832 matches
-
trupului cu pielea arămie. - Eros cheamă, îmi zise Egon, măsurându-mă disprețuitor, cu mâna întinsă, arătându-mi astfel pe pânza șevaletului, frumusețea, tinerețea și iubirea, încremenite, pentru mulți ani înaintea uitării. Prin ușa clopotniței, care nu se închidea niciodată din pricina balamalelor mâncate de rugină, coborâsem câte două trepte, scara putredă de lemn. - Ramses, vreau să mor! interveni frățiorul dinlăuntrul meu, cuprins de un acces sentimental, dulceag și răsuflat. - Călușul! Unde e călușul? Făcui eu, disperat, alunecându-mi degetele în buzunarul vestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de gând să chem poliția să-l pună sub observație. Nu pot să mai îndur! Nervii îmi sunt la pământ. Până și când face Ignatius baie se aude de parcă vine potopu’ la mine-n casă! Cred că m-au lăsat balamalele. Sunt prea bătrână. M-am săturat de oamenii ăștia. Domnișoara Annie privi peste umărul domnului Levy. Mi-a făcut plăcere să stăm de vorbă, domnule. La revedere. Intră în graba mare în casă și închise cu zgomot obloanele. Dispariția ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse Logan, hotărât să nu o deschidă el. Nu atâta timp cât avea un amărât care să o facă. Trecu ceva vreme, dar În final, agentul murmură un „Da, domnule“ și apucă hotărât clanța. Era o ușă care se urnea greu, având balamalele Încovoiate și ruginite. Agentul scrâșni din dinți și zgâlțâi ușa. Se deschise cu un scârțâit, lăsând să iasă cel mai teribil miros de care avusese parte Logan În toată viața lui. Toată lumea se trase Înapoi. O avalanșă de muște albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
intrarea doamnelor, ascunsă În spatele unui mic paravan. Ușa era deschisă, doar crăpată, cu lemnul făcut așchii și rupt acolo unde ar fi trebuit să fie un zăvor care s-o țină Închisă. În loc de asta, zăvorul cel mare atârna inutil de balamaua sa de metal. Logan Împinse ușa ca să o deschidă și păși În toaleta femeilor. Chiar părea mai frig decât fusese afară. O pereche de agenți În uniforme supravegheau cei trei copii Înfofoliți, cu vârste Între șase și zece ani, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
că bătrânul voia să lungească vorba și să dezvolte tema pe care o Începuse, dar Își pierdu răsuflarea care se termină printr-un horcăit ce se transformă În cele din urmă În tuse. Parcă avea Înăuntru o ușă prinsă În balamale neunse, legănată de vânt. — În momentul de față arabii vor să ajungă la un compromis, Baruch. Acum noi suntem partea Încăpățânată, care refuză să cadă la o Înțelegere sau măcar să discute cu ei. —Compromis. Desigur. Ai vorbit frumos. Nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
sufletul. E adevărat, chiar și durerea scade cu timpul, dar odată cu durerea scad și alte semne ale vieții. Emoțiile primare, simple, tăcute, care uimesc și vrăjesc orice copil, spre exemplu schimbarea anotimpurilor, trecerea unei pisici prin curte, răsucirea ușii În balamale, ciclul vital al plantelor, coacerea fructelor, foșnetul pinilor, un șir de furnici pe terasă, jocul luminii prin văi și munți, paloarea lunii și aura ce o Înconjoară, pânzele de păianjen pline de stropi de rouă spre dimineață, miracolele respirației și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pe brațul drept, deasupra încheieturii. Înregistraseră cicatricea de pe brațul drept de la mușcătura de șobolan, dar nu și numărul de pe brațul stâng. Erau prea mulți cu acest semn distinctiv. Solicitantul declară că nu a fost niciodată condamnat pentru încălcarea legii. Scârțâie balamalele de la ușa hambarului. Animalele se răsucesc, răsuflă greu și tropăie. Bătrânul sforăie. Dar nu am fost niciodată condamnat pentru nimic. Am pus documentele la loc în buzunarul de la piept, la adăpost de orice pericol, gata să fie arătate la cerere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
rest, nenumărate caiete cu fantasmări à la Sade, plecate de la câte un fleac aievea... În treburi de felul ăsta sunt meșter bătrân... De fapt, totdeauna mi-am considerat versurile ca pe un fel de jurnal intim și, pe cât mă țineau balamalele, autentic, deseori la marele fix... Însă de la citit jurnalele altora nu m-am dat niciodată în lături! M-au fascinat câteva, le-am subliniat, le-am comentat... pe marginea filei, de-a lungul sau de-a latul... sau în veșnicile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
prințul salvator? Eram mânat de răzbunare sau de un sâmbure minuscul de speranță? De îndată ce filmul începe să curgă înapoi, iar acum se oprește, mă văd pe înserat - sau era noapte? - în fața porții încuiate a grădinii, atârnând ruginită și strâmbă în balamale. Fier forjat cu brizbrizuri, de care trag și tot trag. Gesticulând, cer să fiu lăsat să intru, înjur în gura mare mamă și soră, fluier cu două degete. Nu vine nimeni să deschidă poarta, măcar de două degete. Alte înjurături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
poarta, măcar de două degete. Alte înjurături. Apoi din nou rugăminți, implorări, poate chiar lacrimi. Acum vreau să văd ceea ce filmul, derulat și lăsat din nou să meargă, refuză însă să-mi arate: pe tânărul mânios care ridică poarta din balamale și, cu amândouă mâinile, o aruncă în grădina vilei cuprinse de groază. Atât de puternic mi-ar plăcea să fi fost în anii tinereții mele. Atât de departe vrea fiara dezlănțuită să fi aruncat poarta de fier forjat. Atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rămăseseră vestigii tecucene, din zpsuea Linei: o canapea îmbrăcată cu creton, un dulap vechi de nuc drept bufet, scaune desperecheate și o ladă "adorabilă", declarau Mini și Nory. O ladă de acelea, zise brașovenești, legată în cercuri de fier, cu balamale mari și cu lemnul lustruit ca un emaliu, lucrat cu mozaic de flori galbene pe fond verde. Pe masa de mâncare oblă, pătrată, Lina așternuse peste macatul obișnuit o față de masă veselă cu bordură colorată și cești optimiste cu boboci
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ale oamenilor șatrei, spunându-i când în glumă, când înadins, că nu erau ei chiar uși de biserică. Atunci, bulibașa, râzând cu înțeles în barba lui, îi spusese: Cine a susținut că suntem oameni fără păcate? Un lucru e știut: balamalele de la multe uși ale lăcașurilor sfinte și încuietorile, noi țiganii le-am meșterit; altfel ușile ar fi rămas mereu închise! Erau vorbe înțelepte ce nu mai presupuneau alte comentarii. În timp ce bulibașa se întreținea cu avocatul, acesta din urmă punând necontenit
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
lui Vișinel pe băncile școlii ca pe un fapt de mare importanță. Intrat în clasa a V-a, cunoștințele lui la diverse materii se dovediră a fi destul de precare. Carnetul său de note nu numai că abia se ținea în balamale, dar purta și însemnul trecerii unui elev prin mai multe școli, pe unde poposise șatra. Acest timp putea fi măsurat de la câteva săptămâni, la cel mult o lună întreagă într-o singură localitate. Era totuși meritoriu că Rafira și Lisandru
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
un neom, și acum nebuna se trage într-un colț al camerei și fixează ușa care stă să crape și nebuna se uită la miile de chipuri strâmbe care se întind spre ea urlând nimicul și ușa explodează sărind din balamale, iar nebuna țipă și țipătul ei se aude în tot hotelul în clipa în care ea se trezește și și simte trupul ud de transpirație, și transpirația ei miroase a frică, și prin pereți aude plânsul unui bebeluș trezit de
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
Rîul este al tuturor și este întotdeauna îmbietor. Rîul nu are comitet. Chiar în această noapte, în care scheletul a ceea ce a fost odată fortăreața clubului, scîrțîie, iar ultimele uși rămase ale șopronului gol se leagănă și se trîntesc din balamale, chiar cînd rîul își arată fața rece, mînioasă cu valuri rostogolindu-se și creste albe de spumă și șfichiuri de vînt și apă, apă care din cînd în cînd lovește platforma ca un bici, chiar acum percep rîul mai mult
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Devenea la fel de nesimțitoare ca o bucată de lemn sau o bucată de piatră desprinsă dintr-un zid igrasios. Înainte suferise de reumatism și tuse seacă. Acum cea care Își scuipa plămânii era apa. Tusea se auzea răzbătând din ulcior. Iar balamalele ferestrelor și ușilor gemeau de durere. Treptele pe care coborau sau urcau pașii scoteau câte un oftat prelung, iar cuptorul pe care se odihnea trupul bătrânei se umpluse de răni. Moartea Își strecurase ghearele În fiecare crăpătură a podelei, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rouă, picura rugină. Frunzele copacilor Începeau să Îngălbenească Încă din luna mai. Cireșii și vișinii aveau viermi Încă din floare, iar legumele se mănau de la ploile acide. Peste tot vedeai numai paragină, numai ruină. Ușile caselor atârnau Într-o rână, balamalele scârțâiau, porțile le bătea alandala vântul. Câinii erau jigăriți și vitele aveau râie. Pe casele acoperite cu țiglă de șindrilă creștea mușchi gros de câteva degete, iar hornurile fuseseră invadate de bălării. Din când În când, câte un firicel subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mi-o repare și poate vă veți potoli. - Dar ce, pe aici frizerii repară canapele? zâmbi oaspetele. - Da, spuse Mașa, la noi frizerul e un om priceput În toate, el știe să dreagă și o ușă care a ieșit din balama, știe să repare și reșoul electric, știe să pune și ventuze și lipitori pe tâmple sau pe brațe, atunci când din cauza frigului sau a unor perturbații sângele se-ngroașă... - Nu, zău, făcu Extraterestrul, știe să pună și lipitori? - Le ține Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
intra În panică. - Complicat!? sări ca ars Extraterestrul. E infernal. E o birocrație de nedescris. Nici nu știi ce rotiță trebuie să ungi ca să ți se dea curs liber cererii! Ai uns una, și vezi că Începe să scârțâie din balamale alta. Și tot așa. Intri ca Într-un fel de malaxor birocratic, care te aduce În stare de exasperare. Îi vine să urli, să te izbești cu capul de pereți, să faci ca toți dracii. Dar Îți stăpânești nervii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sfârșit, punea zahăr În mâncare sau bicarbonat sau chiar cenușă adunată din vatră. Continua să confunde lucrurile Între ele, creând În jurul său o Învălmășeală ce putea fi asemănată cu trecerea unui adevărat taifun. Ușile și ferestrele se deschideau de la sine. Balamalele scârțâiau. Clanțele ușilor se umpleau de broboane de sudoare, iar În casă se adunau atâtea lucruri, că abia reușeai să te mai miști printre ele. Dacă la Început bătrâna confunda scaunul cu masa, cuțitele cu furculițele sau lingurile cu făina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Într-un alt salon, În care, din pricina neglijenței personalului de la ghișeu, a fost transferat a doua zi. Aici a dat peste bărbatul-lumânare și femeia-colivă, peste omul-lingură și omul-toacă și mai ales peste ușa de biserică, ce stătea atârnată Într-o balama, scârțâind Îngrozitor din toate Încheiturile posibile și imposibile. Înhăitându-se Între ei, toți aceștia terchea-berchea, care puteau fi de obicei văzuți la Înmormântări, s-au apucat să-l ia peste picior pe Oliver, astfel că masterandul, care stătuse până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sale fuste Înflorate, rămânând doar Într-un combinezon trandafiriu, intra Într-o transă atât de profundă, Încât, rotindu-și cele o mie de brațe tatuate În jurul capului, Își lua zborul peste oraș. Profesorul vorbi și despre femeia-ușă care, scârțâind din balamale, se deschidea dintr-un univers În altul, făcând posibilă trecerea dintre lumea perceptibilă și cea imperceptibilă, dintre cea vizibilă și cea invizibilă, dintre cea veche și cea nouă, dintre prezent și trecut, dintre viața de aici și cea de apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de Apoi nu-și găseau ecou În inimile păcătoșilor. Da, era timpul să revină În salon. Aflată la intrare, femeia-ușă Își sumețise fustele, așteptându-l pe masterand să treacă, foșnindu-și frunzișul galben, printre picioarele ei de lemn, prinse În balamale. Scoțând un ultim urlet, Oliver Îi lăsă pe ceilalți trei În plata Domnului, grăbindu-se să se Întoarcă În salonul său... Deja mijeau zorile și roua picura din cer. Deasupra lui ardea, ca un bec aprins, Luceafărul de dimineață. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vom fi nici ultimul. 7 Dimineața începe cu strigătele unei femei. Vocea care strigă e a Sorei Justițiare. Între strigăte se aude zgomotul unui pumn lovind în lemn. Se aude o ușă de lemn care bubuie și se clatină în balamale. Apoi din nou un strigăt. Sora Justițiară urlă: — Hei, Whittier! Sora Justițiară strigă: Ai întârziat cu nenorocitul de răsărit...! Apoi se aude pumnul care bubuie. Holul în care dau camerele noastre din culise e întunecat. Mai încolo, scena și amfiteatrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-ți placă astăzi cum arătă casa mea , căci nici mie nu-mi prea place, însă locuiesc în ea. Zidurile-i stau să cadă și ferestrele sunt sparte, iar din ușa la intrare n-a rămas decât o parte, Într-o balama căzută care scârțăie mereu, însă Doamne n-am ce face, locuința asta-s eu . Te-am văzut trecând pe stradă, tot intrând în câte-o casă și m-am întrebat Isuse dacă mi-ai mai da o șansă . Nu-ndrăznesc
Trezirea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83357_a_84682]