniei lui Asan Borilă (1207-1218), nepotul său, statul de la Târnovo a continuat să fie sprijinit de cumanii din nordul Dunării, dar a cunoscut un regres. Urmașii n-aveau personalitatea lui Kaloian. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
față de pericolul cuman, autoritatea regatului în sudul Transilvaniei încă nu era consolidată. În acești ani de la începutul secolului al XIII-lea, politica papală miza pe creștinarea cumanilor și atragerea lor la catolicism. În 1227, papa Grigore IX aprecia că "autoritatea apostolică s-a bucurat întotdeauna de mare prețuire în Cumania". În 1228, el constata dorința de sedentarizare a cumanilor. Politica papală își arăta roadele: călugării dominicani din regatul Ungariei au contribuit la înființarea unui "episcopat catolic", în frunte cu Teodoric, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dominau anterior regiunea, în a doua jumătate a secolului al XI-lea (1068), a dus la extinderea teritorială a regatului Ungariei pe văile râurilor Someș, Mureș și Târnave, pe care le-au organizat sub aspect politic și administrativ. Dar regalitatea "apostolică" avea să întâmpine în interiorul arcului carpatic împotrivirea populației românești, de aceea au fost atrași fruntașii localnicilor, acei voievozi, duci, cnezi ai românilor. În încercarea de a suprapune peste organismele tradiționale ale populației românești pe cele feudale ungare, documentul menționează, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al regelui Andrei II, confirmat de papa Honoriu III, se preciza că teritoriile acordate Ordinului teutonic ajungeau "până la hotarele brodnicilor". În 1227, un document al cancelariei papale menționa Cumania și țara Brodnicilor, ca teritorii unde arhiepiscopul de Strigoniu era legat apostolic și care erau incluse în Episcopia cumanilor. Învecinarea brodnicilor cu regatul ungar și cumanii este confirmată, în 1250, de scrisoarea regelui Bela IV către papa Inocențiu IV, unde se arată că la răsăritul Ungariei trăiau rutenii, cumanii și brodnicii. Deducem
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prăbușirea propriei puteri, să se asimileze cu ei." El admite că românii, ca autohtoni și cunoscători ai muntelui, au servit drept călăuze pecenegilor și cumanilor. Prin urmare, conchide Iorga, având în vedere dominația celor două neamuri turcice, extinderea dominației regatului apostolic al Ungariei a fost oprită, până la 1200, de existența dincoace de munți (Carpați) a patronajului (prezenței), adică a stăpânirii unei alte hoarde (cumanii), păstrată astfel, rămasă în mare parte păgână și dedată numai războiului. O urmă a raporturilor strânse cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
năvălirii tătărești din 1241. Provincia ungurească din părțile noastre a fost total nimicită de aceștia. Când ungurii s-au ridicat după această grea lovitură, erau într-o stare de nerecunoscut, incapabili de a mai îndeplini misiunea lor istorică, de regat apostolic, avangardă a Romei în est și sud" (p. 132). Iorga face în sinteza sa, Istoria Românilor, și alte notații interesante. Astfel, spune el, iureșul mongol eliberează pe românii care, până atunci, colaboraseră pe acest mal stâng al Dunării la o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de mari proporții, care a implicat ansamblul creștinătății răsăritene. Roma urmărea impunerea unui imperialism spiritual al catolicismului în estul Europei, și avea nevoie de un instrument politic și militar pentru a completa prozelitismul cu cucerirea. Acest instrument eficace era regatul apostolic al Ungariei, care desfășura o politică ofensivă, de cucerire, la începutul secolului al XIII-lea, când expansionismul său avea să îmbrace, îndeosebi, haina cruciatei. Pe lângă acesta, al doilea instrument al papalității, în secolele XIII-XIV, în Europa răsăriteană, au fost ordinele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stimulată de succesele militare ale cavalerilor teutoni, după 1211, și de irupția tătarilor în răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227, la solicitarea arhiepiscopului de Esztergom de a-l învesti ca legat apostolic în "Cumania" și în "țara vecină a brodnicilor". Mai concret, mandatul de legat apostolic presupunea "dreptul de a predica, boteza și construi biserici, a orândui preoți și a hirotoni episcopi". Hotărârea papală a fost precedată de convertirea unei însemnate căpetenii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
răsărit, după 1223, l-a determinat pe papa Grigore IX să răspundă favorabil, în 1227, la solicitarea arhiepiscopului de Esztergom de a-l învesti ca legat apostolic în "Cumania" și în "țara vecină a brodnicilor". Mai concret, mandatul de legat apostolic presupunea "dreptul de a predica, boteza și construi biserici, a orândui preoți și a hirotoni episcopi". Hotărârea papală a fost precedată de convertirea unei însemnate căpetenii cumane, Boricius, în textele latine, de fapt Bortz Membrok, care trecuse cu toți supușii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este tulburătoare. Aici, baronii (marii nobili) l-au ales rege pe Andrei III (1290-1301), nepot al lui Andrei II. Dar sub domnia lui, Ungaria a fost cuprinsă de o adevărată anarhie, încât la moartea lui, în 1301, Papa, suzeranul regatului apostolic, a desemnat ca succesor pe Carol Robert de Anjou, descendent pe linie feminină al Arpadienilor. Aceste evenimente petrecute în Ungaria au avut efect direct asupra românilor de la nord, dar și asupra celor de la sud de Carpați. Într-adevăr, în 1291
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu sprijinul suzeranului său, pentru consolidarea poziției sale față de mongoli. Strădaniile sale împotriva păgânilor erau confirmate de scrisoarea papei Ioan XXII trimisă din reședința sa de la Avignon, în februarie 1327: Aflând de credința ta, ca principe catolic și favorabil sediului apostolic al Romei..., ești ca un stâlp neclintit ce susține credința adevărată, turn al puterii, apărător al evlaviei...Ne bucurăm când ne gândim la faptele tale cele pline de laudă (...) pentru nimicirea neamurilor păgâne" (DRH D, I, p. 39-40). Păgânii erau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
21 Populația autohtonă din regiunile extra-carpatice (sec. IV-VI d. H.) 23 Dobrogea în secolele IV-VI d. H. 28 CAPITOLUL II CREȘTINISMUL ÎN NORDUL DUNĂRII (SECOLELE IV-X) 34 Introducere 34 I. Creștinismul daco-roman (secolele IV-VI) 39 Despre originea apostolică a creștinismului românesc 39 Martiri creștini la Dunărea de Jos 43 Creștinismul în secolul al IV-lea 45 Păgâni și creștini în Scythia Minor 45 Păgâni și creștini în fosta provincia Dacia 47 Păgâni și creștini la sud și est
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]