1,498 matches
-
asemenea de lumea personajelor permițînd prezentului său narativ să devină simultan cu timpul în care experiențele personajelor sînt duse la bun sfîrșit. Se pare că nu există nimic asemănător acestei tendințe în romanele lui James. O asimilare a situației narative auctoriale într-o situație narativă la persoana întîi a fost adesea realizată de autorii victorieni într-o formă mult mai vizibilă, cum se întîmplă, de exemplu, în episodul Pumpernickel din Bîlciul deșertăciunilor al lui Thackeray. De acesta ne vom ocupa mai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
întîi. Pentru această relevanță existențială pentru naratorul la persoana întîi nu există nici o dimensiune a semnificației corespunzătoare și la fel de eficientă în narațiunea la persoana a treia, cu excepția apropierilor de narațiunea la persoana întîi menționate anterior. Motivația narativă a unui narator auctorial este literar-estetică, însă niciodată existențială. Pînă acum, naratologia abia dacă a acordat atenție acestui aspect legat de diferența dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia. Conceptul lui David Goldknopf de "creștere confesivă", corespunzător unui fel de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mă interesează pe mine, pentru că anticipă o descoperire care va fi demonstrată ulterior, și anume faptul că alternanța referinței la persoana a treia și a referinței la persoana întîi în relație cu un personaj-narator (de pildă, într-o situație narativă auctorială) are o funcție diferită decît aceea realizată în relație cu un personaj-reflector (într-o situație narativă personală). Rezultatul acestor observații legate de variația referinței pronominale indică faptul că o schimbare de la "eu" la "el" are loc în primul rînd în
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
247 Chiar și numai disponibilitatea rolurilor alternative la persoana întîi plasează romanul într-o categorie corespunzătoare persoanei a treia, chiar dacă persoana a treia nu este stabilită întotdeauna gramatical. Puterea de a controla personajele ficționale este un privilegiu rezervat doar naratorului auctorial. Un narator la persoana întîi precum "eul" din Numele meu fie Gantenbein, care pretinde totuși această putere de control, trece cu un pas mai aproape de poziția unui narator auctorial. Este foarte semnificativ faptul că diferența structurală dintre narațiunea la persoana
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de a controla personajele ficționale este un privilegiu rezervat doar naratorului auctorial. Un narator la persoana întîi precum "eul" din Numele meu fie Gantenbein, care pretinde totuși această putere de control, trece cu un pas mai aproape de poziția unui narator auctorial. Este foarte semnificativ faptul că diferența structurală dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de control, trece cu un pas mai aproape de poziția unui narator auctorial. Este foarte semnificativ faptul că diferența structurală dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
semnificativ faptul că diferența structurală dintre narațiunea la persoana întîi și narațiunea la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd destinul acestuia în ultimul moment. Un narator la persoana întîi care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narațiunea la persoana a treia este deosebit de proeminentă acolo unde schimbările referinței pronominale și controlul auctorial asupra lumii ficționale sînt îmbinate. Între anumite limite, este posibil ca un narator auctorial să-și modifice realitatea ficțională pe care o narează. Naratorii auctoriali victorieni din romanele-foiletoane cruțau ocazional un personaj ficțional din mîinile soartei amenințătoare ca reacție la rugămințile cititorilor, schimbînd destinul acestuia în ultimul moment. Un narator la persoana întîi care încearcă un lucru asemănător periclitează baza ficțională a propriei poziții. Din moment ce
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
relația cu purtătorul conștiinței devine irelevantă. În aceste condiții trecerea de la o categorie la cealaltă nu mai este observată de cititor. Neutralizarea diverselor forme de reprezentare a lumii interioare poate uneori să fie observată chiar și într-o situație narativă auctorială, deși doar cu condiția ca naratorul auctorial să se limiteze într-un astfel de fragment la relatarea gîndurilor și la descrierea stărilor sufletești ale unui personaj ficțional. Următorul fragment din romanul Femei îndrăgostite al lui Lawrence arată sentimentele lui Gudrun
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
aceste condiții trecerea de la o categorie la cealaltă nu mai este observată de cititor. Neutralizarea diverselor forme de reprezentare a lumii interioare poate uneori să fie observată chiar și într-o situație narativă auctorială, deși doar cu condiția ca naratorul auctorial să se limiteze într-un astfel de fragment la relatarea gîndurilor și la descrierea stărilor sufletești ale unui personaj ficțional. Următorul fragment din romanul Femei îndrăgostite al lui Lawrence arată sentimentele lui Gudrun pentru Gerald, care doarme alături de ea într-
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
clipelor de neuitat. O, convinge-mă, am nevoie!251. Aici forma la persoana întîi a monologului interior sau tacit (cu sau fără ghilimele) alternează cu forma la persoana a treia a stilului indirect liber ("O, ce farsă!") și cu relatarea auctorială a gîndurilor ("Se gîndi la Parnell."). Trecerea de la timpul prezent este aproape la fel de subtilă și nemarcată ca trecerea de la referința la persoana întîi la referința la persoana a treia. Timpul trecut este timpul narativ al relatării auctoriale a gîndurilor și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și cu relatarea auctorială a gîndurilor ("Se gîndi la Parnell."). Trecerea de la timpul prezent este aproape la fel de subtilă și nemarcată ca trecerea de la referința la persoana întîi la referința la persoana a treia. Timpul trecut este timpul narativ al relatării auctoriale a gîndurilor și al stilului indirect liber, iar timpul prezent este acela al monologului interior. Prezentul apare de asemenea aici în propoziții care, în conformitate cu contextul, sînt mai degrabă în stilul indirect liber decît la timpul prezent al monologului interior: "La
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în stilul indirect liber decît la timpul prezent al monologului interior: "La urma urmei, cine poate lua în serios naționalizarea Irlandei?". În astfel de propoziții, folosirea timpului prezent conferă gîndului personajului formulat în cadrul său un statut similar celui al comentariului auctorial, care are pretenția că e general valabil 252. În opera lui Lawrence acest "prezent gnomic"253 din cadrul stilului indirect liber apare aproape întotdeauna acolo unde viziunile politice, morale sau filosofice ale naratorului auctorial sau ale autorului coincid cu acelea ale
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
său un statut similar celui al comentariului auctorial, care are pretenția că e general valabil 252. În opera lui Lawrence acest "prezent gnomic"253 din cadrul stilului indirect liber apare aproape întotdeauna acolo unde viziunile politice, morale sau filosofice ale naratorului auctorial sau ale autorului coincid cu acelea ale personajului din roman. Într-unul dintre romanele recente ale lui Max Frisch, Montauk (1975), alternarea referinței la persoana întîi cu referința la persoana a treia pare să fie folosită de la început pînă la
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acolo unde situația narativă actorială predomină într-o narațiune. Perspectiva externă predomină atunci cînd punctul de vedere din care lumea narată este percepută sau reprezentată este localizat în afara personajului principal sau la periferia întîmplărilor. Textele narative din cadrul unei situații narative auctoriale și cele cu un narator la persoana întîi periferic (Și tu vei fi țărînă, Lord Jim) intră în această categorie 261. Cum se întîmplă de obicei, în procesul clasificării anumite probleme apar în punctele de tranziție. Romanul Lord Jim al
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
centrul întîmplărilor, acesta domină povestea într-o măsură mai mare decît domnul Kurz. Prin urmare, perspectiva internă pare să predomine în lectura pe care o facem noi romanului Inima întunericului. Probleme similare apar în punctul de tranziție de la situația narativă auctorială cu perspectivă externă la cea cu perspectivă internă. Pasajele care prezintă o viziune din interior, gîndurile și emoțiile personajelor în stil indirect liber, pot apărea într-un cadru al situației narative auctoriale. Apariția extinsă a acestui fel de pasaje poate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
apar în punctul de tranziție de la situația narativă auctorială cu perspectivă externă la cea cu perspectivă internă. Pasajele care prezintă o viziune din interior, gîndurile și emoțiile personajelor în stil indirect liber, pot apărea într-un cadru al situației narative auctoriale. Apariția extinsă a acestui fel de pasaje poate conduce temporar la apariția unei perspective interne. Reflecțiile recurente ale eroinei din romanul Emma al lui Jane Austen ilustrează acest fenomen. Retragerea naratorului auctorial și creșterea simultană a dimensiunilor scenelor dialogate și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pot apărea într-un cadru al situației narative auctoriale. Apariția extinsă a acestui fel de pasaje poate conduce temporar la apariția unei perspective interne. Reflecțiile recurente ale eroinei din romanul Emma al lui Jane Austen ilustrează acest fenomen. Retragerea naratorului auctorial și creșterea simultană a dimensiunilor scenelor dialogate și a pasajelor cu prezentare scenică în care punctul de vedere pare să fie localizat în centrul întîmplărilor pot, la rîndul lor, să conducă la o perspectivă internă, așa cum se întîmplă în povestirea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Killers (Asasinii) a lui Hemingway. Situațiile de acest gen pot depinde și de înclinația cititorului particular. Un cititor își poate orienta imaginea proprie asupra întîmplărilor narate fie în funcție de un punct de vedere imaginar de pe scena întîmplărilor, fie în funcție de vocea naratorului auctorial care încă e audibilă aici. În primul caz, acesta își imaginează întîmplările ficționale dintr-o perspectivă internă, iar în cel de-al doilea dintr-una externă. În esență, opoziția perspectivă internă perspectivă externă servește la descrierea modului în care înțelegerea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
dominată de perspectiva externă. Aschenbach din romanul lui Thomas Mann Moarte la Veneția este "cunoscătorul" pentru cea mai mare parte a reprezentării lumii interioare și exterioare. Totuși, punctul său de vedere nu coincide întotdeauna cu acela al "povestitorului", al naratorului auctorial. Mai precis, aceste două viziuni sînt din ce în ce mai divergente pe parcursul narațiunii, punînd cîteva probleme dificile pentru cel interesat de interpretare. Aici trebuie inclus conceptul de "focus", pentru că acesta poate probabil să ofere un mijloc de descriere a fenomenelor de acest fel
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a prezentării fie către eul narator, fie către eul care trăiește într-o narațiune la persoana întîi trebuie, de asemenea, înțeleasă ca o formă de focalizare. Aceasta este evidentă și în perspectiva externă probabil în relație cu o situație narativă auctorială dacă atenția cititorului este orientată temporar mai mult asupra procesului narativ decît asupra întîmplărilor narate. În același mod, predominanța episodică a unui personaj secundar dintr-o scenă este un fel de focalizare. Atunci cînd un narator auctorial, folosindu-se de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o situație narativă auctorială dacă atenția cititorului este orientată temporar mai mult asupra procesului narativ decît asupra întîmplărilor narate. În același mod, predominanța episodică a unui personaj secundar dintr-o scenă este un fel de focalizare. Atunci cînd un narator auctorial, folosindu-se de privilegiul omniscienței, oferă o viziune interioară în spațiul gîndurilor și sentimentelor unui personaj, această tehnică este, de asemenea, o formă de focalizare. Ea este adesea folosită pentru reglarea simpatiilor cititorului față de personaje. În sfîrșit, focalizarea poate fi
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Genette, "focalizarea internă" (exemplul lui Genette: romanele Ambasadorii și Ce știa Maisie ale lui Henry James) corespunde perspectivei interne; celelalte două tipuri de focalizare ale lui Genette sînt "focalizarea zero" și "focalizarea externă". Cea dintîi implică omnisciența din partea unui narator auctorial, în timp ce focalizarea externă este ilustrată de povestirea Asasinii a lui Hemingway, care este prezentată în primul rînd în manieră scenică sau dramatică 265. Din punctul de vedere al lui Genette, distincția dintre " Cine vede?" și "Cine vorbește?" nu este un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
aspecte narative persoană și perspectivă. Pentru el, la fel ca pentru Hamburger, singura distincție fundamentală este aceea dintre narațiunea la persoana a treia și narațiunea la persoana întîi, inclusă aici sub forma opoziției "persoană". În opinia lui Lockemann, situația narativă auctorială și situația narativă personală nu sînt două forme narative distincte, în ciuda diferențelor de la nivelul perspectivei. Cea dintîi e caracterizată în sistemul meu prin perspectiva externă, iar cea de-a doua prin predominanța perspectivei interne 267. În timp ce Lockemann încearcă să subordoneze
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
să subordoneze opoziția "persoană" opoziției "perspectivă". Scopul contrastant al acestor două teorii este în modul cel mai limpede vizibil în critica acestor autori legată de situația narativă personală. Leibfried recunoaște situația narativă personală doar ca pe o variantă a celei auctoriale, ambele distingîndu-se prin referința pronominală la persoana a treia 268. Propriu-zis, această divergență a opiniilor nu este o contradicție în sensul principiilor generale, ci mai degrabă rezultatul logic al unor puncte de plecare diferite. Lockemann și Leibfried se folosesc de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]