911 matches
-
Mâinile lui Jerome urcară. Nu-mi păsa. L-am lăsat să mă pipăie. Să pipăie ce era de pipăit. Dar dacă speram să-l dezamăgesc, n-a mers. Mă mângâia și mă frământa În timp ce partea inferioară a corpului i se arcuia precum coada unui crocodil. Și apoi spuse ceva, fără ironie. Înfocat, Îmi șopti: ― Chiar sunt Înnebunit după tine. Buzele Îi coborâră, căutându-le pe ale mele. Limba Îi pătrunse Înăuntru. Prima penetrare, care o prevestea pe următoarea. Dar nu acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
o urmărire de mașini. Căci pe pod părintele Mike accelerase și el. Șerpuind printre mașini și camioane, gonea spre fâșia internațională, cu Milton pe urma lui, clipind din faruri ca să anunțe lumea să se dea la o parte. Podul se arcuia deasupra râului Într-o parabolă plină de grație, cu luminițe roșii pe cablurile de oțel. Cauciucurile Cadillacului zumzăiau pe suprafața striată. Milton apăsase pedala până În podea, Îmbătând mașina cu benzină, cum spunea el. Iar acum diferența dintre automobilul de lux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Cred că toate fetele erau Înnebunite după tine... — O, da! Bărbatul acesta puternic, cu optsprezece ani mai În vârstă decât ea, dansa de parcă ar fi fost băiatul rău al liceului, cu părul lui ondulat căzut pe față, cu trupul elastic arcuindu-se neîncetat, țipând, glumind, Învârtind-o. Viața cu el nu avea cum să fie plictisitoare, se gândi. Noi doi o să ne distrăm bine Împreună... pentru că semănăm atât de mult, zise ea trăgându-și sufletul pe când se Întorceau la masă. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ca o pungă de fiere, sub stelele ca ganglionii intestinali... După mai bine de o oră de mers cu capul în pământ am luat-o peste câmp până la valea plină de flori. Cerul albastru deschis, fulgerat de fluturi colorați, se arcuia peste vale ca un clopot de sticlă. Totul era feeric, ca într-unui dintre acele globuri în care ninge, și la fel de neverosimil. M-am lungit în fața dâmbului pe iarba înțepătoare. Am mângâiat cu o ciudată voluptate, trecîndu-mi mâna prin gramineele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
amestec dintr-o serie de soluții disperate, pe jumătate un dialog nerostit, astfel încât oricine îl remarca pe Wilt îcăci majoritatea oamenilor n-o făceau) putea să observe că din când în când buzele i se mișcau, iar gura i se arcuia în ceea ce el își închipuia, plin de naivitate, că reprezintă un zâmbet sardonic - asta în timp ce își răspundea la întrebări sau la contraargumente cu replici scurte, ironice și nimicitoare. Și într-una dintre aceste plimbări făcute pe ploaie, după o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
stâncă. Mă învîrteam de colo-colo prin borcanul care din când în când scapăra curcubee și priveam cu mare mulțumire prin pereții săi lumea fluidă, pâlpâitoare, din jur. O pasăre venea lopătând dinspre munții îndepărtați și, pe măsură ce se apropia, se lățea arcuindu-se pe pereții curbi. Când s-a apropiat foarte mult, i-am văzut ochiul mjgdalat, uriaș, întinzîndu-se ca într-o lupă și brusc cuprinzîndu-mă din toate părțile. Mi-am acoperit față cu un sentiment îngrozitor de rușine și plăcere. Când am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
olane și oberlichturi, cu luminatoare și uși de stejar masiv, iar mai încolo niște construcții mari și cenușii, cu multe geamuri, blocul din centru cu reclama Gallus ca un glob albastru deasupra, magazinul Victoria, spre stânga Foișorul de Foc, blocurile arcuite de pe Ștefan cel Mare și, foarte departe, termocentrala cu imensele coșuri din care ieșeau fire câlțoase de aburi. Totul filtrat prin frunzișul agitat al plopilor și carpenilor, ale căror vârfuri verzi deschis sau verzi-smarald sau verzi-întunecat se iveau din loc
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care îl văzusem până acum. Părul îi era castaniu, ușor buclat. La îndoitura fiecărei bucle, reflexe aurii țâșneau în toate părțile. Firele de păr de deasupra stăteau ușor afânate, formând un păienjeniș roșietic. Sub cârlionții de pe frunte, sprâncenele subțiri se arcuiau peste cele două ovaluri largi ale ochilor întredeschiși. Printre pleoapele lipsite de gene, tivite de o pieliță neagră, se vedeau jumătățile de discuri violete ale irișilor. Orbitele păreau mai întunecate decât arămiul delicat al obrajilor. Nasul era prelung și subțire
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de cele două balustrade, pe când noi eram în teren deschis, așa că s-a putut apăra multă vreme, o oră întreagă, până când un bulgăre l-a lovit cu putere în cap. Atunci l-am văzut în penumbră lăsîndu-se încet la pământ, arcuindu-se în ceafă și călcâie și începînd să se zbată cu o forță înspăimîntătoare. Ne-am apropiat de el, dar părea să nu ne vadă. Din ochi i se prelingeau pur și simplu șuvoaie de lacrimi. Gemea și răcnea scurt
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de purtare, nu te mai îndoiai că porți pe cap părul tău natural. Își puse peruca și o pieptănă îndelung în fața oglinzii. La fiecare alunecare a pieptenului roșu prin păr, buclele se desfăceau, părul se întindea, pentru ca șuvițele să se arcuiască la loc o secundă după aceea, într-o mișcare leneșă, grațioasă. Pentru că pieptenele trosnea la fiecare contact cu părul, îi veni ideea să stingă lumina, în întunericul aproape total care se lăsase, scântei verzi-albăstrui, neînchipuit de subțiri, acopereau părul cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și fascinație la martiriul Elisabetei, care, dopată, nu părea să înțeleagă ce se întîmplă. O soră i-a scos pijamaua, lăsînd-o cu sânii goi, în capul oaselor, pe patul de țeava albă, iar apoi, presîndu-i bărbia în piept, i-a arcuit spinarea, ținînd-o bine de umeri și de ceafă. Vertebrele, ca niște noduri de piele lucioasă, și coastele alungite ieșiră în evidență pe sub pielea gălbuie, ceea ce te făcea să te gândești la un spate masculin, cumva dizgrațios. Mai jos de jumătatea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lăsase la Chirnogi, la văduva lui Marcos, urmărind cu degetul conturul fermecat al celor trei litere, începu să râdă și să plângă, să țipe și să se tăvălească prin praful arenei, până ce, proptindu-se în ceafă și în călcâie, își arcui spinarea atât de dramatic, încît ar fi invidiat-o și Tudorița de la Le Magnifique. Anul acela a fost și anul falimentului pentru Don Vittorio Carra, proprietarul circului. Soile a murit la mânăstirea Dudu cu diagnostic de demență isterică, iar Dumitru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de după ploaie scânteia ca soarele. O pădure de dimineață, încărcată de rouă, plină de musculițe aurii, fremătând din miliarde de frunze transparente. Umblam prin acea pădure mirosind a lemn roșcat, a tanin, a putregai, printre trunchiurile tinere și lungi, suple, arcuite spre soare într-o unică mișcare, tije de smarald și aur, totuși atât de vii! Prin bolțile largi ale crengilor se deschideau ochiuri de cer albastru. Parcă de-acolo veneau fluierăturile păsărilor care aboleau liniștea... Pe sutele de cărări care
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din luleaua ciocnită de-un zid cafeniu de către un cârciumar cu șorț și față roșie, venit să chibițeze. Vedeam un copil făcând pipi într-un crâng de aluni, în mijlocul unor flori de câmp mai înalte ca el. Vedeam un curcubeu arcuindu-se peste o fabrică de tractoare și o muncitoare, cu basma privind în lumină, la geamul făcut din pătrățele de sticlă, ceva ce semăna a bujie. Vedeam un șir de cosași cu cămășile mototolite, transpirate, înaintînd cu pași mari în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu un cărbune găsit pe jos am rugat-o pe Ada să-mi facă o mustăcioară. Până la urmă, Ada a rupt cărbunele-n două, i-a dat jumătate soră-sii și amândouă mi-au trasat, simetric și simultan, două jumătăți arcuite de mustață de toată frumusețea. Mai mult n-aveam ce să fac. Pe Ester o împodobiseră cu un voal de tifon alb care-i venea până sub bărbie. Ar fi vrut să pună pe ea toate "bijuteriile" pe care le
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
am ajuns lângă umărul lui. Era concentrat, mâinile lui căutau literele claviaturii, care păreau că-l fascinează, dar nu bătea nici pe departe atât de repede ca dactilografele de la notariat. Ochii căprui întunecat aveau gene lungi și dese. Sprâncenele se arcuiau senin deasupra lor. Nasul îi era drept, cu nări prelungi, iar obrajii galbeni, scobiți. O mustață destul de rară era încadrată, ca de două paranteze, de niște cute care ar fi arătat obișnuința de-a râde mult dacă n-ar fi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în cabină, fără să fie recunoscut decât de doi-trei spectatori care zâmbesc încântați. Dans cu excavatorul Câteva minute mai târziu, atenția tuturor se îndreaptă într-un colț al pieței. Un excavator începe un dans bizar. Își întinde gheara spre cer, arcuind-o ca și cum ar fi brațul unei balerine. I se alătură un bărbat, cu cămașă albă. Dansează ca un cuplu, mașină și om. Un cerc larg de spectatori se adună de jur împrejur. Transport Excepțional, spectacol al companiei „Beau Geste“, din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
sania să le ia la plimbare, ninge fără întrerupere, zurgălăii cailor clinchetesc, Margot și Sophie își scot năsucurile din blănurile în care s-au înveșmântat, ce chicoteli, ce râsete în timpul plimbării prin acest București micșorat de zăpadă, deasupra căruia se arcuiește un cer ivoriu și, ca în gravuri, se desenează perfect ziduri, acoperișuri, coșuri prin care iese, ondulat, fumul ! Niciodată, de fapt, nu a agreat prea mult Profesorul Mironescu plimbările cu sania, și nici măcar cu trăsura, dar mai ales picnicurile, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vreo întrebare? Liliana rîde încet, bine dispusă, apoi se ridică de pe marginea canapelei. O clipă, Mihai are impresia că imaginea femeii despică înălțimea camerei. Imediat însă vede palmele ei coborînd spre măsuță, trăgînd după ele întregul trup, care nu se arcuiește, ci se lasă pe vîrfuri, împrăștiind poala rochiei într-un clopot imens în jurul pantofilor. Te rog, Mihai! oferă degetele sculpturale ceașca. Mihai gustă mai mult din politețe, dar imediat înțelege că-i o cafea bună și bea cu plăcere. Mais
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
pe Mihai... Sărutul e același de acum paisprezece ani. Doar palmele femeii au în ele altă viață; exprimă o febră a căutării, un semn de osteneală și de abandon în același timp. Întreaga ei ființă, ca o felină uriașă, se arcuiește fără convingere, dar cu o înaltă știință, și nu ca să se elibereze... Lasă-le!... șoptește Tamara iar glasul ei zdrobit, înecat în căldura cețoasă a amiezii toride, se aude ca o rugă. Dar prea tîrziu! Mihai s-a rostogolit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Patchett se repezi spre el, două focuri În gol, de aproape. Patchett În fața lui, cuțitul scos, o lovitură aplicată orbește, un țipăt, lama Înfiptă În ceva. MÎna stîngă a lui Patchett țintuită de masă. Încă un țipăt. MÎna dreaptă se arcui, țintînd În ea o seringă. Seringa aproape, Împunsătura... imediat ajunse undeva, Într-un loc plăcut. Focuri de armă, puternice. „Nu, Abe, nu, Lee, nu!“ Flăcări, fum, se Îndepărtă rostogolindu-se de suferință, ca să poată să iubească din nou acul, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
minune pantofii cu tocuri, nici prea Înalte, căci ar fi nepotrivite cu uniforma ei de guvernantă și pe urmă nu i-ar da voie doamna, nici prea joase, aproape că nu se observă că sînt destul de Înăltuțe și totuși Îi arcuiesc frumos piciorul, sînii pietroși se rotunjesc sub bluza albă, de pînză fină, se văd bine și cordonul Îi Încinge strîns mijlocul, șoldurile sînt late, puternice, cum e mai bine. Din capătul celălalt al sufrageriei, doamna o privește, discută despre altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de gînd să-mi arăți azi, ce eu n-am mai văzut? — Mai multe lucruri. De fapt, ce vreau să-ți arăt face parte dintr-o poveste. Nu mi-ai spus tu deunăzi că Îți place să citești? Bea Încuviință, arcuindu-și sprîncenele. — Ei bine, e vorba de o poveste despre cărți. — Despre cărți? Despre cărți blestemate, despre omul care le-a scris, despre un personaj care a ieșit din paginile unui roman ca să-l ardă, despre o trădare și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-i trîntească preotului o altă enormitate și să fim nevoiți să ieșim În șuturi. — Părinte Fernando, Încercăm să-i localizăm pe doi foști elevi ai colegiului San Gabriel: Jorge Aldaya și Julián Carax. Părintele Fernando Își strînse buzele și Își arcui o sprînceană. — Julián a murit acum mai bine de cincisprezece ani, iar Aldaya a plecat În Argentina, zise el sec. — Dumneavoastră Îi cunoșteați? Îl Întrebă Fermín. Privirea ascuțită a sacerdotului se opri asupra fiecăruia dintre noi Înainte de a răspunde. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ne luați? Prezența noastră aici este una strict ecumenică. TÎnărul domn aici de față, care mîine va deveni bărbat În ochii Sfintei noastre maici Biserica, și cu mine am venit să ne interesăm de interna Jacinta Coronado. Maica Emilia Își arcui o sprînceană. — SÎnteți din familie? — Duhovnicește. — Jacinta a murit acum cincisprezece zile. Un domn a venit s-o viziteze cu o noapte Înainte. E rudă cu ea? — Vă referiți la părintele Fernando? — Nu era preot. Mi-a spus că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]