3,711 matches
-
fi un SOL, ori LA ,din nou,În vârf de CHEIA FA,Căci ,sincer să vă spun,E greu să staiSub portativ,octava do de jos,Și să privești la notele,Agățate sus!... VIII. CLIPE VEȘNICE ,DIN VOLUMUL ÎNTÂLNIRE CU ASTRUL, de Mihai Mircea Matei , publicat în Ediția nr. 1795 din 30 noiembrie 2015. A trecut ora exactă, Eu fac tic,tu taci, Numărăm doar clipele, E bine că le numărăm, Și nu le numără alții în locul nostru. Clepsidra-mi este
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
viitorul din noi,Să veghem la noi,Să ne întindem mâinile,Să cuprindem ziua de mâine.Care să ne aducă starea,Cea binecuvântată ,Transfomându-ne în clipe veșnice.Eu fac tic,tu faci tic,... IX. AȘ VREA, DIN VOLUMUL ÎNTÂLNIRE CU ASTRUL, de Mihai Mircea Matei , publicat în Ediția nr. 1794 din 29 noiembrie 2015. Aș vrea să fiu anonimul care-ți lasă flori, Și gânduri bune sa-ți așez pe prispă, Aș vrea să fiu privighetoarea zorilor târzii, După lungi pribegii
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
implorată divinitatea.Pe ziduri se zăresc dese umbre,Sunt îngeri zburând în noapte,Zeci de aripi zac răsfrânte,Sunt treaz,sunt plâns de durere.(Celor dispăruți într-o seară de noiembrie...colectivă)... XI. LECȚIA DE PICTURĂ,DIN VOLUMUL ÎNTÂLNIRE CU ASTRUL, de Mihai Mircea Matei , publicat în Ediția nr. 1792 din 27 noiembrie 2015. Lecția de pictură Ți-am vopsit în culori, Zâmbetul diafan Ți-am tușat buzele, Mâinile și ochii, Ți-am definit conturul, Imaginii tale de vis. Și, la
MIHAI MIRCEA MATEI [Corola-blog/BlogPost/383255_a_384584]
-
de vânt era sculptată cu o rețea de riduri care Îl făceau să pară mai vârstnic. Reprezenta o notă de căldură În acea adunare de personalități reci și pedante. — Știința vânturilor și a mărilor se Învecinează cu aceea a mișcării astrelor. Ca și aceasta, se nutrește cu calculul precis și cu dreapta măsură a lucrurilor, Îi spuse surâzând, pe când celălalt Îl măsura cu ochii săi limpezi. Ca În științele mai faimoase, dar, cu siguranță, nu și mai vechi. Oare nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întorc pânzele spre apus, către coastele Marocului. Mai bine de o lună am navigat pe lângă coastele Africii, pană la Coloanele lui Hercule. — Le-ai depășit? — Da. Dante se Întinse spre el. — Și ce-ai văzut? — La sud, pe linia ecuatorială, aștrii celeilalte emisfere. Ce splendoare de lumini, atât de diferite de ale noastre! Iar Dumnezeu și-a lăsat și acolo semnul, anunțând venirea lui Hristos. Există o constelație din patru stele mari, care alcătuiesc o cruce perfectă. Dante asculta cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sale cuvinte. E cu putință să Îi deșteptăm și să ședem cu ei la masa Domnului. Acest lucru e cu putință. E cu putință. E cu putință! repetă el de trei ori preschimbându-și glasul pe neașteptate Într-un strigăt. Aștrii, trupul vizibil al vechilor seminții adormite, Îi vor indica momentul Maestrului, prin mișcările lor. Începând cu steaua serii, cvintuplul simbol al stăpânei Îngerilor. Dante era scandalizat. Nu exista nimic creștin În cuvintele lui Bruno, ci doar aiureala mârșavă a tenebrelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
naturii noastre e necesar, s-ar nărui Întreg eșafodajul etic pe care se sprijină toate legile noastre, obiceiurile și Însuși simțul nostru moral, replică el cu seninătate. Așadar, chiar și moartea meșterului Antonio ar fi Înscrisă În eterna peregrinare a astrelor, iar mâna care a determinat-o ar deveni un simplu instrument iresponsabil. Ar fi fost inutilă Redempțiunea, Întrucât ar fi fost absentă Vina. Însăși religia noastră, una a mântuirii, ar fi la fel de deșartă precum idolii păgânilor. Cecco d’Ascoli Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu se datorează doar lecțiilor lor. Acum poetul era atât de aproape Încât Îi simțea căldura respirației. — Oare ai urcat În amvonul lui messer Bruno și aduci din pustiul spiritului său nefasta Închipuire a altor zei? Crezi și dumneata că astrele sunt forma vizibilă, epifania unor ființe de o putere inimaginabilă care ne-au precedat pe Pământ și care acum nu se mai află aici, dar sunt gata să se Întoarcă? Și că prin observarea astrelor pot fi evocate acele ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zei? Crezi și dumneata că astrele sunt forma vizibilă, epifania unor ființe de o putere inimaginabilă care ne-au precedat pe Pământ și care acum nu se mai află aici, dar sunt gata să se Întoarcă? Și că prin observarea astrelor pot fi evocate acele ființe? Asta crezi? — Am ascultat și eu cuvintele lui messer Bruno, răspunse tărăgănat astrologul. Nu sunt ideile științei noastre. Ele provin de departe, din pământurile de la Răsărit, unde teologul a predicat În tinerețe. Dar nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Marte face din onix un puternic leac Împotriva otrăvii. Și, În sfârșit, oare nu Soarele este cel ce Îi conferă aurului virtuțile sale de plasticitate și luminozitate? — Dar, dacă aurul e plăsmuit În virtutea lui de forța Soarelui, cum explici că astrul cel mai mare și mai luminos Îi dăruiește natura unui mineral atât de rar? Cecco schiță un zâmbet de suficiență. — Cine Îți spune că aurul e atât de rar, pe Pământ? Sau că va mai fi astfel pentru multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zeitățile care nu au pierit... Stăpânitoarea Celui de al Treilea Cer, murmură poetul. Cuvintele astrologului Îi amintiseră de un amănunt. Ambrogio, În planurile lui, reprezentase și el o mică stea cu cinci colțuri. Iar Bruno, În biserică, vorbise de un astru cvintuplu. Cecco Încuviințase din cap. Iar apoi Începu, scandând cuvintele și făcând câte o scurtă pauză după fiecare vers. « D’amor la stella ne la terza rota Allo spirto dà angoscia con sua luce Di cosa bella, che non sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sua figura.» Dante ascultă În tăcere. — Ce ai recitat? Întrebă el apoi. — Un catren dintr-un mic poem de-al meu despre configurația cerurilor. Aici e vorba de cel de al treilea și de regina lui. — De ce ai spus că astrul serii e pentagonal? Celălalt Îi azvârli o privire ironică. — Doar nu vrei să mă faci să cred că nu știi, messer Durante, răspunse el pe un ton de stupoare simulată. Cu faima dumitale de cunoscător al mișcărilor cerești? Dante roși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu conștiința și cu simțurile orbite de lascivitate? Cerul Paradisului... Dar exista cu adevărat un Paradis pe undeva, În afară de acea obscenă parodie de piatră, unde șteoarfele dormeau cu amanții lor ocazionali? Ici și colo, piesele de marmură dispăruseră, Însă traseul astrelor era Încă vizibil, și chiar dinaintea lui se contura orbita arcuită a Venerei. Zeița Își străbătea cerul despuiată, călare pe o stea. Trecu de cercul lui Marte și de al lui Jupiter. Apoi Saturn și pulberea de stele fixe, dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
puteau recunoaște În văpaia care, Întinzându-se, Îi devora trupul. Dante era orbit. Era cât pe ce ca flăcările să Îl atingă, când dintr-o dată se trezi. Se ridică din pat tremurând. Privirea Îi alergă spre fereastra deschisă, În căutarea astrului pe care Îl visase. Se arătau zorii. Înaltă peste zare, abia Învăluită de primele dâre subțiri de lumină albastră, Venus strălucea de-ți lua ochii. Era astrul indicat de Guido,Înainte să se facă nevăzut În flăcări. Dante era uluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Se ridică din pat tremurând. Privirea Îi alergă spre fereastra deschisă, În căutarea astrului pe care Îl visase. Se arătau zorii. Înaltă peste zare, abia Învăluită de primele dâre subțiri de lumină albastră, Venus strălucea de-ți lua ochii. Era astrul indicat de Guido,Înainte să se facă nevăzut În flăcări. Dante era uluit: prietenul său nu era mort. O știa cu siguranță. Atunci, de ce Îi apăruse ca un spectru? De ce stăruința aceea asupra formei pentagramei și referirea la Venus? Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
intenționaseră să deseneze actorașii În centrul perspectivei acelor cercuri. Părea să fie o floare, un soi de trandafir care bătea În alb. — Acela e Raiul, messere! se simți Îndatorat să-l lămurească omul, care Îl urmărise Încotro privise. Vezi drumul astrelor? Cercurile? Părea foarte satisfăcut să poată ajuta un prior să interpreteze complexitatea scenei. Dante Îi azvârli o privire Înghețată. — Și pentru ce e o floare În centrul cercurilor? — Asta-i bună... Acolo e Dumnezeu. Iaca de ce! Și de ce o floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-l din ochi. Dintr-o dată, Își reveni din visare. — Și totuși tot ceea ce trăiește nu-i decât un palid reflex a ceea ce este În ceruri, conchise el. — Vorbești de slava lui Dumnezeu? Întrebă Dante. — Mă refer la forța nesfârșită a astrelor, care gravitează În Înălțimi și ne atrag În vârtejul orbitei lor. Ele sunt adevărata temelie a creației. Ele ne fac să fim ceea ce suntem, așa cum v-am mai spus. — Dar În cavernele cerurilor nu există lanțuri pentru spiritul nostru. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asta fără aer: mâini și picioare frământate, patimi sufletești, emoții așijderea, oare nu Înseși acțiunile voastre imprevizibile sunt cea mai bună dovadă a ceea ce susțin eu? Nu ordinea suprauraniană și dinainte rânduită e cea care Îi călăuzește pe oameni. Forța astrelor imprimă doar o slabă Înclinație: ei trebuie să ajute planul lui Dumnezeu prin dreapta lor făptuire. Iar căutarea dreptății Înseamnă netezirea căii către Îndeplinirea voinței Lui. — Te Înșeli, messer Alighieri. Circumscrii puterea astrelor În spațiul infim al universului În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cea care Îi călăuzește pe oameni. Forța astrelor imprimă doar o slabă Înclinație: ei trebuie să ajute planul lui Dumnezeu prin dreapta lor făptuire. Iar căutarea dreptății Înseamnă netezirea căii către Îndeplinirea voinței Lui. — Te Înșeli, messer Alighieri. Circumscrii puterea astrelor În spațiul infim al universului În care soarta ne-a hărăzit să trăim. Dar, nu cu mult deasupra capetelor noastre, ca și dedesubtul picioarelor noastre, această putere explodează cu o forță Însutită. Nu e oare dovedit că pietrele rețin această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se Întâmplă oare tocmai pentru că, În interiorul său, fascicolul de raze, circumscris la suprafață, se amplifică, așa cum focarul unei lentile se situează exact la jumătatea drumului Între sursa de lumină și punctul său de maximă iradiere? — Vrei să spui că virtutea astrelor, preaputernică În ceruri, e mai slabă pe suprafața terestră și se amplifică din nou coborând În adâncuri? Astrologul se lumină. — Cu siguranță așa e. In interiore terrae erimus sicut deos. — Dumnezeu a despărțit lumina de Întuneric, pământul de ape! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de urmele din cripta de la San Giuda, semnele și litaniile de neînțeles despre care Îi vorbise Giannetto. Se concentră asupra chipului astrologului, asupra profilului său de acvilă. Așadar el fusese cel care coborâse sub pământ, În căutarea forței iradiante a astrelor? Glasul lui răsunase În acele galerii pline de oroare? Dar Ambrogio? Dar Teofilo? Ce putere le ceruse viețile? Atât de simplu, atât de scelerat... Nu era un complot urzit Împotriva Florenței, Împotriva Bisericii sau Împotriva partidului guelf. Cerul al Treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
identificându-mă astfel rapid drept dușman al ei și vrând acum să mă nimicească? Iată că... într-adevăr, ceva se întâmplă... iar eu nu par să-mi revin. Mă scufund mai repede probabil decât ar face-o cel mai dens astru existent căzând în oceanele și mările planetelor. Ce se petrece, Fiu al Domnului, tocmai eu, despre care credeam că aș putea muta munții din loc cu puterea și credința mea, tocmai eu să rămân ferecat pe veci în lăcașul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
detaliu peste care trecuse prea ușor. Tresări dintr-o dată speriat de moarte. Privi îngrijorat prin parbriz în jur. Umbrele se lungiseră foarte mult, se însera. Lumina soarelui scăzuse și aceasta era singura barieră ce împiedica arătarea să se năpustească afară. Astrul zilei coborâse dincolo de orizont. Doar o geană de lumină roșiatică mai cădea asupra intrării în peșteră. Simțea cum groaza îl cuprinde din cap până-n vârful dege telor de la picioare. Era singur acolo, cu bestia descătușată. Cu ochii pe gura grotei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
venetic. Simon nu se prea sinchisea de clevetiri, dînd chiar impresia că el Însuși le Întețea. Se mai zicea despre el că era ager la minte și iscusit vorbitor, Îndeosebi În fața ucenicilor și a mulțimii. „Ochii săi aveau luciri de aștri“, ziceau ucenicii săi. „Avea o voce hîrșîită și o privire deșucheată“, afirmau potrivnicii săi. Pe Încîlcitele drumuri ce duc dinspre Răsărit spre Apus și dinspre Apus spre Răsărit, Simon Magul Întîlnea puzderie de propovăduitori, drumurile lor Încrucișîndu-se deseori. Ucenicii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să-i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gîndurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care-i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și-și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să-i vadă, apoi tăcerea care se așternuse pentru o clipă, cînd Ioan, cuviosul păstor, Își va ridica mîinile spre cer, chemînd numele Domnului, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]