6,399 matches
-
un alt chip. Foarte cunoscut dar, tocmai de aceea, tulburător. Se frecă la ochi, Își masă ceafa, făcu și trei rotiri prudente ale trunchiului, un simulacru de gimnastică matinală după un somn neîmplinit, dar degeaba. Durerea din ceafă era tot ascuțită, iar chipul era tot acolo, pe umerii săi. Se privi din nou: purta Într-adevăr capul cârlionțat al domnișoarei Filcz. Mai exact, capul de dimineață, fără pelicula subțire de fard care Îi sublinia aerul inexpugnabil de castel teuton. Iolanda pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
simplu, Înainte de a se hotărî să fie cumva pentru Încă o zi. Lenevind sub cearceaf, cu tâmpla lipită de umărul lui, părea un vâsc vermion În care pulsa egal o inimă de Împrumut. Închise ochii. Își pipăi obrazul țepos, pomeții ascuțiți, buzele cărnoase. Cu vârful limbii obtură pentru o clipă fisura dureroasă dintr-o plombă veche pe care ar fi trebui să o arate unui dentist și Își spuse: cel din Întuneric sunt eu, Petru Șendrean, am frisoane și, după toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
palmele bătătorite de muncă În vie și grădină se bucurau de răcoarea plăcută a brațelor de furnir de nuc ale fotoliului, i se părea că timpul făcea și el o buclă odată cu arcuirea scurtă a cefei Însoțită de obișnuita durere ascuțită și crepitantă: trosnetul crengilor subțiri În pădure sub pașii căutătorilor de ciuperci. Aceasta trebuie să fie culbuta Întoarcerii, Își spunea el, mulțumit de imagine. O imagine rară, depășită de lozincile pe care le colportase atâția ani la tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
unelte și ceva cunoștințe. Câteva arme și câteva fragmente. Restul depinde de tine. Întotdeauna ai de ales. Sunt așa de uituc. Creatura va găsi ceva care mi-a scăpat, pentru că nu încetează niciodată să caute și simțurile îi sunt foarte ascuțite. Va găsi o cale de-a ajunge la mine și, cu timpul, va veni și după tine. Apele sunt acum aproape până la geamul dormitorului. Nu pot să țin toate mingile în aer. Nu pot sta în cușca asta de rechini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Un plic gros, căptușit, pe fața căruia scria E PENTRU TINE. Drumul de întoarcere la hotel a durat zece minute și a fost dominată de vuietul vântului, freamătul copacilor, zgomotul tocurilor mele pe asfaltul drumului și apoi, brusc, un sunet ascuțit și electric. M-am poticnit, frecând de asfalt vârful pantofului și crezând speriat o secundă că pachetul de la subsuoară mea scosese acel sunet, dar apoi am înțeles - aproape imediat, simțind cum surpriza îmi trimite un șoc electric spre țeastă - ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și-i auzeam pașii mișcându-se în jurul lămpii. Atât de departe. Cât e de frumos, câtă simplitate. Ce mare și ce adânc. Peste profunzimi atât de mari. Lucrurile pe care le-am. Lucrurile pe care le-am... Scoase un strigăt ascuțit și înspăimântător. Am crezut că a căzut în genunchi, dar nu era așa - piciorul lui stâng fusese tras prin podeaua din dale albe și negre până la coapsă. Pardoseala rămăsese solidă și reală sub restul corpului său - mâinile și coatele împingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
un milion de fragmente infinitezimale erau aruncate în lături din iarba udă într-o dungă rapidă de presiune care se apropia de noi pe peluză dinspre spital. O arătare conceptuală mare chiar sub suprafața solului. Măruntaiele motocicletei huruiau și scrâșneau ascuțit și furios, iar noi înaintam într-o revărsare de noroi și apă. Fata acceleră, făcând motorul să geamă, și trecurăm cu greu pe lângă tufișurile mari și copacii desfrunziți de pe domeniul spitalului. Am fost aruncat pe spate, cât pe ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ne trebuie viteză mai mare. Haide. — Dar nu pot... motorul. Nu vreau să... — N-o să aibă nimic, haide, o să-i mai atașăm un butoi și-o să vedem dacă mai poate fugi atunci. Am mai împins puțin maneta și Orpheus hurui ascuțit. Un fum negru ca funinginea ieși din țevile de eșapament, însă îl prindeam din urmă, reduceam simțitor distanța dintre noi și rechin. Scout strigă liber! și arma doctorului se declanșă cu un vâjâit. Harponul nimeri umbra rechinului chiar sub linia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fruntea de carton, mă uit în ochii alungiți pînă amețesc, ațipesc, adorm. Somn fără vise. După el: soarele e mai rece, tăcerea orașului, în prima zi a Anului Nou, mai apăsătoare, mirosul de benzină al străzii mai sufocant, claxoanele mai ascuțite, cupola cerului mai joasă, "orizontul misterului" cît un punct. Îi supraviețuiesc într-o lume mai părelnică, mai tulbure. Cu zile scurte și nopți cînd pînă-n zori mai sînt 112 ore. Toate încap într-un infinitiv: a îmbătrîni. Grădina participă imperfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
un gest, de ce mă rușinează un altul? De ce am procedat așa și nu altfel, la cutare ceas? Mă mai opintesc o dată în ușă și... verile mele rurale dau năvală din stînga vitraliului. Pot vedea-auzi salcia cu cozi de fată, foșnetul ascuțit al stufului, clipocitul apei, siajul cufundarilor, plutirea somnoroasă a bărcii spre pîlcul de iriși. Mă văd pe mine însămi: mergînd pe malul inundat, clisos, prin nămolul încălzit de un soare sprinten. Încerc apa cu vîrful piciorului, ca-n acuarela lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
n-ar mai fi frunză de plop tremurător. Bătut, zgîlțîit, răsturnat de tot felul de vijelii est-vest, vest-est. Una dintre recentele doxe/noxe e că istoria nu mai contează. A spus-o și Antofiță, la oră de vîrf, cu glas ascuțit și sărind consoanele. (Se poartă în mass-media vocile neplăcute, sparte; tocșoiști cu defecte de dicție și de direcție, dar plini de aplomb. Emisia corectă și informarea corectă: o iluzie. Vezi episodul Druță, cu reporterul atotneștiutor: Bine ați venit la București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
are cum să se mai întîmple. N-am putut să renunț la el, nici după căsnicia a patra. Prea era palpabilă absența lui Iordan. Prea erau lungi nopțile în care voiam să-l ating și întindeam brațele-n gol, prea ascuțită gheara din măruntaie. Fusese Vara-Mare, a anului 1976. Vara noastră de miracol. O zi se deschidea spre alta, ca păpușile rusești. Matrioșcele. Ne instalasem într-o căsuță din Vama-Veche. Ultima. Nu mai era nimic dincolo, decît fîșia de pămînt, pămîntul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
așa? Sau ne-om preface în particule de antimaterie, în creierul lui Dumnezeu? Părul și unghiile continuă să trăiască. Părul lui e viu, crește. Cîndva coafeză improvizată i-l tăiam eu: palma mea prea mică îi apăsa creștetul; foarfeca, prost ascuțită, ciupea; pîndeam o șuviță, arătînd ca Chaplin-frizerul cînd își tunde clientul pe sonurile unui Dans maghiar de Brahms; Iordan îl și fredona. Și unghiile îți cresc, departele meu, nu numai părul. Poate că mai și respiri, printr-o tijă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
zorelele din grădină păreau a mă auzi. Își căscau pîlniile ca de fonograf spre mine. Toate par a mă auzi în admirabila mea grădină: și salatele cu pavilioanele crețe desfăcute, și crinii cu urechi zimțate, și ceapa verde, cu urechiușe ascuțite, și nalbele ciulindu-și bobocii abia desfăcuți, gata să-mi capteze cuvintele... De-ar trece iarna, să nu mai arate ca un teatru golit de spectatori. Să înverzească iarba printre dalele de la intrare. Iordan? Nu prea aveam certitudinea că vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
frig, ea are senzația de a fi ținută, pe la spate, în poziție fetală, ca în copilărie, de către bunică-sa, acum rece țestoasa. Aceeași bunică îi strigă din pământ că nu mai poate de frig. Coșmarul e spart de un țipăt ascuțit, vestitor de naștere. Pentru ca un personaj să aibă coșmaruri, nu-i neapărat necesar să fie bolnav sau să fie în criză. Dormitând pe o plajă, o fată își vede prietena înotând în larg, înconjurată de rechini cu gurile larg deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
șerpuiește, Și patima-mi oprește. Searbădă și veninoasă, Mistuitoare și rușinoasă. Și ascunde-o în fund de lume, Să urle și să sune, Ca dorul meu pervertit Să nu mai poată fi auzit. Sau, dacă nu, Cu limba ta șerpească, Ascuțită Și ipocrită, Aplică-mi sărutul mortal, Cu ochiul tău de smereală Dă-mi uitătura letală. Pleacă! Pleacă! Aspidă, Din sufletul meu ucis, Din trupul meu proscris, Năpârcește, Șopârlește, Șerpește, Întoarce-te-n Poveste. Netrăirea timpului. O zi din cele fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
făptură! Da, desigur! Este o năpârcă de femeie, ferește-te de ea, am văzut-o cum ți-a pus deja gând rău. Și-apoi, rulându-și ochii peste cap: Mi-o ia întotdeauna înainte, ticăloasa! În timp ce vorbește, își scoate limba ascuțită, foarte lungă, ce pare să nu-i mai încapă în gură printre cuvinte. Apoi, își îndreaptă ochii șerpești spre masă, unde zace un ou lucios verde, asemănător oului de bibilică, cu coaja lipită, pusă cap la cap ca un puzzle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apară ca o nălucă dintr-un dulap sau din vreo ladă, deghizat în tot felul de animale ciudate care-ți solicitau mai degrabă mila decât frica. Mergem mai departe. Vecin cu Vasiliscul e Vârcolacul fața acoperită cu păr, urechile lupești, ascuțite. La lună plină, devine dintr-odată foarte palid și urlă îndelung în neputința lui de a mai fi încă o dată lup. Își spune, prețios, Lycaon, de când e la curent cu mitologiile. Pe Vârcolac îl apucă nostalgiile în serile în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apă și s-au înecat. Cerul era negru. Tunetele îți bubuiau creierii și fulgere te atacau din toate părțile și-ți ardeau ochii. Eliberat de povară, după ce-am reușit să ies la suprafața apei, m-a lovit un fulger ascuțit ca un fierăstrău și m-a despicat exact pe la jumătate. Cele două fețe ale mele, ce pentru prima oară exprimau același lucru, cuprinse de spaimă și deznădejde, au început să fie purtate de ape fiecare în altă direcție, fiecare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
înțelept. De multe ori, zăboveam și pe la case mai puțin primitoare pentru a asculta cele mai uimitoare dintre povești. Stăteam de obicei pe prispă, sub cerul liber, mână în mână sau mâna mea se odihnea pe genunchiul ei delicat și ascuțit, de copil. Ne priveam adesea în ochi, clipe nesfârșite, și poveștile își urmau cursul lor, nepăsătoare la privirile noastre. Aș fi vrut să-mi pot ucide memoria, ca s-o pot cunoaște în fiecare zi, să retrăiesc zilnic clipa primei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pe cineva și avea câștig de cauză, fără să plătești pentru asta. Cincizeci de lei pe oră de stenografă mi se pare un preț rezonabil. Deci, să intre doamnele stenografe... (Apar trei pupeze decoltate, intens fardate și rujate, cu unghiile ascuțite și întoarse ca niște gheare. Țin în mână fiecare câte un carnețel minuscul în care fac semne indescifrabile cu creioane dermatografe. Se aliniază una lângă alta, cocoțate pe tocuri foarte înalte, în fața triplului soț, ce privește la unison cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
înfigă acul?! (Mai bâzâie o vreme și tocmai când fata își apleacă capul și respiră adânc în floare, se așază voluptos pe umărul ei. Ea se sperie, se pocnește cu mâna liberă peste umăr și țipă. Se aude un răcnet ascuțit strident și în același timp nevralgic. Lumina pălește pentru îndepărtarea albinei moarte. Din nou vocea rezonerului din fundal...) În fiecare reprezentație albina își propune să se așeze pe floare, s-a săturat să tot moară în fiecare seară, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sala uriașă a tronului cu pereții bordați cu catifea neagră încrustată în nestemate. În diverse colțuri erau plasate străji în armuri, cam de dimensiunea cavalerului meu. Țineau între chelicere niște sulițe cu vârfurile vopsite în roșu, purtau coifuri cu boturi ascuțite, o creastă antenoasă și un ochi central în frunte. Atunci, pentru ce se află aici? tună din nou împărăteasa, de data aceasta adresându-i-se furnicoiului vătaf. A mers vreme îndelungată de-a lungul drumului, fără să strivească un singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mea cu vigoare și au înfipt crucile toți trei în același timp în inimă sau, în sfârșit, pe unde au crezut ei că stă inima mea de maimuță antropomorfă și vorbitoare. Cred că am mai izbutit să scot un sunet ascuțit, rezonant. Lumina din ochii mei s-a stins, ca și cum s-ar fi lăsat o perdea compactă și grea. Doar cuvântul "dor" continua să nu-mi dea pace, îmi penetra urechile ca un ecou din toate direcțiile și-mi umplea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
platoșa sarafanului ce se interpunea între mâna mea și sânii ei de mâță și ciorapii... Da, ciorapii de bumbac, groși, ce făceau cute și atârnau lâncezi în partea de jos a gambei. Doar genunchii se conturau precis prin ei, genunchii ascuțiți și osoși de copil. Adesea mă întrebam dacă voi putea vreodată să scap de el. Dacă mă voi putea referi vreodată în mod natural la "eul" meu și nu la El, cel disociat, distant, fățarnic, arogant, ironic și disprețuitor. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]