774 matches
-
atunci a supraviețui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet. Totul e să te descurci cât mai bine cu frica și să-ți găsești chiar în frică un loc mai ferit. Aștepți, supraviețuiești și în vremea asta moartea vine bâjbâind. Uneori îi spuneam Eleonorei că un singur lucru era mai important pentru noi decât venirea unui tren: încrederea că trenul va veni. Crezând așa, puteam începe să așteptăm. Ca în porunca a doua. De fapt, am înțeles atunci ceva la
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
vreți să vă faceți o idee despre viața mea e destul să vă gândiți la borderourile cu cifre din gară. Ore precise de plecare a trenurilor și nici o destinație. Sau cel mult o destinație confuză pe care am căutat-o bâjbâind. Dar dacă vreți să vă lămuriți ce s-a petrecut cu mine aici, trebuie să înțelegeți ce a însemnat noaptea aceea pe plajă. Ni se întîmplă uneori, știți prea bine, ca datorită unui amănunt să facem lucruri la care înainte
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nu va fi așa, femeia te vizitează doar în perioadele ei nefertile. ...Obosită, a adormit. Îi privești picioarele epilate. Se îngrijește. Arată bine. O acoperi. Sforăie ușor. Ceva de pisică blândă care pândește și-n somn. Mâna ei îți caută, bâjbâind, sexul. Te retragi ușor, te întinzi pe podea: ai o silă. Te gândești la Romancier: în mintea ta, el scrie. Se pregătește, în felul lui, să distrugă Stațiunea. Și, pentru a-i crea un motiv în plus, îi pregătești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de unul dintre oamenii mei. Îl cheamă Korsch și el o să te ducă acasă. Ea dădu din cap: — Te rog să ai grijă, Bernie, zise ea fără suflare, capul căzându-i în față pe piept. — Te simți bine, Hildegard? Ea bâjbâi după mânerul portierei: — Cred că o să mi se facă rău. Căzu într-o parte spre caldarâm, vomitând în rigolă și pe mânecă, în timp ce-și opri căderea cu mâna. Am sărit din mașină și am alergat roată spre portiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
economic. Câinele orb stătea în fața mea cu ochii lui albi, o ureche dreaptă, alta fleșcăită. Un paznic cu adevărat mizerabil. Am stins. O voi aștepta pe întuneric, fără nici o lumină,. Întunericul mă ascundea de mine însumi. Am făcut câțiva pași bâjbâind și m-am trântit pe divan. Casa era inundată de liniște. Erau doar micile zgomote ale corpului meu de invadator și respirația câinelui care se vârâse la locul lui, sub divan. Începeam să mă obișnuiesc cu întunericul și să disting
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încă o dată. Ascultă furia mâinilor mele, Angela, spune-mi că mai sunt încă bun de ceva. Ajută-mă, fetiță curajoasă, și iartă-mă dacă voi lăsa o vânătaie pe pieptul tău. În jur este liniște, ne aflăm într-un acvariu, bâjbâim muți ca niște pești fără branhii. Se aude doar zgomotul loviturilor mele, geamătul speranței mele. Unde ești? Plutești deasupra mea, mă privești de sus, dincolo de grupul de umbre în halate și poate că ți-e milă de mine. Nu, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
multe ori în momente cheie ale desfășurării narative, poate fi interpretată și ca o metaforă epistemologică (I. M. Zavala), reprezentând „confuzia conștiinței“ și instituirea logicii visului, estomparea contururilor în raporturile dintre personajele care-și urmează călătoria printr-o lume precară, bâjbâind ca orbii dintr-o veche parabolă și trecând prin crize de identitate și de identificare a aproapelui: „Personajele mele se vor alcătui pe măsură ce vor acționa și vor vorbi; în primul rând pe măsură ce vor vorbi; caracterul lor se va închega încetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
până când mă încing de efort, dar a naibii drăcovenie nici nu se mișcă. Cum naiba s-o deschid ? — Are o clemă, spune Trish, privindu-mă cu mirare. Dedesubt. — A. Sigur că da ! Îi trag un zâmbet, după care încep să bâjbâi în jurul scândurii, împingând și apăsând până când, fără nici o avertizare, chestia se desface într-un triunghi cu picioare pe două laturi, care glisează. Îmi alunecă din mână și se oprește singură la o înălțime de vreo șaizeci și ceva de centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zvârcolesc pe uscat. Un alt drum. Dar eu nu cunosc nici un alt drum. Habar n-am ce fac ; n-am nici cea mai mică perspectivă asupra viitorului care mă așteaptă. Mă simt de parcă s-ar fi stins lumina și pășesc bâjbâind. Tot ce știu e că lucrurile nu vor mai fi niciodată ca înainte. Strâng ochii, încercând să-mi limpezesc mintea. N-ar fi trebuit să mă uit niciodată pe site-ul ăla. N-ar fi trebuit să citesc niciodată comentariile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
nu mai am ce face acum. Nimeni n-o să mă creadă în veci. Va trebui să trăiesc tot restul vieții cu ideea că toți ceilalți cred că eu sunt cea care a greșit. Cobor din lift la etajul meu, deja bâjbâind după cheie, sperând în ciuda tuturor evidențelor că doamna Farley nu mă va auzi și gândindu-mă deja la baia fierbinte care mă așteaptă. Și atunci, chiar când sunt aproape lângă ușa mea, mă opresc. Rămân pe loc câteva clipe, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
decât un vag substitut al acelor piei artificiale care se numesc veșminte. ― Isuse, murmură Lambert, cu gura încleiată, ștergându-și cu scârbă fluidul lipicios de pe umeri și șolduri. Mi-e frig! Făcu un pas în afara cufărului care o prezervase și bâjbâi spre un compartiment alăturat. Acolo dădu peste un ștergar și începu să-și șteargă zeama transparentă care i se scurgea pe picioare. ― La naiba! De ce Mama nu încălzește înainte de a ne scoate din hibernare? bombănea, ștergându-și picioarele. Încercă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
tocmai când se pregăteau să desfacă două sticle de bere. Niște tubulaturi întinse pe plafon explodară imediat. Trei panouri din compartimentul cubic de control luară foc, în timp ce o valvă de presiune hârâi și se topi. Lumina se stinse. Cei doi bâjbâiră în căutarea unor lanterne. Parker încercă să găsească butonul de declanșare a generatorului auxiliar care procura energie în absența mașinilor principale. Pe pasarelă domnea confuzia. Când urletele și exclamațiile se mai potoliră, Lambert proferă prima reflecție inteligentă. ― Generatorul secundar trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
secțiunea următoare, acolo unde aerul era prezervat. În ultimul moment, chiar înainte de a acționa butonul își dădu seama că era vorba de cloazonul ce dădea în sas. Îngrozită, își retrase mâna, făcu drumul înapoi și, gata să se prăbușească, porni bâjbâind spre coridorul B. Pierdu câteva minute bune până să localizeze panoul. Ripley pierdea treptat legătura cu realitatea. Cu ultimele apăsă pe clapă. Ușa nu se deschise. Văzu că nu acționase comanda bună. Rezemată de perete, cu picioarele tremurând istovite, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
apa mării, adulmecă vîntul ca o sălbăticiune ieșită În marginea unui luminiș pe Olimp. Apoi În flacăra necruțătoare a amiezii zeița a devenit femeie, În vreme ce frumosul Paris s-ar teme să nu-l păteze această mare care, orbită de lumină, bîjbîie la țărm, printre stînci, ca Oedip. Dacă trebuie să plătim emoțiile de pe Acropole, măcar să iau din această frumusețe partea neatinsă de amărăciune. Dealtfel, cunoaștem lucruri pe care grecii le ignorau. Sibaris Se nasc obosiți și trăiesc pentru a se odihni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
fabrica de pâine. De acolo, călătorul se întoarce vreo sută de metri, cum scrie pe biletul pe care îl ține în mână, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO, închis pentru inventar. Străduță la dreapta, până la blocul vechi, cenușiu. Urcă până la etajul doi, bâjbâie până la comutator. Apasă, se aprinde un bec chior, da, acum își vede pașii. Nu-i decât unul, un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul, se aude soneria, dincolo de ușă. Lung, lung, lung scurt lung. Nimic, nimeni, neant. Din nou, lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ca la urcare. Căută chibriturile pe care le avea totdeauna la el, focul ancestral, salvarea. Primul băț nu se aprinse, bineînțeles. Mai încercă două, izbuti. Sub mica flacără de fosfor privi golul scării, da, era în ordine, ca la urcare. Bâjbâi, fără să mai aprindă chibrituri, un pas, încă un pas, treaptă cu treaptă. Liniște, vocile diminuaseră, o vagă surdină, din când în când, parcă. Etajul 9, etajul 8, 7, 5. Cinci, se întredeschisese, cumva, o ușă. Bezna totală, dar simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
coboară din tramvai îl aruncă, nepăsător. Traversează strada, ia autobuzul până la fabrica de pâine. Coboară din autobuz, se întoarce vreo sută de metri, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO. Magazinul e închis: Inventar. Străduța cotește la dreapta. Blocul vechi, cenușiu. Etajul doi. Bâjbâie, cauta comutator, apasă. Se aprinde un filament. Un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul. Soneria sună, sunetul năvălește în apartamentul de după ușă. Nimic. Încă o dată. Așteaptă, nici o mișcare. Mai sună o dată. Pas înapoi, apasă comutatorul, se aprinde filamentul, lumina slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la un pas. O glumă idioată, pe care nu mai are timp s-o livreze, s-o elibereze. O glumă din care nu mai rămâne decât un zâmbet rânjet plânset, un surâs angelic, tembel, stingher, pe chipul în transă. Mâinile bâjbâie în întuneric, tremurând. Când se dezmeticește, bărbatul se află din nou în același loc, în fața ei. Nu se privesc, privesc craterul negru al cafelei, adâncul de zaț, himera. — E o capcană, anotimpul? Dacă am schimba termenii, dacă am inversa? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
divin te-ai aneantiza. Filozofia un joc de cuvinte mari; poezia descriptivă o oglindă contemplativă; poezia gânditoare o creatoare de deschideri infinite ale spiritului, ale inimii deschideri active, vibrante, în mers continuu. Poezia reflexivă posedă suflu și suflet. În timp ce filozofia bâjbâie prin ceață adevărul, marea poezie creează un adevăr nou, propriul său adevăr, adevăr al conștiinței transmundane umane. Dacă filozofia încearcă să descopere adevăruri și creează aproximații mereu și mereu reluate în istoria filozofiei, poetul este demiurg el creează adevăruri eterne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și cuvintele înmuiate în sinceritate scrise pe ultima zăpadă pentru tine s-au topit înainte de a le fi înțeles sensul Astăzi parcă am fost expulzată din cochilia unui melc și când am dat de lumină mi-au orbit ochii. Am bâjbâit să găsesc troianul de zăpadă încărcat de cuvinte, strat după strat, egal cu numărul zilelor de singurătate. Dar razele soarelui mi-au sărutat umărul ca și cum mi-ar fi spus că este timpul să-mi protejez sufletul. (Mi-am amintit că
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ai să vezi, ne învață Brâncuși. Eu știu doar să privesc, Mioara! Vino cu mine! În felul acesta, personajul l-a creat pe Autor și nu invers. Și ce spune despre mine Mioara Alimentară? Nu știi unde să mă duci. Bâjbâi, ți-au rămas 4 simțuri, acutizate înspăimântător, dar auzul enorm, mirosul superfin, pipăitul ultrasensibil nu acoperă totul, eu voi fi bastonul tău, orbule, câinele tău însoțitor! Te voi trece strada Dincolo. Te-am inventat ca să scrii despre mine. Ești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de intratereștri cu piese extraterestre ale Primarului. S-a tupilat încet, lăsându-și prin ganguri, subsoluri, păduri și văioage sămânța umbrelor sale. Pregătite de a năpădi între pereții craniului electoratului, în clipa confruntării dintre partide la alegerile locale. Turmentați, orbi, bâjbâind în secțiile de votare, cetățenii n-ar putea să vadă pe ce nominal lipesc ștampila. Și Primarul, liniștit, cu haina pe umeri, ar vizita orașul, descoperind binefacerile mersului pe jos pe propria-i moșie, sub care sufletele se zbat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a lui Any Palade era inevitabilă. Gustav învinui Matematica și pe Moș Eveniment. Ăsta ne știe și ora morții! șopti Prunilă. În spațiile Prehilbertiene ne întâlnirăm cu Chirilă și Halipa. Erau fericiți, spunând că ei trăiesc matematica pură, iar noi bâjbâim prin zoaiele ei. Și Moș Eveniment? întrebă Nilă. Și el! răspunseră lipovenii. Aici știm rezultatul din clipa formulării teoremei. Necunoscutele fac o gălăgie de nedescris, dar sunt închise între paranteze pătrate și acolade, supra radicali fioroși preferând imparțialitatea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Europeană va fi ca o mamă pentru noi. Își va descheia bluza și ne va da să sugem lapte de la țâța ei rotofeie.,, Antoniu dă din mână a lehamite, după care pufnește din nou În râs cu gândul la mâncare. Bâjbâie după un capăt de lumânare pe care-l aprinde lipindu-l de fundul unei cești ciobite. Ce faci Kawabata? Somnolezi ca nesimțitul? Domnul ți-a trimis toate bunătățile astea și tu dormi, prostălăule, minte de ocnaș. Înfruptă-te ! O să poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
eminent om de știință, un amant celebru, un bogătaș, un funcționar de elită, un politician fără scrupule.... Dar toate astea duc mult mai repede spre moarte, decât sărăcia lucie sau mizeria cumplită. Toți visăm bogății, nimeni nu visează mizeria. Antoniu bâjbâie după o lumânare. O găsește și o aprinde, lăsând să se scurgă câteva picături de ceară pe fundul unei farfurioare, ți lipind lumânarea de el. Curenții de aer mișcă mica flacără ca pe un fir de iarbă bătut de vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]