732 matches
-
de mână ca să verific dacă visez. El a observat gestul și a zâmbit. „Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci”. „Da, așa e”, am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țărână. Poate că era mort. Iahuben se apropie de el și-l zgâlțâi de umăr. Soldatul își ridică fața palidă și plină de praf spre sutaș și îl privi cu groază. Nu murise. Iahuben îl întrebă de ce fugeau ceilalți. Soldatul bîigui: - Ne-au trimis de la peșteri, stăpâne. - Cine v-a trimis? - Căpetenia. Iahuben se supără. Era obișnuit ca soldații să-i răspundă limpede și scurt. Îi porunci să se scoale în picioare. Văzând un sutaș ca toți sutașii care vorbea ca
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fildeșul, unde, pe vremuri, băltea vrăjita apă a Bulindroiului, sau, după cum era alintată 97 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Genelul parșiv încremeni o clipă, cu străinul în spate, cu băsănăul puicuței spre el, cu capătul curelei în mâini, apoi bâigui încurcat: - Păi, nu ești tu, șantalio, madam Nicolici? - Cine zice?... - Ești, fă? - Eu?! - ...Nu-i, fă, nimic, atunci, că nu ești... ia, zgîrcește-te așa! Și-o pârâi, lăsîndu-i-se cu toată greutatea palmei drepte pe ceafă și căutând s-o frângă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în rarele ocazii când lucra și Iocasta, se adunau pe lângă orificiile de observație din pereții camerei ei, ca să învețe. Sunetul biciului nu putea fi confundat. Venea de la ușa în spatele căreia „Bum-Bum“ de Sade țipa din toți plămânii. Vocea ei flămândă bâiguia ceva despre un vătrai înroșit în foc, iar Iocasta trecu mulțumită mai departe. Bum-Bum era marea favorită a lui Flann O’Toole, pentru că ea-l făcea să-i placă cu adevărat autoflagelarea. Dar nu Flann O’Toole era favoritul Iocastei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
viața l-a înfrânt va avea ochii îngustați; opusul său, eroul cuceritor, va ține, probabil, ochii larg deschiși și mândri. Sunt încântat să văd că ai ochii atât de mari, domnule Vultur. Asta înseamnă că vom fi prieteni. Confuzie. Vultur-în-Zbor bâigui un cuvânt de mulțumire. își zine în sinea lui: omul ăsta e nebun - și dogmatic pe deasupra. Dar fără îndoială, așa ceva putea fi îndurat, în schimbul ospitalității lui fără margini. Domnul Gribb tocmai se pornise iar, așa că atunci Vultur-în-Zbor îl întrebă, - Cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui îi place să numească ideile sale. Sunt bucuros că te-ai distanțat de el, domnule Vultur. Sunt într-adevăr foarte bucuros. Acum mai trebuie să te rupi și de aiurelile lui. — Virgil Jones spune că îndoielile sunt preferabile certitudinilor, bâigui Vultur-în-Zbor. Ignatius Gribb răsuflă adânc. — Boala lui Hamlet, zise el. îndoiala, vreau să zic. în final l-a ucis. Vechea poveste a lui Toma Necredinciosul este un caz similar. Acolo unde există certitudini, e ridicol să te mai îndoiești. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de disperare din vocea ei. — Să-l uit, spuse Vultur-în-Zbor și leșină cu capul în supă. PATRUZECI ȘI PATRU — Elfrida, spuse Vultur-în-Zbor, tu ai cunoscut-o pe sora mea, Prepelicarul? Ochii Elfridei s-au mărit. în cele din urmă a bâiguit: - Eu... eu cunosc numele ăsta... Sora ta? Vultur-în-Zbor a încuviințat și a văzut cum Elfrida își regăsește siguranța de oțel când îi spuse: Mi-e teamă că am niște vești proaste pentru tine. Prepelicarul a murit. Vultur-în-Zbor zise cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
inima sugrumată de frică. Gazda, Godun, și cei doi slujbași, care de obicei meștereau printre acareturi, rămăseseră cu gura căscată: — Așa deci, ești mecanic... Păi mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, zise proprietarul. — Nu, sunt doar inginer de frig, bâigui Omar, scuturându-se de zăpadă. — Cum e asta? Poate nu știi să spui exact în engleză. — Ba da, mă ocup de tot ce răcește ori aduce răcoarea, dar îmi plac și motoarele foarte mult... Încă nu m-ai văzut între
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
crin, de tabac și haină purtată. Nu părea de nesuportat: izul ăsta ieșea din tapiserii și din bord, din grătarele de nuc veritabil, pe care puneai defunctul cu grijă, din nișa pentru coroane și lumânări. — Moartea nu e chiar cine știe ce, bâiguia Maradona, noi o facem să fie! O facem, o facem, creezi spectacolul, dar îmi iei biștari pentru asta, zicea Max-Dinte. Da’ tu? Îi ceri omului cât trei înmormântări ca să îi dregi gura! Toată lumea se îmbătase. Aici nu-l puteau număra
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ales: mai vrei să-ți vezi fata, băiatul și pe nevastă-ta sau te duci la răcoare. Ca să îi mai vezi pe ai tăi, vei fi obligat să mă vezi mai întâi pe mine. Pricepi ori nu? — Nu întocmai, sarok, bâigui invalidul. — Să îți spun mai exact: ai aici un angajament, e gata făcut, tu, doar să-l semnezi. E vorba că vii săptămână de săptămână și îmi povestești mie de unde ai luat-o și unde ai dus-o pe femeia
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
adreseze direct sultanului, mai cu seamă pentru a-i vesti o nenorocire. L-am condus pe dată în fața lui Boabdil, care l-a invitat să-i dea raportul cu voce scăzută. Aplecat spre urechea ciulită a monarhului, el îi repetă bâiguind informațiile pe care le căpătase. Dar, pe măsură ce ofițerul vorbea, chipul sultanului se lărgea într-un zâmbet amplu, indecent, hidos. N-am uitat nici până astăzi buzele acelea cărnoase care se deschideau, obrajii păroși care se desfăceau parcă până la urechi, dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
urâțindu-i fizionomia. A Încercat să-și stăpânească mișcarea haotică a ochilor și să mă privească drept, Însă fără mare succes. Era dezorientat ca un om care se trezește brusc din somn Într-un ambient total necunoscut și ostil. A bâiguit Încurcat, dar - mi s-a părut mie, oare? - și cu o nuanță de adversitate În glas: - Nu-i adevărat, nu... e altceva... confunzi... asta a fost altă dată... Sunt lucruri diferite, nu ești atent...eu știu foarte bine că... da-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și... Hei, un moment: ce e cu Întrebarea asta? Ce-are a face...? - Are. Gloanțele care l-au ucis pe Fujimori au fost trase din pistolul pe care ți l-am dat eu să te aperi la nevoie. - Imposibil, am bâiguit siderat. E absurd, e ridicol... Pot să jur pe orice că nu... - Când ai verificat ultima oară dacă mai era acolo unde l-ai pus? - Asta-i bună! Nu mai știu: o făceam când Îmi aduceam aminte, o dată la câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
nu am apucat să mă dezmeticesc. Abia în față la „Tic-Tac“ am realizat ce putuse să facă. Cu ochii holbați, o priveam de parcă văzusem cum șterpelise adineauri diamantele Coroanei și o tulise cu ele. „Ce faci, Ester, cu mine?“, am bâiguit. „Știi doar...“ Știa prea bine că îmi era o teamă teribilă să traversez prin locuri nepermise. Și la stop mă codeam mult dacă era momentul să traversez chiar atunci sau să mai aștept, poate la următorul nu se mai adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu aveam de unde. Râdea și mă privea ca pe o ciudățenie. A chemat-o și pe fetișcana aceea și i-a spus, vesel nevoie mare: „Junele gazetar primește la bursă doi poli de la tac-su“. Nu l-am înjurat. Am bâiguit ceva și am plecat. După aproape 30 de ani, am intrat iarăși în acel bloc, împins de nu știu ce demon al amintirii. Stătusem pe o bancă, îmi băusem obișnuita sticluță de votcă și mă lovise dintr-odată curiozitatea: unde stătea Eftimiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Și de unde vii, mă rog? M-am întors spre el. I-am făcut semn să-și apropie urechea. — De la Gelu, i-am șoptit conspirativ. Chiar de la Gelu. S-a retras dintr-odată speriat. Aproape că se sufoca. — Chiar de la... a bâiguit. Nu cumva sunteți tov... Am înclinat absent din cap, îndreptându-mi cu un deget pălăria, cum văzusem prin filme. — M-am gândit io, că stăteați la intersecție, am zis chiar în mine, bre, ce seamănă cetățeanul... adică dumneavoastră, că noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să ne strângem lucrurile și să plecăm. Curând aveau să vină să ne aresteze, tot șoptea el îngrozit. Îl căutaseră acasă după-amiaza trecută. Fusese plecat, dar îi spuseseră vecinii că l-au căutat și urmau să se întoarcă. Era speriat, bâiguia întruna: „Știam că așa am s-o sfârșesc. N-aveam cum s-o termin altfel“. Cu chiu cu vai l-am liniștit. Am ciocnit ouă roșii, am închinat și câteva pahare de vin. Aș fi vrut să mă culc. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să spui prin asta, „nu-i”? Eu l-am văzut... Dumneata l-ai văzut... Tot echipajul l-a văzut și a văzut și cum omora un biet bărbat dezarmat, Împușcîndu-l În spate! Oare ne-am pierdut cu toții mințile? — Nu, domnule, bîigui sărmanul ofițer Înghițind În sec. Nu ne-am pierdut mințile, dar nu e nicăieri... Atunci caută-l, pe toți dracii! urlă Lazemby. N-am să permit ca cineva să comită o crimă În prezența mea și să rămînă nepedepsit. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Carmen. Aceasta, care Îl observa cum lucrează Înfrigurat, pradă parcă unei ciudate stări febrile, Îl Întrebă: - Ce se Întîmplă? De ce ai nevoie de vaporul ăsta? - Ca să plecăm, răspunse el fără s-o privească. - Unde? - Pe continent. - Pe continent? repetă ea bîiguind cuvintele, uimită, iar cînd păru să-și fi recăpătat rațiunea, Întrebă disprețuitoare: Ai oare idee la ce distanță se află continentul? - La șapte sute de mile. - Și vrei să străbați șaspte sute de mile În asta? - N-am Încotro. - Dar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
poate crea o descendență aristocratică, în umbra căreia, abia, își va manifesta exploziile lumea contradictorie a literelor. Altminteri, idealul de a te ridica deasupra celorlalți are înălțimea unei ștachete pitice, nivelate de o democrație gre gară, în care mai toți bâiguie același refren. Acestea sunt tarele societăților sărace; numai în sânul acestui tip de societate învățatul, înțeleptul, scriitorul... alcătuiesc clasa „nobiliară“, scuturată de friguri literare necontrolate. * Stupoarea în care mă aruncă lamentațiile unora, cum că am aparține unei culturi minore... dar
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
pereților fortificați ai firmei providențial, s.a., cu tavanul și podeaua, îl fulgera fără milă, Nici măcar nu ți-a trecut prin cap, idiotule, că ar putea exista microfoane instalate în lift, Domnule comisar, sunt dezolat, într-adevăr nu m-am gândit, bâigui sărmanul, Mâine nu ieși de aici, rămâi să păzești sediul și folosește timpul ca să scrii de cinci sute de ori Sunt un idiot, Domnule comisar, vă rog, Lasă, nu face caz, știu că exagerez, dar tipul ăla de la garaj m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cuprinde În timpul zilei și se uitase la episoade din Medium la TiVo toată noaptea. Când m-a sunat din senin la birou pe la prânz, mi-a părut atât de amețită, de parcă vorbeam cu un narcoman. Știi... cumva... unde... este... Christopher? bîigui Marci. Vocea Îi suna de parcă nici nu s-ar fi trezit. — Păi tu nu știi? am Întrebat, șocată. Nu... ezită vocea scăzută. L-am dat afară și s-a cărat... de tot. Era de toată jena. Marci vorbea ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Începu din nou să sune. În mod evident, Alixe era disperată să dea de mine. Am răspuns. Alixe părea să aibă probleme cu vocea, ca și cum ar fi fost răcită. —Rochia este OK? am Întrebat-o. — Îmi place la nebunie r-r-rochia, bâigui Alixe. Dumnezeule, plângea? —Alixe, ești bine? Nu de mine e vorba. E S-s-s-ÎhÎSanford. A murit. —Îngrozitor. Habar nu avusesem că Alixe era așa de apropiată de el. Părea la pământ. —Dumnezeule, Alixe, Îmi pare rău să aud asta. Pari foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
poate de prostească. Avea o expresie stranie pe chip. Dumnezeule, oare urma să-mi spună că fusese cu Sophia până la urmă? Asta era mult prea oribil ca să poată fi descris. L-am fixat cu privirea, Înghițind cu nervozitate, așteptând. Poftim? bîiguii eu, Într-un sfârșit. —Am angajat-o pe Îngrozitoarea aia de Sophia. I-am spus, În călătoria aceea la Londra, că voiam să iau ceva special pentru tine, ca să mă revanșez pentru contramandarea lunii de miere, și ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
altfel decât eschimoșii. Deși nu-l văzuse niciodată în viața lui, i se părea foarte cunoscut. Eu sunt mentorul și îndrumătorul tău. Sunt sigur că, în primul rând, tu trebuie să-ți reamintești unde te afli! Unde?... uimit și dezorientat, bâigui fără să vrea. În timp ce pronunță cuvântul mai sus amintit, un junghi fierbinte, ca o săgeată aprinsă, trimisă de mâna unui iscusit vânător direct în măruntaiele vânatului, îi străpunse întregul organism, începând cu creierul. Deși în întreaga sa viață nu a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]