798 matches
-
nu sunt structuri imuabile închise, ca personajele clasice, ci structuri deschise, care pot fi umplute cu orice, sau nonstructuri”. Ba mai mult, se observă o anumită regresie, involuție a personajului comic caragialean. Pampon și Crăcănel, care la început erau păcăliți „bănuitori”, în final devin păcăliți „inconștienți” și „iremediabili”. Cațavencu apare ca un om al progresului, al marilor afaceri, speculant, șef în același timp de organizație, plin de inițiativă, pentru ca apoi să fie compromis la nivel județean cu o plastografie, devenind din
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
zăpadă, am constatat că aveam multe lucruri în comun, eu și lupul rege. Când eram calmi, eram calmi în același fel... când eram atenți și vioi, eram la fel de rapizi... când eram entuzismați, eram la fel de emotivi... când eram neîncrezători, eram la fel de bănuitori... și mârâiam la fel... În plus, am început să învățăm unul de la celălalt. Atribuțiile și capacitățile lui mi s-au împrumutat și mie, insesizabil: mi se părea că văd lucrurile altfel, pădurea îmi părea plină de umbre și mistere, observam
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
dăștept? ai obținut loc de muncă? Mărite domn, nu eu, da’ copiii mei pot să aibe altă viață-n țara asta... Fie-ta și gineri-tu nu mai așteptă răspuns la cererea aia de emigrare? Aici nea Petrică se uită bănuitor, cine dracu-i spusese polițaiului că fie-sa și-a pus actele pentru Canada? Tot eu i-oi fi spus, când beau un păhărel mai mult nu știu ce dracu’ m-apuc să spun. Petrică își bea repede vodcuța, își înfundă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
câini, poți să le bați până te doare pe tine brațul și ele tot te iubesc. Dădu din umeri: Bineînțeles, este una din cele mai absurde iluzii ale creștinismului că au și ele suflet. — Ce-i tot spui doctorului? întrebă bănuitoare Ata. N-ai să mai pleci, nu? Dacă e plăcerea ta să rămân, așa voi face, biata mea copilă. Ata căzu în genunchi în fața lui și-i apucă picioarele cu brațele și i le sărută. Strickland se uită la Dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe măsură ce își ducea înainte traiul, iată că mantaua neagră a nebuniei, ce acoperă totul și nu se sperie de nimic, începea ușor, dar precis, să pună stăpânire cu adevărat pe judecata ei, dominând-o. Aici, cititorul, devenit, poate, dintr-odată bănuitor, trebuie să afle că, într-o inimă sensibilă - ce pulsează puternic de mâhnire multă, amestecată cu regretul de a nu avea putința de a-i explica originea celor ce sunt în putere s-o vindece -, hotarul dintre dreapta judecată și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
neîncrezător. "Cît valorează asta?" Și agită hârtia de cinci mii de lei. "Aproape trei dolari" îl asigurăm noi. Turcul ne pune la încercare oferindu-ne hârtia pentru un singur dolar. Dar nimeni n-o ia. Asta îl face și mai bănuitor. Îl trage de mânecă pe Justin Panța. "Vreau un dolar". "N-am", spune acesta și îi întoarce spatele. Între timp, îl zăresc pe Ion Pop că întinde piciorul pe scăunelul celuilalt lustragiu. Vreau să-l salvez și-l trag de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
un sistem planetar izolat, analog celui al lui Sol? Această probabilitate îl cutremură. - Numele soarelui? insistă el. Trebuie să aibă un nume. Trebuie să fi primit, un simbol discriminator în nomenclatura galactică. Avântul celuilalt mai scăzu. Ochii i se umbriră bănuitori.. - Ce șmecherii îți trec prin cap? întrebă el, brutal. Gosseyn spuse, sec: - De parcă n-ai știi că planetele altor sori sunt locuite de ființe umane? Colosul păru scârbit. - Ești sărit de pe fix? zise. Ia ascultă. Mie îmi zice Jurig. Trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mult timp. Așteptă. Se simțea ciudat de lipsit de regrete. La un moment dat, când ea protestase, se întrebase dacă nu-i cerea prea mult. Îngrijorarea dispăruse. Se gândise atunci, încă se mai gândea că echipajul ar putea fi mai bănuitor cu un bărbat decât cu o femeie. Prin urmare, ea trebuia să riște să pătrundă prima. După ea - el. Existau și alte metode, dar așa era mai rapid. Avea mai multe planuri pentru Leej, dar mai întâi trebuia ca ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
puțin intelect, uneori conversații interminabile și multe slăbiciuni, care mă făceau să mă îndoiesc de trăinicia dragostei. Dar deprins cu viața familiei mele burgheze, nu trăgeam concluzii prea rele. Cu toate că, gelos din fire, cu gând iute spre toate supozițiile, veșnic bănuitor, sunt atât de burghez că aș putea fi ușor înșelat. Sunt credul, indiferent de scenele ghimpoase pe care le fac. Trebuie puțin talent spre a fi mințit! Toată lumea de pildă, protesta împotriva vieții mult prea vioaie pe care o ducea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
corpul ce-l îmbăta ca un vin. Discuțiile dintre noi evoluau în general asupra literaturii, dar fiecare ascundea alte emoții, căci în fiecare vorbă sau gest ne cercetam, și unul și altul încîntat de ce putea să-i ascundă celuilalt. El - bănuitor, gelos (căci știa că succesul lui era aproximativ. Îi spusese Ioanei cu luciditate: Dacă te-ar chema, te-ai duce la dânsul ca un cîine!"), amical, deoarece se considera vinovat și avea oareșicare remușcări (ochii speriați, incapabili de a se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plictiseala, dar trădîndu-mă prin neastâmpăr și prin planuri - cu aspect inofensiv - de a varia atmosfera portului și de a vizita Cavarna. Alerg la totfelul de șiretenii ca să plec, îndelung pregătite, stângace, căci nu sunt naturale, și vizibile perfect pentru firea bănuitoare o Ioanei. Atunci izbucnesc certuri puternice ca și odinioară, constat că nimic nu s-a schimbat și că păcatul n-a avut cel puțin meritul de a o potoli puțin. Cu infinită ciudă, îi simt despotismul, și mi-e scârbă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
pricinuiește noi suferințe sau mi le mărește și mi le întreține pe cele vechi. Incapabilă de un gând ascuns ca să mă vindece și chiar dacă are o inițiativă, n-o poate ține multă vreme, izbucnește mărturisind secretul ei și făcîndu-mă astfel bănuitor. Iar la orice nouă tentativă o pot imediat descoperi. Acele remușcări nu-mi fac decât rău, nu numai că-mi produc milă pentru ființa ei nenorocită, dar și pentru că în clipa aceea destăinuiește noi amănunte despre cele întîmplate. Milă pentru
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-ți tacitriumful tocmai în clipa când mă simt umilit. - Eu nu pot să ascund nimic! Imensul merit al Ioanei, care o face așa de diferită de toate femeile, e în același timp motivul prim al dezastrelor noastre. Sunt extrem de bănuitor și nu știu dacă aș putea fi mințit. Sau ar fi destul să descopăr o minciună cât de mică, ceva turbure în privirea clară, minunată a Ioanei, ca să nu mai am încredere în nimic, să caut să explic fiecare gest
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trupul dizgrațios și impudic ofe-rindu-se. De ce am intrat? Din perversitatea de a o înșela pe Ioana și de a mă simți, astfel, mai liber? N-aș fi avut curajul să-i spun ce am făcut. Vedeam că ea, așa de bănuitoare și geloasă, nu presupune nimic. (Nu sunt un om calm și greu de ghicit). Și atunci: câte nu poate să facă sau să fi făcut Ioana fără ca eu să fi știut ceva! Chiar dacă uneori apare atât de sinceră... De ce scriu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nobunaga izbucni, dintr-o dată, în râs și vorbi ca și cum nu și-ar mai fi putut ascunde propria neghiobie. — Uită toate astea. Eu însumi am regretat acel ordin, aproape imediat ce-l dădusem. De fel, sunt, pur și simplu, un om foarte bănuitor. A fost o situație penibilă, atât pentru Hideyoshi, cât și pentru Kanbei. Dar înțeleptul Hanbei a rezistat ordinelor mele și nu a ucis copilul. De fapt, când am auzit cum trataseși problema, am fost ușurat. Cum aș putea să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
răspunse Shojumaru, care devenise, recent, paj, și se îmbrăcă repede, aranjându-și armura. — Stăpâne, interveni Ishida Sakichi, Shojumaru se jenează să vă spună, fiindcă e dezgustător. Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe alții de păduchi. — Păduchi? — Da. La început, cineva a găsit unul umblând pe gulerul meu, apoi, Toranosuke a găsit altul pe mâneca lui Sengoku. În sfârșit, fiecare a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de nimic. — Fiul lui Ito Yoshimasu tocmai mi-a spus că Valignani urma să plece din Japonia, luna asta. A și plecat? întrebă el. Unul dintre preoți răspunse: — Părintele Valignani însoțește o misiune care pleacă din Japonia. — O misiune? repetă bănuitor Nobunaga. Insula Kyushu încă nu se afla sub controlul lui, așa că prietenia și comerțul dintre Europa și seniorii provinciali de pe acea insulă îl preocupau destul de mult. — Părintele Valignani consideră că, dacă fiii japonezilor influenți nu văd, măcar o dată, civilizația Europei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luptă, în scopul de a-l saluta cu respect pe Seniorul Oda Nobunaga. Era o încercare neinspirată de a-i păcăli pe apărători ca să deschidă poarta principală și nu reuși decât să întârzie și mai mult intrarea. Evident, gardianul era bănuitor și nu avea nici un motiv să deschidă poarta din proprie inițiativă, fără a cere permisiunea lui Nobunaga. Le spuse să aștepte. Liniștea care urmă dincolo de poartă însemna că urgența era raportată la templul principal și imediat avea să se dezlănțuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
văzut deja armata inamică. Privind praful stârnit de caii lor, Sebei și toți cei din unitatea a doua se întrebau dacă nu cumva forțele clanului Akechi ajunseseră deja la Yamazaki. — Aleargă prea repede, chiar și pentru asta, își spuneau unii, bănuitori. Imediat după ce intrară în satul Yamazaki, oamenii lui Ukon închiseră toate porțile de intrare în localitate și începură să-i intercepteze chiar și pe trecătorii de pe drumurile lăturalnice din regiune. Unitatea lui Nakagawa, care venea în urma lor, întâlni aceste baraje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hanshichiro trecu la trap drept pe lângă iscoade, care erau complet derutate. Scoțând un strigăt confuz, comandantul lor o luă la goană după el, aproape căzând din șa de-atâta grabă. Katsuie și membrii statului său major îl priviră pe tânăr bănuitori. Se așteptaseră la o bătălie, iar emoția și anticiparea luptei li se înălțaseră până la cer. Iar acum, în mijlocul lăncilor lor și al fitilelor aprinse, tânărul acela elegant descăleca grațios, cu o plecăciune politicoasă. — Pajul Seniorului Hidekatsu? Habar n-am ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sale sunau exact ca un salut pe timp de pace. Luând o casetă de scrisori pe care o purta agățată de umăr cu un șnur roșu, continuă: — Seniorul Hideyoshi vă trimite salutări. Și îi dădu misiva lui Katsuie. Katsuie primi bănuitor scrisoarea și nu o deschise imediat. Clipind din ochi, îl privi pe Hanshichiro: — Spui că ești pajul Seniorului Hidekatsu? Da, stăpâne. — Seniorul Hidekatsu e sănătos? — Da, stăpâne. Presupun că a crescut. — Anul acesta va împlini șaptesprezece ani, stăpâne. — Cum, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pământurile din Nagahama lui Katsuie, care le dădu fiului său vitreg, Katsutoyo. Katsuie încă nu știa de ce insistase Hideyoshi, la conferința din Kiyosu, să-i dea castelul lui Katsutoyo. Și nici participanții la întrunire, nici populația în general, nu deveniseră bănuitori și nu se gândiseră nici o clipă la ce intenții avusese Hideyoshi. Katsuie mai avea un viu vitreg, pe Katsutoshi, un băiat care urma să împlinească cincisprezece ani în același an. Acei membri ai clanului Shibata cărora le păsa cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
veneau cu o asemenea furie, încât nimic nu le mai putea opri. Observând luptele violente, Inuchiyo evită drumul, își uni forțele cu fiul său, Toshinaga, și începu, rapid, să se retragă. Unii dintre ofițerii săi erau atât furioși, cât și bănuitori, dar pentru Inuchiyo nu era altceva decât acțiunea pe care o hotărâse cu ceva timp în urmă. În adâncul inimii, Inuchiyo fusese întotdeauna independent și dorise neutralitatea. Din cauza poziției provinciei sale, fusese solicitat de Katsuie și nevoit să treacă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
singur, începu să-și întrebe încontinuu pajii și pe samuraii de gardă: — Ce oră e? Vasalii mei superiori încă nu s-au întors de la templul principal? După un timp, reveni numai unul dintre ei. — Ești singur saurobei? îl întrebă Nobuo, bănuitor. Expresia de pe chipul omului nu era cea obișnuită și până și pe Nobuo îl cuprinse teama. Prosternându-se cu ambele mâini pe podea, bătrânul nici măcar nu putu ridica privirea. Nobuo îl auzi suspinând. — Ce este saurobei? S-a întâmplat ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își continuară drumul spre răsărit, urmând o cale șerpuitoare, de-a lungul Râului Yodo. Când ajunseră în Fushimi, cam patru sute de oameni le ieșiră în întâmpinare la trecerea râului. — Ale cui sunt aceste drapele? întrebă Hideyoshi. Generalii își îngustară ochii, bănuitori. Nimeni nu putea identifica uriașele steaguri cu ideograme chinezești negre pe fond roșu. Mai erau și cinci flamuri aurii și un stindard de comandant cu blazonul format din cinci cerculețe în jurul unui cerc central mai mare, peste un evantai auriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]