1,792 matches
-
fi similare în închisori din diverse regiuni geografice și în perioade distincte, semn că ele sînt inerente sistemului penitenciar, și nu indivizilor care-l populează în anumite momente. Compararea cu alte grupuri sociale 135 evidențiază rupturi valorice radicale în sistemul axiologic penitenciar față de cel specific populației libere. Orientarea economică este dominantă în raport cu toate celelalte valori, atît la deținuții primari și recidiviști, cît și la cadre, în ponderi semnificativ mai mari decît la alte grupuri sociale. Ea scade pe măsura anilor petrecuți
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
valorii sociale ceva mai ridicate, precum și la angajații vîrstnici sau în pragul demisiei, transferului, pensionării. Ultima valoare este cea estetică, legată de formă și armonie. Slaba ei apreciere nu înseamnă respingerea ei de către indivizi, ci cotarea ca nesemnificativă în sistemul axiologic instituțional. Grija pentru frumos, savurarea artistică a ritualurilor și însemnelor carcerale par a fi lucruri total străine indivizilor care populează penitenciarele. Inapetența pentru frumos e vizibilă și în kitschurile artistice pe care le produc deținuții și cu care se mîndresc
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
cei cu un nivel educațional ridicat să privească mediul în care se află ca o adevărată provocare, ce le poate aduce recunoaștere și le poate îmbunătăți aptitudinile. Hotărîrea și dorința de a lua decizii sînt valori diferit ierarhizate în constelația axiologică a indivizilor. "Șmecherii" și o parte însemnată a gardienilor o situează pe primul loc, pe cînd "fraierii" proveniți din mediul rural și preoții o situează pe ultimul loc. Fermitatea în convingeri și rapiditatea în decizii sînt apreciate de cei situați
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
cea pe total de deținuți, dat fiind faptul că această categorie constituie mai mult de jumătate din eșantionul total pe care s-a realizat cercetarea. Sistemele de valori și norme formale și informale Valorile unei culturi se constituie în sisteme axiologice, care adună elementele de constanță comportamentală și atitudinală a indivizilor și grupurilor. Acest fapt nu trebuie să inducă însă ideea unor valori veșnice, pentru că ele sînt supuse presiunilor situaționale, interpretărilor și schimbărilor. Am analizat pînă acum acele elemente ale culturii
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
ale angajaților. Menționez că nu au fost diferențe între rezultatele obținute în 1997 și cele din anul 2000. Textul de mai jos reprezintă o sinteză a raportului Orientări valorice în mediul penitenciar, elaborat în anul 2000. 141 Petre Iluț, Structurile axiologice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, p. 67. 142 Gheorghe Florian, Psihologie penitenciară, Editura Oscar Print, București, 2001, p. 50. 143 Ludwig Fleck, The Genesis and Development of a Scientific Fact, University of Chicago Press, Chicago, 1979, apud Mary Douglas
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
stilul ei personal, pe care-l vedem În modul de gândire, de acțiune, de conduită, etc. H. Morier, care analizează, Într-un studiu extrem de serios acest aspect, afirmă că stilul, ca „mod de a fi” specific unei Persoane, reprezintă „marca axiologică” a acesteia. La vremea sa, Buffon spunea: „Le style c'est l'homme”. Am făcut acest excursus pentru a sublinia diferențele dar și apropierile dintre viață și existență. Ele sunt, cum spuneam, inseparabile, reprezentând nuanțele unor „registre de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
inseparabile, reprezentând nuanțele unor „registre de a fi” ale Persoanei umane. Vom trece În continuare la analiza propriu-zisă a temelor existenței. Temele existenței Facem de la Început precizarea că Înțelegem prin temele existenței elementele esențiale care constituie, din punct de vedere axiologic, existența și care Încearcă să o explice, ca fapte de esență psiho-morală. În sensul acesta pusă problema, ea se Înfățișează ca o formă particulară de „analiză de sine” a Persoanei. Aceasta Întrucât faptul de „a fi” al fiecăruia reprezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
suprafață, vizând aspectele formale, esența lor arhetipală, ca semnificație, Însă, ele nu se modifică. Trebuie să facem clar diferența Între modelele de existență și temele existenței. Modelele sunt forme, stereotipuri, preluate, construite și acceptate sau imitate. Temele vin din nevoia axiologică de a da și de a avea un rost valoric pentru propria ta Persoană și pentru viața ta. Din acest motiv, temele existenței se deosebesc de modelele de existență prin faptul că ele converg toate către descifrarea explicativă a identității
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care configurează un anumit stil. Acest stil de existență, propriu fiecărei Persoane, Încearcă să justifice, să ilustreze, care este rostul existenței unei Persoane și, prin extensie, al unei generații. Se impune căutarea unor forme de expresie pentru ilustrarea noilor dimensiuni axiologice ale Persoanei, iar ele contribuie la formarea/pregătirea rostului de „a-fi-În-lume” a acesteia. Tema rostului existenței este Însă mult mai profundă, mai subtilă, Întrucât ea vizează ultima dimensiune a unei existențe personale, și anume destinul acesteia. Din acest motiv, rostul
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ducunt fata, nolente trahunt”, adică, oricât ai Încerca să te Împotrivești, destinul tot se Împlinește. Se poate desprinde din cele de mai sus faptul că principalele teme ale existenței discutate concentrează În ele toată problematica sufletească și morală a istoriei axiologice a Persoanei umane. În centrul acestor teme se află dispus, ca element de referință, Eul personal. În cazul acesta temele existenței vor deveni problemele Eului. Existența ca istorie axiologică L. Bainswanger, plecând de la filosofia existențialistă a lui M. Heidegger, construiește
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
discutate concentrează În ele toată problematica sufletească și morală a istoriei axiologice a Persoanei umane. În centrul acestor teme se află dispus, ca element de referință, Eul personal. În cazul acesta temele existenței vor deveni problemele Eului. Existența ca istorie axiologică L. Bainswanger, plecând de la filosofia existențialistă a lui M. Heidegger, construiește o psihologie și o psihopatologie care au În centrul lor ființa umană ca existență (Daseină. În felul acesta, orice Încercare de cunoaștere a Persoanei reprezintă o analiză a existenței
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
imitația modelelor pozitive și interiorizarea acestora; - educația morală; - experiența personală de viață, evenimentele vieții individuale; - concordanța cu valorile modelului sociocultural căruia Îi aparține persoana respectivă. În ceea ce privește originile conștiinței morale, R. Le Senne menționează trei: originea dinamică, originea cronologică și originea axiologică. Le vom prezenta În continuare. Originea dinamică a conștiinței morale consideră că aceasta este un „act etern, care nu depinde de nimic altceva decât de sine, În măsura În care libertatea individuală este reală. În sensul acesta, conștiința morală este o tensiune, un
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
eficacitate” (R. Le Senneă. Originea cronologică a conștiinței morale, văzută din afara individului, apare ca ceva venind din trecutul acestuia. Originea ei poate fi raportată la determinările ideale, scopuri, proiecte, determinări anterioare, toate În raport cu existența și cu persoana individului respectiv. Originea axiologică a conștiinței morale stabilește că aceasta este umană și imanentă, având În ea Însăși originea actualității sale. Orice morală este mai mult decât un simplu enunț de reguli. Ea trebuie să aibă o origine absolută și o autoritate transcendentă. Ori de câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
spirituală Înaltă. M. Scheler merge mai departe cu această analiză, stabilind o corelație Între valorile reprezentate de model și tipurile psihomorale de personalitate care Îi corespund. Astfel, autorul citat remarcă existența unei ierarhii valorice a modelelor-tip, o veritabilă scară axiologică reprezentată prin următoarele valori: aă agreabilul sau valorile de lux, cărora le corespunde tipul artistului; bă utilul sau valorile de civilizație, cărora le corespund tipul pionierului civilizator; că nobilul, sau valorile vitale având drept corespondent tipul eroului; dă valorile spirituale
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
că eul personal manifestă patru categorii de tendințe fundamentale, care stau la baza formării tipurilor psihomorale: 1Ă tendința de superioritate În raport cu valorile supraeului moral, caracterizată prin dorința de putere, autoritate, dominanță, dorința de a se impune În fața celorlalți. În plan axiologic, acest tip ilustrează și Împlinește valorile ideale, sacrificiul de sine, expansivitatea și eroismul; Tendință de superioritate Zona tipurilor teoretice (pasiveă Tendință anxioasă EUL Tendință la inferioritate Tendință agresivă Zona tipurilor pragmatice (activeă 2. tendința de inferioritate se raportează la pulsiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
scenariilor ritualice”, desfășurarea lor are loc la date fixe, reprezentate prin „zile memorabile” care comemorează „evenimente” sau „personaje” exemplare din viața cetății. Aceste „scenarii colective” repetă sau reactualizează evenimentele cu caracter valoric pozitiv având ca efect restaurarea și Întărirea ordinii axiologice și psihomorale atât a persoanei, cât și a cetății. Ele au un rol educativ-moral prin readucerea trecutului În prezent ca o formă de „retrăire”, de factură simbolică, fiind În egală măsură și ritualuri de retrăire dar și de restaurare psihomorală
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este permis, de ceea ce nu trebuie făcut și nu este permis. Imoralistul este persoana perversă, slabă, care nu-și poate satisface/Împlini nevoile și aspirațiile decât prin polarizarea actelor sale către scopuri negative. Ea nu este numai o polarizare slabă axiologic, ci și o personalitate negativă, cu o cenzură morală slabă a actelor sale, datorită unui supraeu imatur. Imoralistul este o persoană frământată și neliniștită. Constrânsă de o conștiință perversă, aceasta trăiește sub presiunea complexelor sale de inferioritate, care o Împiedică
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
detenție, exil, deportare etc.Ă. Asistăm, În aceste cazuri, la o schimbare În timp, care va reprezenta, În final, o veritabilă conversiune (iămorală de factură valorică negativă a persoanelor respective. Rezultă de aici faptul că persoana umană are dubla disponibilitate axiologică de a fi În egală măsură, și bună, și rea. Această constatare ne amintește de afirmația lui L. A. Seneca, care spunea: Binele și răul nu au sedii distincte În noi. Ele nu sunt altceva decât firea omenească Înclinată către bine
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
nebuniei, trebuie precizat faptul că imaginea acesteia reprezintă „limbajul simbolic” al unui mod de „a-fi-alt-fel” comparativ cu normalul care este considerat și acceptat ca fel de a fi În cetate. Diferența dintre persoana normală și nebun este dată de semnificațiile axiologice morale și de natura psihologică a acestora. Așa cum am mai arătat și cu alte ocazii, nebunia este negativul axiologic al normalului; un mod de „a-fi-alt-fel”. De aici diferențele, refuzul reciproc și conflictul dintre normalitate și nebunie. În cazul analizei imagologice
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este considerat și acceptat ca fel de a fi În cetate. Diferența dintre persoana normală și nebun este dată de semnificațiile axiologice morale și de natura psihologică a acestora. Așa cum am mai arătat și cu alte ocazii, nebunia este negativul axiologic al normalului; un mod de „a-fi-alt-fel”. De aici diferențele, refuzul reciproc și conflictul dintre normalitate și nebunie. În cazul analizei imagologice a nebuniei morale, se discută două aspecte: cum se vede Nebunul pe sine și cum este văzut de către ceilalți
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morții se raportează la conștiința realistă a actului morții, ca eveniment biologic (E. Morină. Această conștiință traumatică este cea care generează ceea ce E. Morin numește „complexul pierderii identității, mai exact, „traumatismul morții”. Aceasta reprezintă, În planul conștiinței morale, o dezînvestire axiologică a Persoanei. Este semnificativ faptul că putem face o analogie interesantă Între „traumatismul morții”, menționat de E. Morin, și „traumatismul nașterii”, despre care a vorbit O. Ranck. Ambele teme aparțin, În egală măsură, și psihologiei morale. Trebuie să acceptăm ideea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morală, acea voce interioară a etosului, „daimonul”-ul meu interior. Conștiința morală este cea care mă judecă ca ființă morală, ca valoare. Pentru ea, moralitatea persoanei constă În valoarea acesteia, este dată de etosul personal, cel care-mi atribuie calitatea axiologică (valoarea moralăă de a fi astfel (bună sau de a fi altfel (răuă. Acțiunea psihologică a etosului se manifestă prin conștiință. În privința acesta, I. Kant spune: „Legea din noi se numește conștiință. Ea ne dictează purtarea pe care trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
esențială pentru persoană, prin analiza destinului acesteia, Înțeles ca ceea ce a făcut persoana, cum a fost și cum și-a trecut viața. Acest proces nu trebuie Înțeles ca o judecată decât În sens mitologic. Ca esență, el este o evaluare axiologică a individului, raportat la modelul arhetipului suprem, al Persoanei lui Dumnezeu - modelu: Tatălui. În această Întâlnire, sunt puse față-n față două conștiinței: Conștiința mea, a persoanei umane, și conștiința divină, a Persoanei lui Dumnezeu, arhetipul suprem, modelul perfecțiunii morale
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care se relevă astfel, prin multiplicarea ideilor clare și distincte, cu garanția divină a realității intuițiilor perceptive și a adevărurilor lumii, deoarece rațiunea umană este reflexul rațiunii divine". Cultura noastră, în acord cu cea tradițională, trebuie centrată astfel pe repere axiologice ferme, străine de fantasmele banului și ale divertismentului exclusiv. Tiberiu Brăilean nu exaltă gratuit o retorică a complementarității; el reclamă, dimpotrivă, returul la acea simplitate originară, integratoare, a marilor narațiuni care legitimau altădată ordinea priorităților, gustul, puterea și moravurile. Politica
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
folosit cîndva ca bază. Încă din secolul al XVIII-lea (Senior, J.S.Mill) a existat o separare conștientă între economia politică și etică. De aici a rezultat principiul neutralității etice a economiei. În germană i se spune Wertfreiheit, adică neutralitate axiologică. Însă Myrdal, în opoziție cu Keynes, spunea că nu există vreo știință socială dezinteresată, n-a existat niciodată și, din punct de vedere logic nici n-ar putea să existe. Aprecierile valorice ale principalelor noastre concepte reprezintă de fapt interesul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]