26,366 matches
-
am ceva de scris. L-am ajutat să treacă printre claxoane și faruri, printre vietățile străzii, printre balauri. Pe atunci, seara, mi se năzăreau balauri, fel de fel de jivine și locomotive cu aburi. Acum mă duc acasă și mă apuc de scris. N-ai decît, dar află de la mine că ești tîmpit, a zis. Ce să fac, pe atunci mi se năzăreau balauri, diverse jivine și locomotive cu aburi. Credeam cu tărie că trebuie să scriu despre asta, pentru ca toată lumea
CONFORT 2 Îmbunătațit by Ioan Es. Pop și Lucian Vasilescu () [Corola-journal/Imaginative/12681_a_14006]
-
s-a ajuns la un rezultat cât de cât rezonabil... Același copist, care se amestecă impertinent în toate, susține într-o notiță scrisă în flamanda veche, anevoie tălmăcită că... cităm: Asta e pentru nebunii care într-o zi s-ar apuca de belotă crezând că e o treabă ușoară...
Adevăratul cod al belotei (după domnul Lancelot) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12875_a_14200]
-
mă duc. Ați fost geană. La cât îs de muncit, treceam de pod. Se clătina, într-adevăr. Genul acela de beție interioară, fără semne vizibile. O practică doar cei cu antrenament zilnic. Băietanul cu "Ceresul" era dintre profesioniști. Nici nu apucase să-și termine vorbele, că pistruiata se și strecurase lângă fereastră. El a privit-o lung, apoi s-a întors spre mine. - Ai mozol, bătrâne. Baftă! Fetișcana își așezase pachetul pe banchetă și încerca să se dezbrace. - E un ghiveci
Mașa by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12431_a_13756]
-
Pân-o să pierd... Pân-o să pierd și bruma de gând, până-ntr-o oară Când n-o să știu ce semne mai cată să mă doară Pe drumul care suie, de dincolo de moară Până la vii, deasupra, la sfânta lor comoară O să apuc din teamă ori numa-așa-ntr-o doară Să caut leacul lumii și-a timpului ce zboară Și-a unui vers ce-mi place cum sună, bunăoară, Și-n tot ce mă încearcă și-n tot ce-i o povară Când văd că
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/12891_a_14216]
-
Mihai Zamfir Jurnalul portughez al lui Eliade începe într-o stare de dezordine interioară: autorul lui nu se decide ce anume să întreprindă cu adevărat ( " Nu știu acum de care operă mă voi apuca; de roman sau de Introducerea în Istoria Religiilor " " 6 mai 1941); ignoră căt timp va rămănea la Lisabona, de aceea savurează noua sa situație de diplomat, viața mondenă a capitalei portugheze, adăncirea în mediul feutré atăt de diferit de cel
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
în existență: începe să se ocupe de domeniul istoriei religiilor și al filozofiei antropologice, unde simțea că are cu adevărat ceva nou de spus. Trecerea prin Paris, în toamna lui 1943, ăi arată calea de urmat; în consecință, Eliade se apucă să scrie prima sa carte "europeană ", Prolegomene la o istorie a religiilor. De acum încolo, pănă la părăsirea Lisabonei, în septembrie 1945, concepe lucrarea ce va sta la baza cărților din perioada pariziană, Prolegomenele. Pănă în septembrie 1945 va fi
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
tănăr, profită acum, ca să nu regreți mai tărziu etc. Amestecul acesta de patetic și banal a fost un adevărat blestem pentru mine " (9 ianuarie 1945). Pornit pe panta autoflagelării, depresiunea păndește, iar autorul rămăne zile întregi prostrat, incapabil să se apuce de lucru, indiferent la obligații. Dar Eliade se scutură de fiecare dată, iese din toropeală. Ceea ce ăl ajută să depășească deprimarea este încrederea absolută în sine și ideea enormă pe care o avea despre "geniul " său. Autoaprecierile abundă în acest
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
fusese întreprins de americanii pe care-i detesta, din cauză că abandonaseră România trupelor lui Stalin; filozoful are însă prilejul să scrie o extraordinară pagină de anticipație, care anunță realitățile de la sfărșitul secolului XX, realități pe care Eliade nu le va mai apuca, dar pe care le intuiește cu surprinzătoare precizie: "|n ceea ce privește viitorul: este sigur că soarta omenirii depinde, de data aceasta, direct de armele inteligenței. Evident, un nou război " adică finala catastrofă - dacă va fi, va fi declarat de politicieni
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
care aș scrie un singur cuvînt, repetat de cîte ori intră-n cele două pagini liniate: tristețe. Ieri, după o audiență în care solicitarea mea a fost respinsă net, ieșit afară, în lumină, nu mai știam pe unde s-o apuc acasă. Și cînd am ajuns, în cutia poștală, am găsit un aviz: sosiseră volumele de autor! Eram atît de supărat, încît n-am simțit nici o bucurie, dar nici una, cărînd pachetul și desfăcîndu-l și uitîndu-mă la cele 30 de dulapuri. Ce
Mi-e sufletul strivit. Să nu vă supărați pe mine by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13134_a_14459]
-
cu o cafea slabă și-un geam încă negru, căptușit pe dinafară. Ieri mi-am cumpărat cele două volume de Versuri ale lui Arghezi, apărute la “Cartea Românească”. Citind prefața lui Pienescu, mi-am luat de-o grijă: nu voi apuca în viața asta să răsfoiesc o ediție completă. Nu voi apuca măcar, ediția Eminescu dusă pînă la capăt. Nu înțeleg. Aiurea se publică, uneori, în cîțiva ani, zeci de volume însumînd întreaga operă a unui clasic. Noi încă nu-l
Am ridicat mîna a recunoaștere, a recunoștință. Asta a fost totul. by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13022_a_14347]
-
dinafară. Ieri mi-am cumpărat cele două volume de Versuri ale lui Arghezi, apărute la “Cartea Românească”. Citind prefața lui Pienescu, mi-am luat de-o grijă: nu voi apuca în viața asta să răsfoiesc o ediție completă. Nu voi apuca măcar, ediția Eminescu dusă pînă la capăt. Nu înțeleg. Aiurea se publică, uneori, în cîțiva ani, zeci de volume însumînd întreaga operă a unui clasic. Noi încă nu-l avem pe Eminescu!!! Este impardonabil, dezastruos pentru cultură. De-abia aștept
Am ridicat mîna a recunoaștere, a recunoștință. Asta a fost totul. by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13022_a_14347]
-
în apropierea lui Arghezi, a lui Ion Barbu. La rubrica „Însemnări“ din „Adevărul literar și artistic“ (7 august 1932), maestrul întâmpină favorabil noua mlădiță: „Ne-am plâns de multe ori că tânăra generație nu mai citește versuri - și când s-apucă să scrie poezii face proză fără să știe, ca Burghezul gentilom al lui Molière. Iată că în paginile unei reviste de curând apărute întâlnim poeme semnate Maria Banuș, care ne opresc atenția și ne fac să nădăjduim că simțul versului
Maria Banuș by Geo Șerban () [Corola-journal/Imaginative/12956_a_14281]
-
niște icre: lucru în adevăr ciudat! Eram măritată de o lună sau două și, deodată, nu știu de ce, încep să poftesc icre, dar ce poftă, să le înghit cu ochii, nu altceva! Mă furișam pe ascuns în cămară și mă apucam să mănînc la icre, de nu mai isprăveam... Pînă cînd îi spun lui bărbatu-meu: “Ce-o fi asta, Vladimir Mihalîci, că mănînc atîtea icre?” Și numai că-l văd că începe să zîmbească așa, cu tîlc, și-mi zice
Ce se întîmplă într-un oraș de veche cultură? by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13280_a_14605]
-
mele exclud, oarecum, răspunsurile, dar, din spirit diavolesc, voi lua și eu un plic enorm pe care voi scrie: Lucian Raicu către Emil Brumaru! Aceste două plicuri, unul doldora, celălalt vid, predate la Academie, vor stîrni stupoarea cercetătorilor!!! * Uneori mă apucă groaza cînd îmi dau seama cît de mult am de citit. Și e vorba doar de cîțiva, maximum zece autori, pe care deja i-am trecut de cel puțin două ori prin sita sufletului. Dar pun filtre tot mai dese
Cred că obiectele simt mai bine! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13340_a_14665]
-
nici dezamăgit (...). Știam că va veni o zi când «Istoria» mă va împiedica să cresc și să devin eu însumi. știam că voi fi amenințat să fiu înghițit și digerat de viu în pântecul unui monstru. Mă consola gândul că apucasem să scriu măcar o parte din cărțile pe care le visasem și să public măcar o parte din cărțile pe care le visasem (...). Abia împlinisem 31 de ani, eram încă - și mai ales mă simțeam - foarte tânăr, plin de proiecte
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
Leipzig cu o temă legată de dramaturgia lui Caragiale. Deși locuia la Sibiu, el a venit în mod special la Brașov, spre a vedea spectacolele trupei Hanako. La capătul celor două seri de teatru la care a asistat, el se apucă să facă o dare de seamă a lor, după toate regulile artei. Mai întâi ne spune ceva despre protagonista spectacolului, dna Hanako, care este caracterizată de un cronicar francez drept „Sarah Bernard a japonezilor” și care se bucura, după cum arată
O trupă de teatru japonez by Mircea Popa () [Corola-journal/Imaginative/13283_a_14608]
-
fereastră. O priveam înfigându-se în perdele, molie bezmetică, tânjind să fie străpunsă cât mai curând de lumina-nvechită și pală a înserării. După o clipă, un mort a urcat în patul meu. S-a întins, cu un oftat prelung, apucând paharul de lângă pat ca să bea. Cu miere de tei umpluse paharul acela iubita mea, înainte să plece. Eu singur tăgăduiam. Mierea îi curgea musafirului meu de pe bărbie pe cearșaful imaculat al patului nupțial. Ne încleiasem. Am înțeles atunci că lupta
Poezie by Claudiu Komartin () [Corola-journal/Imaginative/13221_a_14546]
-
fie interzisă, ca și despre destinul ulterior al redactorilor și colaboratorilor săi. La un moment dat, N. Steinhardt scrie negru pe alb: “Ca toate plăsmuirile pămîntești, seninul acelor zile și cordialitatea acelor ședințe au luat sfîrșit. Cărțile premiate n-au apucat a fi tipărite. Apoi, în toamna anului următor, ne-am zburătăcit cu toții care încotro, după cum îi era firea și i-a fost soarta fiecăruia. Arghezi s-a retras în Mărțișorul lui (unde, în cele cîteva rînduri cînd - în și după
În jurul unui “denunț” al lui G. Călinescu by George Ar () [Corola-journal/Imaginative/13396_a_14721]
-
aveau fragmente de-o frumusețe uluitoare alături de platitudini dezarmante. A murit foarte tînăr. Cred că nu avea 35 de ani. Mi-a fascinat adolescența. Ani de zile după aceea, la D***, îmi puneam fotografia lui pe masă, și vrînd-nevrînd, mă apucam de scris. Ca o datorie față de încrederea ce mi-o arătase, primul, cînd, căzîndu-i niște versuri de-ale mele, întîmplător, în mînă, m-a declarat poet! Ba a venit acasă la mine ca să-l convingă și pe taică-meu! De ce
„Sois sage, ô ma Douleur, și ține-te tranchilă.” by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13546_a_14871]
-
pe unele învățasem cum le cheamă - alcătuiau, la o adică, o mică familie improvizată - erau funcționare, doctorițe sau asistente medicale, contabile și inginere, de cum porneam la drum se așezau la sfat nu înainte de a-și scoate andrelele și a se apuca de lucru (tricotau flanele, șosete, berete și mânuși de lână), de obicei tăifăsuiau despre întâmplări cu totul neinteresante legate de menajul în comun - acces la baie, la bucătărie - cu locatari jegoși, ignari, obraznici, sau despre succese obținute la cozile la
Viața la țară by Constantin Mateescu () [Corola-journal/Imaginative/13194_a_14519]
-
în fața ghișeului de bilete: însă nu pot să aleg nici momentul plecării, nici mijlocul de transport și nici destinația. îi șoptesc ceea ce am auzit într-un film cu Steven Seagal: "e o seară prea frumoasă ca să mor și "n-am apucat să termin ce-am început, mie nu-mi place să las lucrurile neterminate. dar nu-l înduplec, e la fel de politicos, de îndatoritor, dar e ferm, nu negociază. mai apuc să zic: "nu mi-e teamă, dar îmi pare nespus de
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]
-
Seagal: "e o seară prea frumoasă ca să mor și "n-am apucat să termin ce-am început, mie nu-mi place să las lucrurile neterminate. dar nu-l înduplec, e la fel de politicos, de îndatoritor, dar e ferm, nu negociază. mai apuc să zic: "nu mi-e teamă, dar îmi pare nespus de rău, mă înec în tristețe. el e implacabil, își ia ce i se cuvine, viața mea, devine vizibil și memorează ultima mea propoziție: cândva precis are să fie pus în
POEZIE by Gabriel Chifu () [Corola-journal/Imaginative/13738_a_15063]
-
plantase peste tot în casă același bust în gips al lui Stalin. Ne-am mutat într-un apartament de bloc înainte de a fi retrimis la munca de jos, iar cum Stalin murise - atunci am vărsat primele lacrimi politice -, ne-am apucat amândoi într-o seară, tăcuți, să zdrobim busturile cu ciocanul. Nu-mi amintesc să-l mai fi simțit vreodată atât de aproape de mine ca atunci. Am regăsit mai târziu, după moartea lui și a mamei, unul din busturi, Lisa îl
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
și nu mai era loc pentru nimic altceva decît o ură permanentă, patetic de futila. În cele din urmă, am ajuns la Alină și am găsit-o asteptindu-ma cu nerăbdare. - De ce ai întîrziat atît? m-a întrebat, înainte de a fi apucat să-mi scot haină. - Iarta-ma, Alină, dar a trebuit să trec întîi pe la familia Dumbrava, să aflu dacă am vreun mesaj de la Ștefan, am spus, scuzindu-ma, iar apoi i-am spus despre vizita mea la Nicolae și despre Chris
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]
-
să vină sunetul. Acum totul era tăcut. M-am aplecat și am inceput sa pipai orbește pe sub tufiș. Mi-am prins mîinile într-o încîlceala de rădăcini, tulpini și țepușe, peste care se așternuseră frunze uscate. Deodată, degetele mele au apucat ceea ce părea a fi țesătura grosolană a unei haine, acoperită cu o substanță lipicioasa. Era sînge. O clipă mai tîrziu, am zărit conturul unui trup omenesc pe jumătate îngropat în frunze. Cînd l-am atins, rănitul s-a cutremurat, apoi
Pia Pillat - Zbor spre libertate by Mariana Neț () [Corola-journal/Imaginative/13746_a_15071]