1,382 matches
-
zadar să-l atingă, se apăra cu un scut rotund și mânuia cu vitejie sabia. Alți doi huni păreau să-i țină spatele oriunde s-ar fi întors: unul, fără platoșă și cu un fizic impunător, zdrobea cai, scuturi și armuri cu un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi de delir, însă manevra sabia cu o abilitate ucigătoare. Datorită celor trei războinici atât de valoroși, hunii își reveneau din năuceala produsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
porțile. Ambianus întinde brațul ca să-i oprească. — Așteptați! porunci. Nu sunt hunii! Câțiva războinici burgunzi apăruseră, pe jos, în fața sihăstriei. în urma lor, urcând pe drum, veneau alții, dintre care unii pe cai. Erau murdari și sfârșiți, cu hainele sfâșiate, cu armurile zdrențuite și îmbibate de praf și sânge; câțiva erau răniți și se târau, agățându-se de tovarășii lor. Cu solicitudine, Ambianus deschise din nou porțile și, puțin după aceea, primii războinici intrară în curte, făcându-și loc prin mulțimea fugarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dușmanii, cărora le aplica lovitură după lovitură, fu mai întâi surprins de acel ordin ciudat și crud, dar nu întârzie să înțeleagă care îi era scopul: fără caii lor, hunii nu făceau mare lucru, fiindcă doar câțiva dintre ei foloseau armuri și în general armele lor nu erau potrivite luptei de aproape - de altfel, nici nu aveau obiceiul să caute o asemenea înfruntare. Reuși să ajungă la mică distanță de capul de lup, care, strălucind cu reflexe aprinse în lumina flăcărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abandonate și întreruptă din loc în loc de pâlcuri de copaci, putea distinge cercetașii ce le deschideau drumul. Grămezi imense de nori albi se înălțau ca niște turnuri în înaltul cerului; căldura zilei prevestea vara - vremea când războinicii se puteau elibera de armuri, călătorind goi până la brâu. La orizont, distingea pintenul stâncos de pe care turnurile în parte prăbușite ale cetății Vesontio împungeau cerul. Un arc de dealuri joase și împădurite anunța cotul râului ce curgea pe sub zidurile sale. Traversând râul, avea să lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
observă: — Dar dacă și tu spui adevărul, nu înțeleg ce putem face noi ca să-i înfruntăm pe huni. Se spune că sunt mai mult de o sută de mii, poate chiar de două ori pe atât. Sunt arcași pricepuți, au armuri frumoase și cai minunați. Și noi ce ar trebui să facem? Să luptăm cu ei, cu astea? Ridică și arătă tuturor ciomagul său țintuit cu cuie, stârnind râsete și comentarii aprobatoare. Și apoi, pentru ce? Etius e dușmanul nostru cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
episcopului, apoi se îndreptă către ziduri, deschizând drumul lui Sebastianus și tovarășilor săi. încet, încet, pe măsură ce se apropiau de bastion, găseau drumul tot mai aglomerat cu oameni înarmați, căci, după ce încetase atacul dușmanului, apărătorii se odihneau. Printre ei, datorită inconfundabilelor armuri cu solzi, alcătuite prin îmbinarea între ele a unor păci de corn sau a unor unghii de animale, Sebastianus recunoscu mulți alani. între războinicii aceia, descoperi, însă, și câteva femei și numeroși tineri, care le aduceau hrană și apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din bastion era ocupată de o balistă mare, cu proiectilele ei de piatră, iar Sebastianus și tovarășii săi reușiră să o ocolească, făcându-și loc printre soldații din gardă. Urmându-l pe Rutilius, se apropiară de câțiva războinici îmbrăcați în armuri mai deosebite, sclipitoare, ce discutau cu privirea ațintită spre câmpie, de unde urca până pe taluzuri ecoul unui zgomot continuu, nedeslușit, un soi de huruit sumbru, înăbușit. Rutilius se munci o vreme ca să le atragă atenția și primi în schimb priviri mustrătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceea, hainele felurite ale războinicilor dădeau, în ansamblu, impresia unui caleidoscop de culori, și mai viu în lumina strălucitoare a acelei zile aproape văratice; părea o mare ce unduia în străfulgerări de culori, la fiecare mișcare a scuturilor și a armurilor sclipitoare. O parte a armatei staționa în vecinătatea zidurilor, ținându-se însă în afara tirului catapultelor, și mulți dintre războinicii aceia păreau acum să se odihnească după ultimul atac, stând așezați sau întinși pe iarbă ori grupați în jurul unui berbec imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl urmară și, în câteva clipe, după ce trecuseră de cotul străzii, zăriră turnul la nu mai mult de o sută de pași. Era multă mișcare acolo. Circa douăzeci de oameni, dintre care unii, cu părul bond și purtând scuturile și armurile în solzi tipice pentru războinicii lui Sangiban, se luptau, printre înjurături și zăngănit de săbii, alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era de-acum lăsată. Imediat după aceea, prin poarta deschisă aproape cu totul înaintea lui Sebastianus se profilă masa întunecată și înțesată de lănci a dușmanului. Sute de oameni, sălbatici, înaintau, alergând în lumina torțelor, care aruncau reflexe mișcătoare pe armurile lor și le luminau cu cruzime chipurile strâmbate de pofta nestăvilită de sânge și jaf. Maliban îl zgâlțâi de-un braț. Haide, Prefectule! îi strigă. Aici nu mai e nimic de făcut. Hai să plecăm! Atacatorii intraseră deja pe punte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de jagun să-și pregătească detașamentele pentru lupta iminentă. Urmând o schemă pe care de mult o aplicaseră cu succes, războinicii, mulți dintre ei urmați de cel puțin un servitor, care conducea un caval de rezervă, își schimbau animalul, îmbrăcau armurile și, întorcându-se spre apus, se dispuneau în câmp în rânduri de câte zece. La fiecare zece rânduri, flutura în vând stindardul unui jagun. Efectele, proviziile, concubinele trecură în coadă, sub supravegherea servitorilor. Mingan-ului nu-i trebui mult timp ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la o oarecare distanță, ținea stindardul verde, glorios, al lui Uldin, oferind oamenilor ce veneau din urmă un reper în mijlocul haosului acelei lupte sângeroase. Chinuiți de căldură și de oboseală, aproape toți războinicii, de ambele părți, își aruncaseră în iarbă armurile și luptau acum goi până la brâu și deci expuși la loviturile dușmanului. Alanii, extenuați de lupta ce dura de ore întregi și descumpăniți de sosirea forțelor proaspete în rândurile dușmanilor lor, cedau acum în mod vizibil, iar Balamber încerca deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alte căpetenii, între care Balamber îl recunoscu și pe Utrigúr. Mai erau și doi dintre fiii regelui: Ellak și Dengizich, care avea un braț înfășurat într-o fâșie de pânză murdară și plină de sânge. Toți aveau încă pe ei armurile îmbibate de praf și sânge. Atila părea încruntat și furios, dar hotărât și stăpân pe sine. Balamber îl văzu cum scutura cu fermitate capul și îi răspundea ceva lui Edec, căpetenia scirilor; puțin după aceea, se îndreptă spre mulțimea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
distingeau în luptă, îi promisese o recompensă pe măsură. Până în momentul acela, la drept vorbind, Balamber nu se preocupase niciodată de administrarea averilor sale și le risipise adesea fără nici o grijă. Monede de aur și de argint, bijuterii, covoare, blănuri, armuri și veselă nu rămâneau în yurta sa din Panonia suficient de multă vreme încât să creeze probleme legate de spațiu ori să-l îndemne să le inventarieze; totuși, avea mai multe cirezi de bovine, o sută de cai și multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oameni din plutonul nostru au leșinat în timp ce fanfara cânta la nesfârșit Drapelul smălțuit de stele. Presupun că dacă ai o circulație normală, nu poți înțepeni în nefireasca poziție militară de drepți. Mai ales dacă ții o pușcă încărcată la «Prezentați arm’!». Eu nu am circulație, nu am puls. Imobilitatea e starea mea generală. Ritmul Drapelului smălțuit de stele și cu mine suntem într-o armonie desăvârșită. Pentru mine, e ritmul unui vals romantic. După trecerea în revistă, am căpătat permisii până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
să mă las stăpânit de frumusețea ei Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu În timp ce desenam forma unui bun rămas copacii care se înălțau din spatele gardurilor au reliefat umbre dantelate, întunecate și împietrite. Mi-am predat osemintele îmbătrânite, alții trufașele armuri ale sufletului, un soldat și-a smuls un os să-l așeze ca jertfă în altarul casei. Dintr-o dată niște guri strâmbe strigau nume de mame, de tați, neveste și copii. Orașul rămase încoronat până la ziuă în doliu Adolescență Etapele
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
lumini. În clipele acelea aparținui altei vârste, pe care aș fi vrut-o adusă din nou la suprafață, în bătaia serii de-atunci, în dulcea nehotărâre dintre da și nu, dar nu îndrăznii. Privirea-mi stătea pe umerii ei, pe armurile-i nevăzute, strălucind la jocul fluierător al timpului, simțeam că amețesc, dar deodată, abstracție făcând de toți câți ar fi putut să ne vadă, îmi strânse mâna dreaptă cu o vigoare greu bănuită, transmițându-mi căldura ei tremurătoare. Încercai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
intră în Roma. În fruntea cortegiului se aflau prefecții, tribunii și centurionii înveșmântați în alb. Urmau acvilele, drapelele și însemnele armatei vitelliene, soldații călare, soldații pedeștri și treizeci și patru de cohorte. Toți soldații aveau armele scoase din teci și purtau colane; armurile lor străluceau în soare. Vitellius urcă pe Capitolium, aclamat de mulțime ca un triumfător, și se instală în Palatul Cezarilor împreună cu o curte care număra mii de oameni, indiferent la abuzurile comise de soldații săi. În ziua sacră a Allia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aruncate de catapulte să-i nimerească pe cei dinăuntrul fortificațiilor aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru a satisface fantezia împăratului. Le explică pe scurt cum avea să se desfășoare lupta. — Ceilalți câți sunt? întrebă Marcus nervos. — Vreo cincizeci, mă tem. Îi va comanda Flamma. — Flamma? gemu tracul. Și de ce ne-au dat porcăriile astea de armuri? Nu vedeți ce rigide sunt toromachos? Or fi bune pentru hopliții greci, care trebuie să-și împingă dușmanii cu umărul, nu pentru noi, care trebuie să luptăm... Se agăță de brațul lui Valerius, dar nu avu timp să spună nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Otho. — Ăștia suntem noi! exclamă Marcus. Gladiatorii simțiră platforma mișcându-se sub tălpile lor. Încet-încet, se îndreptară spre cerul albastru. — Romanii ne vor privi cu ură. Lăsând la o parte povestea cu armata lui Otho, nu vedeți ce culoare au armurile noastre? întrebă mirmilonul Socrates, un grec micuț, faimos pentru viteza lui în alergare. Ne-au îmbrăcat în negru... Chiar și scuturile sunt negre. Suntem nefaști! Fu redus la tăcere de o mișcare bruscă a platformei, dar, mai mult, de priveliștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aplaude. În sunetele trâmbițelor și ale cornului, în aclamațiile mulțimii, în arenă intră cu pompa magna armata vitellienilor. Soldații erau îmbrăcați în culori vii, roșu-purpuriu și albastru; culori strălucitoare aveau și scuturile, tunicile și eșarfele, iar plăcuțele de bronz ale armurilor sclipeau în soare. Înarmați cu scuturi de infanterie, gladius, pumnal și pilum, vitellienii mărșăluiau în coloană. Valerius numără paisprezece rânduri de câte cinci oameni. Îi comanda Flamma, îmbrăcat ca un general, mândru, cu mâna în șold și chipul triumfător, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fu atât de violent, încât cei doi fură proiectați în spate și se loviră de trac, care se dădu la o parte cu un strigăt, stropit de sângele tovarășilor săi. Dacă stăm pe loc, ne masacrează! strigă cuprins de panică. Armurile pe care ni le-au dat nu ne protejează... — Nu te mișca! zise Valerius apucându-l de braț. Nu te teme, folosește-ți mai bine scutul, ridică-l deasupra capului. Încearcă să aperi colina împreună cu ceilalți. Eu, Marcus și... Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
strigăte de durere și de război. Ca să scape de loviturile săbiilor și pumnalelor, soldații vitellieni alergau spre apa care simboliza râul Oglio. Împinși de gladiatori, unii căzură în capcane. Ceilalți intrau în apă, dar nu puteau să se miște din cauza armurilor grele. Cu apa ajungându-le la piept, Valerius și Marcus îi atacau, și curând apa deveni roșie. Se întoarseră teferi, alunecând pe iarba murdară de sânge. În strigătele entuziasmate ale mulțimii, care era în delir văzând cruzimea acelei bătălii, othonienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
săi să coboare și să-și croiască drum printre castrapila, pentru a le veni în ajutor soldaților. El și ceilalți aveau să cucerească vârful colinei. — Acolo sus e Orpheus! strigă. Catapultele aruncară bolovanii, și săgețile zburară din scorpiones. Deși aveau armuri grele, vitellienii fură masacrați. Unii coborâră panta în fugă și se înfipseră în vârfurile ascuțite ale castrapila, contorsionându-se în aer. Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]