19,431 matches
-
această necesitate nu exclude libertatea, mai mult, o presupune ca bază a ei. Immanuel Kant distinge două tipuri de imperative: imperativul categoric și imperativul ipotetic. Cel dintâi exprimă o exigență necondiționată prin care rațiunea detemină nemijlocit voința. Acest imperativ aparține autonomiei voinței, deoarece respectarea și realizarea lui efectivă nu depinde de nici un factor exterior. În Întemeierea metafizicii moravurilor, filosoful german formulează mai multe exprimări ale imperativului categoric, ce reprezintă universalitatea acestuia. Legea pe care Immanuel Kant o consideră fundamentală, din care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
footnote id=”7”><Ibidem, p. 47/footnote>. Cele trei falii pe care le putem distinge constituie laolaltă omul ființă rațională și mai ales ca persoană, deosebită net de lucrurile care alcătuiesc natura. Ultima derivare a imperativului categoric pune În lumină autonomia ca principiu fundamental al moralității. Ea se formulează astfel: acționează În așa fel Încât voința ta să se poată considera ca fiind ea Însăși autoarea legii morale. Autonomia voinței se opune În totalitate eteronomiei acesteia, adică determinării ei prin motive
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
lucrurile care alcătuiesc natura. Ultima derivare a imperativului categoric pune În lumină autonomia ca principiu fundamental al moralității. Ea se formulează astfel: acționează În așa fel Încât voința ta să se poată considera ca fiind ea Însăși autoarea legii morale. Autonomia voinței se opune În totalitate eteronomiei acesteia, adică determinării ei prin motive sensibile. Imperativul ipotetic nu este necesar și nici universal valabil, deoarece el exprimă o exigență condiționată de un anumit scop. Imperativele de acest tip nu sunt apte pentru
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
hotărâre și curaj În a face uz de el fără conducerea altuia”. „Sapere aude! Să ai curaj În folosirea propriului tău intelect! Este deci deviza Iluminismului (Ă)”. Așa cum În Întemeierea metafizicii moravurilor Kant ridicase la nivelul transcendental cel mai Înalt, autonomia voinței, coordonată Îngroșată cu titlu de permanență sau perpetuitate În Critica Rațiunii Practice, tot astfel el va scrie inconfundabil, pe urmele lui Voltaire și mai ales Rousseau, următoarele: „ĂCăci Iluminismul nu necesită altceva decât libertate; și anume cea mai puțin
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu unui interes Îngust sau „scopurilor Înclinației”, ea arată că Însăși „valoarea caracterului, care este morală și incomparabil supremă, anume să facă binele (!), rezidă nu În Înclinație, ci să-l facă din datorie”. Conceptul de libertate este cheia pentru explicarea autonomiei voinței; libertatea trebuie să fie presupusă ca proprietate a voințelor tuturor ființelor raționale; ea arată cum este posibil un imperativ categoric. Kant argumenta că Întrucât voința stă la mijloc, Între principiul ei apriori care este formal și mobilul ei aposteriori
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
amplu al datoriilor umane, dar a insistat asupra comprehensiunii din pură datorie În care ni se relevă faptul dual că voința apare: atât ca supusă legii morale, cât și ca legislatoare a acesteia și tuturor principiilor morale. În dialectica dintre autonomie și eteronomia voinței, sub acțiunea principiului suprem al datoriei, Kant dezvăluia adevărata față a eticii sale, care susține că „o ființă rațională este membră a imperiului scopurilor, dacă deși e universal legislatoare În el, este și ea Însăși supusă acestor
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
el, capătă Împreună cu el și prin el consistență și realitate obiectivă, adică posibilitatea lor e demonstrată prin faptul că libertatea există Într adevăr, căci această Idee se manifestă prin legea morală”. Paulsen moștenea toată această zestre a rigorismului kantian despre autonomia voinței, libertate și lege morală, imperative categorice și imperative ipotetice etc., dar nu putea fi de acord (total) cu refuzul lui Kant de a socoti că și eteronomia voinței ar putea avea nota pozitivă a generalității (universalității). El suspecta de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
de a socoti că și eteronomia voinței ar putea avea nota pozitivă a generalității (universalității). El suspecta de prea multă rigurozitate (asprime) opoziția netă instituită de Kant, căci acesta scria În Teorema a IV a despre Principiile rațiunii pure practice: „Autonomia voinței este unicul principiu al tuturor legilor morale și al datoriilor care le sunt conforme; din contra, orice eteronomie a liberului arbitru nu numai că nu Întemeiază nici o obligație, ci mai curând este opusă principiului obligației și moralității voinței”. Kant
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Înainte de toate să-și „salveze sufletul” datorită necesității de a-și salvgarda și afirma În mod real universalitatea ideală a propriei substanțe. Fiecare din acțiunile sale trebuie deci să poarte amprenta acelui caracter metaempiric, singurul care poate să-i asigure autonomia și pacea conștiinței și care Îl poate pune Într-o ideală armonie cu ansamblul umanității. De aici decurge subordonarea plăcerii ideii de datorie, a pasiunii de rațiune, al corpului de spirit, al egoismului de dragostea față de aproape, ca să ne servim
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
sau autolimitare a personalității Statului, care se supune pe sine Însuși propriilor sale legi. Aceasta se exprimă pe scurt, spunând că Statul și celelalte entități politice au, pe lângă personalitatea de drept public, și o personalitate de drept privat. 5. Despre autonomia conștiinței juridice Abordând tema autonomiei conștiinței morale și juridice, Mircea Djuvara mărturisea În mod esențial, Împotriva oricărei prestații pozitiviste, că În ședința de la 6 noiembrie 1937 a Institutului Român de Filosofie Juridică, unul dintre membrii Institutului, Radu Goruneanu, autorul unei
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care se supune pe sine Însuși propriilor sale legi. Aceasta se exprimă pe scurt, spunând că Statul și celelalte entități politice au, pe lângă personalitatea de drept public, și o personalitate de drept privat. 5. Despre autonomia conștiinței juridice Abordând tema autonomiei conștiinței morale și juridice, Mircea Djuvara mărturisea În mod esențial, Împotriva oricărei prestații pozitiviste, că În ședința de la 6 noiembrie 1937 a Institutului Român de Filosofie Juridică, unul dintre membrii Institutului, Radu Goruneanu, autorul unei remarcabile scrieri despre „Ideea de
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
În substanță, „idealul de justiție (dreptate) din care-și trage criteriile principiul care ar trebui (sollen) să ghideze Statul În activitatea sa”. Exigența (imperativul) primară a justiției este ca: „ființa umană să fie recunoscută În spiritualitatea sa și, deci, În autonomia sa fundamentală. Aceasta Înseamnă că există În tot omul un drept primordial și imprescriptibil a cărui validitate nu decurge dintr-o lege pozitivă. Respectul acestui drept este, dimpotrivă, presupusul și condiția Însăși pentru ca o autoritate oarecare să poată a se
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
priori, de prerogative esențiale ale persoanei: o sinteză care, totuși, nu dobândește nici o declarație expresă de voință.” Cu toate acestea, filosoful neokantian italian relevă că: „Unitatea Statului este constituită precis prin Întâlnirea ideală a individualităților particulare, care reafirmă În el autonomia lor originară, comună În toți și În toate identică. Statul nu poate refuza de a le Întâlni ca atare, tot atât cât ele nu pot refuza adeziunea lor la Stat, pentru ca astfel să fie respectată această condiție de ne-derogat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o sancțiune civilă, ci de asemenea o consacrare religioasă.” Fără o respectare a integrității familiei - natural și legal constituită, de acord cu sentimentele cele mai profunde ale sufletului uman - Statul s ar sustrage de la sarcina și misiunea sa. Desigur, sfera autonomiei rezervată familiei, ca și aceea recunoscută individului și altor entități, nu scutește Statul de datoria de vigilență, de coordonare și de integrare, care Îi aparține: de a exercita peste tot unde se Întinde puterea sa legitimă. Chiar și față de copiii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
descentralizare», cum se numește de obicei, facilitează prompta execuție de sarcini și diverse funcțiuni, ținând mai oportun seama de circumstanțele particulare și de nevoile locale, lucru care nu este posibil decât dacă acestor funcțiuni le este acordată o sferă de autonomie convenabilă”. Bineînțeles - ca peste tot la Giorgio del Vecchio! -, atâta vreme cât nu este amenințată „unitatea structurii Statului”, căci altfel „Statul ar Înceta să existe ca atare, pentru a face loc unei pluralități de alte mici State”. Echilibrul dinamic dintre „Comună” și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
dar și privat, de exemplu În funcția penală; deci: cu caracter politic! De fapt, observă Giorgio del Vecchio, entitatea Statului nu se dovedește ca fiind reală, decât când „s-a constituit un regim ordonat și stabil, având un caracter de autonomie față de elementele individuale care Îl compun.” Astfel, nu putem vorbi decât despre „prodromuri” sau „fragmente de realitate” a Statului. Ceea ce este esențial, logic, când se vorbește despre Stat, este „referirea la un centru comun de determinații juridice compunând un sistem
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
se afirme și să se conserve cu un dinamism permanent, sub sancțiunea de a fi nevoit să cedeze În fața acelor alți centri de iradiere de norme juridice, care sunt mereu posibili, și, cel puțin virtual, sunt prezenți În jurul lui”. Afirmarea autonomiei Statului - observă filosoful - nu trebuie să fie Înțeleasă Într-o modalitate mecanică, ca și cum ar fi vorba de un simplu exercițiu de forță, sau aidoma unei sufocări mecanice a celorlalte organisme juridice care mișună În jurul lui. Dimpotrivă, viața fiziologică a Statului
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
moartea unui individ nu Înseamnă Încetarea absolută a vieții; ci, ca urmare din dispariția vigorii pozitive a unui organism juridic vast și puternic, se formează organisme variate și fragile, care nu posedă decât Într-o măsură foarte restrânsă caracterul de autonomie pozitivă, adică caracterul de Stat”. Dialectician suplu, În filosofia Dreptului, Giorgio del Vecchio relevă cu pregnanță că: „la lumina experienței, natura specială a conceptului de Stat, care trebuie să fie, În mod propriu, Înțeles ca un proces, mai curând decât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
a dreptului În general. Dar, alte tendințe, Într-un sens contrar, se opun acesteia, așa cum În natura fizică, forța centrifugă se opune forței centripete. Astfel, numeroase sunt motivele care Împing formațiunile juridice particulare să-și conserve și să desfășoare o autonomie proprie, rezistând astfel atracției unei sinteze unitare mai vastă și mai completă. De aici contrastele și eforturile permanente care disting și opun viața Dreptului și cea a Statului, fără de care s-ar putea spune, că această viață s-ar simplifica
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
legitim efortul teoreticienilor individualismului, care tind să reducă, la minimum, ingerința (amestecul) Statului și să Îndepărteze pe aceea (posibilă) a Individului. „Apartenența individului la Stat, trebuie să fie intimă și substanțială, chiar integrală, dar În modalitatea prin care individualitatea și autonomia să nu fie blocate, ci Întărite și apărate În valoarea lor universală”. Desigur, așa cum a relevat și Chamberlain - când scria că, la urma urmei, „poporul nu trebuie să se teamă de intervenția Statului, deoarece el Însuși a devenit Statul” - Statul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Stat adică al Statului subordonat Rațiunii, Statul Dreptății (Justiției). Filosofia neokantiană a lui Giorgio del Vecchio se dezvăluie, În esență, În ideea că o aceeași raționalitate se află, coincide, În Individ și Stat. „Individul, ca ființă rațională, are caracterul de autonomie, adică el are În sine principiul absolut al unei ordini de determinații care depășește lumea experienței. Un sistem juridic care se Întemeiază pe recunoașterea acestui caracter meta empiric sau absolut al subiectivității În general, are prin aceasta chiar, Însuși principiul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ideal de convergență a subiectivității, În mod esențial, proprie tuturor indivizilor, care cooperează În chip unitar Într-un sistem de viață. Entitatea sa constă exact În acest necesar, prin care toate individualitățile se rezumă și se concentrează, adică reconfirmă ideal autonomia originară, care este comună tuturor și identică În toți; ceea ce cu siguranță permite o unitate nouă și superioară, care totuși nu poate decât să reconfirme și să reflecteze În sine elementele uniforme din care ea este compusă. Mai exact spus
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
o funcție continuă (și nu doar intermitentă ca În perioadele anterioare). Giorgio del Vecchio relevă că tot mai multe fapte sociale demostrează că Statul modern și-a mărit ingerința În multe domenii noi, dar și individul, totodată, și-a mărit autonomia. Astăzi, vorbim de „Stat de Drept” și afirmăm că Statul trebuie să fie un Stat de Drept; dar, astăzi, Înțelegem acest concept mult mai diversificat decât Îl Înțelegea Kant. Noi Înțelegem că Statul trebuie să lucreze pe temeiul Dreptului și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
De multe ori, nici scriitorul însuși n-are habar de apariția, în librării, a cărților sale... Pe 2 noiembrie 1950 e din nou la Paris. Va fi pentru ultima oară. Îl năpădesc amintiri și afecțiuni vechi. Sensurile existenței se obscurizează. Autonomia operei ucide autorul. Nu mai e nimic de sperat: nici de la viața aceasta, nici de la viața cealaltă... Închiriază un apartament în arondismentul 18, pe strada Championnet, nr. 37. În noaptea de 8 spre 9 aprilie 1951, se închide în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cauzalitatea suferă deformări deosebite, ca în viziunile provocate de febră. În zona neintenționalității artistice, acest miniroman poate fi citit ca o alegorie a operei de artă (având în vedere dubla meserie a naratorului, desenator și scrib), a raporturilor secrete dintre autonomia ficțiunii și precaritatea realului. Ne gândim și la umbra autorului proiectată pe perete (un alter ego?), care „supraveghează“ procesul de elaborare a creației artistice, ajungând să semene (chiar să fie!) cu o bufniță care citește (înghite!) tot ce scrie acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]