KorAP: Find »[drukola/base=bâigui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...30 >

727 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

mă interesez și n-o să rămâi în pierdere. Aproape că ieșiseră amândoi din grădină. — Aș... aș putea... dacă ați dori, aș putea să vă comunic ceva foarte interesant, venerabile prinț, aș putea să vă comunic ceva referitor la aceeași chestiune, bâigui Lebedev, gudurându-se bucuros pe lângă prinț. Prințul se opri. — Și Daria Alexeevna are o căsuță de vară la Pavlovsk. — Și? — Și o anumită persoană, care îi e prietenă, după cât se pare, are intenția s-o viziteze des la Pavlovsk. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințul încet, intimidat. — Ce vrei să zici cu asta? — Mai înainte, coborând din vagon, am văzut o pereche de ochi ca ai tăi, cu care chiar acum m-ai privit din spate. — Asta-i bună! Și ai cui erau ochii? bâigui bănuitor Rogojin. Prințului i se păru că a tresărit. — Nu știu; chiar am crezut că mi s-o fi năzărit în mulțime; tot încep să mi se năzară anumite lucruri. Eu, frățioare Parfion, mă simt aproape ca acum cinci ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acum cu siguranță s-a prefăcut în „de asta“, he-he! Gata, ajunge! De ce ești în halul ăsta de întors pe dos? Chiar n-ai știut? Mă uimești! — Asta-i gelozie, Parfion, e o boală, le-ai exagerat enorm pe toate... bâigui prințul, foarte tulburat. La ce bun? — Lasă, rosti Parfion și smulse iute din mâna prințului cuțitașul pe care acesta îl luase de pe masă, de lângă carte. Îl puse la loc. — Parcă știam când am ajuns la Petersburg, parcă presimțeam... continuă prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
acestei încordări dureroase la modul absolut pasiv, fără să caute nici cea mai mică portiță de scăpare. Dezgustat, nu voia să-și răspundă la întrebările care îi năvăliseră în suflet și în inimă. „Cum, oare sunt vinovat de toate astea?“ bâiguia el în sinea lui, aproape neconștientizându-și cuvintele. Pe la ora șase se pomeni la gară, pe peronul de unde se lua trenul spre Țarskoe Selo. Curând, izolarea îi deveni insuportabilă; un nou avânt îi cuprinse cu înflăcărare inima și, pentru o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ați fi putut purta mai amabil cu noi, neobligându-ne să așteptăm două ore în camera servitorilor... — Și desigur... și eu... și așa fac prinții! Și asta... dumneavoastră, deci, sunteți general! Și eu nu vă sunt lacheu! Și eu, eu... bâigui pe neașteptate, neobișnuit de tulburat, Antip Burdovski, cu buzele tremurânde, cu un tremur de om ofensat în voce, cu stropi care-i săreau din gură, de parcă ar fi plesnit sau ar fi explodat cu totul; însă, brusc, se grăbi atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
articol, declară Ippolit, și nu-l aprob. Iar eu, deși am știut că a fost scris... n-aș fi fost de acord să fie publicat, pentru că e prea devreme, adăugă nepotul lui Lebedev. — Eu am știut, dar am dreptul... eu... bâigui „fiul lui Pavlișcev“. — Cum? Dumneavoastră ați scornit totul? întrebă prințul, privindu-l curios pe Burdovski. Nu se poate! — Totuși, am putea să nu vă recunoaștem dreptul de a pune asemenea întrebări, interveni nepotul lui Lebedev. — N-am făcut decât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu poate rămâne fără susținerea dumneavoastră; altfel, din această afacere, ar reieși că și dumnealui e un escroc. Însă eu sunt deja convins că nu înțelege nimic! Doar și eu am fost în aceeași stare înainte de a pleca în Elveția, bâiguiam și eu cuvinte incoerente - vrei să te exprimi și nu poți... Eu înțeleg acest lucru; pot să-l compătimesc foarte mult, pentru că și eu sunt aproape ca el, mie îmi e îngăduit să vorbesc așa! Și, în sfârșit, cu toate că acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
căruia Lebedev, de altfel, îi șoptise ceva în treacăt, probabil un lucru nu prea plăcut, deoarece generalul se retrăsese imediat într-un ungher. Prințul îi invită la ceai pe Burdovski și pe însoțitorii lui, fără să ocolească pe nici unul. Aceștia bâiguiră, cu expresii forțate, că îl așteaptă pe Ippolit și se duseră imediat în colțul opus al terasei, unde se așezară iarăși unul lângă altul. Probabil, Lebedev avea ceaiul pregătit pentru el, întrucât apăru repede. Bătu ora unsprezece. Xtc "X" Ippolit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
totul, cu ochii mei... — Măcar lăsați-mă să-mi iau pălăria... — Uite-aici pălăria ta mizerabilă, hai! N-ai putut să-ți alegi măcar un model mai de bun-gust!... A făcut-o... ți-a scris după cele întâmplate... la mânie, bâiguia Lizaveta Prokofievna, târându-l pe prinț după ea. Mai adineaori ți-am luat apărarea, am spus cu voce tare că ești prost dacă nu vii... altfel nu ți-ar fi scris biletul ăsta nătâng! O scrisoare indecentă! Indecentă pentru o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asta s-a pus capăt explicației și, pe deasupra, prințul doar i-a spus că îi va fi mai bine la vilă, iar Ippolit a acceptat într-o clipă să vină de îndată ce se va simți mai bine. — Kolea, n-are rost... bâigui prințul, ridicându-se și luându-și pălăria. Nu trebuie să povestești, eu... Unde pleci? îl opri Lizaveta Prokofievna. — Nu vă faceți griji, prințe, continuă Kolea cu înfierbântare, nu vă duceți și nu-l deranjați, a adormit, pentru că l-a obosit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să plece la plimbare. Mi-aduc aminte că tare se mai lăuda cu zidul acesta, interveni din nou Evgheni Pavlovici, fără zid îi va fi imposibil să moară frumos, și ține morțiș să moară frumos. — Și ce-i de făcut? bâigui prințul. Dacă nu vreți să-l iertați, o să moară și fără iertarea dumneavoastră. Acum a venit de dragul copacilor. — O, în ce mă privește, îi iert totul; puteți să-i transmiteți asta. — Lucrurile nu trebuie înțelese așa, îi răspunse prințul încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
te-am cerut de soție, Aglaia Ivanovna, rosti prințul fără voie. — Ce-e? strigă deodată Lizaveta Prokofievna, mirată, înfuriată și îngrozită. Ce-i asta-a-a? Nu-i venea să-și creadă urechilor. — Am vrut să spun... vreau să spun, bâigui prințul, n-am vrut decât să-i explic Aglaiei Ivanovna... să am onoarea de a o lămuri că n-am avut deloc intenția... de a avea onoarea să-i cer mâna... chiar niciodată... Nu-s vinovat deloc în această privință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
atent. Vezi banca aceea din parc? O bancă verde lângă cei trei copaci mari? Prințul răspunse că o vede. — Îți place locul acesta? Câteodată, devreme, pe la șapte dimineața, când toți încă mai dorm, vin să stau aici, pe bancă. Prințul bâigui că locul este foarte frumos. — Acum du-te de lângă mine, nu mai vreau să merg la braț cu dumneata. Sau mai bine să mergem tot așa, dar să nu-mi spui nici un cuvânt. Vreau să mă gândesc la ceva. Atenționarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Lizaveta Prokofievna nu-i spusese tot drumul nici o vorbă, iar el parcă nici nu remarcase acest lucru. Adelaida încercă să-l întrebe: „Despre ce unchi a fost vorba și ce s-a întâmplat atât de grav la Petersburg?“ Dar el bâigui drept răspuns, cu mina cea mai acră, ceva foarte vag despre cine știe ce investigații și că, firește, totul trebuia să fie o neghiobie. „Nu mă îndoiesc de asta!“ îi răspunse Adelaida și nu-l mai întrebă nimic. Însă Aglaia devenise neobișnuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întreb: cine a auzit, la urma urmelor? Cum crezi tu că s-ar explica asta dacă nu prin faptul că afacerea este pe jumătate miraj, că nu există, cum ar fi, bunăoară, lumina lunii... sau alte fantasme? — Ea e nebună, bâigui prințul, amintindu-și deodată, cu durere, întâmplarea de mai înainte. — Ăsta-i cuvântul, dacă la ea te referi... Și mie îmi trecea prin minte ideea asta și adormeam liniștit. Dar acum văd că aici sunt unii care gândesc mai corect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu-i frumos din partea mea că am lăsat să-mi scape vorbele de mai înainte, dar asta s-a întâmplat numai pentru că tu... că tu... pot zice, ești așa cum ești. Știi cumva ceva deosebit? — Nu știu nimic... despre Evgheni Pavlovici, bâigui prințul. — Nici eu nu știu! Pe mine... pe mine, frățioare, chiar că vor să mă bage în pământ și să mă îngroape și în același timp nici nu vor să judece că mi-e greu și mie ca om, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dăuneze că stă atât de târziu?“, el răspunse că se miră și singur de faptul că acum trei zile voia să moară și că niciodată nu s-a simțit mai bine ca în această seară. Burdovski sări în picioare și bâigui că a venit „așa...“, că e cu Ippolit, că „l-a însoțit“, că se bucură și el; că în scrisoare „a scris prostii“ și că acum „se bucură pur și simplu...“. Neterminând ce avea de spus, îi strânse tare prințului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Habar n-am! îi răspunse generalul Ivolghin, ocupându-și, cu un aer plin de importanță, locul de președinte, care i se oferise de puțin timp. — Prințe, mă mir și eu ce mult îmi plac aceste polemici ori șicane, erudite, desigur, bâigui între timp Keller, foindu-se pe scaun, cuprins de o evidentă exaltare și nerăbdare. Erudite și politice, i se adresă el brusc și pe neașteptate lui Evgheni Pavlovici, care stătea pe scaun chiar în apropierea lui. Știți, îmi place grozav

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai e și asta? se interesară ceilalți. Însă gestul de panică al prințului parcă l-ar fi speriat și pe Ippolit. — Deci... să nu citesc? șopti el cumva temător, cu un surâs strâmb apărut pe buzele vinete. Să nu citesc? bâigui el, învăluind cu privirea toate persoanele, toți ochii și toate chipurile, parcă agățându-se iarăși de toți cu fosta lui expansivitate îndreptată parcă asupra tuturor. Vă e... teamă? se răsuci el iarăși către prinț. — De ce? întrebă acesta, schimbându-se din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
l-ar fi îmbrâncit cineva. — A răsărit soarele! strigă el, văzând vârfurile strălucitoare ale copacilor și arătându-i-le prințului ca pe o minune. A răsărit! — Ce, credeai că nu o să răsară? observă Ferdâșcenko. — Iar o să fie arșiță toată ziua, bâigui Ganea cu ciudă indolentă, ținându-și pălăria în mâini, întinzându-se și căscând. Nu-i mare lucru să țină o lună întreagă seceta asta!... Plecăm sau nu, Ptițân? Ippolit asculta cu o uimire care-l lăsase încremenit; subit, se făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
feriți-vă! strigă Kolea, înșfăcându-l și el pe Ippolit de mâini. Numai uitați-vă la el! Prințe, prințe, de ce nu interveniți? Împrejurul lui Ippolit se îmbulzeau Vera, Kolea, Keller și Burdovski; toți patru îi imobilizau brațele. Are dreptul, dreptul!... bâiguia Burdovski, de altminteri și el foarte derutat. — Dați-mi voie, prințe, care sunt dispozițiile dumneavoastră? întrebă Lebedev, apropiindu-se; era cherchelit și înrăit până la impertinență. — Ce dispoziții? Nu, rogu-vă; dați-mi voie; eu sunt stăpân aici, deși nu vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
o mână își strecură degetele în palma lui; apucă această mână, o strânse tare și se trezi. În fața lui stătea și râdea sonor Aglaia. VIIItc "VIII" Râdea, dar era și mânioasă. — Doarme! Dormeai! strigă ea cu uimire disprețuitoare. — Dumneata erai! bâigui prințul, încă nedezmeticit cu totul și recunoscând-o mirat. Ah, da! Întâlnirea... am dormit aici! — Am văzut. — Nu m-a mai trezit nimeni în afară de dumneata? N-a mai fost nimeni aici în afară de dumneata? Am crezut că aici... a fost altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i că o să mă plâng tatei și că o să fie dusă la casa de nebuni... Prințul sări în picioare, speriat de furia bruscă a Aglaiei, și deodată parcă o ceață căzu în fața lui... — Nu poți simți așa... nu-i adevărat! bâigui el. — E adevărat! Adevărat! strigă Aglaia, aproape pierzându-și de tot cumpătul. — Ce să fie adevărat? Care adevăr? se auzi de lângă ei o voce speriată. În fața lor stătea Lizaveta Prokofievna. — E adevărat că mă mărit cu Gavrila Ardalionovici! Că îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ce oră e? — N-nu. — Doisprezece și jumătate. Întotdeauna ne culcăm la unu. Ah, credeam că e... nouă și jumătate. — Grozav! râse ea. Și de ce, mă rog, n-ai venit mai înainte? Poate că ai fost așteptat. — Eu... mă gândeam... bâigui el, plecând. — La revedere! Mâine o să-i distrez pe toți povestindu-le. Mergea spre casa lui pe drumul care înconjura parcul. Inima îi bătea tare, gândurile i se învălmășeau și tot ce era în jurul lui semăna cu un vis. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
a început să turbeze... mama urlă. Zău, Varia, faci cum vrei, dar eu îl alung din casă sau... sau plec chiar eu, adăugă el, amintindu-și probabil că nu poți alunga pe cineva din casa altuia. — Trebuie să fii îngăduitor, bâigui Varvara. — De ce să fiu îngăduitor? Cu cine? explodă Ganea. Să fiu îngăduitor cu mârșăviile lui? Nu, tu n-ai decât să faci cum vrei, dar așa nu se mai poate! Nu se poate, nu se poate, nu se poate! Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]