4,667 matches
-
prigoanei creștinilor. Însă eu... sunt încredințat că putem șterge ura japonezilor față de creștini pe care voi le-ați trezit-o! Velasco strigă din toate puterile, uitând că de față erau și episcopii. Văzând obrajii aprinși ai lui Velasco, părintele Valente arboră același surâs compătimitor de adineauri. — Oare putem să le ștergem ura? Nu cred că va fi chiar așa de lesne. — De ce? Pentru că după atâția ani de zile trăiți în Japonia... mi-am dat seama că... din întreaga lume japonezii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Velasco, samuraiul băgă de seamă că zâmbetul său obișnuit dispăruse fără urmă. La drept vorbind, samuraiului nu-i plăcuse niciodată surâsul plin de încredere în sine al străinului. Când încerca să-i supună pe japonezi după bunul său plac, Velasco arbora întotdeauna acel zâmbet. De câte ori îi văzuse surâsul acela de om care pune ceva la cale, samuraiul se îndoise mereu de adevăratul țel al lui Velasco. Zâmbetul său îl păcălise, ce-i drept, de câteva ori. Dar, de când plecaseră din Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Nishi apropiindu-se de slujbași cu pumnii încleștați. — S-a hotărât ca toți aceia care s-au creștinat o dată, oricare ar fi fost pricina pentru care s-au făcut creștini, să nu se mai întâlnească unul cu altul, zise slujbașul arborând chiar un zâmbet firav. Apoi le spuse că se puteau duce înapoi unde înnoptau și că se puteau întoarce oricând la casele lor. Din vorbele și din purtarea slujbașilor era limpede că întregul castel socotea stânjenitoare întoarcerea celor doi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
straniu, dar nu comic. Ce altceva e moartea dacă nu o altă formă de existență? O formă însă din care nu mai poți evada. Nu de viață ești tu nemulțumit... Ia spune-mi tu, de ce mă rog sunt eu nemulțumit?! arboră Carol un ton arogant, iritat de aerul de povățuitor înțelept și atoateștiutor pe care îl luase Filip. De tine însuți. Punându-ți capăt zilelor nu scapi însă de tine, ci de viață, care e doar o conjunctură, o ambianță, un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nici un nobil burgund nu-i fusese încă trimis în întâmpinare să-i deschidă drumul până la castellum, unde - după câte i se spusese - era convocată adunarea principilor. De fapt, excepție făcând cei trei scutieri ai lui Wolfhram, ce mărșăluiau în frunte arborând stindardul lui Gundovek, intrarea sa în Genava avusese loc fără nici o solemnitate. Cunoștea destul de bine cetatea: zidurile sale robuste, de curând întărite cu materiale luate din cele mai mici burguri învecinate, casele din piatră cenușie din centrul cetății, adunate în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le spusese să-și facă rost de un stindard, un simbol, oricum, ceva pe care să-l urmeze în timpul instrucției și pe urmă chiar și în bătălie. Un băiat descoperise imediat pielea unei pisici moarte și, în râsetele generale, îl arborase în vârful unui băț, în chip de stindard. După primele cascade de râs, toți îndrăgiseră pe loc însemnul acela grotesc, care, prin vot general, ajunse în mâinile unui dezertor pe nume Almirus, nu doar în virtutea trecutului său militar - obscur, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinici în repaos, femei din toate rasele cunoscute și chiar copii. Dincolo de marginea spațiului corturilor, se puteau vedea hoarde de armate pe jos sau călare, care, încolonate uneori de-a lungul drumeagurilor, dar de cele mai multe ori mărșăluind dezordonat peste câmp, arborau adevărate desișuri de lănci. Chiar și de la distanța aceea, hainele felurite ale războinicilor dădeau, în ansamblu, impresia unui caleidoscop de culori, și mai viu în lumina strălucitoare a acelei zile aproape văratice; părea o mare ce unduia în străfulgerări de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat, Sebastianus căută cu privirea printre corturi pe acela al regelui hun. Sangiban îi citi gândul: — E acolo jos, spuse, arătând cu degetul spre unul mai mare decât celelalte, ridicat în apropierea drumului spre Lutetia Parisiorum. Pe cupola sa era arborat un stindard mare, purpuriu, bătut ușor de vânt. în spatele pavilionului se întrezărea o mare incintă, plină cu zeci de cai și, de jur împrejur, pe o rază de cel puțin cincizeci de pași - după cum aprecie Sebastianus - era foarte puțină mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o să-ți spun. Chipul mândru al lui Toraman se lumină. — Sigur că da! răspunse prompt. Trase de hățuri și, biciuindu-și calul, se îndreptă cu ai lui spre detașamentul său. între timp, Mandzuk parcurgea într-un trap rapid întreaga coloană, arborând stindardul verde și chemându-i pe capii de jagun să-și pregătească detașamentele pentru lupta iminentă. Urmând o schemă pe care de mult o aplicaseră cu succes, războinicii, mulți dintre ei urmați de cel puțin un servitor, care conducea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceea avea să-l anunțe pe Magister militum despre renunțarea lor. Un grup mai masiv decât celelalte, în care se vedeau și câteva femei, se adunase în jurul unui foc mare și al unei sulițe înfipte în pământ, pe care era arborat ceea ce Sebastianus recunoscu a fi însemnul, de acum faimos, al Legiunii Bagaudice. Intuind că acolo ar fi putut să-l găsească pe Ambarrus și să-i spună tot ce avea să le reproșeze, își îndemnă calul și se îndreptă repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
straniu, dar nu comic. Ce altceva e moartea dacă nu o altă formă de existență? O formă însă din care nu mai poți evada. Nu de viață ești tu nemulțumit... Ia spune-mi tu, de ce mă rog sunt eu nemulțumit?! arboră Carol un ton arogant, iritat de aerul de povățuitor înțelept și atoateștiutor pe care îl luase Filip. De tine însuți. Punându-ți capăt zilelor nu scapi însă de tine, ci de viață, care e doar o conjunctură, o ambianță, un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de plâns. Băiatul străin n-a vrut o plimbare lungă și frumoasă pe bicicletă, ci a vrut chiar bicicleta. Nu avusese niciodată o bicicletă băiatul acela; și își dorise dintotdeauna să aibă. M-am uitat la Seymour. Era foarte tulburat. Arborase o mină plină de bunăvoință, dar incapabilă de a soluționa un litigiu dificil, de acel gen: iar eu știam, din experiență, că, prin nu știu ce mijloace miraculoase, pacea era pe cale să se reinstaureze în cameră. („Înțeleptul e întotdeauna temător și nehotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
sau măcar o privire aruncată peste umăr. S-a uitat după fiul ei care-a intrat în curte ca un soldat care pătrunde pe teritoriu inamic: Danny verifica toate spațiile dintre tufișuri și toate umbrele din spatele stâlpului pe care era arborat steagul. Și-a mușcat buzele și s-a întors acasă. A citit ziarul de la prima la ultima pagină și, într-un final, s-a dus în dormitorul pe care-l transformase în birou. A mai amânat puțin inevitabilul verificându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
uns cu ulei... Nici eu nu-mi dau seama cum de-am ajuns să rețin atîtea. Cred că ei nu-i plăcea să se lase descifrată... Sau poate În scurtul răstimp de cînd eram eu aici a fost capabilă să arboreze cinci-șase mine... Știu eu? Poate nu mă plăcea și dacă așa stăteau lucrurile, cu atît mai mult nu-mi surîdea afacerea... trebuia să fiu cu ochii-n patru... Au și trecut trei minute de cînd s-a dus În bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Împreună cu acea cutie de chibrituri?... Trebuie să existe un motiv... Faptele reale se găsesc acolo unde te aștepți cel mai puțin. Ea Își ridică privirile de pe raportul meu. PÎnă acum citisem tot felul de expresii pe chipul ei, dar acum arborase una nouă, una pe care n-am mai văzut-o pînă acum: implorare... Marginile pleoapelor i se Înroșiseră, privea speriată, respira anevoie ca și cînd inhala aerul, dar uita să expire. Primele ei cuvinte au fost imperceptibile. Apoi, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
niciodată. Fata Își mușcă buza inferioară și pe chip i se citea un zîmbet amestecat cu Încordare. CÎnd puse ceșcuța pe masă, mîna Îi tremură și vărsă puțină cafea. Se așeză rîzÎnd pe scaunul din fața mea. Inocența pe care o arbora era o artă pe care o practica, bănuiesc, cînd Își punea În cap să facă cuceriri. Ca și cînd i-ar fi cerut aprobarea, soția mea spuse: — Camera soțului meu e pregătită, așa că poate veni oricînd. Fata Îmi aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
atunci și m-a văzut. Mi-a adresat un zâmbet plin de beatitudine, de parcă am fi petrecut cea mai minunată noapte de dragoste. Era desculță, purta aceeași rochie ca în ajun, ușor mototolită, avea aceleași sulimanuri, ceva mai șterse. Am arborat în mod fățiș o mutră dezamăgită, apoi m-am dus să mă așez în încăperea cea mare, alături de tata, care m-a strâns mândru la piept și a cerut cu glas tare un coș cu fructe. Mama a venit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
instaleze acolo spre a pune pe picioare un serviciu de informații care să sondeze intențiile portughezilor; mai făgădui de asemenea să înarmeze o flotă și s-o conducă el însuși, dacă Dumnezeu îi va dărui sănătate. * * * Kansoh a fost văzut arborându-și iarăși greoaia noria, acoperitoarea de cap, dar nu înainte de luna șaaban. S-a înțeles atunci că el era definitiv tămăduit, iar cetatea a primit poruncă să se împodobească. A fost organizată o procesiune în fruntea căreia mergeau cei patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înfipte în pământ, unele lângă altele, macabre păduri prin care lui Selim îi plăcea să se preumble. Bineînțeles, circazienii, care se lăsaseră o clipă duși de nas de făgăduielile otomane, se descotorosiră curând de bonetele tradiționale, fesuri sau turbane ușoare, arborând turbane mari pentru a se topi mai lesne în gloată. Drept urmare, soldații otomani începură să-i înhațe pe toți trecătorii fără osebire, acuzându-i că sunt circazieni deghizați și pretinzându-le să plătească o răscumpărare spre a fi lăsați să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
întrebă pentru prima oară: — Unde mergem? Răspunsul ar fi trebuit să fie evident, și pentru ea, și pentru mine. N-aveam o casă la Tunis, unde mă așteptau mama și fiica mea mai mare? Cu toate astea, am rămas tăcut, arborând un zâmbet enigmatic. Circaziana mea a stăruit: — Ce i-ai spus prietenului tău? — Corabia lui va străbate toată Mediterana înainte de a coborî, după Tanger, de-a lungul coastei atlantice. O să debarcăm unde o să avem chef. În loc să-și dezvăluie îngrijorarea, Nur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
domnului Chawla. Sampath dorise să pozeze cum se cuvenea, cu un zâmbet drăguț și eventual cu un braț încolăcit ca din întâmplare în jurul unei crengi. Numai că tatăl său nul lăsase să facă așa ceva. — Ține-ți mâinile îndoite în poală. Arborează un zâmbet blând, îl instrui. Să nu ți se vadă dinții. Nu vă costă nimic, spuse fotograful agitat și confuz, bucuros numai la gândul că va scăpa nemușcat și nelovit de pietre. Binecuvântările lui Baba îmi sunt de ajuns. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Cobor iar pe Bulevard. E ajun de sărbătoare, una dintre multele sărbători cinstind zile noi din calendarul pomenirilor și pomenilor noastre. Tricolorul flutură pretutindeni. Până și Sexy Club-ul din localul fostului cinematograf profilat odinioară pe filme rusești și-a arborat două falnice drapele tricolore. Pe cel albastru cu multe stele încă nu îl au probabil în dotare. Probabil peștii se simt și mai plini de misiunea lor, mai patriotică decât oricând, în astfel de zile, când sărbătoarea pogoară peste slobozeniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tu? Ridică din umeri, schițînd un zîmbet lipsit de vlagă. — Tu ce crezi? Întrebă ea. Mai devreme te-am mințit, știi? În claustru. — CÎnd? — CÎnd ți-am spus că nu voiam să te văd azi. Paznicul nocturn ne dădea tîrcoale arborînd un surîs vag, În mod vădit indiferent la acel debut al meu În scena cu poarta și cu șoaptele, care lui, ca veteran, trebuie că Îi apărea banală și răsuflată. — Pentru mine nu-i nici o grabă, zise el. Am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
eu, văzînd cum doi preoți se uitau la noi cu un amestec de curiozitate și reticență, din Înaltul unei scări ce urca spre poarta colegiului și Întrebîndu-mă dacă n-or fi auzit ceva din conversația noastră. Unul dintre ei Înaintă arborînd un zîmbet politicos și ținîndu-și mîinile adunate la piept, Într-un gest episcopal. Să tot fi avut vreo cincizeci de ani, iar trupul uscat și chica rărită Îi confereau un aer de pasăre de pradă. Avea o privire pătrunzătoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și m-am Întors o clipă să mă uit Îndărăt. Mă năpădi viziunea unor spini Însîngerați desprinzîndu-se din bușteni și, Înfruntînd Întunericul, m-am temut că văd ridicîndu-se, la doar cîțiva pași, figura acelui Crist care-mi ieșea În Întîmpinare arborînd un zîmbet lupesc. La atingerea lumînării, boilerul se aprinse cu o scăpărare și un huruit metalic. Am Închis capacul și m-am retras cîțiva pași, din ce În ce mai nesigur de ceea ce urmăream. Boilerul părea să tragă destul de anevoios și m-am hotărît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]