882 matches
-
Bine, bine, era doar o reclamă. Haide, uite. Începe din nou. Otis își roti capul spre televizor și începu să se uite foarte concentrat la serialul The Hills. Adriana se întinse spre el și îi mângâie spatele mătăsos. Otis se arcui sub mâna ei, încântat de masaj, iar Adriana zâmbi mulțumită de progresele pe care le făcuse pasărea. După nesfârșite țipete, multe nopți nedormite și nenumărate telefoane în care Adriana a amenințat-o pe Emmy că-l mutilează și-l dezmembrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
tăcut, marinarii Începuseră să se strîmbe la chinezi. La un semnal din partea unui marinar mai În vîrstă, bărbații Își descheiară pantalonii largi și urinară pe trepte. La zece metri mai jos de ei, chinezii urmăreau fără un sunet cum jeturile arcuite de urină formau un șuvoi spumos, care curgea În jos, spre stradă. CÎnd ajunse la pavaj, chinezii se dădură Înapoi, cu fețele lipsite de expresie. Jim se uită la oamenii din jurul lor, funcționari, hamali și țărănci, știind foarte bine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
vei izbucni în plâns. Dar acum râzi, și dansează, și distrează-te! Dansez și eu, Angela, în samba amintirilor. Și eu neștiutor, ca toți ceilalți. Ca mama ta. Își scosese pantofii și dansa ținându-i în mână. Tălpile i se arcuiau, degele îndrăcite apăsau pardoseala ca pe niște struguri din care iese mustul. Muzica era sub picioarele ei. Fii atentă, am spart un pahar. Și am fugit de pe ringul dansatorilor. Grădina, suspendată pe o amplă terasă, era plină de plante exotice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Nu îmi plăcea să mi se amintească durerea. Nu voiam să știu ce o provocase. Și, totuși, m-am așezat lângă el. — Pariez că soția ta nu este evreică. —Ba este. Se răsuci spre mine. Sprâncenele palide, aproape invizibile, se arcuiră. — Asta nu o pricep. Miști munții ca să nu fii evreu, apoi te căsătorești cu o evreică? Nu puteai să îți găsești o shiksa 1 frumoasă? — M-am îndrăgostit de soția mea. Își ridică ochii spre tavan. Am un romantic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
eventual vorbi despre aceste viziuni. În orice caz, mai bine să-i Împuie capul cu profeți, șopârle, frunze de viță și neutroni decât cu bombe făcute din lac de unghii. Într-o clipă, șopârla se desprinse de pe locul ei, se arcui și țâșni ca un fulger Într-un șanț sau În spatele lui. Dispăru. Tăios și neted. Recviemul lui Fauré se termină, iar după el urmară Dansurile polovtiene de Borodin, care lui Fima nu-i plăceau. Lumina din ce În ce mai strălucitoare Îi ardea ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
trupul ei răspundea În continuare, pulpele ei Începeau să-i preseze degetele de muzician, iar mâna ei Îi mângâia ceafa. Dar chiar În clipa În care hotărî că venise momentul său și vru să Înlocuiască mâna cu trupul, corpul se arcui și scoase un strigăt ușor, copilăresc, de Încântare surprinsă. Și imediat se destinse. Izbucni din nou În plâns. Și Îl lovi În piept cu pumnii ei slabi, tânguindu-se: De ce mi-ai făcut asta, de ce m-ai umilit, eram distrusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
și să nu punem întrebări, să nu o deranjăm și s-o lăsăm să continue, în timp ce mama arăta emoționată roabele primitive, cerșetorii, țăranii pe tarla, se extazia privind zarea și cerul care nu era doar o fâșie îngustă, ci se arcuia, în sfârșit, ca o cupolă deasupra ei. Vorbea de parcă o dogoare i-ar fi topit tot vocabularul - și tot ea a fost cea care a întrebat pe ce drum s-o luăm, ea s-a tocmit cu un țăran să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mai văzusem asemenea țesături mari ce reușeau, prin varietatea lor, să transforme un spațiu larg și generos. Emanau un suflu de opulență, pentru că aceste covoare de mătase erau o avere întinsă aici, pe jos, pe care îți puneai pantofii, îți arcuiai pașii și toate zgomotele se estompau. Covoarele de mătase trezeau în mine și un fel de invidie, chiar un sentiment de nedreptate. Hackler, care fusese înainte doar un locțiitor, a putut să-și procure toate astea - casă, grădină, covoare - pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ascultare, neclintită. La a doua chemare, dânsa întoarse capul către poartă. Mă zărise. Îi făcui semn să se apropie și veni. Era o tătăroaică de vreo șaptesprezece ani, cu ochii cafenii ca migdala. Căpșorul cu fața mică măslinie, cu nările arcuite în aripile nasului ușor coroiat, cu gurița adusă la colțuri, cu buza de sus ușor înălțată și crestată parcă de cuțit, părea uluitoarea capodoperă a unui descreierat genial. Zâmbetul meu cel mai blând și cel mai plin de bunătate dăruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
compromisese ea Însăși. Și mai era și ministru! Finalul ar fi putut foarte bine să aducă o satiră amară pe tema corupției politice, dar piesa era, În esență, o comedie sentimentală. Și le plăcuse - spectatorilor le plăcuse la nebunie. Își arcuiseră spinările colective și torseseră de plăcere, se rostogoliseră și dăduseră din lăbuțe, În timp ce Oscar le gâdila burticile cu spiritul lui facil. Traversase pe jumătate St James’s Square când greutatea propriilor gânduri Îl izbi cu o forță aproape fizică, oprindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și misterul luminii... Numai așa am rămas un timp al vieții desfrunzit de culorile apăsătoare. Numai așa, numai așa... LA CAPĂT DE VIEȚI d-lui actor Ovidiu Cuncea Prin ploile albe săruturi de nopți spânzurate Voci sărutând în taină iubiri arcuite de timp. Resemnare în umbra visată-n lumina ochilor ce-mi hăcuiseră de mult sufletul. Și toate cețurile mi se prelinse pe trupuri și toate nesomnurile mi se robise în gânduri. Și toate numai pentru un asediu la capăt de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de obicei. Dacă era posibil așa ceva. Helen radia. Cu toate că nu era îmbrăcată decât cu o pereche de blugi și un pulover, arăta desăvârșit. Avea părul lung și mătăsos, pielea îi era translucidă, ochii îi străluceau, iar gurița perfectă îi era arcuită într-un zâmbet încântător. —Salut! Am venit, ne-a anunțat ea. Hei, ce e cu mirosul ăsta oribil? Fiuuuuuu! A vomat cineva? Din hol se auzeau voci care discutau. Tata vorbea cu o altă voce masculină. Era limpede că aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Adăugați ciorapii, perechea de chiloți interesanți și miraculosul sutien negru. Exersați de câteva ori o postură seducătoare, lăsând părul femeii să-i cadă pe față și faceți-o să privească printre gene. Asigurați-vă că încă mai poate să respire, arcuiți-i spatele și puneți-o să spună propoziții de genul: „Iubitule, a fost minunat“ și „O, Doamne, nu te opri“ în timp ce fața îi rămâne serioasă. Obligați o soră, de preferat Anna, să aibă grijă de copilul mai sus menționat. Adăugați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
hazul nebun al asistenței, care știa că-i vine și ei rîndul, amîndoi aveau un haz indiscutabil, primul care lua cuvîntul armat era Gârbea. Numele i se potrivea. Bănuiesc că și Înfățișarea. Scund, plinuț, tuns scurt, cu ochelari, un zîmbet arcuit subțire ca al motanului din Alice și o frază de o politețe rece, geometrică, executa din dreapta profesorului tot ce zbura prin sală, În așa fel Încît pînă și textele care ți se păruseră acceptabile la lectură căpătau sub loviturile dese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
față de orice sunet ce nu-i compus, n-a fost gîndit și nici măcar visat de un compozitor celebru de pe lista compozitorilor celebri. Subiectul era acum Michael Jackson de mai sus. La simpla rostire a acestui nume, sprîncenele domnului Sava se arcuiau În stufoase iritări. Se mira tot mai enervat că tinerii se duc pe un stadion atît de mare să asculte o muzică atît de demodată, cînd mult mai firesc ar fi fost să meargă la Ateneu sau să stea acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Patchett se repezi spre el, două focuri În gol, de aproape. Patchett În fața lui, cuțitul scos, o lovitură aplicată orbește, un țipăt, lama Înfiptă În ceva. MÎna stîngă a lui Patchett țintuită de masă. Încă un țipăt. MÎna dreaptă se arcui, țintînd În ea o seringă. Seringa aproape, Împunsătura... imediat ajunse undeva, Într-un loc plăcut. Focuri de armă, puternice. „Nu, Abe, nu, Lee, nu!“ Flăcări, fum, se Îndepărtă rostogolindu-se de suferință, ca să poată să iubească din nou acul, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
înghețate în nisipul moale. S-a aplecat și a ridicat un vas ciudat, nu știu de unde-l scosese, din nisip sau din apă, nu-l văzusem mai înainte, cum nu văzusem nici vreun vas asemănător altădată, mare, burduhănos, cu gât arcuit cu finețe, ca o amforă antică, dar nu era chiar amforă, părea făcut din lut ars, smălțuit cu desene fantastice, flori, semne cabalistice și vârtejuri cam așa cum se văd norii de uragane în fotografiile luate din satelit, și totuși făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
crezut că ești Miranda! Da, da, știu, e foarte haios. Cred că va trebui să o Învăț că nu orice accent britanic este neapărat al șefei! Mi-a aruncat Încă privire severă, iar sprâncenele exagerat de pensate i s-au arcuit mai abitir. A mai stat puțin la taclale, În timp ce eu am continuat să răspund la telefon și să notez mesaje pentru Emily, care avea ulterior să sune diversele persoane, În funcție de importanța pe care o aveau - dacă aveau vreuna - În viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
am simțit că aș fi murit fără bunătatea și respectul său ușor cinic. —Extraordinară culoare În obraji, Kate, ai fost la schi? Colțurile gurii lui Robin tresar ca pentru a forma un zâmbet, dar o sprânceană deasă și argintie se arcuiește arătând spre ceasul de deasupra biroului de tranzacționări. Să Îndrăznesc să pretind că am venit de la 7 și că doar ce-am ieșit să-mi cumpăr un cappuccino? E de-ajuns să arunc o privire până În capătul biroului ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
către Florida și California, În anii ’20, a mănăstirilor spaniole și a abațiilor sarde dezasamblate. Drumul spre Estrepona mărginea un teren de aterizare privat aflat lîngă o vilă impozantă, cu ornamente aurite, ca un feeric parapet crenelat. Umbrele lor se arcuiau În jurul unui acoperiș alb de forma bulbului de ceapă, invazie a noii arhitecturi arabe, care nu datora nimic Magrebului aflat de cealaltă parte a Strîmtorii Gibraltar. Licărul de aramă aparținea imperiilor deșertice ale Golfului Persic reflectate În oglinzile de prost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ca un ghem de sârma ghimpată. Pulsul începe să-i devină și mai grăbit atunci când umbra în mișcare a unui soldat cu cască model german intră în câmpul său vizual. Lemnul bătrân al podelei scârțâie încet, tânguitor, parcă ar plânge. Arcuiește brațul și adună în el toată puterea trupului pentru momentul atacului. O secundă... două... acum! Exact în clipa saltului, prăbușirea bruscă a unui acoperiș de țiglă pe partea cealaltă a străzii, face pe amândoi să tresară. Neamțul întoarce capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
așezară lângă mine și i se turnă țuică. Pipernicitul se pierdu pe undeva printre zbanghii. Pusei mâna pe sticlă, îmi turnai și mie și ciocnii cu ea. Îmi aruncă o privire. Avea ochi somnolenți, gura cărnoasă, dar cu frumoase buze arcuite în jos, să exprime un dispreț provocator... obrazul tras, pupilele liniștite, dar atât de apropiate de tine când te priveau, încît toate cuvintele nu mai însemnau nimic, intrau aceste pupile în tine ca niște emisari care raportau atât de rapid
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
noptieră și-l întinse. Ea îl respinse cu o mișcare bruscă a brațului. Jones sări din pat, mieunând și pufăind, cu părul zbârlit. Ghearele scrâniră pe podeaua de plastic și fugi. Ripley dus mâna la piept și spatele i se arcui. Începură convulsiile și senzația de sufocare. ― Cod albastru pentru patru sute cincisprezece! Cod albastru, patru unu cinci! striga meditehniciana spre microfoanele omnidirecționale. Ajutată de Burke, ea încerca să imobilizeze umerii pacientei. Încă o mai țineau când în cameră dădură buzna un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mari și negri, se uita după mine și i se lumina toată fața. Era suficient să știe că sunt acolo. Frumusețea ei se punea imediat în mișcare, se activa în contact cu privirea mea: pupila i se dilata, sprâncenele se-arcuiau, sângele urca-n obraz. Pielea se întindea, buzele începeau să se întredeschidă, milimetru cu milimetru. Mecanismul fragil și complicat al feței era repus în funcțiune printr-un schimb de priviri: ca fluturele, când trebuie să-și lepede coconul și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
primul din față, tremura biblioteca Facultății de Litere, prelungită în arhitectura orașului. Fațadele blocurilor fuseseră tencuite cu printuri și pagini tipografice, coșurile caselor se ridicau din cotoare cărnoase, capsate în piele sau pânză de tifon. Între clădiri și etajere se arcuiau construcții ușoare, acoperite, din lemn, hârtie de calc și sticlă, prin care puteai ajunge dintr-o parte într-alta, ca între două emisfere. O perfectă scenă suprarealistă - ar fi pus Maria diagnosticul. Găseai tot acolo: rampele, scările, pasarelele, podurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]