2,756 matches
-
lui B. Elvin, directorul publicației de la începuturile ei, plecat dintre noi cu puțin timp în urmă. Numărul, primul de care B. Elvin nu s-a putut ocupa, conține drept un adevă rat regal de texte și opinii inteligente, de la paginile autobiografice din Carnetele Marinei Țvetaeva pînă la corespondențele străine semnate de George Banu, Rodica Binder, Mihail Rîklin și Mircea Țicudean - acesta din urmă despre primul festival al minorităților sexuale din Praga. Sub un titlu provocator - „Cu cine s-a culca poporul
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5031_a_6356]
-
cît încerci mai mult să taci în legătură cu ceva, cu atît mai mult vorbeș ti, de fapt. În cărți apar, ficționalizate, mai multe elemente care se trag din povestea mea proprie. Dar nu mi-am propus niciodată să scriu un volum autobiografic. Doar că, pe măsură ce scriam, ficționalizam diferite lucruri din viața mea. Actul de-a scrie transformă lucrurile, le schimbă. Pe mine nu mă interesează realitatea, ci adevărul. Iar adevărul nu se găsește în detaliile concrete. Uneori ajungi la el prin intermediul ficțiunii
Jean Mattern: „Nu mă interesează realitatea, ci adevărul“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5045_a_6370]
-
pe deasupra descrierilor demonul. Filele se parcurg cu alertețe frisonantă, sub teroare. În contrapunct, traversează spațiul-timpul trilogiei cei doi bătrâni în alb, concentrând în repezi tușe mitice povestea apartenenței și adevărul celor amenințați de demon. Roman istoric și politic, etnografic și autobiografic, de dragoste și de atmosferă, Aripile demonului stăpânește știința de a suspenda oarecum decizia Istoriei, căci tăietura netă și oarbă a evenimentului istoric este umanizată într-o proză de extraordinară știință a reconstituirii. Povestirea lucrează, declarat și îndrăzneț, în descendența
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
care se cuvine făcută unor bulversate epoci istorice și oamenilor aflați sub vremi. Clujul anilor ’50-’60 este colindat la pas de un topograf pedant-duios, gata să alunece și în detalii inutile pentru cel nesituat în aceeași dispoziție memorativă. Tenta autobiografică e acum mai accentuată, tot așa ticurile povestirii ca ritual cu auditoriu. Străzi, localuri și grădini de vară, biserici, școli, reviste, cenacluri, spectacole, personaje (nume sonore ale scrisului transilvan, într-un album virat abil din sepia în culori apăsate, cu
O amplă frescă transilvană by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4779_a_6104]
-
mai fi de zis? Poate că se potrivește vorba poetului: „Viitorul și trecutul/ Sunt a lumii două fețe”. Godard, Mauriac și eu Sub acest titlu „Le Nouvel Observateur” publică în ultimul său număr din 2011 o recenzie la romanul transparent autobiografic al Annei Wiazemsky, soția lui Jean-Luc Godard. Anne are 19 ani când se îndrăgostește de regizorul de film cu șaptesprezece ani mai în vârstă decât ea și deja celebru. I-a văzut toate filmele. Își ia inima în dinți și
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4959_a_6284]
-
al aparaturii electronice și încă din anii ’80 își înregistra textele la magnetofon -, prieteni din lumea literară spaniolă). În aceste albume, care au stat la baza unei expoziții itinerante în diverse țări, scriitorul este prezent și cu un substanțial text autobiografic scris în 1981 din care am selectat fragmentele care urmează. Cele mai recente traduceri în limba română din opera lui Gonzalo Torrente Ballester sînt Fragmente de Apocalipsă (Editura Curtea Veche, 2008, Traducere de Mihai Iacob) și Cronica regelui aiurit (Editura
Gonzalo Torrente Ballester by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/4975_a_6300]
-
nu supraviețui prin scris, rămâne de... trăit. Supărat pe toată lumea, mai ales pe establishment-ul cultural, Vasile Baghiu a scris un roman despre drumurile abandonate ale existenței. Planuri de viață acomodează cititorul în spații ale melancoliei, asigurându-ne, prin amprentele autobiografice, că indicațiile himeriste pot fi un stil de viață. Partea bună e că romanul poate redirec- ționa cititori spre poezia lui Vasile Baghiu. Tristă, dar adevărată echilibristică.
Resemnări profesioniste by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4404_a_5729]
-
zice, de ani buni, că „țin” jurnal. În Teritorii, Mircea Zaciu scrie o excelentă pagină de proză, după care notează: „(Toate astea n-au fost tocmai așa, dar puteau să și fie...)”. E în perfectă regulă. Poți, într-o carte autobiografică, să povestești oricum o întâmplare dacă recunoști că ai modificat realitatea. Dar să scrii „de la fața locului” despre revolta studenților parizieni din 1968 fără să menționezi că nu erai la Paris în zilele acelea este, cum să zic... Închei jurnalul
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4408_a_5733]
-
Bali; Gyula Krúdy, supranumit „cavalerul ceții”, cu Sunflower (Floarea soarelui); Miklós Vámos, cu bestseller-ul The Book of Fathers (Cartea taților), o saga caleidoscopică întinsă pe douăsprezece generații; apoi, Magda Szabó, cu romanul The Door (Ușa), intens metaforic și parțial autobiografic, care a beneficiat și de o apreciată ecranizare; în fine, István Örkény, al cărui centenar e sărbătorit anul acesta, cu volumul One minute stories (Povestiri de un minut), miniaturi de proză absurdă care „distilează esența umorului maghiar”. Titlurile recomandate se
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4413_a_5738]
-
Iulian Bol Stimate domnule Philippe Lejeune, sunteți cel mai prestigios și mai autorizat specialist mondial în domeniul discursului autobiografic. Aș vrea sa vă întreb, pentru început, care au fost împrejurările care au determinat apropierea dumneavoastră de lumea cărții, a lecturii, de universul ficțional? Ezit, pentru a vă răspunde, să schițez o „povestire a propriei mele vocații”, să-mi edific
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
povestire a propriei mele vocații”, să-mi edific o identitate narativă care ar face din viața mea ceva coerent și exemplar. O serie de coincidențe au făcut ca, la un moment dat, ceea ce era obiectul posibil al dorinței mele, scriitura autobiografică, să se regăsească, în același timp, ca obiect al unui nou interes critic, al unei noi efervescențe creatoare a scriitorilor. Am valorificat această ocazie. Aveam treizeci de ani când evenimentele din mai 1968 mi-au dat posibilitatea și curajul să
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
au deschis în Franța calea studiilor despre autobiografie, Georges Gusdorf și Jean Starobinski. Cu toate acestea, meditația mea asupra angajamentului biografic și asupra efectelor sale datorează mult mai ales lingvisticii enunțării și poeticii. În toamna anului 1972, am scris Pactul autobiografic, citind, pe de o parte, Probleme de lingvistică generală de Émile Benveniste, pe de altă parte Figuri III de Gérard Genette, carte care tocmai apăruse și care a fost „Biblia” mea. La care trebuie să-i adaug pe formaliștii ruși
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
mea cercetare era orientată asupra reflecției teoretice și asupra unor opere prestigioase (acelea ale lui Rousseau, Gide, Sartre, Leiris) și m-am interesat mai ales cu privire la crearea noilor forme literare, privind cu un oarecare dispreț formele mai obișnuite ale expresiei autobiografice. Începând cu anul 1977, orizontul meu s-a lărgit, am devenit mai puțin „snob”, m-am democratizat, am descoperit bogăția scriiturilor „obișnuite”, prin studiul autobiografiei străbunicului meu, Xavier-Édouard Lejeune, un simplu funcționar comercial din secolul al XIX-lea, care a
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
din secolul al XIX-lea, m-am interesat de istoria orală (mi-am înregistrat pe bandă de magnetofon părinții, frații și surorile, mulți alți membri ai familiei), de dialogurile radiofonice ale scriitorilor, de autoportretul din pictură, de cinematograful cu caracter autobiografic etc. Expresia autobiografică nu este decât în mod secundar un gen literar, ea este o practică care interesează multe alte discipline, sociologia, psihologia, științele educației etc. Începând cu 1986, se produce o nouă expansiune în două direcții. Mai întâi, revin
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
XIX-lea, m-am interesat de istoria orală (mi-am înregistrat pe bandă de magnetofon părinții, frații și surorile, mulți alți membri ai familiei), de dialogurile radiofonice ale scriitorilor, de autoportretul din pictură, de cinematograful cu caracter autobiografic etc. Expresia autobiografică nu este decât în mod secundar un gen literar, ea este o practică care interesează multe alte discipline, sociologia, psihologia, științele educației etc. Începând cu 1986, se produce o nouă expansiune în două direcții. Mai întâi, revin eu însumi la
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
împreună cu Catherine Bogaert, o carte ilustrată despre istoria jurnalului (Un jurnal pentru sine, istoria unei practici, 2003). O nouă expansiune se produce în 1992, când am creat, împreună cu câțiva prieteni, o asociație care primește, citește, comentează și arhivează toate scrierile autobiografice inedite care îi sunt încredințate în mod benevol (Asociația pentru autobiografie). Toate acestea înseamnă multe schimbări, din anul 1968, și sper să mai trăiesc încă suficient pentru a mai schimba ceva, cât de puțin. Literatura secolului XX a fost una
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
sper să mai trăiesc încă suficient pentru a mai schimba ceva, cât de puțin. Literatura secolului XX a fost una a eflorescenței extraordinare a romanului, dar tot atunci s-a produs și o dezvoltare fără precedent a literaturii cu caracter autobiografic. Care considerați că este cauza unei astfel de proliferări a autobiograficului, în perioada contemporană? Ceea ce este frapant în istoria romanului din secolul al XVII-lea până astăzi este aptitudinea lui de a se metamorfoza. Ce e un roman, dacă nu
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
cât de puțin. Literatura secolului XX a fost una a eflorescenței extraordinare a romanului, dar tot atunci s-a produs și o dezvoltare fără precedent a literaturii cu caracter autobiografic. Care considerați că este cauza unei astfel de proliferări a autobiograficului, în perioada contemporană? Ceea ce este frapant în istoria romanului din secolul al XVII-lea până astăzi este aptitudinea lui de a se metamorfoza. Ce e un roman, dacă nu o istorie inventată? Restul este ad libitum, variabil și infinit. Autobiografia
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
mondiale, care i-au transformat pe oameni în „martori”? Dezvoltării noilor modalități mediatice (radio, televiziune, internet)? Accelerării prodigioase a ritmului schimbărilor tehnice de două generații? E, fără îndoială, un amestec din toate acestea, care a modelat subiectul „post-modern”. Este pactul autobiografic „slăbit” de strategia idealizantă a autorului de a se pune pe el însuși într-o lumină sau o postură favorabilă, de a capta bunăvoința cititorului? Un cititor e întotdeauna flatat că autorul vrea să-i capteze bunăvoința și știe foarte
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
debutează cu un autoportret sistematic depreciativ, depreciere care apare dintr-o dată ca o precauție față de cititor („nu trebuie să vă temeți de mine, sunt un nimeni”) și ca un ocol pentru a suscita, în ciuda a orice, admirația („Câtă luciditate!”). Pactul autobiografic stabilește între autorul unui text și cititorul său o relație interpersonală, similară aceleia pe care o au două persoane în viața reală. Cineva ți se confesează: ești curios de a surmonta zidul aparențelor, dar știi foarte bine că mai există
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
ta istorie: ce-ai putea spune dacă ai lăsa garda jos, dacă te-ai pune în aceeași postură încrezătoare? Citim viața altora pentru a ne lărgi experiența proprie, ceea ce nu se poate realiza în absența unei comparații. În străfundul pactului autobiografic, există ipoteza, poate înspăimântătoare, a reciprocității. La limită, cineva care se confesează, te sfidează să-l imiți: este postura lui Rousseau din finalul preambulului Confesiunilor, când îi interzice cititorului să îl judece înainte de a-și fi dezvăluit în public confesiunea
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
a reciprocității. La limită, cineva care se confesează, te sfidează să-l imiți: este postura lui Rousseau din finalul preambulului Confesiunilor, când îi interzice cititorului să îl judece înainte de a-și fi dezvăluit în public confesiunea! Suspiciunea care înconjoară pactul autobiografic are, în parte, drept cauză neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală. Pact autobiografic, pact ficțional - sunt două tipuri distincte de asumare a discursului literar. Se poate presupune că unul e regizat de componentele adevărului rostirii de
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
din finalul preambulului Confesiunilor, când îi interzice cititorului să îl judece înainte de a-și fi dezvăluit în public confesiunea! Suspiciunea care înconjoară pactul autobiografic are, în parte, drept cauză neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală. Pact autobiografic, pact ficțional - sunt două tipuri distincte de asumare a discursului literar. Se poate presupune că unul e regizat de componentele adevărului rostirii de sine, iar celălalt are drept impuls generator apelul la imaginar, la ficțiune. Nu există, totuși, o doză
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
tipuri distincte de asumare a discursului literar. Se poate presupune că unul e regizat de componentele adevărului rostirii de sine, iar celălalt are drept impuls generator apelul la imaginar, la ficțiune. Nu există, totuși, o doză de ficționalitate în pactul autobiografic? Care e, în opinia dumneavoastră, diferența între autobiografie și autoficțiune? Sunteți de acord cu conceptul de „pact oximoronic” al lui Serge Doubrovsky? Da, ficțiunea provoacă un impas în relația interpersonală, cititorul nu e conectat direct la autor, el poate să
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]
-
Da, ficțiunea provoacă un impas în relația interpersonală, cititorul nu e conectat direct la autor, el poate să-și relaxeze strategiile de apărare, poate să își alimenteze imaginarul cu o istorie, fără să dea socoteală nimănui. Aș spune că lectura autobiografică este ambreiată, lectura ficțională debreiată și că, fără îndoială, permite cititorilor să se scufunde, fără nicio precauție, în imaginarul lor. Ce sunt aceste pacte „mixte”? Un pact poate să fie mixt? Știți că, în fața tablourilor cu intrare dublă ale Pactului
Philippe Lejeune: „Neliniștea pe care cititorul o încearcă față de istoria sa personală...“ by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4441_a_5766]