1,401 matches
-
dedica vieții de eremit: această „convertire” fusese relatată de Atanasie, care, exilat din Alexandria, se găsea la curtea imperială de la Treveri; unele persoane oficiale de la curte fuseseră impresionate de povestirea sa și renunțaseră la bogății și onoruri pentru a practica asceza. Un alt exemplu de convertire a fost acela al lui Marius Victorinus, intelectual și neoplatonic ca și Augustin. La sfîrșitul verii și în toamna lui 386, Augustin stă împreună cu un grup de prieteni și cu mama sa în vila unui
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
retor, pe care o considera prea păgînă nu numai prin conținutul lecțiilor predate, ci și (mai cu seamă) pentru că a ține în continuare cursuri ar fi însemnat să rămînă legat de ceva care era străin de convertire. De acum înainte, asceza este concepută ca nucleu central al creștinismului, ca atitudine fundamentală a vieții religioase; fără ea nu este posibil să te ridici pînă la Dumnezeu; asceza nu este negarea lumii, ca în doctrina maniheistă, ci desprinderea de lume, de senzualitatea și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fi însemnat să rămînă legat de ceva care era străin de convertire. De acum înainte, asceza este concepută ca nucleu central al creștinismului, ca atitudine fundamentală a vieții religioase; fără ea nu este posibil să te ridici pînă la Dumnezeu; asceza nu este negarea lumii, ca în doctrina maniheistă, ci desprinderea de lume, de senzualitatea și de deșertăciunea ei. Sigur, voi putea folosi bunurile acestei lumi, dar nu ne vom mai „bucura de ele”, adică nu va mai trebui să le
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cunoscător al limbii latine: el nu putea să predice așadar cu succes și era incapabil să-i combată pe donatiști. Valeriu s-a gîndit să profite de faptul că Augustin se găsea la Hippona, unde era cu siguranță cunoscut pentru asceza și studiile sale, și a acționat astfel încît acesta să se stabilească acolo definitiv. Episcopul s-a adresat adunării de credincioși în prezența lui Augustin și a vorbit despre necesitatea de a fi ajutat de un prezbiter, iar credincioșii, în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
anahoretică a călugărilor din Egipt, vizitați de Cassian în tinerețe. Scriitorul își amintește vizitele sale în mănăstirile egiptene, și fiecare „vizită” este însoțită de o „convorbire”. în Occidentul secolului al V-lea, Cassian reprezintă vîrful meditației monastice; el reia elementele ascezei egiptene și le plasează în climatul și în mediul social și cultural din vremea sa. Cronologic vorbind, acest scriitor este contemporan cu Augustin, însă din punct de vedere tematic aparține pe deplin perioadei ulterioare acestuia: nu privește deloc în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cu cîteva decenii în urmă; Sulpicius Severus scrisese de puțină vreme o operă de glorificare a lui Martin, cînd a început să ia ființă, prin truda unui nobil numit Honorat, originar dintr-o localitate necunoscută din Gallia continentală, locul de asceză de la Lerin. Această localitate se găsea într-o insulă nu departe de Cannes; plasarea unei așezări călugărești pe o insulă era un obicei care se răspîndea pe atunci în Occident ca un fel de imitare a pustiului ales în Orient
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
localitate se găsea într-o insulă nu departe de Cannes; plasarea unei așezări călugărești pe o insulă era un obicei care se răspîndea pe atunci în Occident ca un fel de imitare a pustiului ales în Orient ca loc de asceză: insula asigura aceeași izolare ca și deșertul, iar natura dezolantă și sălbatică și animalele feroce erau similare cu asprimea naturii egiptene sau siriene. însă prima activitate a asceților stabiliți la Lerin, caracteristică pentru viziunea lor despre lume, a fost aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sălbatică și animalele feroce erau similare cu asprimea naturii egiptene sau siriene. însă prima activitate a asceților stabiliți la Lerin, caracteristică pentru viziunea lor despre lume, a fost aceea de a face insula mai frumoasă și mai primitoare, respectînd totuși asceza pe care și-o impuseseră. Nu se poate stabili cu precizie cînd s-a stabilit aici Honorat - probabil în primul deceniu al secolului al V-lea. Biograful lui Honorat, Ilarie de Arles, care a scris despre acest lucru treizeci de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pe fundal și sînt repetate ca niște topoi fără să li se atribuie o importanță fundamentală, ci adăugîndu-li-se o serie de nuanțe și de motive nedeclarate deschis, dar care au semnificația lor distinctă. Astfel, motivul fugii din lume și al ascezei constituie și idealul asceților din Lerin, dar se vede foarte bine că acest lucru nu implică o retragere din lume ca entitate a răului, ca domeniu de acțiune al răutății, ci e doar o modalitate de a scăpa de griji
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acest lucru nu implică o retragere din lume ca entitate a răului, ca domeniu de acțiune al răutății, ci e doar o modalitate de a scăpa de griji și de chinuri. Chiar și trimiterea la temele din Scriptură, reluarea motivului ascezei în pustiu, imitarea figurilor lui Ilie, Elisei, Ioan Botezătorul, a motivului pribegiei lui Israel în căutarea pămîntului făgăduinței nu au nimic chinuitor, nu implică o imperioasă necesitate de eliberare de rău. Bibliografie. Fundamentală: S. Pricoco, L’isola dei santi. Il
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Eucheriu, care a fost poate reprezentantul lor cel mai de seamă și figura lor emblematică, deoarece s-a distins mai întîi ca monah în schitul din Lerin și a devenit apoi un personaj important în administrația Bisericii*. El a consacrat ascezei două opere legate între ele prin motivațiile lor esențiale, Lauda sihăstriei (De laude heremi) și Ieșirea din lume (De contemptu mundi). Prima e dedicată călugărului Ilarie care, după ce îl însoțise la Arles pe fondatorul așezării de la Lerin, Honorat, se întorsese
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prezentă și la Ieronim. Nu există apoi nici o referire la doctrina păcatului originar, și această tăcere trebuie înțeleasă ca o polemică implicită contra lui Augustin. Asemenea motive nu sînt menite să contureze modelul unui monah în suferință, măcinat de duritatea ascezei. Firește, suferința nu e străină de asceză, dar nu constituie esența acesteia, așa cum se întîmplă în monahismul oriental și cum însuși Ieronim ne lasă să înțelegem din biografiile sfinților scrise de el. Lipsesc complet motivul luptei cu diavolul, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nici o referire la doctrina păcatului originar, și această tăcere trebuie înțeleasă ca o polemică implicită contra lui Augustin. Asemenea motive nu sînt menite să contureze modelul unui monah în suferință, măcinat de duritatea ascezei. Firește, suferința nu e străină de asceză, dar nu constituie esența acesteia, așa cum se întîmplă în monahismul oriental și cum însuși Ieronim ne lasă să înțelegem din biografiile sfinților scrise de el. Lipsesc complet motivul luptei cu diavolul, ca și elementul pitoresc care, în concepția noastră, o
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
îi numim martiri. Chiar și miracolul, componentă esențială a spiritualității asceților din pustiu, lipsește aproape complet din învățătura călugărilor din Lerin. Monahismul lor nu are nici o încărcătură revoluționară în raport cu lumea sau cu autoritățile, cum se întîmpla cu monahismul egiptean originar. Asceza lerinezilor e străbătută de un optimism de fond, iar ei nu simt nevoia să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sau cu autoritățile, cum se întîmpla cu monahismul egiptean originar. Asceza lerinezilor e străbătută de un optimism de fond, iar ei nu simt nevoia să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire sui generis, așa cum am văzut mai sus (cf. vol. II, t. 1, p. 382). Bibliografie. Ediții: CSEL
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Salvianus trimisese foarte multe, însă pînă azi nu s-au păstrat decît nouă. Dintre acestea, notabilă este scrisoarea trimisă socrilor (nr. 4) în care explică opțiunea lui și a soției sale pentru celibatul voluntar, ca dovadă a unui tip de asceză destul de răspîndit, dar și greu de înțeles pentru un creștin obișnuit. Apărîndu-și opțiunea, Salvian opune idealul ascetic slăbiciunii și meschinăriei creștinilor care trăiesc în lume. El denunță și mai clar acest lucru în Epistola 9. Aceasta îi era adresată prietenului
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și familia, iar tatăl său a murit tot atunci. După numai cîțiva ani, goții i-au luat proprietățile și el a trebuit să trăiască precum un sclav; a ieșit cu greu din acea stare. Ar fi vrut să se dedice ascezei monastice, dar n-a putut, din cauza greutăților în care se zbătea familia sa. S-a dedicat însă vieții religioase și studiilor teologice. Nenorocirile nu au încetat; după ce i-a pierdut pe toți cei apropiați, s-a refugiat la Bordeaux la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
perioadă, că desăvîrșirea poate fi o aspirație permanentă atît în viața ascetică (la limită, în viața privată), cît și în viața monahală. Această perfecțiune ascetică este cea mai bună pregătire pentru contemplație, chiar dacă cei ce îmbină acțiunea cu contemplația (adică asceza propriu-zisă și activitatea în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiune în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli, pentru că ei îndeplineau cele două cerințe ale perfecțiunii creștine. Contemplația, la
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în mijlocul oamenilor) duc o viață mai apropiată de perfecțiune în raport cu cei care se dedică exclusiv contemplației. Viața mixtă prin excelență a fost aceea dusă de apostoli, pentru că ei îndeplineau cele două cerințe ale perfecțiunii creștine. Contemplația, la rîndul ei, presupune asceza și, prin urmare, se dezvoltă gradual, prin pocăință, iubire, mîhnire pentru propriile păcate, frică: raportul dintre suflet și Cristos, prezentat simbolic în Cîntarea Cîntărilor, constituie, conform unei lungi tradiții, emblema acestei contemplații. Sursa principală a interpretării spirituale propuse de Grigorie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de ani în mănăstirea de la Lerin și a fost discipolul lui Iulian Pomerius la Arles, astfel încît formația sa culturală a fost de tip retoric și literar, așa cum se obișnuia în secolul al V-lea. însă concepția lui personală despre asceza creștină, pe care voia s-o pună în practică, l-a determinat să abandoneze încîntătorul sediu de la Arles și să întemeieze și să conducă el însuși, începînd din 499, o mănăstire. în 502 a devenit episcop de Arles și a
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lîngă proclamata și repetata profesiune de credință, dă dovadă și de o evlavie deosebită față de Sfînta Fecioară și Sfîntul Martin, cel mai vestit sfînt din Gallia. Martirii sînt adevărații eroi ai acestei istorii creștine, străbătută de un marcat interes pentru asceză și pentru încercarea la care sînt supuși călugării prin pocăință. Această atitudine, de altfel, e mai potrivită cu „cultura” din epoca lui Grigorie decît speculația dezinteresată și teoretică. Aceleași caracteristici, accentuate de subiectul tratat, se regăsesc și în cele opt
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și Venantius Fortunatus îl prețuiau pentru cultura lui, ilustrată și de numeroasele sale opere, care sînt dovada unor preocupări diverse, fără să fie însă îndeajuns de originale. Aceste scrieri, fără mare valoare literară, sînt centrate în special pe probleme de asceză și morală. în ce privește morala, e interesant faptul că Martin împrumută multe lucruri din scrierile lui Seneca, un scriitor prețuit, fără îndoială, de cultura creștină, dar nu atît de mult încît operele sale să ajungă să fie reluate sub forma unor
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
religios. Isidor era perfect conștient că aceasta era sarcina sa permanentă, atît ca învățat cît și ca episcop. în fond, episcopul de Sevilia se găsea într-o situație asemănătoare cu aceea a lui Grigorie cel Mare, sfîșiat între dorința de asceză și necesitățile vieții practice, și a avut și el foarte limpede în minte sarcina pe care și-o asuma. Așa cum observă Fontaine, această imagine a unui om pe care necesitățile crescînde ale imenselor responsabilități pastorale îl îndepărtează de înclinațiile și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Origen, după conflictele din epoca lui Teofil al Alexandriei (cf. p. 000). încă o dată călugării se numărau printre protagoniști; într-adevăr, origenismul, mai ales în versiunea lui Evagrie Ponticul (cf. vol. II, t. 1, pp. 148-150), asigura o bază metafizică ascezei monastice, văzută ca un mijloc de reconstituire a relației originare dintre intelectele preexistente și Dumnezeu. Criza a început (sursa principală este Viața Sfîntului Sava de Chiril din Scitopolis; cf. p. 000) cînd un grup de călugări conduși de Nonnos și
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să aducă mulțumiri lui Dumnezeu pentru boala lor, are ca punct de plecare faptul că Alexandru e neliniștit din cauza unui om grav bolnav de trei ani. O parte dintre sermones sînt consacrate unor teme clasice din sfera moralei și a ascezei; în afară de cele două amintite deja, pot fi menționate iubirea (3), pomana (21), participarea la ospețe (9). Altele vorbesc despre comportamentul potrivit în anumite împrejurări de viață comunitară: relațiile cu clerul (5); căderea în mrejele Satanei și pierzania (6); comemorarea sfinților
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]