8,361 matches
-
plural, el, ei o fost, o făcut, o văzut, etc. Forma aceasta folosită și la plural nu este simțită nici de vorbitorul școlit ca o fiind incorectă, dovadă că ea este foarte veche, și exersată continuu. Această structură în care auxiliarul perfectului compus este nu o, ci a, sau au, se explică prin faptul că pronunția vocalei a, din verbul a lucrat de pildă, presupune o deschidere completă a cavității bucale, ceea ce împiedică vorbirea fluentă, rapidă față de vocala o din forma
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
Așa de exemplu revenind la categorii morfologice vom aduce în discuție formele de perfect compus, arhaice, păstrate în graiuri care se supun legii generale a comodității în vorbire, dar fiecare structură va trebui analizată separat pentru a explica motivul prezenței auxiliarului o pentru au ale verbului a avea. Legea are reglementări speciale, în funcție de construcția fonetică a cuvintelor. De ex. verbul o ajutat arată că întâlnirea celor două vocale a auxiliar și a inițial al verbului propriu-zis, ar fi dublat efortul de
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
fiecare structură va trebui analizată separat pentru a explica motivul prezenței auxiliarului o pentru au ale verbului a avea. Legea are reglementări speciale, în funcție de construcția fonetică a cuvintelor. De ex. verbul o ajutat arată că întâlnirea celor două vocale a auxiliar și a inițial al verbului propriu-zis, ar fi dublat efortul de pronunție, prin intervenția inerentă a unei pauze de emisie a fluxului sonor, care ar fi încetinit comunicarea. Un alt exemplu arată altă regulă. Verbul nu s-o păstrat, la
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
pronunție, prin intervenția inerentă a unei pauze de emisie a fluxului sonor, care ar fi încetinit comunicarea. Un alt exemplu arată altă regulă. Verbul nu s-o păstrat, la aceeași formă verbală, are alte explicații a folosirii formei scurte a auxiliarului o pentru a. Aici e vorba de structura formată din vocală + cons + voc (o + p + ă). În acest caz prunțarea silabei s-o din structura s-o păstrat, aduce fluxul emisiei sonore mai aproape și cea de a doua silabă
C?teva considera?ii privind legea fundamental? a comodit??ii ?n vorbire - factor important ?n evolu?ia ?i continuitatea limbii rom?ne by Maria Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/83669_a_84994]
-
această perspectivă mai multe posibilități de manifestare, între care una pe deplin gramaticalizată, ca în unele limbi slave, iar alta deductibilă din mărcile gramaticale. La întîlnirea dintre aspectul gramatical și cel lexical, sînt inventariate o sumă de perifraze în care auxiliarele de aspect permit ca tipul procesului să fie reprezentat ca: 1) imanent (a fi pe punctul de a...), începînd (a se porni să...), insistîndu-se pe limita inițială pentru exprimarea aspectului incoativ, 2) desfășurîndu-se (a fi în curs de a...) sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
științelor limbii, a analizei discursului (deceniul 6 al secolului al XX-lea). Unii cercetători au emis opinia că, în vreme ce reprezentările semantice definesc textul ca o "ocurență comunicațională", lingvistica textului este o pragmatică textuală. În acest mod, lingvistica textuală devine un auxiliar al analizei discursului, avînd un corpus de concepte proprii și întrunind lucrările despre macro-sintaxă, despre anafore, despre conectori, despre timpurile verbale, despre elipsă etc. Orice text și, desigur, orice discurs este realizat pentru a comunica informații despre lume, iar aceste
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lor, însă fiecare limbă are mijloace proprii și sinonimii specifice pentru a reda fiecare dintre speciile modalităților. Modalizatorii care specifică în ce condiții se produce un proces indică dacă el este necesar, obligatoriu, posibil sau probabil și se realizează cu auxiliare de modalitate precum a trebui, a putea, unele întrebuințări ale lui a vrea etc. Există, de asemenea, numeroase echivalente adverbiale, circumstanțiale și perifrastice ale acestor modalizatori, astfel încît reglarea de probabilitate a enunțului: El trebuie să vină se poate reda
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
r s u l u i, punctuația nu se poate evalua ca sistem, deoarece ea are implicații asupra statutului pragmatic al textelor, îndeosebi în cazul genurilor de discurs ce țin de media, acolo unde domină oralitatea, iar punctuația este un auxiliar pentru a indica aceasta în scris. În civilizația textelor tipărite, punerea în pagină relevă dimensiunea vizuală a punctuației, care dispune textele în spațiu pentru cel care citește. De aceea, punctuația este inseparabilă normelor proprii fiecărui gen de discurs, raportabile la
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o; o să îl dau Prin contrast, mărcile de acord ocupă poziții fixe în română. Pe larg spus, la timpurile necompuse, desinențele de persoană și număr (adesea, fuzionate) sunt atașate la finalul verbului, după sufixul de timp. La timpurile compuse cu auxiliar, aceste desinențe se atașează auxiliarului (vezi GALR, I). Criteriile morfologice ne pot ajuta să distingem între clitic și afix, dar nu reprezintă neapărat criterii pe baza cărora să putem decide dacă dublarea clitică este un fenomen de acord. Chiar dacă, din
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
contrast, mărcile de acord ocupă poziții fixe în română. Pe larg spus, la timpurile necompuse, desinențele de persoană și număr (adesea, fuzionate) sunt atașate la finalul verbului, după sufixul de timp. La timpurile compuse cu auxiliar, aceste desinențe se atașează auxiliarului (vezi GALR, I). Criteriile morfologice ne pot ajuta să distingem între clitic și afix, dar nu reprezintă neapărat criterii pe baza cărora să putem decide dacă dublarea clitică este un fenomen de acord. Chiar dacă, din punct de vedere morfologic, cliticele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
carte Mariei. 4.2.2. Criterii morfologice (i) Restricțiile selecționale în ceea ce privește gazda lexicală Cliticul de dublare a complementului indirect se poate combina cu verbul lexical, de care poate fi despărțit doar prin câteva semiadverbe (cam, mai, ?prea, tot, și), sau auxiliar - (27)a, cu morfemul de conjunctiv să - (27)b, cu complementizatorul - (27)c, cu prepoziția - (27)d, cu pronumele relativ sau interogativ- (27)e, cu adverbul - (27)f, cu interjecția - (27)g, cu adjectivul - (27)h, cu substantivul - (27)i
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
al elementului se........................................................ 187 7. Notă despre adjectivele ergative..................................................................... 196 8. Concluzii......................................................................................................... 199 Capitolul 4: Teste sintactice de delimitare a clasei și relevanța acestora pentru limba română.............................................................................................. 201 1. Preliminarii: teste, diagnostice, nepotriviri.................................................... 201 2. Adjectivarea participiului............................................................................... 202 3. Selecția auxiliarului de perfect compus și acordul participiului perfect........ 204 4. Testul obiectului intern.................................................................................. 211 5. Infinitiv vs supin............................................................................................ 216 6. Teste care funcționează în alte limbi romanice............................................. 218 6.1. Cliticele pronominale partitive............................................................. 218 6.2. Subiectul postverbal "nud"................................................................... 219 7
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
clasei verbelor inacuzative, a căror folosire este legată de abordarea sintactică, dar care au fost explicate și din alte perspective. Deși, aparent, este vorba despre un inventar al diagnosticelor propuse pentru inacuzativitate, unele legate de limba română (adjectivarea participiului, selecția auxiliarului de perfect compus, testul obiectului intern, nominalizarea ca infinitiv sau ca supin), altele, formulate pentru alte limbi (limbi romanice, germanice, slave), scopul mai profund al acestui demers este verificarea (și infirmarea) ipotezei că româna nu este sensibilă la distincția sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1996) AspOR = nodul aspectual al originii evenimentului, în accepția lui Arad (1996) AspP = Aspectual Phrase (engl.), grupul aspectului; nodul aspectual rezervat măsurării evenimentului, în accepția lui Borer (1994) AspQ = nodul cantitativ care induce telicitatea, în accepția lui Borer (2004) Aux. = auxiliar C = categoria funcțională complementizator [+c] = trăsătură semantică primitivă care denotă cauza unei schimbări (engl. cause change), în accepția lui Reinhart cap. = capitol cat. = catalană CAUS = morfemul cauzativ zero, în accepția lui Pesetsky (1995), Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) CP = Complementizer
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fr. = franceză GB = Government and Binding (engl.), teoria generativă "Guvernare și legare" Gen./gen. = Genitiv gr. = greacă GU = Gramatica Universală I = Inflection (engl.), categoria funcțională flexiune (a verbului) intranz. = intranzitiv IP = Inflectional Phrase (engl.), grupul flexiunii (verbale) ISA = Ierarhia Selecției Auxiliarului, propusă de Sorace (2000) it. = italiană K = categoria funcțională Caz din domeniul nominal lat. = latină lit. = literal (traducere literală) LF = Logical Form (engl.), Forma Logică [+m] = trăsătură semantică primitivă care denotă starea mentală (engl. mental state), în accepția lui Reinhart
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există foarte puține limbi care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre A (limbile din familia maya, abhaza). În
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
păstrează marcarea ergativă: Maliki-rli ka-rla-jinta ngarrka-ku yarlki-rni (apud Bittner și Hale 1997 [1993]) câine-Erg. pers.3sg-D-ANTIPAS om-Dat. mușca-NPST ' Câinele mușcă la om'. În eschimosă, antipasivul este încorporat în baza verbului, iar în warlpiri, elementul care reprezintă antipasivul este afixat la auxiliar și omonim cu marca de dativ, persoana 3 singular. Asemănarea dintre cele două limbi constă în faptul că subiectul de adâncime este plasat în cazul oblic: instrumental în eschimosă, dativ în warlpiri. Cele două limbi sunt identice în relația structurii
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
avec un somnifère/ Un somnifère le fait dormir ' El doarme cu un somnifer'/' Un somnifer îl face să doarmă'. Așa cum se poate observa, autorul include sub pasivizare mai multe fenomene care astăzi sunt tratate distinct de majoritatea lingviștilor: pasivul cu auxiliar, alternanța cauzativă (vezi Capitolul 3, 5.), construcțiile medii și impersonale, variațiile reflexiv/nonreflexiv care afectează verbele ergative (vezi Capitolul 3, 6.1.), cauzativele ergative. Este interesant de observat că autorul consideră verbele de tipul a intra (pe care astăzi le-
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
paralelă a subiectului pasivului și a subiectului inacuzativelor. Deosebirile dintre pasiv și inacuzativ sunt însă semnificative: în italiană, pasivul selectează auxiliarul essere, dar în franceză, pasivul selectează avoir la perfect, ca verbele inergative; în spaniola modernă nu mai există selecția auxiliarului, dar în spaniola veche pasivul selecta auxiliarul 'a avea'; în spaniolă, capacitatea de a accepta subiecte postverbale "nude" o au numai inacuzativele, nu și pasivele (Falta café ' Lipsește cafea'; *Fue enviado café 'A fost trimisă cafea'). Roberts (2007b) îl urmează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzativelor. Deosebirile dintre pasiv și inacuzativ sunt însă semnificative: în italiană, pasivul selectează auxiliarul essere, dar în franceză, pasivul selectează avoir la perfect, ca verbele inergative; în spaniola modernă nu mai există selecția auxiliarului, dar în spaniola veche pasivul selecta auxiliarul 'a avea'; în spaniolă, capacitatea de a accepta subiecte postverbale "nude" o au numai inacuzativele, nu și pasivele (Falta café ' Lipsește cafea'; *Fue enviado café 'A fost trimisă cafea'). Roberts (2007b) îl urmează pe Collins (2004)65, care a propus
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
atât construcțiile reflexive cu subiect de adâncime neexprimat (Fereastra se aburește, Pulsul se accelerează, Ridurile se adâncesc), cât și toate construcțiile ergative ( Ședința începe, Fântânile seacă, El îmbătrânește). Definiția largă a pasivului determină identificarea a trei tipuri de pasiv: cu auxiliar, reflexiv și ergativ, ultimele două fiind caracterizate prin nedefinire, rezultată din neexprimarea fie a Agentului, fie a Cauzalului. Diferențele semantice dintre varianta reflexivă și cea nereflexivă (Ploaia pornește/Ploaia se pornește; Copacii îngălbenesc/Copacii se îngălbenesc) sunt foarte mici. În privința
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Ei au înotat încet în direcții diferite'. Relativ puține verbe de mișcare (mai ales cele care implică o schimbare de poziție) participă la alternanța cauzativă. Comportamentul verbelor de mișcare este diferit de la o limbă la alta − neerlandeza, germana, italiana folosesc auxiliarul corespunzător sensului 'a avea' pentru verbele care denotă modul de deplasare și pe cel corespunzător lui 'a fi' pentru sensul de mișcare direcționată − sau diferit în funcție de context: verbele de tip roll 'a se rostogoli' sunt inacuzative când sunt cauzate extern
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
destul de diferit de marcher 'a merge', courir 'a alerga' (inergative 16). În cazul primelor două verbe, subiectul nu e Agent, ci este "pus în mișcare" de locutorul-narator, stăpân al punctului de vedere adoptat. Sorace (2004: 246), în discuția despre selecția auxiliarului în franceză, reia clasificarea propusă de Donaldio (1996)17 pentru verbe de mișcare: (a) verbe care denotă mișcare telică, inerent delimitată (arriver 'a ajunge, a sosi'); (b) verbe care denotă mișcare direcționată, dar nedelimitată (monter 'a urca'); (c) verbe care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a rolurilor 19. Pentru verbele cauzative este nevoie de un VP dublu, relația dintre verbul cauzativ tranzitiv și cel inacuzativ fiind legată de proiectarea sau de absența Agentului. În bască (vizibil prin marcarea cazuală) și în germană (vizibil prin selecția auxiliarului), verbele de mișcare au comportament inacuzativ, dar în anumite limbi verbele de mișcare funcționează ca tranzitivele. Avram (2003: 192) și Sorace (2004: 247) formulează o observație asemănătoare privitoare la comportamentul acestor verbe în engleză: inergativele care denotă o modalitate agentivă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
psihologice) diferă de inacuzative prin faptul că numai inacuzativele implică deplasarea unui NP. Autoarea reia observația formulată de Belletti și Rizzi (1988)25, care au demonstrat că verbele din clasa frighten și inacuzativele nu se comportă la fel în privința selecției auxiliarului și a cliticizării prin ne, precum și pe cea a lui Burzio (1986), conform căruia selecția auxiliarului essere poate fi determinată de prezența/absența unui subiect de adâncime, nu de existența argumentului extern (ceea ce ar deosebi verbele psihologice de inacuzative). Pesetsky
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]